Românii de pretutindeni

Talent şi imaginaţie debordante

„În această lume în continuă strâmtorare, fiecare dintre noi are nevoie de toţi ceilalţi.
Trebuie să căutăm omul oriunde s-ar afla el.”
George Seferis (1900-1971), poet grec, Nobel 1963; din discursul său la decernarea Premiului Nobel

Scriu aceste rânduri la ceas numai bun de spus poveşti, poveşti adevărate despre oameni deosebiţi. Am avut şansa de a întâlni astfel de oameni, de la care învăţ mereu, iar unul dintre ei este Profesorul Stavros Deligiorgis. Un călător neobosit între mai multe culturi, nu ar trebui să lipsească din nicio istorie a traducerilor din limbă română, pe care o stăpâneşte şi practică în mod desăvârşit în tot ce are ea mai rafinat şi subtil. Cariera domnului Deligiorgis reprezintă o combinaţie de talent şi imaginaţie debordante. În stilul caracteristic Domniei Sale, cu multă modestie, deşi e un cunoscător profund al fenomenului cultural românesc, un intelectual pentru care consistenţa cuvântului scris contează mai presus de oricare altă formă de expresie. Stavros Deligiorgis a scris note, introduceri şi postscriptum la volume de traduceri ale unor scriitori importanţi şi prin încadrarea lor în coordonatele literaturii europene şi universale mijlocind înţelegerea profundă a operei acestora de cititorul străin. Exemple ar fi: Thanassis Valtinos Postscriptum, Urmuz (Siracuze ed.), Valeriu Butulescu, Fragmentariu, Postscriptum, I. L. Caragiale, Şapte Schiţe, Postscriptum, Panait Istrati, Periplu Mediteranean, Editura Istros, Braila, 2014, Postfaţă. Dintre lucrările fără număr publicate de Domnia Sa în engleză, voi aminti doar unele colective: Traducerile în engleză a poemelor de Ileana Mălăncioiu, Constanţa Buzea, Ana Blandiana şi Gabriela Melinescu, în A Book of Women Poets From Antiquity to Now, A. and W. Barnstone, ediţia N.Y.: Schocken, 1980, p. 352-355. Stavros Deligiorgis a scris Introducerea, a adnotat şi a tradus majoritatea celor 23 de poeţi contemporani români, completat fiind de contribuţiile altor 6 traducători, în ediţia Walter Cummins, Shifting Borders: Poetry of Eastern Europe, General introduction by Burton Raffel, Farleigh Dickinson Univ. Press, Madison, NJ, 1993. Cu regret remarc faptul că statul român şi Institutul Cultural Român, care, începând din 2013, conferă titlul de Ambasador al Culturii Române unor personalităţi rezidente în străinătate, consacrate în domeniile artei, literaturii, muzicii, ştiinţei şi diplomaţiei, nu a fructificat şi valoarea numită Stavros Deligiorgis, cu persistenta sa sinisfora de succes. Întreaga sa activitate desfăşurată în slujba culturii româneşti l-a făcut cunoscut pe plan naţional şi internaţional şi, fără a greşi, pot afirma că erudiţia şi vastitatea orizontul său în domeniul artei româneşti şi universale îl plasează în rândul marilor personalităţi contemporane.

Stavros Deligiorgis s-a născut la Sulina, România, şi a studiat la Universitatea Naţională din Atena, Grecia, la Universitatea Yale şi la Universitatea California (Berkeley). De două ori bursier la Centrul pentru Studii Avansate de la Universitatea din Illinois (Champaign-Urbana), a beneficiat, de asemenea, timp de doi ani, de o bursă de cercetare Fulbright şi ca profesor la Universitatea din Bucureşti. A predat la Scuola Superiore Traduttori-Interpreti, Trieste, Italia, şi a făcut parte din Programul de Studii de Traductologie de la Universitatea din Atena. La solicitarea Ministerului Elen al Culturii, Profesorul Deligiorgis a participat, de asemenea, la juriul premiilor anuale pentru traducerea literară. S-a pensionat ca profesor emerit de literatură engleză şi comparată, după treizeci şi unu de ani, de la Universitatea din Iowa. Locuieşte acum în Atena, în Lumea Creştină printre muze, cum ar fi spus Thomas Wyatt. Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Limbă Engleză şi Literatură Comparată a Universităţii ateniene, parcurge neobosit itinerariile dintre literaturile elenă, engleză, americană, italiană şi română.

L-am cunoscut în 2010, la un eveniment atenian prilejuit de prezentarea unui volum al Domniei Sale, apoi în 2011, tot în Atena, la o întâlnire internaţională a traducătorilor vorbitori de limba română. Aşezat discret într-un colţ al librăriei în care se pregătea evenimentul, observa foarte atent cele ce se petreceau în jur; cu o privire vie, inteligentă, pătrunzătoare şi profund bună. În acea seară aveam să descopăr în scurt timp şi faptul că d-sa era personalitatea onorată la acel eveniment, omul care realizase un volum minunat, atât în conţinut, cât şi în prezentare şi titlu, Flesh Made of Dreams, reunind cu inspiraţie şi talent o constelaţie de 26 poeţi români, începând cu Emil Botta şi terminând cu Simona Popescu. La acea întâlnire s-a lansat ideea unui atelier de traduceri, cu scopul de a promova concret şi focusat literatura română în Grecia. Trecerea de la vorbă la faptă nu a întârziat mult; timp de doi ani, sub îndrumarea atentă a neobositului nostru profesor Stavros Deligiorgis − de care auzisem până atunci doar ca de mijlocitorul plin de neprevăzut şi şarm al mai multor literaturi, dar şi traducător al unui număr însemnat de scriitori din lumea românească, elenă italiană şi anglofonă. S-a creat în Atena un atelier al traducătorilor din limba română, de unde au ieşit două volume colective din opera lui I.L. Caragiale şi a lui Panait Istrati, foarte apreciate de publicul cititor elen. Profund cunoscător al vieţii culturale româneşti, contribuţia domnului Stavros Deligiorgis pentru promovarea acesteia este cu atât mai remarcabilă cu cât obiectul activităţii sale a fost şi continuă să fie Literatura engleză şi Literatura comparată, mai ales cea a Evului Mediu.

Biografia Domniei Sale? Este biografia unui tânăr care îşi are locul de naştere la Sulina din România, de unde însă pleacă iniţial spre ţara străbunicilor lui − Grecia − şi, apoi, către „ţara tuturor făgăduinţelor”, America. Timp în care formaţia sa începe să se confunde cu cea a unui profesor şi mentor al mai multor generaţii de filologi anglofoni. Este un estetician, în primul rând, un prieten al artelor şi al artiştilor. Un om al frumosului cultivat cu grijă şi încredere că mesajul său nu trece neobservat. Un poet şi un iubitor de poezie care îşi ascunde neliniştile în spatele unei priviri limpezi şi aparent calme. Albumele de artă plastică de care se ocupă în ultimul timp sunt un exemplu al acestei priviri. Excepţionale sunt preocupările şi proiectele sale de artă, cuprinzând lucrări antice şi medievale europene, mai puţin cunoscute. La fel, traducerile făcute şi lucrările privind modernismul european înainte şi după Dada. Aşa cum excepţionale sub aspect estetic sunt şi coperţile cărţilor sale. Permiteţi-mi să mă refer la două dintre lucrările sale de excepţie: traducerea din greacă în engleză a articolului asupra versiunii Septuagintei despre Turnul Babel (vezi, Daniel Weissbort şi Astradur Eysteinsson, eds., Translation Theory and practice: A Historical Reader, Oxford Univ. Press, 2006, p. 11-14) şi traducerea din greacă în engleză a lucrării în proză de Dionysios Solomos, Femeia din Zakinthos Γυναίκα της Ζάκυνθος/ The Woman of Zante (vz., Jerome Rothenberg, Pierre Joris, Jeffrey C. Robinson, eds., Poems for the Millenium, Univ. of California Press, 2009, vol. 3, p. 360-374). Menţionatelor comunicări ale lui Deligiorgis eu le‑aş adăuga cartea Complete Plus-The Poems of C.P. Cavafy in English, la care a colaborat cu omologul său poet, profesor universitar şi traducător, George Economou (1934-2019). Pentru a afla mai multe despre prietenia şi despre colaborările celor doi cărturari, voi reda cu exactitate cuvintele lui Economou: „Am avut şansa să-l cunosc pe Stavros Deligiorgis acum patruzeci şi cinci de ani, atunci când ne-am întâlnit, din întâmplare, la o conferinţă ţinută la Colegiul din Kalamazoo-Michigan, la care amândoi am contribuit cu lucrări despre Chaucer. Ne-am păstrat prietenia îndelungată şi vie prin mai multe feluri decât pot enumera aici, dar voi aminti faptul că dragostea reciprocă de poezie şi artă, precum şi munca de traducere au fost centrul de greutate, una dintre forţele din spatele longevităţii ei. Colaborarea la această carte de traduceri de poezii ale lui Cavafis nu este întâmplătoare, ci este şi ea rezultatul acestei prietenii lungi şi loiale. Beneficiind de lectura critică şi de sfaturile lui atunci când am lucrat la două mici antologii anterioare de traduceri din Cavafis, i-am cerut ajutorul încă o dată. Generozitatea sa şi stăpânirea de excepţie de către acesta a tuturor genurilor de greacă din această carte, lectura detaliată şi re-lectura versiunilor anterioare de poezii Cavafis din ea, ca să nu mai menţionez înţelegerea sa deosebită, sunt motivele pentru care m-am decis, probabil în defavoarea mea, să nu-i iau în calcul sfatul, ceea ce s-a dovedit a fi esenţial pentru sentimentul meu de împlinire; aşa că i-am făcut propunerea, acceptată de acesta, ca numele lui să fie adăugat pe copertă şi pe pagina de titlu. Am râs cu poftă la observaţia lui de încheiere, «Deci, vor avea acum pe cineva pe care să dea vina?» Marcă a inteligenţei şi inerent a cunoştinţelor sale, pe care le veţi găsi în multe părţi ale acestei cărţi şi încă o dată îi mulţumesc, aşa cum am făcut cu doisprezece ani în urmă, pentru că m-a învăţat marea lecţie pitagoreică, ΚΟΙΝΑ ΤΑ ΤΩΝ ΦΙΛΩΝ”. (Prietenii au totul în comun. George Economou se referă la finalul dialogului Platonician Phaidros.) 

Dincolo de o eventuală caracterizare a profesorului Deligiorgis − greşit făcută − că ar fi grec sau român, el este artist şi dascăl. Această prezentare a domnului Stavros Deligiorgis ar fi incompletă fără măcar o parţială enunţare şi a ceea ce a creat până acum. Dintre toate volumele publicate, voi omite în mod voit foarte valoroasele lucrări apărute în America, Grecia, Anglia, Italia etc. legate de alte culturi, inclusiv celei româneşti: Narrative Intellection in Boccaccio’s Decameron, Iowa City: Iowa Univ. Press, 1975; i. e., Arhitecturi narative în Decameronul lui Boccaccio, traducerea în română de Cezar Baltag, Editura Universităţii, 1979, Romanian Poems: 16 Contemporary Poets in English Translation, Iowa City: Corycian Press (ediţie bibliofilă), 1977, A Cold (Răceala, ediţie bilingvă româno-engleză), de Marin Sorescu, Iaşi: editura Junimea, 1978. Unfinished Work, poeme de Nichita Stănescu (ilustraţii de Sorin Dumitrescu), Iowa City-Bucureşti: Corycian Press şi editura Cartea Românească, 1979. Don Quixote’s Tender Years, poems by Marin Sorescu, (ilustraţii de Florin Puca), Iowa City-Bucureşti: Corycian Press şi editura Cartea Românească, 1979. Unicorn in the Looking Glass, poems by Cezar Baltag, (ilustraţii de Elena Urdăreanu-Herţa), Iowa City-Buchureşti: Corycian Press şi editura Cartea Românească, 1979. One Hundred Years of Romanian Poetry (ediţie bilingvă engleză şi română), Iaşi: Junimea, 1982, 443 pp. Mamagruia, Miron Georgescu, Iowa City: Corycian Press (ediţie bibliofilă; ilustr. de Keith Achepohl), 1983. URMUZ: Pagini Bizare, [Dumitru D. Dumitrescu-Buzău, 1883-1923]; volum bilingv, Bucureşti: Cartea Românească, 1985. Halo, Romanian Poems by Paul Celan, Minneapolis, Minnesota: The Coffee House Press (ediţie bibliofilă; ilustr. de Jeffrey Scherer), 1991. At the Gates of Morn: Four Contemporary Romanian Poets, poems by Mircea Ciobanu, Dan Laurenţiu, Ileana Mălăncioiu, Ioanid Romanescu, Bucureşti: editura Cartea Românească, 1998. URMUZ: A Revised Edition [original în română de Dumitru Dumitrescu-Buzău, 1883-1923; traducerea în franceză de Constantin Frosin; varianta engleză şi Postfaţa de Stavros Deligiorgis], Bucureşti: editura Cartea Românească, 2001. Flesh Made of Dreams: Modern and Contemporary Romanian Poets [ediţie bilingvă] Călăraşi, România: Editura Agora, 2010. akropolis urcarea de Peter Sragher, ediţie bilingvă, în colaborare cu Angela Bratsou, editura Vakxikon, Atena, 2018. Tineri poeţi români, volum bilingv româno-elen, în colaborare cu Angela Bratsou, cu sprijinul ICR, la editura Vakxikon, Atena, 2019.

Pentru o imagine mai bună a contribuţiei Domniei Sale la schimbul cultural eleno-român, voi aminti şi alte lucrări, rezultate ale colaborării cu subsemnata: Anaplu, de Thanassis Valtinos, Bucureşti: Tracus Arte, 2014. Arhitectura pasiunilor, poeme de Haris Vlavianós, volum bilingv eleno-român, Bucureşti: RAWEX COMS, 2017. Proza lirică: Falia de lumină & Jurnal 1836-2011, de Thanassis Valtinos, ediţie bilingvă româno-elenă, Bucureşti: UER Press, 2017. Urgentă nevoie de un(t)delemn şi alte povestiri de Thanassis Valtinos, ediţie bilingvă eleno-română, Bucureşti: UER Press, 2018. AER AUGUST/ΑΕΡΑΣ ΑΥΓΟΥΣΤΟΣ, de Kostas Koutsourelis, ediţie bilingvă eleno-română, Bucureşti: UER Press. În curs de publicare sunt: Evanghelia Sakelliou, Trances, volum bilingv eleno-român, în colaborare cu Angela Bratsou, editura Vinea, Bucureşti. Spyros Kokkinakis, Ιεροπρεπής Θαλαμηπόλος/ Şambelanul Oficios Antologie de Poezii, ediţie bilingvă româno-elenă, în colaborare cu Luminiţa Kotsopoulou, editura UER Press. Nuvela O voce de Ioana Pârvulescu, în colaborare cu Angela Bratsou, editura Vakxikon Atena.

Uniunea Elenă din România se poate mândri că a publicat la UER Press numeroase volume la care a lucrat domnul Stavros Deligiorgis, aducând în atenţia cititorilor români personalităţi marcante ale literaturii contemporane elene. Cărţile Domniei Sale se găsesc pe rafturile bibliotecilor tuturor comunităţilor elene din ţară.

Atena, 29 decembrie 2020

■ Traducător, publicist şi eseist

Angela Bratsou

Total 3 Votes
0

Contemporanul

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent cu aparițiile editoriale, inclusiv ale editurii Contemporanul, care vă pune la dispoziție un portofoliu variat de cărți de calitate, atât romane și cărți de beletristică, cât și volume de filosofie, eseu, poezie și artă.
Contemporanul promovează cultura, democrația și libertatea de exprimare.

The Contemporanul, founded in 1881, is a national journal for culture, politics and science, including reports on ongoing Romanian and international cultural, social and political events, as well as on quality books brought out by the Contemporanul Publishing in the fields of literature, philosophy, essay, poetry and art.

The Contemporanul Journal promotes culture, democracy and freedom of speech.

www.contemporanul.ro

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button