Contemporanul » Românii de pretutindeni » România şi civilizaţia românească în Israel. „Anul cărţii în Limba Română în Israel”

România şi civilizaţia românească în Israel. „Anul cărţii în Limba Română în Israel”

Fundaţia Culturală Ideea Europeană, în parteneriat cu Asociaţia Scriitorilor Israelieni de Limba Română (ASILR) – sub egida Academiei Române – a organizat o serie de evenimente cu genericul „România şi civilizaţia românească în Israel” între 19 şi 25 octombrie 2022 în Ţara Sfântă. În anul 2022, declarat de ASILR „Anul cărţii în Limba Română în Israel”, acest proiect de anvergură, cu o hartă bogată de evenimente (Tel Aviv, Ierusalim şi Haifa), îşi propune să promoveze civilizaţia românească, identitatea naţională (cu multiplele‑i dimensiuni, între care cea naţională, culturală, religioasă, antropologică, socială ş.a.) şi să întărească legăturile comunităţii din Israel cu România, în acest an aniversar, în care sărbătorim Centenarul Încoronării Reginei Maria şi a Regelui Ferdinand I Întregitorul (1922‑2022) – ceremonie cu ecouri frumoase pe tot mapamondul, prin care acum un veac se desăvârşea şi era recunoscută în plan internaţional Marea Unire de la 1918.

Cu acest prilej, în Ţara Canaan a fost lansată ediţia specială a revistei Contemporanul. Ideea Europeană nr. 10/ 2022 (partener media în acest proiect important), care apare sub egida Academiei Române şi conţine un supliment dedicat Reginei Maria a României. De asemenea, în cadrul acestui proiect a avut loc avanpremiera ediţiei speciale a revistei Contemporanul. Ideea Europeană nr. 11/ 2022, dedicat Centenarului Încoronării. Ambele ediţii speciale apar sub Înaltul Patronaj al Familiei Regale a României şi au devenit deja, cum ni s‑a comunicat, ediţii rare, ediţii de colecţie. Ne bucurăm că aceste ediţii speciale au avut şi au, în continuare, succes.

Surprizele s‑au aşezat frumos în pagina realităţii, frumos şi emoţionant, inclusiv la sediul Primăriei Ierusalimului, venind dinspre rabinul av. Josef A. Wasserman şi domnul viceprimar al Ierusalimului – Israel Kelerman. Apoi, la Reprezentanţa Patriarhiei Române în Ţara Sfântă – dinspre părintele arhimandrit Teofil Atănăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, Superior al Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, într‑un moment unic: pentru prima dată, după mult timp – sincopa datorându‑se restricţiilor pandemice – un ierarh român a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica Învierii – locul cel mai sfânt din lume.

Proiectul este sprijinit financiar de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Printre personalităţile‑pivot care ne‑au fost alături în acest demers, după cum am precizat şi în nr. 11/ 2022 al revistei Contemporanul. Ideea Europeană, se află Jean‑Jacques Askenasy, membru de onoare al Academiei Române, poetul şi traducătorul Menachem Falek, scriitoarea israeliană Vigda Erna Kretzer, jurnalistul Dragoş Nelersa, preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor Israelieni de Limba Română din Israel, rabinul av. Josef A. Wasserman, părintele arhimandrit Teofil Atănăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, Superior al Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Ada Shaulov‑Enghelberg, Haim Rotter ş.a. (Israel), Ştefan Borbély, Dana Oprica, Constantina Raveca Buleu, Aura Christi ş.a. (România). Pretutindeni am fost însoţiţi de doamna lector prof. dr. Carmen Dimitriu, care predă limba şi literatura română la cea mai mare instituţie de învăţământ superior din Israel – Universitatea din Tel Aviv. Ca un înger însoţitor ubicuu, ne‑a vegheat, ne‑a sprijinit, ne‑a ocrotit şi a intervenit când se cuvenea, mereu prompt şi diplomat, scriitorul Dragoş Nelersa.

Una dintre surprize ne‑a făcut‑o, la elegantul sediu al Primăriei Ierusalimului, domnul Israel Kelerman, viceprimarul Ierusalimului, care, deşi e în toi campania electorală, s‑a smuls, la propriu, de la o şedinţă, pentru a se ţine de cuvânt şi a fi împreună cu noi. Instantaneele fotografice făcute cu echipa noastră de proiect (organizată – detaliu important – impecabil de Andrei Potlog, director al Fundaţiei Culturale Ideea Europeană, şi Adrian Preda, director de imagine) vorbesc cu asupra de măsură despre multe… după ce Aura Christi a vorbit îndelung cu rabinul Josef A. Wasserman despre armonie, fericire şi Legea Iubirii. E început de an în Ţara Sfântă şi rabinul Josef A. Wasserman a profitat de aceasta şi ne‑a binecuvântat pe toţi membrii grupului Ideea Europeană şi ai „tribului Conte”, urându‑ne bun-venit în Ierusalim – Casa lui Dumnezeu! Binecuvântări de bun augur se revarsă asupra noastră şi la Biserica Orotodoxă Română dinspre părintele arhimandrit Teofil Atănăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, Superior al Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, care ne‑au primit regal şi ne‑au îndemnat să fim senini şi luminoşi. PS Timotei Prahoveanul oficiase Sfânta Liturghie în Biserica Învierii în limba română. Şi, firesc, seninătatea, intensitatea şi frumuseţea caracteristice unui eveniment de o asemenea importanţă ni se transmit, urcându‑ne în spirit.

Au fost prezentate, puse în dezbatere, o serie de cărţi apărute recent la Editura Ideea Europeană, între care: Luiza Barcan, Răsărit · Ανατολή; Constantina Raveca Buleu, Splendor singularis; Maria Zambrano, Filosofie şi poezie; Ştefan Borbély, Modus operandi; acad. Ioan‑Aurel Pop, Istoria României moderne; Florin Zamfirescu, Actorie sau magie; Adrian Dinu Rachieru, Voci din exil; acad. Nicolae Breban, Bunavestire; Eugen Uricaru, Viaţa unui fluture; Mircea Platon, Treptele umbrei; Alexa Visarion, Cealaltă scenă; Theodor Codreanu, Europa în care putem crede; Mircea Braga, Ultima frontieră; acad. Răzvan Theodorescu, Cele două Europe, Aura Christi, Psalmi, Veşnica întoarcere ş.a. Seria de evenimente (conferinţe, lansări şi expoziţie de carte, lectură publică, Gala Premiilor „Contemporanul” şi Fundaţia Culturală Ideea Europeană, vizite de lucru, interviuri, şedinţe de autografe ş.a.) a avut loc între 19 şi 25 octombrie 2022, la Casa Scriitorilor Israeliţi, la Primăria din Ierusalim, la Biserica Ortodoxă Română din Ierusalim – Reprezentanţa Patriarhiei Române la Sfintele Locuri şi la Biblioteca de carte românească de la Haifa, unde am fost primiţi de doamna director Erna Kretzer, preşedinte al HOR Haifa. Fundaţia Culturală Ideea Europeană a făcut o donaţie de carte Bibliotecii de Carte Românească de la Haifa şi Asociaţiei Scriitorilor Israelieni de Limba Română din Tel Aviv.

Invitaţi de marcă au vorbit despre aspecte vitale ale promovării României şi a civilizaţiei româneşti în Israel. Despre valorile de vârf naţionale româneşti, promovate exemplar de Academia Română şi despre accentul pus de acest prestigios for pe conservarea, păstrarea şi promovarea identităţii româneşti în ţară şi în lume. În acest context, au fost prezentate câteva cărţi‑eveniment: romanul Bunavestire – capodopera prin care s‑a revoluţionat proza românească de după cel de‑al Doilea Război Mondial – semnată de Nicolae Breban, apărută în ediţie definitivă la Editura Ideea Europeană şi tradusă în mai multe limbi europene, inclusiv în franceză, la prestigioasa Editură Flammarion; volumul de excepţie semnat de marele istoric Ioan‑Aurel Pop, Istoria României moderne, şi publicat relativ recent şi în versiune chineză, prezentat printr‑o conferinţă susţinută on line la Târgul Internaţional de Carte de la Beijing, care a avut loc în ultima decadă a lunii noiembrie; „o carte a cărţilor” a marelui erudit Răzvan Theodorescu, Cele două Europe, care urmează să apară şi în versiune chineză, prezentată în avanpremieră, tot on line, la Târgul Internaţional de Carte de la Beijing; cartea‑eveniment a Luizei Barcan – Răsărit – unde un loc important îi revine identităţii culturale, lingvistice şi religioase din România şi Israel, Psalmii semnaţi de Aura Christi.

Gala Premiilor Contemporanul şi Fundaţia Culturală Ideea Europeană a omagiat – prin decernarea premiilor Contemporanul şi (în premieră!) ale Fundaţiei Culturale Ideea Europeană – personalităţi de seamă, care au contribuit substanţial la promovarea identităţii şi civilizaţiei româneşti: Jean‑Jacques Askenasy, membru de onoare al Academiei Române, Menachem Falek, Dragoş Nelersa, Ada Shaulov‑Enghelberg, Haim Rotter (Israel), Ştefan Borbély, Constantina Raveca Buleu, Luiza Barcan – ambasadori extrem de vii ai culturii române în Ţara Sfântă. (Luizei Barcan i se va înmâna Premiul de Excelenţă în cultură la Bucureşti, deoarece cu câteva zile înainte de plecare în turneul israelit s‑a îmbolnăvit.)

Cred că echipa Ideea Europeană şi‑a onorat obligaţiile cu brio şi cu o neostenită bucurie în acest proiect‑turneu de conferinţe, prezentări de carte, vizite de lucru, lecturi publice de poezie ş.a. De fapt, a fost un vârtej benefic, în care ne‑am simţit binecuvântaţi şi ocrotiţi. Impresionante sunt fraternizarea iscată, căldura sufletească, umanitatea inventivă a fiecăruia dintre amfitrionii israelieni şi români care ne‑au primit cu braţele deschise. Şi, nu în ultimul rând, cântecele în ebraică şi română ale polonezului (d‑sa spune că a devenit român în proporţie de 75%!) Haim Rotter, cântecele populare ale Elenei Cercel şi vraja electrizantă a poemelor Aurei Christi, vrajă asupra căreia insistase, vădit emoţionată, Vigda Erna Kretzer.

Credem că participanţii la proiect au reuşit să‑şi aducă necesara contribuţie la păstrarea, dezvoltarea şi afirmarea identităţii etnice, culturale, religioase, antropologice şi lingvistice a românilor din Israel, a israelienilor de origine română, şi la punerea în valoare a afinităţilor dintre identităţi etnice, culturale, religioase, întărind, totodată, legăturile dintre România şi comunităţile de români israeliţi în acest an cu totul special, declarat de ASILR „Anul cărţii în Limba Română în Israel”. În acest an, în care sărbătorim Centenarul Încoronării.

Pe parcursul desfăşurării proiectului ni s‑a spus în repetate rânduri că Israelul e construit într‑o proporţie covârşitoare de români. Noi am construit şi am aşezat în pagina realităţii acest proiect România şi civilizaţia românească în Israel, văzut ca o punte, ca un prilej de a înălţa poduri de cărţi, de cultură naţională şi civilizaţie. Profesorul emerit Ştefan Borbély a scris ultrasugestiv că „e greu să sintetizezi în câteva cuvinte portanţa afectivă şi intelectuală a acestei activităţi bine gândite şi organizate, însă, simţind căldura şi văzând entuziasmul sincer, participativ al publicului de la întâlniri – la care oamenii au venit şi pentru a se împărtăşi dintr‑un «crâmpei de Românie», faţă de care nutresc sentimente de nostalgie –, mi‑am spus la un moment dat că «ne‑am făcut aici, în câteva zile, mai mulţi prieteni decât ne facem acasă într‑un întreg deceniu»”.

Calde mulţumiri Biroului Prezidiului Academiei Române, care a oferit acestui proiect major – cu bucurie şi deschidere! – egida Academiei Române.

Calde mulţumiri Majetăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, care a acordat – cu deschidere şi eleganţă, spuneam şi alte dăţi – Înaltul Patronaj al Familiei Regale celor două ediţii speciale ale revistei Contemporanul. Ideea Europeană (nr. 10 şi nr. 11/ 2022), dedicate Centenarului Încoronării şi lansate cu succes şi în Ţara Canaan, nr. 11 – în avanpremieră.

Calde mulţumiri Asociaţiei Scriitorilor Israeliţi de Limba Română din Tel Aviv, condusă exemplar de Dragoş Nelersa, care se roagă intens ca ziua să cuprindă 26 de ore.

Calde mulţumiri minunatei echipe a Departa­mentului pentru Românii de Pretutindeni, care ne‑a sprijinit să punem în pagina realităţii acest proiect.

Calde mulţumiri membrilor echipei Ideea Europeană!

În acest număr, publicăm un grupaj de texte, evocări, conferinţe şi proză, axate pe subiectul proiectului „România şi civilizaţia românească în Israel” şi ecourile acestui proiect major.

Bună dimineaţa, Israel! Shalom, România!

Andrei Potlog

 

Proiect sprijinit financiar de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Partener de proiect: Asociaţia Scriitorilor Israelieni de Limba Română – ASILR
Parteneri media: Muzeul Naţional al Literaturii Române, APLER/ Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România, revista Contemporanul. Ideea Europeană, agentiadecarte.ro, Asociaţia Scriitorilor Israelieni de Limba Română – ASILR, Gazeta Românească, Editura Familia ş.a.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest