Educație

Lumea post-Covid

Omul este social prin definiţie

 

Mihaela Helmis: Domnule academician, atunci când la începutul pandemiei, care nu se numea încă pandemie de Covid‑19, căutam rădăcinile acestei întâmplări care a afectat întreaga planetă, nici nu ne gândeam câte implicaţii vor fi şi ne doream să ne regăsim sub alte auspicii, care să ne permită să vorbim despre ceea ce cercetaţi, despre instituţiile pe care le‑aţi creat şi despre ceea ce vă defineşte la atâta vreme de când funcţionaţi în atâtea calităţi. Numărăm 30 de ani de când sunteţi şi membru al Academiei Române, şi preşedinte, acum, al Secţiei de Ştiinţe Medicale. Cum e lumea de astăzi, să o numim post‑Covid?

Victor Voicu: Se vorbeşte acum de o resetare. O să încep cu acest concept: resetare! Eu n‑am auzit pe nimeni să explice ce înseamnă resetare, de unde vine, ce generează resetarea şi care sunt consecinţele şi implicaţiile. Sigur că îmi pare că e o resetare în… jos. Vorbim de găsirea unei stări de echilibru la un anumit nivel. Să luăm, de exemplu, temperatura corpului. Noi avem circa 37 de grade, avem un echilibru, avem o setare. Re‑setare se produce când avem febră, facem 39, de pildă. Deci, resetare înseamnă că s‑a schimbat echilibrul normal, pre‑existent, pre‑Covid. Dar şi în timpul şi post-Covid se produce o resetare, o cădere. O cădere din multe puncte de vedere: economic, moral, social, dar cumva şi comportamental, nu‑i aşa? Şi aici este problema. Sunt multe lucrări care analizează comportamentul societăţii umane, al omului condus de un sentiment foarte profund, care se numeşte frica. Frica e foarte profundă şi uneori greu de explicat; anxietatea, teama că ţi se întâmplă ceva.

Numai dacă ne gândim că foamea este cumva o expresie a fricii că nu vom găsi hrana…, inclusă în ADN‑ul nostru.

Implicit, pentru că e vorba de supravieţuire, de instinctul de supravieţuire care e foarte profund. Şi la om, şi la animale.

Şi această resetare nu ar putea să ne aducă la valorile de bază şi foarte importante ale fiinţei umane?

Ba da.

Aşa ne‑am gândi. Dar se întâmplă asta?

Când presiunea e foarte mare, ajungem la comportamente primare: hrana, apărarea cuibului ş.a. Ne schimbăm valorile, deci. Aşadar, resetarea ar putea fi percepută astfel: schimbarea valorilor şi căderea, prăbuşirea valorilor umane, morale, a generozităţii, a ajutorului reciproc, a iubirii aproapelui, pentru că ne e frică, ne ferim, ne‑am izolat…

Şi căutăm soluţii individuale.

Da, din păcate. Izolarea şi carantina, toate au generat acest comportament. Omul este social prin definiţie. Izolându‑l, îl schimbi. Sunt oameni care au boli psihice, se numesc „de graniţă”, „bor­derline”, care nu sunt manifeste în condiţii normale. El e echilibrat – apropo de echilibrul fragil – dar în condiţii de criză!… Aceşti oameni cu boli la limită, boli psihice, care nu se manifestă în condiţii normale, ci în criză, în stres – multă lume foloseşte cuvântul „stres”, dar nu se prea ştie ce înseamnă – deci în condiţii de suprasolicitare, de presiune, se dezechilibrează şi devine manifestă boala respectivă.

 

Trei volume importante

 

Somatizează.

Exact, se somatizează, devine evidentă, devine manifestă, simptomatică. Adică devine prezentă şi se manifestă în comportamentul individului: paranoia, depresia ş.a.m.d.

Sunt dovedite aceste lucruri pentru că le‑aţi cercetat şi iată‑vă coordonând trei volume importante apărute la Editura Academiei Române, legate de pandemie, evoluţie şi post‑pandemie. În fond, cercetarea aceasta are valoarea ei şi ne aduce la această întrebare: în ce fel ne adaptăm în continuare?

Va fi o perioadă destul de lungă. În volumul trei din trilogia evocată de dvs., am scris şi câteva articole, inclusiv unul care ţinteşte aspectul psiho‑comportamental în contextul post‑Covid. Deci, în al treilea volum vorbim despre efecte tardive, post‑Covid, care se numeşte „boala post‑Covid”, ceea ce e foarte interesant. Unul din elementele care definesc această boală, această stare post‑Covid, este tulburarea psiho‑comportamentală.

Este altceva decât long‑Covid‑ul despre care s‑a vorbit?

Nu. Intră în descriere. Poate fi afectare cardiacă, poate fi afectare cerebrală, afectare pulmonară, post‑sechele, dar impactul primar, princeps, este asupra plămânului, asupra căilor respiratorii. Dar nu e numai plămânul afectat. Or, acest virus afectează şi alte organe şi sisteme, inclusiv, şi nu în ultimul rând, sistemul nervos central. Encefalita, de exemplu, este descrisă aici.

Ne‑am dat seama analizând, poate incomplet sistematic, vasele de sânge sunt afectate…

Vreţi să ajungem acolo? Eu iubesc domeniul. Eu l‑am denumit pan‑endotelită, şi am scris un articol, care am văzut că e preluat în Google. Aceasta e o afectare sistemică a sistemului vascular, a endotieliului de fapt, care e acea foiţă fină care împiedică şi coagularea. În momentul când lezezi vasele, disfuncţia endotelială poate să producă tulburări de coagulare şi se produc tromboze în Covid, şi se produc şi post‑Covid. Trombozele astea sunt extrem de periculoase, pot chiar să‑ţi ia viaţa.

Dar organele cele mai sensibile, în cazurile particulare, probabil că sunt primele afectate.

Da. Cele pentru care circulaţia este nu numai vitală, e supervitală. De exemplu, creierul e cel care suferă, în primul rând, de hipoxie şi de tulburare de schimb de oxigen şi bioxid de carbon, aceste schimburi care se fac la nivelul capilar, deci vascular, de fapt la nivelul plămânului care este unitate alveolo‑capilară, deci între alveolă, care e a plămânului, şi capilar, care e alt organ, dar care irigă în intimitatea sa ţesuturile. Această unitate alveolo‑capilară, când se perturbă endoteliul, perturbă implicit alveola, adică plămânul.

Domnule academician Victor Voicu, găsim în dvs. întâlnirea între un specialist în acest domeniu, care poate să analizeze astfel ceea ce ne‑a afectat pe noi, pe toţi, omenirea în general, cu militarul, medicul militar care poate să ne vorbească despre foarte multe lucruri, care vin post‑pandemie. Acest conflict care se află aproape de graniţele noastre cred că v‑a pus şi într‑o altă ipostază şi într‑un alt mod de a gândi lucrurile. De foarte multe ori cred că aţi vorbit despre antidoturi… necesare azi.

Da. Sigur, timpul e aşa cum e… Există aşa‑zisul domeniu de agresiuni atipice, CBRN – chimic, biologic, radiologic şi nuclear. De ce şi radiologic şi nuclear se poate explica. Eu, ca ofiţer‑medic, fiind farmacolog şi toxicolog, am primit misiunea – ca la armată, pe vremea aceea, sunt mulţi ani de atunci – să mă ocup de protecţia medicală împotriva agresiunilor CBRN. Mulţi credeau că noi ne ocupăm de arme. Nu ne‑am ocupat să facem arme chimice, arme biologice, ci să elaborăm mijloace medicale de protecţie, de prevenire, de tratament, antidoturi; şi am şi făcut unul care s‑a aplicat la Urgenţe la Floreasca. E celebru, e brevet european, este un antidot complex şi e utilizat mult timp, mulţi ani, dar nu se mai produce.

Se producea în România.

Da, a fost produs românesc şi a ieşit pe locul 1‑2 la o competiţie în vechiul Tratat de la Varşovia, o competiţie care a avut loc la Leningrad. Au fost comparate mai multe antidoturi făcute în sistemul socialist, şi a ieşit la egalitate cu o altă ţară din Tratatul de la Varşovia. În contextul respectiv am fost evaluaţi corect, dar nu i‑am privit cu prietenie la întâlnirile astea, nici chiar noi, medicii, dar asta era atmosfera atunci. Pentru că noi nu ne supuneam prieteniei estului cu România, care era un anumit tip de prietenie…

Şi atunci acest fel de a gândi, protecţia celor care ne protejează, la ce poate să ducă? În ce punct?

Pornind aici, am făcut câteva lucruri care, din păcate, au dispărut. Centrul de cercetări ştiinţifice medico‑militare care se ocupa specific de CBRN era singurul din ţară pe care eu l‑am dezvoltat cât am putut în 25 de ani, atât cât l‑am condus ca ofiţer general şi director civil. Mi‑am dat demisia în 2013 din motive nu personale, ci din motive ce ţineau de context. Toţi prevedeau dispariţia centrului, odată cu ieşirea mea din sistem, şi a dispărut. Respectiv, a fuzionat cu Institutul Cantacuzino, dar acesta are o singură misiune: veriga infecţioasă, veriga biologică, agresiunea biologică, arma biologică i‑am spune.

Vaccinurile…

Nu, alea‑s protecţie. Arma biologică, virusuri; eu am tratat inclusiv acest virus, şi nu e idee personală şi s‑a şi demonstrat că este posibil să fie scăpat din nişte laboratoare care se ocupă… N‑am zis că a fost eliberat intenţionat…

Vorbiţi despre SARS‑COV‑2!

Da. Şi am fost şi criticat la început când am prezentat această ipoteză; am şi scris‑o în volumul I. Nu era nerealistă şi nici nefundamentată, pentru că ulterior s‑a scris oficial de oamenii de ştiinţă americani că acest virus este scăpat din laborator. În laboratoare se poate umbla la genomul virusurilor şi se fac variante mai agresive, mai infecţioase, mai patogenice etc.

Ce caracterizare mai sugestivă decât că acest virus seamănă, prin ingineriile produse asupra lui, cu o gazelă cu cap de elefant, cu picioare de maimuţă şi cu coadă de cocoş?

E un impact! Aceste formaţiuni, viruşi cu alte structuri, sunt destul de ciudate, sunt aproape la limita viului… Ei nu se pot multiplica pe cont propriu, cum se întâmplă la bacterii. Ei se multiplică numai cu ajutorul genomului uman: intră în celulă şi acolo se poate multiplica virusul. Altfel, independent, virusul n‑are cum să se înmulţească.

Are nevoie de proteine.

Are nevoie de o maşinărie genetică care să‑i permită multiplicarea. Ceea ce este extrem de interesant. E la limita conceptului nostru despre viaţă; viaţa se automultiplică, adică vieţuitoarele pe care le ştim noi, de la cele mai primitive spre ceea ce a ajuns omul care, mă rog, e cam culmea creaţiei – a Creaţiei, am spus bine…

Dezvoltarea celulară firească e diferită de aceasta pe care o pot produce oamenii în laborator, artificial.

Acest virus atacă destul de agresiv şi major şi, iată, pe termen lung, uneori e remanent în organism, poate fi regăsit şi după ce boala a trecut, e purtător, adică este foarte complicat. Virusul e o lume… De aceea virusologia e o ştiinţă aparte, nu e microbiologie, pentru că altfel se tratează problema.

Revenind la acel Centru pe care l‑aţi coordonat şi la acele tipuri de antidot pe care le‑aţi pus lucrând în slujba protejării militarilor…

Militarilor şi populaţiei civile, care e nevinovată, da!

În ce punct ar fi trebuit să ajungă? Noi, cei tineri cărora li se cuvine, avem acasă pastila de iod, dar cred că dacă se întâmplă lucruri grave ar trebui să ştim mai multe lucruri.

Din păcate, se face o confuzie şi cu iodul; am văzut prea mulţi oameni care comentează! Dar de ce n‑or fi întrebând oameni care au făcut radiobiologie, care cunosc ce înseamnă o contaminare radioactivă… Nu radiaţiile afectează! Ele sunt efectul radionuclizilor care sunt emiţători de radiaţii alfa, beta sau gama. Deci, radiaţiile sunt o consecinţă a unui izotop radioactiv, ele nu există ca radiaţii. Radiaţii solare or fi, dar noi vorbim de aceste aspecte radiologice sau nucleare. Pentru că există aşa‑zisa „bombă murdară” care conţine reziduuri radiologice, cu izotopi, care explodează şi împrăştie izotopi şi cine suferă aici? Nu obiectele, clădirile, ci numai vieţuitoarele şi, bineînţeles, în primul rând omul. Se contaminează şi face boala de iradiere şi moare. Boala de iradiere e generată de emisiunea acestor radionuclizi, adică izotopi radioactivi. Şi atunci trebuie să înţelegem, trebuie să vorbim foarte clar ca să înţeleagă lumea, pentru că mulţi încurcă rău lucrurile. O bombă nucleară, prin explozie este efectul princeps, primar, de explozie puternică, distrugătoare, dar există şi bomba aceasta murdară, care are o explozie mică care are rolul numai să împrăştie conţinutul. Deci, nu explozia este mijlocul şi consecinţele sunt cele care contează. Această „murdărire” cu radioizotopi, cu viaţă lungă adesea, şi care contaminează mediul. Cum s‑a întâmplat şi după Cernobîl cu cesiul.

Vorbim de timp de înjumătăţire care uneori e lung…

De zile, ani, zeci de ani, sute de ani, in cazul stronţiului şi aşa mai departe. Au durată de viaţă lungă ca izotopi, transformându‑se apoi în izotopi stabili.

Şi atunci iodul care se recomandă mai ales tinerilor!?…

Îl luăm ca să blocăm captarea de iod radioactiv la nivelul tiroidei. Adică saturăm tiroida şi atunci ea nu mai este avidă să capteze iodul care circulă şi e radioactiv. Dacă ajunge acest iod radioactiv în tiroidă, în organismul tânăr, neşansa este să facă un cancer al tiroidei.

Se îmbolnăvesc celulele…

Despre asta e vorba, dar numai pe segmentul acesta! Iodul radioactiv împiedică o posibilă captare a radio‑iodului în tiroidă. Punct şi nu altceva! Nu ne fereşte de alte contaminări.

Şi atunci, ce mijloace am mai avea? Pentru că acestea sunt întrebările: cum ne hrănim, unde ne adăpostim şi cum ne apărăm.

E foarte complicat să gestionăm mijloace de prevenire a contaminării, pentru că odată contaminat cu diverse tipuri de radioizotopi, ieşirea lor este lentă, decorporarea este un proces specializat care se poate face, dar numai în clinici. Iar dacă ai o contaminare în masă, ce faci cu mii de oameni? Ce le dai? Eu cunosc aceste probleme, am făcut radiobiologie, eu am trăit ca cercetător şi în perioada crizei nucleare. Toată lumea, ca şi acum, era îngrozită de un război atomic, de criza rachetelor din Cuba şi aşa mai departe. Toate prostiile astea făcute de oamenii politici care conduc lumea sunt îngrozitoare şi penibile, pentru că par ale unor oligofreni agitaţi. Îmi pare foarte rău, dar ce se întâmplă acum este de râsul sau de plânsul lumii! Să ameninţi cu arma nucleară – este ca şi cum scoţi o măciucă şi îl ameninţi pe un bătrân amărât şi slab că‑i dai cu măciuca în cap! Este exact acelaşi comportament de o naivitate şi de o lipsă de etică, de raţiune chiar, care pe mine mă înspăimântă. Şi sunt în stare de orice, după câte văd.

 

Un spectacol al ideilor

 

Ne aflăm în faţa unui spectacol al ideilor şi felul în care exprimaţi dvs. aceste teme şi temeri, soluţii la care aţi ajuns, dar poate nu până la capăt, mă determină să vă întreb din perspectiva secţiei de ştiinţe medicale pe care o conduceţi, cum se vede pregătirea noastră pentru ce ar putea să vină mai periculos?

Ca să ajungi să atingi un scop îţi trebuie două tipuri de dotări: să identifici căile prin care ajunge la o anumită realizare un anumit scop, deci să faci protecţie a populaţiei de agresiunea aceasta CBRN, şi mijloacele. Căile şi mijloacele. Adică instrumentele, modalitatea materială, dotarea etc. care să‑ţi permită, pe calea pe care ai decis‑o, să o fundamentezi şi să o transformi în realitate şi să‑ţi atingi scopul.

Aţi vorbit ca un militar acum…

Am vorbit ca un militar, pentru că şi omul de ştiinţă este disciplinat. Omul de ştiinţă, prin rigoarea ştiinţei pe care o deţine, trebuie să fie disciplinat şi să respecte etapele. N‑ai cum să începi cu sfârşitul; ar fi frumos să iniţiezi o cercetare şi să începi cu sfârşitul. Nu, începi cu trepte grele, te laşi pe genunchi şi coate, te zdreleşti, te loveşti, suferi, ai insomnii ş.a.m.d.

Şi membri titulari, cei corespondenţi şi membrii de onoare a Academiei Române, membri ai secţiei dvs, în ce ipostază se află acum? Sunt ascultaţi?

Da. Suntem ascultaţi, atunci când suntem întrebaţi. Dar nu suntem foarte des întrebaţi! În secţie sunt oameni importanţi, cardiologi, neurologi, sunt diabetologi, chirurgi etc., sunt personalităţi care au realizări personale foarte semnificative. Sunt oameni valoroşi, sunt personalităţi. Fiecare are domeniul lui. Nu pot să spun că într‑o secţie de 12‑14 oameni, cu membri titulari şi membri corespondenţi – membri de onoare sunt vreo 7‑8 – cu aceşti oameni nu pot să‑mi imaginez că putem constitui un institut, pentru că fiecare lucrează într‑o clinică, într‑un institut cu alt profil şi în domenii diferite. Pentru asta trebuie structurate instituţii. Forţa instituţională care să genereze responsabilităţi şi activităţi de lungă durată, pe termen scurt, mediu şi lung. Nu e o chestiune care se rezolvă uşor. Nu, e o muncă… Întâi îţi cauţi căile, în doi‑trei ani îţi cauţi drumul, calea cea mai bună. Ce abordezi? De unde începi? Nu e chiar aşa de simplu cum crede lumea. De aceea cercetarea e grea.

Plecând de la cel de‑al treilea volum din seria despre care vorbeam, Sechelele post‑Covid 19, cum simţiţi că ne prezentăm acum? Vorbeaţi despre slăbire organică, dar şi despre componenta psihologică, suntem afectaţi în mai multe feluri. Cum funcţionează în acest moment spaima, frica, stresul?

Frica e dominantă. Ne era frică să nu se contamineze copiii, că se contaminează familia, că nu mai putem circula, că vom fi închişi în casă, dar post‑Covid, unul dintre simptomele foarte dominante este oboseala, fatigabilitatea, astenia care este prezentă mai ales la cei care au făcut boala, dar nu puţin se constată şi la cei care au fost carantinaţi. Adică li s‑a interzis circulaţia. Au fost închişi în localităţi, în casă. Mulţi suportă foarte greu. Adică trebuie să fii extrem de realist şi extrem de autocontrolat ca să nu te deranjeze carantina şi împiedicarea de a circula, de a ieşi din casă.

Spuneţi că refacerea nu e completă încă…

Nu este completă. Se instalează lent, dar nu dispare brusc. N‑are cum să dispară brusc.

 

Manipularea – extrem de periculoasă

 

În aceste condiţii sfaturile dvs. medicale, la întâlnirea aceasta între cel ce gândeşte strategic şi medical, pentru omul obişnuit, care sunt?

Ce aş putea eu să‑i sfătuiesc pe semenii noştri? În primul rând, cred că între lucrurile care apără individul este cunoaşterea, înţelegerea situaţiei, capacitatea de a înţelege. Adică explicarea situaţiei, de ce s‑a ajuns aici şi de ce suntem victime şi cum am putea să ne comportăm!? Totul porneşte de la înţelegerea fenomenului, de la percepţie, cu ce ne‑am confruntat, de ce am ajuns la această pandemie? Agravant e faptul că omenirea n‑a înţeles de la început mecanismul. Mulţi au apărut şi în mass‑media spunând că „e o prostie asta, ce veniţi cu Covid?”. Aşa vorbeau şi despre gripă acum nu ştiu câţi ani! Adică apar teribiliştii în timp ce noi, cei cu ştiinţa, nu suntem întrebaţi. În schimb, e vehiculată o panaramă de ideologie pe care n‑o crede nimeni, dar care manipulează lumea. Manipularea populaţiei este extrem de periculoasă.

Poate că există lucruri care ar putea să ne întărească. Mă uitam recent la unul dintre cetăţenii Republicii Moldova, aflat în suflul unei bombe lansate pe graniţă. El spunea că nu se teme pentru că e atât de aproape spectrul acesta al războiului, mai ales pentru că are credinţă.

E extraordinar… mă emoţionează. Mă emoţionează pentru că încă nu suntem conştienţi de ce a făcut Hristos şi creştinismul la nivelul populaţiei lumii. Acest concept, această abordare, această credinţă, aceste principii ale credinţei creştine sunt daruri de care suntem conştienţi parţial numai. Ortodoxia şi tot creştinismul dă o forţă uriaşă, pornind de la conceptul că unicul creator care a făcut această lume ne‑a lăsat‑o extrem de raţională, complexă şi interconectată! Este extraordinar. Dacă stai să te uiţi puţin, la un organism, la o celulă, îţi dai seama câtă logică şi ce perfecţiune vădeşte. Până şi moartea este perfectă în felul ei! Imaginaţi‑vă dacă nu muream ce ar fi însemnat pentru omenire? Ce‑ar fi însemnat să nu mai moară lupii, ce‑ar fi însemnat să nu mai moară vrăbiile? Ce‑ar fi însemnat să nu mai moară ciorile? Ce‑ar fi să nu mai moară omenirea? Aşa ceva nu se poate!

Natura are regulile ei.

În Univers e perfect totul, inclusiv moartea.

Şi despre încredere şi credinţă cred că trebuie să vorbim…

Da, încredere şi credinţă. Există undeva un echilibru şi o logică a lumii, o logică profundă a lumii care rezolvă şi compensează. Fără echilibru lumea nu poate exista. Credinţa ne dă fundamentul extrem de profund şi de uman. Ţine de firea omului această credinţă. Este genială!

Cu aceste elemente, cu toată ştiinţa pe care o aveţi, împreună cu colegii dvs., şi împreună cu încrederea că ne vom vedea şi peste un an, şi peste doi, şi peste zece, vă mulţumesc pentru acest spectacol al ideilor şi vă dorim să nu mai aveţi ocazia să scrieţi un alt volum legat de Covid‑19, ci de cercetările cele mai avansate pe care le puteţi produce dvs. şi colegii dvs.

Vă mulţumesc foarte mult.

Mihaela Helmis în dialog cu Victor Voicu

Total 1 Votes
0

Mihaela Helmis

Mihaela Gabriela Helmis – jurnalist de vocație, s-a născut la Sibiu la 14 octombrie 1960.
Absolventă a Liceului „Octavian Goga” din Sibiu, secția filologie-istorie (1979) și a Facultății de Filosofie-Istorie, Universitatea București (1983, cu definitivat în 1987), a fost prezentă, ca membră a Cenaclului „Radu Stanca” în paginile publicațiilor Tribuna Sibiului, Transilvania, iar ca studentă în revistele Viața studențească și Amfiteatru. Ca tânără profesoară de științe sociale și istorie la Scoala nr. 1 din Titu Târg, începe colaborarea la emisiunile de tineret și studențești la Programul 3 (Radio România). Din 1988, profesoară la Liceul „Aurel Vlaicu” din București începe colaborarea la Redacția Emisiunilor social-economice și politice din cadrul Radio-Televiziunii Române. Se angajază apoi la TVR, iar din 1991 e redactor la emisiunile Clubul curioșilor, Radio în Blue-jeans, Sfertul academic sau Sub zodia metaforei. Din 1996 devine redactor de rubrică la Secția Social Economică – Radio România Actualități, iar apoi redactor șef adjunct, Secția Socială. Prin reorganizarea Postului Radio România Actualități din 2004 coordonează ca Redactor șef adjunct Secția Cultură-Educație-Tineret. La Radio România Actualitâţi a realizat materiale publicistice pentru toate radioprogramele şi emisiuni de autor precum Tranzistor în familie, Tranzistorul femeilor, Cum vă place, Destine şi pasiuni, Terapii alternative, Viaţa în imagini sonore, Radio caravana Actualităţi, Lovitura de presă, Cum comentaţi actualitatea socială etc.

Ca absolventă a Programului GEMERO (gender) al International Center For Women-Amsterdam, coordonat de MATRA Project-Holland în parteneriat cu Ariadna – Asociația pentru presă, artă și business România, a desfășurat activități (conferințe, work-shopuri) în domeniul egalității de șanse. Din anul 2001 a obținut numeroase premii și nominalizări la concursuri și festivaluri în domeniul jurnalismului-radio, în țară și peste hotare, mai ales, în domeniul RadioDocumentarului artistic. Ca participantă la multe dintre edițiile IFC, International Feature Conference, din partea RRA, organizate în marile capitale ale lumii de UER (Uniunea Europeană de Radio și Televiziune), a devenit formator și lector al cursurilor de perfecționare in domeniul special al RadioDocumentarului artistic.
În primăvara anului 2005 a coordonat în calitate de manager de proiect organizarea de Radio Romania a Conferinţei Internaţionale de Feature, ediţia cu nr. 31, Sinaia, cu participanţi din peste 20 de ţări. Din anul 2007 coordonează sectia Cultură, Civilizatie, Tradiții, Convieţuiri și a fost producator al emisiunilor Semnături célèbre (peste 250 de întâlniri cu personalităţi de excepţie), Semnături célèbre, Mari actori, și al tronsoanelor Lumea noastră-Tradiții (inclusiv Drumurile lui Leşe). Ralizează în continuare Documenrarele RRA, colaborează la realizarea radioprogramelor zilnice ale postului, a emisiunilor La dispoziţia dvs. şi Românii de pretutindeni.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button