Teatru - Dramaturgie

Alexa Visarion: Un festival de legendă

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu este cel mai complex festival de artele spectacolului din Europa şi unul dintre cele mai importante din lume

Îl cunosc pe Constantin Chiriac, îl cunosc de mult, de pe vremea studenţiei sale. A fost întotdeauna în faţă. Prezenţă de calibru uman şi artistic ne-⁠pereche. Trăieşte înnobilând traseele artei şi ale vieţii, iar coerenţa şi rigoarea sa managerială se susţine pe autoritatea artistului, cel care poate să ne destăinuiască lumea în tăinuita ei existenţă, recitându-⁠ne sute şi mii de versuri. Poezii, sonete, poeme, venite şi dezmierdate de harul lui din toate colţurile lumii. Universuri de nelinişte, de încredere, de dragoste, de uitare.

Pragmatismul lui vizionar, anvergura intelectuală şi virtuozitatea actorului îl definesc ca lider de necontestat al teatrului românesc contemporan integrat cu drepturi depline în dialogul culturilor.

Discuţiile din ultimii ani pe care le-⁠am avut cu invitaţi de marcă ai festivalului, din ţară şi din străinătate, documentarea detaliată pe care acest eveniment cultural o oferă tuturor celor interesaţi ne-⁠a prilejuit oportunitatea să pot sintetiza în câteva pagini o structură plurifocală de gândire managerială subordonată organic unei idei generoase… Arta şi viaţa – împreună! Noi, cei de astăzi – lumea noastră de mâine.

Şi cum sunt tot mai mulţi oameni interesaţi de această minunată aventură: să ridicăm Cortina!

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu este cel mai complex festival de artele spectacolului din Europa şi unul dintre cele mai importante din lume. Anual, timp de zece zile, Sibiul se transformă într-⁠o scenă uriaşă, datorită festivalului condus de Constantin Chiriac – directorul general al Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu, preşedintele FITS şi al Bursei de Spectacole de la Sibiu şi profesor atât la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, cât şi la alte universităţi de prestigiu din lume. Evenimentul a fost dezvoltat din dragoste pentru oraş, pentru teatru şi din dorinţa de a oferi comunităţii o emblemă, un motiv de mândrie.

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu este în acord cu viaţa, cu comunitatea, cu regiunea, cu ţara, cu Europa, cu toate provcările şi întâmplările pe care le avem an de an. FITS este structurat în două părţi mari, Indoor şi Outdoor, şi acestea cuprind 16 secţiuni de evenimente, selectate din întreaga lume, pe criterii de calitate: teatru, dans, musical, stradă, circ contemporan, muzică, concerte de orgă în bisericile săseşti din Transilvania, operă, lectură, conferinţe, expoziţii, film, carte, ateliere, Gala Celebrităţilor şi Festivalul Universităţilor de Teatru şi Management Cultural. Începând cu anul 2016, evenimentele speciale din cadrul FITS se desfăşoară pe parcursul întregului an calendaristic, astfel că spectatorii au ocazia să participe la conferinţe, lansări de carte, expoziţii, spectacole-lectură şi să întâlnească mari personalităţi din domeniul culturii, dar şi alte domenii, ca o prelungire a experienţei unice de care au parte în timpul festivalului.

De-⁠a lungul timpului, festivalul a creat o instituţie a dialogului între ceea ce înseamnă, pe de-⁠o parte, o comunitate şi artiştii comunităţii respective, şi pe de altă parte, ceea ce înseamnă personalităţile care cre-ează proiecte coerente în numele unei comunităţi, împreună cu marii artişti ai lumii.

FITS contribuie considerabil la procesul de regenerare urbană şi formare a publicului. De asemenea, aduce un puternic aport economiei oraşului. În această clipă, Sibiul alocă 12% din bugetul local pentru cultură, acesta fiind, la nivel mondial, cel mai mare procent investit, care aduce înapoi, prin servicii şi comerţ, 16%. Agenda Culturală a oraşului, construită după anul 2007, s-⁠a născut graţie programului Sibiu Capitală Culturală Europeană – program care a avut la bază Festivalul. Acesta este cel mai bun exemplu de felul în care cultura poate să devină profitabilă inclusiv din punct de vedere economic.

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu a dezvoltat şi Bursa de Spectacole de la Sibiu, structură asociată care s-⁠a născut din nevoia festivalului de a acorda şanse tuturor artiştilor, operatorilor culturali, instituţiilor de spectacole sau reţelelor culturale să întâlnească producători importanţi din întreaga lume. Pentru că festivalul are o identitate proprie, adaptată comunităţii pentru care a fost creat, conducerea acestuia a decis să dezvolte Bursa de Spectacole în locul unui festival Fringe. De la prima ediţie organizată în 1997, Bursa s-⁠a dezvoltat şi a devenit o importantă reţea culturală, mijlocind legătura dintre festivaluri şi artişti, companii independente sau instituţii de stat, din domeniul artelor spectacolului. Anual, peste 300 de participanţi din întreaga lume, de la diverse organizaţii, se întâlnesc la Sibiu pentru a stabili conexiuni în vederea realizării unor parteneriate viitoare. Un loc al întâlnirii, al confruntării ideilor, al promovării intereselor şi al prezentării bunelor practici, Bursa încurajează iniţiativele şi proiectele de colaborare, prin activităţile specifice pe care le organizează: conferinţe, ateliere, întâlniri, prezentări şi activităţi de socializare.

An de an, FITS are o activitate cel puţin similar de importantă cu anul precedent, însă de fiecare dată înregistrează progrese, se defineşte, se reinventează, pentru a da continuitate dezvoltării proiectelor create de-⁠a lungul timpului.

Povestea FITS se scrie de 24 de ani. Prima ediţie a avut loc în martie, 1993. Oraşul era acaparat de troiene de zăpadă, iar străinii purtau usturoi în buzunare pentru a se proteja de vampiri. De-⁠a lungul timpului, Festivalul a cunoscut o creştere înfloritoare, de la opt la 72 de ţări participante, 3278 de artişti şi invitaţi, 503 evenimente în 71 de spaţii de joc, toate urmărite de aproximativ 680.000 de spectatori de-⁠a lungul celor 10 zile în care Sibiul devine capitala mondială a culturii. Anul 2007 marchează o ediţie de excepţie a Festivalului, ca recunoaştere a contribuţiei acestui eveniment la obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană alături de Luxemburg şi Marea Regiune.

Odată cu celebrarea a 20 de ani de Festival, în 2013, este inaugurată Aleea Celebrităţilor, proiect ce propune recunoaşterea publică a meritelor pe care diverse personalităţi le-⁠au adus în universul cultural-artistic. Aleea Celebrităţilor s-⁠a dezvoltat între zidurile de apărare ale Sibiului. Oraşul nu a fost cucerit niciodată de invadatori, însă a fost cucerit de artişti şi de frumos. În 2017, pe Alee s-⁠au adăugat şase noi stele pentru următoarele personalităţi: Vasile Şirli, Philippe Genty, Rimas Tuminas, Ohad Naharin, Marcel Iureş şi Robert Wilson, alături de celelalte 25 de personalităţi de renume distinse în anii precedenţi: Alvis Hermanis, Ariane Mnouchkine, Christoph Marthaler, Declan Donnellan, Eimuntas Nekrošius, Evgeny Mironov, Eugenio Barba, George Banu, Gigi Căciuleanu, Joël Pommerat, Kazuyoshi Kushida, Klaus Maria Brandauer, Luk Perceval, Krystian Lupa, Lev Dodin, Martin Hochmeister, Peter Brook, Nakamura Kanzaburo (XVIII), Neil LaBute, Peter Stein, Thomas Ostermeier, Radu Stanca, Silviu Purcărete, Tim Robbins şi Victor Rebengiuc. Oraşul celebrează prietenia cu aceste personalităţi şi se bucură de patronajul spiritual pe care îl deţin asupra comunităţii.

Din 1995, fiecare ediţie a festivalului se desfăşoară sub egida unei teme, iar în acest an festivalul s-⁠a desfăşurat sub genericul „Iubire”, din nevoia de reîntoarcere la sentimentul fundamental care ar trebui să guverneze planeta, în locul războaielor şi al neînţelegerilor.

Şi la a XXIV-⁠a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu au ajuns personalităţi şi companii de renume mondial, de la Mikhail Baryshnikov la Beijing People’s Art Theatre, de la Pippo Delbono la Andalusian Flamenco Ballet, de la Silviu Purcărete la Yamamoto Noh Theater, de la Robert Wilson la Brenda Angiel Aerial Dance Company, de la Philippe Genty la Batsheva, de la Rimas Tuminas la Kibbutz Contemporary Dance Company, de la Alvis Hermanis la Machine de Cirque, de la Andrei Şerban la Vertigo Dance Company, de la Armin Petras la Théâtre de la Huchette, de la Marcel Iureş la Circa Contemporary Circus, de la Gigi Căciuleanu la María Pagés Companía şi lista poate continua.

Timp de 10 zile, la început de vară, străzile oraşului prind culoare şi debordează de energie prin evenimentele Outdoor. Anul acesta, spectacolele stradale au debutat cu o reprezentaţie a companiei franceze Cie Remue Menage, „Incursiune în abis”. Pietonala Nicolae Bălcescu, Piaţa Mare, Piaţa Mică, parcurile din oraş şi piaţetele sunt anual invadate de acrobaţi cu costume colorate, muzică, fel de fel de structuri şi maşinării, împreună generând multă energie bună. Una dintre cele mai mari atracţii din secţiunea spectacolelor de stradă prezente la ediţia din acest an a fost Geschwister Weisheit – High wire Troupe, care a ridicat nivelul adrenalinei publicului prin acrobaţiile pe sârmă, desfăşurate cu lejeritate pe motociclete amplasate la înălţime.

Reprezentaţiile Outdoor, la care accesul este liber, au contribuit şi contribuie la dezvoltarea publicului, fiind o oportunitate pentru spectatorul străin de sala de spectacol să se apropie de lumea artelor spectacolului şi să se bucure de acest univers.

De anul acesta, programul evenimentelor FITS s-⁠a extins şi în lăcaşurile de cult din Sibiu şi din Mărginime, creând, astfel, o nouă secţiune a festivalului. Astfel, Biserica Evanghelică din Cisnădie (Heltău), Biserica Evanghelică din Cisnădioara (Michelsberg), Biserica Fortificată din Criţ (Deutschkreuz), Biserica Evanghelică din Guşteriţa (Hammersdorf), Biserica Evanghelică din Roşia (Rothberg), Biserica Evanghelică din Slimnic (Stolzenburg), au găzduit artişti români şi internaţionali care au susţinut concerte de orgă.

Ca rezultat al bunei cooperări dintre Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu şi NATO, anul acesta s-⁠a creat un dar pentru cei ce protejează România de ceea ce ar putea fi rău pentru pacea şi stabilitatea sa. Astfel, s-⁠a creat un spaţiu în care militarii NATO să se poată bucura de ceea ce înseamnă miracolul Festivalului. Sala Festivă de la Academia Forţelor Terestre a fost personalizată pentru spectacolele din cadrul Festivalului, cu ajutorului Gl. Bg. Prof. Univ. Ing. Ghiţă Bârsan, care a depus eforturi în vederea prelungirii scenei şi a utilării cu tot ceea ce înseamnă funcţionalităţi pentru spectacole.

Au fost prezentate spectacole pentru militarii americani şi europeni, dar au avut acces şi civili, pentru a crea o punte, un dialog între cei ce protejează omenirea şi civili, pentru a putea înţelege nevoia de reciprocitate.

Totodată, Întâlnirea Şcolilor de Teatru şi de Management Cultural a devenit o secţiune importantă şi personalizată a FITS, determinând formarea Festivalului Universităţilor de Teatru şi Management Cultural. Este important ca tinerele generaţii să se dezvolte şi să se bucure de o creştere personală frumoasă, dar şi să aibă un dialog cu marile valori culturale ale lumii. Studenţii de pretutindeni îşi pot personaliza vocea printr-⁠un festival al lor, în cadrul unuia dintre cele mai mari festivaluri de artele spectacolului din lume.

Cea de-⁠a XXIV-⁠a ediţie a FITS a inclus în program şi un atelier de arhitectură, denumit „Simplitatea este foarte sofisticată”, condus de scenograful Jean-⁠Guy Lecat. Pe parcursul a zece zile, 15 participanţi, tineri arhitecţi, masteranzi şi studenţi în ani terminali la facultăţi de profil din ţară, au desluşit tainele reinventării spaţiilor în destinaţii culturale de la unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi scenografi din lume, cu peste 200 de spaţii de joc redesenate în întreaga carieră. Tinerii profesionişti au avut şi două teme concrete pe care au lucrat: un spaţiu abandonat al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, pe care organizatorii îşi propun să-⁠l ofere studenţilor ca spaţiu de joc şi săli de cursuri şi Fabrica de Cultură, unde s-⁠au jucat multe dintre spectacolele FITS din acest an, un spaţiu în continuă dezvoltare, parte a unui proiect grandios pentru prezentul şi viitorul artelor spectacolului.

De asemenea, împreună cu Jean-⁠Guy Lecat şi la cererea participanţilor, organizatorii atelierului au declarat că îşi propun continuarea acestui proiect de educaţie – parte a FITS – şi la ediţia viitoare a Festivalului.

De-⁠a lungul timpului, festivalul, teatrul şi toate celelalte structuri care s-⁠au născut au căutat această raţiune şi această vocaţie: dialogul. Din acest motiv, Festivalul are o serie de parteneri. În primul rând, instituţiile cu care este firesc să existe un dialog, Primăria şi Consiliul Local, care răspund de destinul Teatrului Naţional „Radu Stanca”. Totodată, cea mai puternică structură educaţională a acestui oraş, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, se prezintă drept un partener de încredere. Festivalul se adresează Şcolii de Teatru şi de Management Cultural printr-⁠o continuă susţinere şi dezvoltare a programelor create.

Ediţia aniversară de 25 de ani are loc în perioada 8 – 17 iunie 2018, când Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu ne cheamă pe toţi cei cu suflet, inimă şi gând liber să fim parte din legenda aceasta minunată şi să ne bucurăm de magia poveştii ei.

Viul artelor spectacolului contemporan se celebrează incandescent la Sibiu. Constantin Chiriac a structurat un proiect destinal în care imaginaţia, reflecţia şi riguroarea au creat o vziune managerială unică ca valoare, însemnătate şi amplitudine internaţională.

Şi pentru această sărbătoare care integrează spiritele într-⁠o comuniune regală trebuie să-⁠i mulţumim cu plecăciune, cum ar spune un personaj cehovian iubit de Constantin Chiriac.

Total 2 Votes
0

Visarion Alexa

Alexa Visarion s-a născut la 11 septembrie 1947 în comuna Băluşeni, jud. Botoşani. Este căsătorit şi are doi băieţi – Felix Alexa şi Cristian Alexa. Este regizor de teatru şi film, scenarist, profesor univ. dr.

A absolvit Magna cum laude IATC „I.L. Caragiale”, Bucureşti, în 1971 la clasa profesorului universitar Radu Penciulescu. Este doctor în Artele Spectacolului din 2001, susţinând disertaţia Spectacolul ascuns – valenţe interpretative şi spectaculare ale teatrului shakespeariean, apreciată cu distincţia Summa cum laude de către comisia de doctorat UNATC „I.L. Caragiale”, Bucureşti. Este Doctor Honoris Causa a UNATC „I.L. Caragiale”, Bucureşti, 2014, Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” din Iaşi, 2013 şi al Universităţii de Arte din Târgu Mureş, 2013. Este Profesor Honoris Causa al Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj Napoca. A lucrat în ţară şi străinătate peste 100 de spectacole pe texte de I.L. Caragiale, A.P. Cehov, W. Shakespeare, G. Büchner, L. Pirandelo, M. Gorki, L. Blaga, D.R. Popescu, Fănuş Neagu, G. Djagarov, Arnold Wesker, Mihail Sebastian, Eugene O’Neill.

A scris şi regizat şapte filme artistice de lung metraj: Înainte de tăcere, Înghiţitorul de săbii, Năpasta, Punct… şi de la capăt, Vinovatul, Luna Verde şi Ana. A colaborat pentru realizarea scenariilor cu Ion Băieşu, Radu F. Alexandru şi Iris Spiridon. A obţinut numeroase premii şi distincţii, printre care Premiul Academiei Române pentru întreaga creaţie teatrală şi cinematografică (2008), Premiul pentru întreaga activitate UNITER (2005), Premiul ATM pentru cel mai bun spectacol (1981), Premiul Secţiei de Critică ATM pentru exegeză scenică şi filmică a operei lui I.L. Caragiale (1979), Marele Premiul la Festivalul Internaţional de Teatru Arezzo (1979). A fondat primul teatru independet bilingv din România, Teatrul româno-american Eugene O’Neill, în 1991 şi Asociaţia Culturală „Dialog” (2002). A publicat numeroase articole, eseuri, interviuri, dezbateri pe teme artistice şi didactice, cronici, comentarii pe teme de strategie şi management publicate în cele mai importante reviste din ţară şi prezentate pe posturile naţionale de radio şi televiziune. A publicat volumele: ANA – sens şi imagine (2014), Goana pe nisip (2012), De la Ziditorul la Zidirea (2007), Cortina de cuvinte (2007), Spectacolul ascuns (2002).

Este Director Onorific al Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani, cetăţean de onoare al Municipiului Botoşani (1992), cetăţean de onoare al comunei natale Băluşeni (2015). A primit Ordinul Naţional ,,Serviciul Credincios’’ în grad de Cavaler, acordat de Preşedinţia României. Este membru al Asociaţiei Autorilor de Film şi TV, UCIN, membru fondator al Uniunii Artiştilor şi Realizatorilor de Film – UARF.

Între anii 1985-2005 a fost membru al The Association for Theatre Higher Education, ATHE (SUA), membru al Societăţii „I.L.Caragiale” (1979-1985). Din 1971 este membru al Uniunii Teatrale din România – UNITER.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button