Am revenit la Bucureşti în după‑amiaza zilei de 28 martie 2025 marcat puternic de manifestările trăite la Chişinău cu prilejul aniversării Unirii Basarabiei cu România – 27 martie 1918 – şi al inaugurării statuii monumentale a Reginei Maria, prin iniţiativa şi strădaniile echipei Asociaţiei „Monumentum’’, condusă de avocatul dr. Iulian Rusanovschi, pe care îl cunoscusem cu un an în urmă la Fundaţia Europeană Titulescu.
Organizarea activităților circumscrise evenimentelor şi mai ales atmosfera şi chipurile celor care le‑au însuflețit, copii, tineri elevi şi studenţi, personalităţi culturale şi publice, universitari, alături de locuitori ai capitalei Republicii Moldova şi din orașe, şi comune mai apropiate sau mai depărtate, români din Bucovina şi din sudul Dunării, de pe ambii versanţi ai Carpaţilor, de pe ambele maluri ale Prutului, soborul de preoţi întărind credinţa străbună în viitorul Neamului au creat un tablou viu şi încrezător peste vremi, de unitate în cuget şi simțire, cu speranţe reale de înfăptuire a aspiraţiilor naţionale. Şi trebuie să mărturisesc că nu o dată streașina privirii s‑a acoperit de izvoare pornite din trăirea momentului. Iar conștiința meu de istoric s‑a reîntors la vrednicii purtători ai voinţei politice şi făptuitori ai Actului binecuvântat din urmă cu 107 ani, primă etapă în realizarea unui ideal construit de veacuri: Marea Unire a Românilor.
În acele clipe prin faţa ochilor aveau să‑mi treacă imagini pe care le‑am parcurs în cercetarea istorică de decenii în arhive şi biblioteci din ţară, din Europa şi America, din aspra şi îndelungata bătălie, plină de sacrificii, pentru afirmarea naţiunii libere, independente şi suverane, având un loc şi un rol bine definit în concertul statelor europene şi de pe alte orizonturi.
Desigur, prezenţa sau absenţa factorilor centrali diriguitori, participarea discretă a unor reprezentanțe diplomatice, precum şi luările de cuvânt rostite pe diverse altitudini sunt şi vor continua să fie analizate şi apreciate. Dincolo de toate acestea, ceea ce pentru mine – ca un călător pe meleagurile basarabene de peste trei decenii – îmi rămâne din acest drum prin Istorie şi prin societatea de azi de peste Prut, fără a uita erorile, ezitările, lipsa de curaj şi chiar lașitățile clasei politice, este victoria limbii române pe care o auzi pe stradă, în diverse instituţii, în piețe, magazine… Este meritul de neprețuit al trudnicilor dascăli, al şcolii păstrătoare şi promotoare a acestui Tezaur al Ființei şi Spiritualității româneşti. Iar tinerele generaţii, frumoșii elevi care au dat glas inimii lor în faţa Reginei Marii Uniri, chemând la Unire!, sunt convins că o vor şi înfăptui sub drapelul tricolor. Avem un plan concret şi responsabil, pentru că avem o singură şi unică Ţară – România, căreia îi suntem cu toţii datori, precum zice şi poetul: „Eu nu cunosc pe lume alte avuții// Să poată preţui un colţ de ţară!’’ Iată mesajul de forţă şi încredere care mi s‑a incrustat în creuzetul memoriei acestor două zile de neuitat de la Chişinău.
■ Istoric, publicist, diplomat
Dumitru Preda
