Din ultimul număr:
Contemporanul » Ancheta Conte » Ce facem cu viitorul nostru?

Ce facem cu viitorul nostru?

Moartea unui popor este asociată cu indiferenţa faţă de prezent şi lipsa de reacţie în faţa răului în desfăşurare…

Motto: „Deşteaptă‑te române din somnul cel de moarte/ în care te‑adânciră barbarii de tirani”
(Imnul naţional)

„Ei dorm. Pentru ce să‑i trezim înainte de a muri?
Lăsaţi‑i să moară fericiţi în somn.”
(verset din Coran)

Viaţa noastră, din ultimii douăzeci de ani, pare a fi inspirată din realitatea primejdioasă a unui verset din Coran. Nu este de glumit dacă ne amintim vestitul slogan FNI: „Dormi liniştit. Avem noi grijă de banii tăi”. Nimic nu este întâmplător. Imnul naţional are în prima strofă îndemnul: „Deşteaptă‑te române din somnul cel de moarte”. Moartea unui popor este asociată cu indiferenţa faţă de prezent şi lipsa de reacţie în faţa răului în desfăşurare. Ne întrebăm de ce în România nu se aplică legile şi mai ales multe dintre deciziile definitive şi irevocabile ale instanţelor judecătoreşti? Pentru că legile vin numai în ajutorul celor care veghează şi nu a celor adormiţi, ne spune un proverb latin.

 

Ce se întâmplă cu noi?
Pe scurt: autodistrugere

Autodistrugerea este cel mai trist şi cel mai dezamăgitor lucru din lume. Proştii se angajează inconştient, pentru că nu sesizează realităţile şi le înlocuiesc cu iluzii. Inteligenţii sunt conştienţi, dar unii dintre ei n‑au voinţă şi suficientă energie pentru relansare sau măcar dezangajare. În zoologie există o specie pe cale de dispariţie la care apetitul s‑a pervetit, specia respectivă hrănindu‑se din propria substanţă în loc să‑şi ia hrana, cum e firesc, din exterior. Ceea ce se întâmplă în biologie e valabil şi în sociologie, ţinta fiind popoarele şi partidele.

De peste 20 de ani, măscăricii, saltimbancii şi clovnii ne distrează cu veselul lor politicianism. Şi, totuşi, ei sunt plătiţi, ca un fel de diversiune şi anestezie. De aceea în trecutul ei istoric, România a fost un câmp de bătălie în timpurile de război. Apoi, inclusiv în zilele de azi, patria noastră arăta, din timp în timp, şi mai arată ca o ţară a nimănui în timpuri de pace.

Cum se ajunge la această rocadă a disperării? Prima cauză este incapacitatea de înnoire şi de adaptare la schimbarea împrejurărilor externe. Putem vorbi şi de pierderea energiei şi de confuzie. De aici nesiguranţa zilei de mâine. A doua cauză este vicierea apetitului, care – în loc să se satisfacă cu hrană din mediul exterior, cum e firesc – consumă, evident inutil, din propria substanţă. La mijloc sunt şi limite între care menţionăm, de pildă, invidia, certurile, intrigile, calomnierile şi diversiunile. Se declanşează confuzia şi nesiguranţa, întreţinute deliberat de măscăricii şi saltimbancii politici. Ambele cauze riscă să determine sigura şi definitiva dispariţie a statului român. Prima cauză, ce naşte sterilitate – în loc de creaţie – şi a doua cauză, ce conduce la autodistrugere, evident, ajutată de duşmani.

Datorită memoriei, imaginaţiei şi raţiunii, inteligenţa poate găsi soluţiile necesare şi poate, astfel, în mod firesc, rezolva problemele. Totul cu o condiţie, şi anume să existe voinţă şi energie, în primul rând, în cazul celui vizat direct şi, în al doilea rând, în cel al colaboratorului care primeşte şi aplică. Cu alte cuvinte, e nevoie să cultivăm caracterul (nu numai intelectul) şi să dezvoltăm spiritul de echipă inclusiv când din aceasta fac parte personalităţi puternice. Această realitate are un mare duşman în obedienţia politică practicată de unii saltimbanci şi măscărici politici, obedienţă care presupune ipso facto marginalizarea realelor valori şi inteligenţe, şi sprijinirea în funcţii decidente a semidocţilor obedienţi politic. Pentru societatea românească s‑a format un adevărat lanţ trofic extrem de toxic, iar atrofierea şi dezagregarea caracterelor puternice, cu instinctul de a construi şi de a crea, sunt în desfăşurare. Care este punctul final al disoluţiei? Este vorba de o disoluţie sufletească, în primul rând, şi de aceea e foarte grav: dragostea pentru România tinde să fie înlocuită cu dispreţul pentru România! Vezi în acest caz şi politicile culturale ICR promovate de Patapievici.

Avem, aici, tehnica unei cuceriri din exterior cu complicitatea celor din interior, fără ca poporul să aibă o reacţie promptă. Care sunt etapele declanşate în această ordine de idei? Sunt, credem noi, trei. În prima etapă se obţin complici cu ajutorul fascinaţiei ideologice. În a doua etapă complicii sunt plătiţi să treacă la autodistrugere. În a treia etapă, a haosului şi degradării, agresorii se prezintă drept salvatori! Distrugerii din interior i se va oferi ca soluţie etapa ultimă, adică aceea a salvării din exterior. De aici cele peste 50 de miliarde de euro împrumutate sub regimul Băsescu după demantelarea agriculturii şi industriei sub guvernele Petre Roman şi Adrian Năstase. De aceea a fost posibilă antologica devastare a flotei României de ministrul Transporturilor de atunci, Traian Băsescu. Complicitatea politrucilor înseamnă prescripţie juridică şi relaxarea abuzurilor de tot soiul.

Corupţia, prostia, slugărnicia şi nepăsarea duc la concluzia, vehiculată ades, că nu există posibilitate de îndreptare. În consecinţă, tineretul emigrează în masă; natalitatea a coborât sub mortalitate, cheltuielile statului întrec încasările din impozite; se privatizează serviciile publice – ceea ce este o dezarmare a statului, deci un complot antistatal. Apoi, nu mai există nici speranţă şi nici certitudine pentru a se construi aici, în România.

 

Cum e posibilă reconstruirea?

 

Prin gândire intensă, continuă şi, evident, logică. Toate dificultăţile au o soluţie, toate problemele au o rezolvare, în toate primejdiile se întrevede salvarea. Observaţiile şi experienţele acumulate de omenire până în prezent demonstrează faptul că reconstruirea e mult mai dificilă şi mult mai primejdioasă decât construirea de la bun început. Motivele, aici, sunt trei. În primul rând, pentru că terenul nu este liber, trebuie să faci curăţenie şi să obţii libertate. Al doilea motiv este determinat de forţele care au distrus şi mai pândesc în culise, în întuneric. Şi nu în ultimul rând, duşmanii şi concurenţii sunt avizaţi şi decişi să aplice tratamente preventive şi să extermine din germene.

Cea mai proastă soluţie, condamnată din start, este repetarea. Cum spunea I.D. Sîrbu, dacă nu eşti atent la prezent, să intervii în geografia lui, hotărât, la timp, atunci cuvântul devenire seamănă periculos de mult cu revenire. Revenirea la proiectul ratat din alt unghi. În acest caz, începi reconstruirea cu aceleaşi metode care în trecut n‑au fost suficiente şi care în prezent sunt uzate. Este exact ce se întâmplă cu viaţa politică românească din decembrie 1989 până în prezent. Operaţiunea de reconstruire trebuie începută cu o unealtă nouă, cu o surpriză demobilizantă pentru adversari şi optimizantă pentru partizani. Deci, e vorba de o creaţie nouă, superioară, cu funcţia de surpriză invincibilă.

 

„Helvetizarea României” prin armistiţiu între taberele politice

 

Deşi om de stânga, ilegalist, Petre Pandrea a fost închis de regimul dejist pentru adevăruri mărturisite fără oprelişte. Intelectualul incomod, avocat de meserie, dezvoltă o foarte interesantă perspectivă pentru România ca ideal de neutralizare, greu de realizat, dar nu imposibil, şi anume „helvetizarea României”, care – spunem din start, răspicat, un adevăr susţinut şi de alţi cărturari de un real prestigiu – nu are nici o legătură cu dezmembrarea ţării.

Petre Pandrea prezintă patru motive serioase pentru care România trebuie să se înnoiască, pornind din interior: 1. Importanţa petrolului (şi mai recent a mineralelor, odată ce tehnologia militară a evoluat), în războiul motorizat, ne‑a pus independenţa în pericol şi ne‑a transformat după 1919 în ţară semi‑colonială de tipul Mexic, Venezuela, Brazilia, cu o aparenţă de neatârnare politică, dar cu influenţe subterane decisive şi cu apetituri de trusturi capitaliste şi state expansioniste de toate soiurile. Subliniem importanţa acestei idei. Să privim spre fostele puteri petroliere care au vrut independenţă şi care au devenit teritorii sub ocupaţie sau administrare supravegheată, străină, precum Irak şi Libia. 2. Războaiele moderne sunt războaie mondiale. Ţara noastră este obligată să facă război de două ori (odată cu cotropitorii şi a doua oară cu învingătorii), punându‑ne ţara şi sufletul într‑o postură morală penibilă. Discreditarea este cel mai mare pericol faţă de etica internaţională tot mai vigilentă în urma atâtor dezamăgiri şi crime. 3. Substanţa economică şi biologică a poporului român este serios ameninţată de aceste războaie şi răzmeriţe interne (facţiuni politicastre ambiţioase, aflate la remorca sau în solda directă şi, adeseori, indirectă a marilor puteri). Ceea ce vedem prin politicile dezastruoase şi rotaţia cadrelor comuniste pe scena politică a ţării din 1989 încoace este un argument important al acestei realităţi a politicaştrilor ca element de disoluţie statală. 4. Idealul în politica externă ar fi „helvetizarea României” (a se citi: neutralitatea), iar în politica internă (până la limpezirea situaţiei) – „Treuga Dei”, adică un armistiţiu între partide şi oamenii politici de toate nuanţele, deoarece România pare a fi o permanentă victimă internaţională. Avem prea mulţi boi politici mapamondici pentru o broscuţă de ţărişoară. Când se bat bivolii, mor broaştele în lac.

Poziţia de neutralitate, susţine pe drept cuvânt Pandrea, este favorabilă atât lumii anglo‑americane, cât şi Rusiei. Teama sovietelor din 1917, dar şi a Rusiei, care i‑a succedat, este teama de încercuire şi de coaliţie împotriva ei. Federaţia Rusă a devenit suspicioasă pe drept cuvânt. Nu mai vrea capete de pod pentru agresori şi pentru invazie. Helvetizarea României i‑ar oferi o regiune pacifică şi neutrală. Nici statele vestice nu ne‑ar impune participarea la politica lor complicată şi mapamondică. Unele spirite consideră că helvetizarea, adică neutralitatea, este imposibilă, mai exact, utopică.

Coordonatele helvetizării. Acestea ar fi, pe scurt, în număr de patru: neutralitate în caz de război; eliminarea politicianismului – cancerul României; instaurarea cultului valorilor şi gospodăria edilitară să fie prioritară. Astfel, prin neutralitate, în caz de război venitul naţional nu va mai merge la capitole neproductive şi va ajuta la refacerea paraginilor. În consecinţă, politicianismul românesc, cu inspiraţia şi cu arginţii marilor puteri, se va reduce până la atrofiere, mai ales dacă legea lustraţiei va fi aplicată fără jumătăţi de măsură. Atunci cultul valorilor se va instaura prin recunoaştere populară, iar politica propriu‑zisă se va transforma în emulaţie edilitară, semănând unui concurs între urbanişti.

Din instrument al altora, ţara noastră trebuie să ajungă puternică, trebuie să devină o ţară cu autonomia intereselor sale, respectate prin fapte, cu ţeluri specifice şi cu ordine internă, care să nu mai fie la remorca marilor puteri.

„Helvetizarea României” este, fireşte, un ideal greu de atins. Vor fi mari dificultăţi pe planul extern şi pe planul intern. În prima fază, se impune o lămurire a cunoştinţelor din interiorul ţării. Interesele României cer imperios să părăsim cercul de foc al marilor puteri, permanent nesăţioase şi războinice, pentru a ne retrage în coliba tihnei şi a umilinţelor noastre. Liniştea şi echilibrul, luciditatea şi spiritul practic ne vor da şansa de a ne însănătoşi, iar umilinţa actuală va putea deveni, în urma metamorfozei, imboldul, fundamentul orgoliului şi consolidării de mâine.

Aşadar, helvetizarea României ar însemna neutralitatea ei în toiul conflictelor mondiale. În momente de armistiţiu şi pace internaţională, fireşte că România poate şi trebuie să dea curs tendinţelor de universalizare, făcând din economia sa o economie complementară şi organizând o bună diseminare a culturii de care e legată prin afinităţi elective. Astăzi, România este, sub aspectul forţelor, o ţară semi‑colonială. Acest statut de semi‑colonie nu este acceptat nici de situaţia noastră de popor cu o străveche cultură, nici de demnitatea noastră.

Biologia poporului nostru este, credem noi, în pericol de moarte. Pericol de moarte fizică, pură şi simplă, de extincţiune fiziologică. Dacă vom continua pe această cale, între graniţele Daciei Felix, unde a trăit timp de 20 de secole un popor vânjos, puternic şi brav, numele acestui popor va rămâne o amintire şi un dat istoric. Cât timp am luptat împotriva turcilor cu tunuri de cireş, cât timp ne‑am opus popoarelor barbare în timpul năvălirilor lor, cât timp am suportat asuprirea economică a fanarioţilor, pericolul n‑a fost grav pentru fiinţa biologică a poporului român. Războaiele mari au fost până în secolul al XX‑lea o afacere a domnitorilor şi a ostaşilor mercenari.

În secolul al XX‑lea, războiul şi‑a schimbat factura. A devenit un război al naţiunilor, care atinge substanţa naţională şi cere o încordare a întregului corp naţional. Dacă această încordare poate fi profitabilă marilor puteri, pentru micile puteri este inutilă şi chiar pernicioasă.

Marxist‑leniniştii din Partidul Comunist şi din Securitatea de Stat după Revoluţia din 1989 au trecut, unii s‑au convertit la un tip de naţionalism. Foarte bine: este vorba de sinceritate şi adaptare. Mersul înainte în istorie al României necesită mult mai mult, şi anume: creaţia noului superior. La plante şi la animale viaţa continuă prin repetarea valabilului, dar la om şi la popoare viaţa nu poate continua decât prin continuă, neostenită creaţie. Cine nu creşte, de fapt, descreşte. Cine nu înaintează, de fapt, regresează. Şi cine nu învinge, de fapt, este învins.

Adrian Majuru

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Adrian Majuru

Adrian Majuru, istoric, eseist, scriitor și editor roman. S-a născut la București, în data de 19 decembrie 1968. Absolvent al Liceului „Zoia Komsodemianskaya” (astăzi Colegiul Național Școala Centrală, 1989) și al Facultății de Istorie a Universității București. (1997) Debut editorial [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest