Noutăți editorialeNoutăți

Aniversare „Alexa Visarion 70” la ICR: marți 17 octombrie ora 18.00

Institutul Cultural Român organizează marți, 17 octombrie, de la ora 18.00, la sediul din Aleea Alexandru, nr. 38, un eveniment în onoarea regizorului și profesorului Alexa Visarion.

În cadrul aniversării va fi lansat volumul de eseuri „Împotriva  uitării”, apărut la editura Ideea Europeană, în parteneriat cu ICR.  Alexa Visarion ne propune în această carte, într-o abordare interdisciplinară, fascinante trasee de creativitate privind universul teatral. Alături de autor, vor mai vorbi despre carte profesorul universitar  Vasile Morar, filmologii Elena Dulgheru si Bujor T. Rîpeanu și actorii Dorel Vișan si Mircea Diaconu. Dialogurile vor fi moderate de scriitoarea Aura Christi.

În incheierea evenimentului va fi proiectat  filmul-portret „Magia Teatrului şi a Filmului” (TVR), regizat de Liliana Chițescu , un documentar care a primit Premiul Special al Uniunii Cineaştilor „Adina Darian”,  în anul 2014.

Alexa Visarion a montat în ţară şi în străinătate peste 100 de spectacole, cu precădere din dramaturgia lui I.L. Caragiale, A.P. Cehov, Shakespeare sau Eugene O’Neill. Este autorul unor filme artistice care au marcat istoria cinematografului românesc, între care „Înainte de tăcere” (1978), „Înghițitorul de săbii” (1981), „Năpasta” (1982), „Luna Verde” (2008),  „Ana” (2014).

A obţinut numeroase premii şi distincţii, printre care Premiul Academiei Române pentru întreaga creaţie teatrală şi cinematografică (2008), Premiul pentru întreaga activitate UNITER (2005), Premiul ATM pentru cel mai bun spectacol (1981), Premiul Secţiei de Critică ATM pentru exegeză scenică şi filmică a operei lui I.L. Caragiale (1979), Marele Premiul la Festivalul Internaţional de Teatru Arezzo (1979). A fondat, în 1991, primului teatru independent bilingv din România, Teatrul româno-american „Eugene O’Neill”, şi a înființat, în 2002, Asociaţia Culturală „Dialog”.

 În 1983, Visarion primește primul Grant Fulbright, în domeniul teatrului. În perioada 1985-1986 este invitat să predea la Universitatea din Texas iar între 1986-1988 îi este acordată o nouă bursă Fulbright și susţine cursuri în domeniul filmului la universități din Los Angeles, New York și Boston.

Alexa Visarion este autorul unei serii  de volume dedicate teatrului și al unor articole, eseuri şi interviuri de referinţă atât pentru domeniul artistic cât şi pentru cel didactic. Preocuparea sa pentru teme de strategie şi management s-a materializat în cronici şi comentarii publicate în importante reviste din ţară. Despre personalitatea complexă a regizorului au apărut două cărţi: „Alexa Visarion sau destinul vocaţiei”, coordonată de Elena Saulea (Editura Junimea), şi „Univers filmic – Alexa Visarion (Jurnal de spectator)” de Vasilica Bălăiță  (Editura Artes).

Este Director Onorific al Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani, cetăţean de onoare al Municipiului Botoşani (1992), cetăţean de onoare al comunei natale Băluşeni (2015). A primit Ordinul Naţional ,,Serviciul Credincios’’ în grad de Cavaler, acordat de Preşedinţia României. Este membru al Uniunii  Cineaştilor din România (UCIN), membru fondator al Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film (UARF). Este membru al Uniunii Teatrale din România (UNITER), iar între anii 1985-2005 a fost membru al The Association for Theatre Higher Education (ATHE) – SUA şi membru fondator al Societăţii „I.L.Caragiale” (1979-1985).

Pentru întreaga sa activitate, regizorul şi profesorul Alexa Visarion a primit, pe 12 octombrie 2017, marele premiul „George Apostu”.

Contact: Direcția Comunicare și IT, 031 7100 625, [email protected]

Total 2 Votes
0

Contemporanul

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent cu aparițiile editoriale, inclusiv ale editurii Contemporanul, care vă pune la dispoziție un portofoliu variat de cărți de calitate, atât romane și cărți de beletristică, cât și volume de filosofie, eseu, poezie și artă.
Contemporanul promovează cultura, democrația și libertatea de exprimare.

The Contemporanul, founded in 1881, is a national journal for culture, politics and science, including reports on ongoing Romanian and international cultural, social and political events, as well as on quality books brought out by the Contemporanul Publishing in the fields of literature, philosophy, essay, poetry and art.

The Contemporanul Journal promotes culture, democracy and freedom of speech.

www.contemporanul.ro

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button