Ancheta Conte

„Să ieşim din zodia totalitarismului comunist” (IV)

Revista Contemporanul a publicat în numerele 2 şi 3/ 2014 Apelul pentru condamnarea totalitarismului comunist de către membrii Parlamentului României, lansat de senatorul independent Sorin Ilieşiu, având ca fundament un raport elaborat de Academia Română, precum şi Raportul – redactat de Sorin Ilieşiu în 2005 – pentru condamnarea regimului politic comunist din România (1945-⁠1989) ca nelegitim şi criminal. Am formulat cinci întrebări, adresându-⁠le unor personalităţi ale vieţii sociale, culturale, ştiinţifice şi politice româneşti. Simbolic, în numărul de Înviere al revistei Contemporanul, am publicat răspunsurile Domnilor Călin Popescu-⁠Tăriceanu, Preşedinte ale Senatului României, şi Victor Ponta, Prim-⁠ministru al României. Am păstrat titlul anchetei, spicuit din răspunsurile Domnului Călin Popescu-⁠Tăriceanu, fiindcă acesta reflectă o realitate istorică dramatică. Este limpede că în discuţie este destinul şi viitorul naţiunii române.

1. În acest an se împlinesc 25 de ani de la căderea comunismului. Ce şanse credeţi că are apelul senatorului Sorin Ilieşiu pentru condamnarea totalitarismului comunist de către membrii Parlamentului României? Este pregătită clasa politică românească să răspundă unui asemenea apel? Actualul context politic îi este favorabil?

2. Conform argumentării senatorului Ilieşiu, „România are nevoie de o adevărată condamnare a totalitarismului comunist pentru că, spre dezonoarea noastră, a tuturor, România a avut parte, în 2006, de o farsă a acestei condamnări, în condiţiile în care poporul român a îndurat cel mai cumplit regim comunist din Europa postbelică”. În măsura în care condamnarea comunismului din 2006 a reprezentat un eşec, care credeţi că au fost cauzele acestuia?

3. Acum, în 2014, ar fi tardivă o condamnare a totalitarismului comunist de către membrii Parlamentului României? Dacă ar fi necesară, care ar fi cele mai importante beneficii ale acesteia?
4. Este corectă propunerea senatorului Ilieşiu ca adevărata condamnare a totalitarismului comunist să fie adoptată în Parlament în baza unui raport elaborat de Academia Română – cel mai înalt for ştiinţific şi autoritate neangajată politic – cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi al Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului de la Sighet care este cel mai apreciat memorial de acest fel din lume, din punct de vedere ştiinţific?

5. Cum ar trebui să fie raportul adoptat în 2014 de Parlament, prin comparaţie cu cel propus în 2005 de Sorin Ilieşiu (de 12 pag.) şi cu cel asumat în 2006 de preşedintele Băsescu („Raportul Tismăneanu”, de 666 pag.)? Ar fi recomandabil un raport scurt sau unul detaliat? Ar fi binevenite ambele versiuni? Ar fi de dorit un limbaj accesibil sau unul academic? Raportul ar trebui să includă regimul comunist impus de Uniunea Sovietică în Basarabia şi în Bucovina de nord începând din 1940, aşa cum propune senatorul Ilieşiu? Ar fi realizabilă propunerea acestuia ca o versiune scurtă a raportului să fie oferită gratuit de statul român, la 25 de ani de la căderea comunismului, fiecărei familii de români din România şi din afara ei?

În nr. 5 şi 6 am publicat răspunsurile semnate de Valeriu Ştefan Zgonea, Alexandru Zub, Ioan Aurel Pop, Norman Manea, Sergiu Andon, Lucia Hossu Longin, Adrian Dinu Rachieru, Lucian Vasiliu, Radu Tudor, Virgil Nemoianu, Gabriel Andreescu, Theodor Codreanu, Viorel Padina, Cassian Maria Spiridon, Ioan Chelaru, Magda Ursache. În acest număr publicăm răspunsurile semnate de Marius Oprea, Octav Bjoza şi Radu Ulmeanu.
Le mulţumim pentru promptitudine personalităţilor care participă la această dezbatere naţională, de o evidentă importanţă istorică.

Marius Oprea
Adevărul nu se impune, se cunoaşte

marius-oprea-foto1. Din start, vorbesc despre ceea ce ar fi de dorit să se întâmple; aşadar, răspunsurile la întrebări sunt o proiecţie, sper că nu utopică; deocamdată însă, la aproape 25 de ani de la căderea comunismului, mizeria este mai mare decât ruşinea, vinovăţia sau complicitatea tăcerii mai puternice decât adevărul. Odată această precauţie luată, mă simt capabil să descriu ce mi-⁠aş dori să se întâmple.

Fără îndoială, din considerente pur electorale condamnarea totalitarismului comunist (am subliniat în mod voit totalitarism) se va bucura, cred, chiar de o unanimitate parlamentară, în cazul unei declaraţii politice, dar fără consecinţe juridice sau efecte în plan legislativ. O declaraţie, din păcate, nu schimbă cu nimic lucrurile.

Întorcându-⁠mă la întrebare, repet: o declaraţie politică va avea o largă unanimitate în Parlament, ca şi solicitarea demisiei lui Traian Băsescu, dar cu acelaşi efect. Cu totul altfel ar fi însă dacă s-⁠ar condamna nu doar totalitarismul, ci regimul comunist: sub efectul unui reflux al interesului public pentru subiect (trebuie să o recunoaştem!) şi un flux al nostalgiei, până şi o simplă declaraţie politică ar trece ceva mai greu. Iar dacă ar fi vorba de promovarea unui pachet legislativ cu efecte în societate (o repunere în litera ei a deconspirării persoanelor care au făcut parte din nomenclatura comunistă şi din poliţia poilitică comunistă, asociată cu măsuri de lustraţie) dezbaterile ar fi de-⁠a dreptul aprinse şi rezultatul incert.

2. O temă atât de generoasă a fost confiscată politic de către Traian Băsescu. Deşi iniţial, acesta nu a dat doi bani pe condamnarea comunismului (este de notorietate publică atitudinea sa), comunicând public inclusiv că el a dus-⁠o bine pe atunci, ca majoritatea românilor (o probă clară de ignoranţă), după ce a fost huiduit în faţa sediului CNSAS, a realizat miza politică a subiectului şi, fără pic de scrupule, l-⁠a însuşit – odată cu o mare parte a intelectualilor care, cu naivitate, au părăsit prudenta şi sănătoasa expectativă şi neînregimentare politică şi au trecut cu arme şi bagaje de partea sa.

3. Obişnuiesc să spun (şi vă asigur că întodeauna cred ceea ce spun!) că nu este niciodată prea târziu pentru adevăr. Dar o simplă declaraţie de condamnare numai a totalitarismului comunist (care tinde să ducă cu gândul la vestita problemă creată de Securitate ca poliţie politică) nu este din start de ajuns. În primul rând, ar trebui condamnat direct regimul comunist, pur şi simplu, lăsând istoricii şi justiţia, dacă va fi cazul, să stabilească cât şi cum şi cine a făcut bine şi rău, cât a fost bun şi cât a fost rău pe atunci. Condamnarea regimului comunist este justificată ca atare pur şi simplu de auto-⁠dizolvarea partidului comunist şi interzicerea sa prin lege. Doar nu venim acum să spunem că partidul şi Securitatea au fost doar ele răul în sine, iar regimul creat a fost unul diferit! S-⁠a spus adeseori în anii comunismului, cu naivitate manipulată, că Nicolae Ceauşescu e bun, dar miniştrii şi Comitetul Central îl mint, eludându-⁠se vinovăţia colectivă şi, pe pragul cel mai de jos, tăcerea vinovată.

4. Pentru operativitate, cred că ar trebui ca Parlamentul să adopte o Declaraţie de condamnare a comunismului, urmând ca, sub patronajul şi cu girul Academiei, instituţii ale statului sau organizaţii şi asociaţii non-⁠guvernamentale să se implice în efortul de elaborare a unei ample monografii istorice privind comunismul, pe de o parte, iar pe de altă parte, cu sprijinul Parlamentului să se adopte legi şi minime ajustări procedurale care să facă posibilă, pe de o parte, scoaterea din funcţii publice a celor care au făcut parte din aparatul decizional şi represiv al regimului şi pe de altă parte trimiterea în judecată a celor care au comis crime şi abuzuri în numele comunismului. Acesta este însă un aspect; ar trebui să ne ocupăm însă cu prioritate de victimele represiunii, prin repunerea în aplicare a pachetului de prevederi legislative care le protejează şi despăgubeşte pe acestea şi urmaşii lor direcţi, măcar la nivelul la care se întîmplă cu revoluţionarii şi luptătorii din 1989.

5. Raportul, sau mai degrabă Declaraţia ar trebui să fie la obiect, fără epitete ornante, mai degrabă o listă de argumente care să angajeze susţinere instituţională, începând cu forul legislativ, a unui proiect care de două decenii şi-⁠a găsit o susţinere reală doar în societatea civilă şi a fost, din păcate, maculat politicianist de către preşedintele ţării. Să nu se lungească inutil, pentru a putea lăsa loc declaraţiilor politice ale grupurilor parlamentare, de asumare şi susţinere sau (nu prea cred, din motive electorale!) de respingere a sa. Limbajul, cum am spus, îl văd tranzitiv, dinamic şi dezvoltat logic, cu trimitere la argumente ştiinţifice general acceptate, iar lectura sa să nu depăşească 15-⁠20 minute. Dar nu ajunge prezentarea şi nici adoptarea sa (indiferent cum s-⁠ar numi documentul) în ropote de aplauze aniversare, la două decenii şi jumătate de la prăbuşirea regimului comunist. Problema rezidă tocmai în angajamentul şi implementarea (scuze pentru acest cuvânt urât!) unor elemente reale şi consistente în planul puterilor în stat, care să producă efecte ale acestei asumări a unui demers în esenţă politic, care ar răspunde pentru prima oară coerent la presiunile societăţii civile, de condamnare a comunismului.

Cât priveşte teritoriile româneşti de dincolo de graniţă, cred că e binevenită includerea teritoriilor care au făcut parte din România Mare, pentru că pierderea lor a fost o primă consecinţă directă şi dureroasă a instaurării ocupaţiei sovieto-⁠comuniste. Singura precauţie trebuie să privească relaţiile externe cu statele vecine suverane şi sensibilităţile acestora. Cât priveşte publicitarea documentului, ea va veni de la sine, dacă este unul aşa cum îl văd eu, adică scurt. De altfel, pentru alcăturirea şi editarea unui amplu raport, cu argumente academice consolidate, nici nu mai rămâne îndeajuns timp. Şi nu cred că dacă fiecare familie din România ar primi acasă Biblia Condamnării Comunismului s-⁠ar rezolva fondul problemei. Mult mai productive ar fi manualele şcolare şi universitare, includerea istoriei comunismului în programa şcolară, subvenţionarea studiilor, publicaţiilor, emisiunilor radio-⁠tv care vorbesc despre drama de o jumătate de veac a poporului român. Adevărul nu se impune, se cunoaşte.

Octav Bjoza
O farsă grosolană

octav-bjoza-foto1. În calitate de preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, constat următoarele. Cu cât ne îndepărtăm mai mult de evenimentele din decembrie 1989, cu atât cresc şansele ca Parlamentul României să condamne crimele comunismului. Motivul real, biologic vorbind, este acela că din rândurile parlamentarilor au dispărut şi trebuie să mai dispară, cei ce au avut strânse legături cu regimul „ilegitim şi criminal”, fie ele de partid, cu Securitatea sau chiar de familie. Regret că victimele acelui regim nu au apucat să vadă o astfel de condamnare reală. Consider că o reconciliere naţională totală, sinceră, nu ar fi putut avea loc fără căinţă, fără ca cineva să-⁠şi fi pus ţărână în cap.

2. Fiind invitat, am asistat la prezentarea raportului de condamnare a comunismului din 18 decembrie 2006. S-⁠a vrut desigur o condamnare la nivel intern, dar şi o netezire a drumului României către Uniunea Europeană. Oricum, pentru noi, foştii deţinuţi politici şi deportaţi, timpul a demonstrat că am avut de-⁠a face cu o farsă grosolană. Cauzele? Inerţia şi inepţia.

3. Întotdeauna, condamnarea unui regim totalitar este binevenită. Dacă pentru noi este tardivă, în schimb, pentru generaţiile tinere de azi şi de mâine, cunoaşterea adevărului despre acele vremuri este foarte importantă. Cu atât mai importantă, cu cât aici s-⁠au petrecut ca număr şi bestialitate, cele mai cumplite crime din Europa comunizată.

4. Memorialul Sighet este fără egal în fosta lume comunistă europeană. El este rezultatul unei munci de peste 20 de ani a unui colectiv care nu a depus doar muncă, profesionalism, ci mai ales, suflet. La elaborarea unui nou raport de condamnare a comunismului, este bine să contribuie instituţiile avizate cum sunt Academia Română, CNSAS şi IICCMER. Un izvor ce n-⁠ar trebui neglijat sunt cele peste o mie de volume de memorialistică, scrise de către noi şi care aduc la acelaşi numitor comun CRIMA.

5. Raportul elaborat va trebui să fie cât mai amănunţit pentru specialişti. Pentru publicul larg, este necesară o variantă restrânsă, accesibilă.

Radu Ulmeanu
O nouă condamnare a comunismului

1 şi 2. La modul ideal, apelul senatorului Sorin Ilieşiu ar trebui să fie adoptat imediat de Parlamentul României, radu-ulmeanu-fotoîmpreună cu o nouă condamnare a comunismului, de data aceasta definitivă şi cu urmări drastice pentru toţi criminalii care s-⁠au „ilustrat” în perioada respectivă, împreună cu cei care s-⁠au pus în slujba regimului, printr-⁠o nouă lege a lustraţiei. Desigur, clasa noastră politică nu este şi nu va fi niciodată pregătită pentru un asemenea demers, având în vedere componenţa ei. În majoritate este formată din afacerişti fără scrupule şi ideologie, foşti şi actuali securişti sub acoperire şi urmaşi mai mult sau mai puţin direcţi ai celor pe care demersul îi incrimininează.

3. O asemenea condamnare nu este niciodată tardivă, principalul ei beneficiu, în caz că ea s-⁠ar produce, fiind tocmai „curăţarea” clasei politice şi a tuturor structurilor de conducere ale statului român.

4. Academia Română nu are ce să caute în elaborarea unui raport pe această temă, având în vedere că este o instituţie ca oricare alta, mai mult sau mai puţin impregnată cu personaje asemenea celor de mai sus.

5. Ar trebui un raport scurt şi sec, care să nu depăşească 3 până la 5 pagini, pentru a înlătura demagogia şi mistificarea. Basarabia şi Bucovina de nord, fiind ţinuturi româneşti, trebuie incluse şi ele în raport, chiar dacă ar fi incriminaţi alţi comunişti şi torţionari decât cei români.

Total 0 Votes
0

Contemporanul

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent cu aparițiile editoriale, inclusiv ale editurii Contemporanul, care vă pune la dispoziție un portofoliu variat de cărți de calitate, atât romane și cărți de beletristică, cât și volume de filosofie, eseu, poezie și artă.
Contemporanul promovează cultura, democrația și libertatea de exprimare.

The Contemporanul, founded in 1881, is a national journal for culture, politics and science, including reports on ongoing Romanian and international cultural, social and political events, as well as on quality books brought out by the Contemporanul Publishing in the fields of literature, philosophy, essay, poetry and art.

The Contemporanul Journal promotes culture, democracy and freedom of speech.

www.contemporanul.ro

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și
Close
Back to top button