Arheologia unei inimi

Pe strada General Budişteanu, la nr. 4, lângă intersecţia dintre Calea Griviţei cu prelungirea Bulevardului Dacia şi strada Mircea Vulcănescu, ascunsă parcă de privirile trecătorilor, stă zidită una dintre bisericile mai puţin cunoscute ale Bucureştilor.

Istoria acestei mici biserici începe în a doua jumătate a sec. al XVIII‑lea, sub domnia lui Alexandru Vodă Ipsilanti, în anul 1777 (unele surse indică chiar anul 1761 ca an de fundare), când trei negustori, Gheorghe, Ioan şi Manea, din mahalaua Popii Radu ridică o biserică din temelie de lemn cu hramul Sf. Nicolae. În acele vremuri era o obişnuinţă ca boierii, negustorii şi breslele de meşteşugari să ridice lăcaşuri de cult, pe lângă cele ctitorite de domnitori. Lui Ipsilanti, însă, i se datorează înfiinţarea, în jurul bisericii, a unui prim orfelinat. Acesta reorganizează instituţia Orfanotrofiei în jurul anului 1775, punând‑o sub îngrijirea obstescii Epitropii. Impactul bisericii asupra zonei este unul semnificativ în sensul în care bătrâna mahala a lui Popa Radu preia numele principalului ctitor al bisericii, Manea Brutaru, starostele brutarilor din Bucureşti. Desigur că schimbarea de nume a avut şi un caracter administrativ, eliminând astfel confuzia cu mahalaua Popa Radu din plasa Gorganului. Mahalaua Manea Brutaru număra doar 72 de case şi era una dintre cele 16 mahalale din plasa Podul Mogoşoaiei. Bucureştiul era în expansiune. Începând cu domnia lui Alexandru Ipsilanti, în numai 20 de ani, numărul mahalalelor creşte de la 67 la 93. Acest număr se poate datora nu numai înfiinţării de noi mahalale, dar şi împărţirii unor mahalale existente în două.

Biserica din lemn nu are viaţă lungă, astfel că la numai 10 ani distanţă, în timpul domniei lui Nicolae Mavrogheni, se ridică o nouă biserică. Acesteia i se adaugă pe lângă hramul existent şi cel al Sf. Mc. Gheorghe şi Adormirea Maicii Domnului. Noua biserică e trainică, zidită de data aceasta din cărămidă, lucru aflat din pisania bisericii: „s‑au zidit din temelie, în zilile Preaînălţatului nostru domn, Nicolae Petru Mavroghenu v‹oie›v‹od›, mitropolitu fiind Preasf‹i›nţia sa iubitorul de Dumnezeu, arhiepiscopu părintele nostru chiriu chir, Cozma, de dumnealor neguţătorii Gheorghiev, Ioanu Şt. şi Manea B., cu mila şi ajutorul ‹a› mulţi pravoslavnici creştini, anii de la Zidirea Lumii 7295, iar de la Naşterea Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului Nostru I‹i›s‹us› Hristos 1787, s‑au isprăvit la august 1, ca să fie pomenire vecinică şi celor ce s‑au ostenit.

Mai târziu, în timpul domnitorului Constantin G. Hangerli, prin grija doamnei Ruxandra, s‑a plănuit construirea în curtea bisericii a unei clădiri pentru orfelinat, un institut dedicat îngrijirii copiilor. Acesta trebuia să adăpostească 40 de fete şi 40 de băieţi ce puteau fi instruiţi de un preot şi un dascăl (pentru băieţi) şi de măicuţe (pentru fete). Copiii sugari erau daţi spre îngrijire doicilor de prin mahala, urmând ca atunci când împlineau vârsta de şcoală să fie aduşi la institut pentru a învăţa carte. La sfârşit de secol XVIII, documentele consemnează o mortalitate infantilă în rândul copiilor instituţionalizaţi în Bucureşti de 57%, aparent cu mult mai mică decât la Iaşi sau în centre similare din alte ţări europene. Din păcate, în februarie 1799 orfelinatul hotărât de doamna Ruxandra nu era încă ridicat, însă lucrările au continuat în timpul domniei lui Alexandru Moruzi. În anul 1801 erau zidite în acest scop opt chilii, care ulterior în cursul secolului al XIX‑lea au adăpostit o şcoală.

Numele lui Manea se mai păstrează şi astăzi pe o cruce aflată în curtea bisericii, pe o icoană a Sf. Nicolae îmbrăcată în argint şi datată în jurul anului 1800, iar pentru o bună bucată de timp strada pe care se găseşte biserica i‑a purtat numele. Vătaful Manea a înzestrat biserica la 1815 şi cu o clopotniţă cu un clopot mic. Biserica a avut şi un clopot mai mare, făurit de Iablair (Ioan) sin Ioniţă diac în 1781, care fusese iniţial dedicat bisericii Vovedenia din Focşani; nu se cunoaşte momentul în care acesta a ajuns la Biserica Manea Brutaru. Niciunul dintre vechile clopote nu mai există, fiind luate de armata germană în timpul ocupaţiei din Primul Război Mondial.

Cutremurul din anul 1838 a zdruncinat biserica, iar turla s‑a dărâmat. Reparaţiile au întârziat, făcându‑se abia în anul 1858, moment în care a fost refăcută şi tâmpla adusă de la metohul Arhiepiscopiei Râmnicului. Prima pictare a bisericii în tehnica frescei s‑a făcut probabil la momentul construcţiei, fără a cunoaşte astăzi zugravul. În 1887 a fost pictată din nou de către un elev al pictorului Gheorghe Tattarescu, de data aceasta în tehnica uleiului, iar nu după mult timp, în 1898, pictura a fost reînnoită.

Chestionarul privitor la Monumentele Istorice întocmit în preajma anului 1922 face o serie de precizări importante. La acea vreme biserica avea pridvor, în faţa ei se păstra zidul curţii ridicat odată cu biserica la 1787, iar crucea de piatră din curtea bisericii, ridicată de însuşi Manea Vătaful la 1814, se pare că semnalizează mormintele familiei. Tâmpla frumos sculptată în lemn de nuc este aşezată în biserică în 1858. La 1939, biserica încă avea o clopotniţă de lemn, pe care arhitectul Horia Teodoru doreşte să o refacă din zidărie, însă cererea nu îi este aprobată.

Recent, Biserica Manea Brutaru a intrat într‑un nou proces de restaurare, iar lucrările de înlocuire a pardoselii au scos la iveală mai multe resturi osteologice umane, ceea ce a determinat demararea unui proiect de cercetare arheologică preventivă, menit să documenteze vestigiile ce se ascund sub biserică.

După înlăturarea a două rânduri de pavaje moderne, am descoperit pardoseala originală a bisericii realizată din cărămidă pătrată fixată în mortar şi pe alocuri cu nisip. În stânga şi în dreapta intrării din pridvor către pronaos se distingeau două afundături în podeaua de cărămidă. Îndepărtând pământul cu atenţie, am descoperit pe partea dreaptă o lespede de piatră ce acoperă o criptă. Timpul a şters în bună măsură inscripţia săpată în piatra tombală, mărginită de două chenare. Pe patru rânduri, cu caractere chirilice se mai poate citi: „[Sub această piatr]ă odihneşte [text lipsă] D / [text lipsă] septembrie 5”. Din nefericire, pe partea stângă, lespedea de deasupra criptei lipseşte, dar golul din pardoseala de cărămidă îi semnalizează prezenţa. A fost probabil îndepărtată la momentul adăugării scării care urcă la cafasul bisericii, odată cu reparaţia din 1858.

Cercetările au continuat, iar până la acest moment arheologii au descoperit şi cercetat în zona altarului şi cea a naosului peste 50 de morminte. Femei, copii şi bărbaţi, înmormântaţi creştineşte cu privirea la răsărit şi cu mâinile pe piept. Cimitirul a fost folosit o perioadă îndelungată, fapt certificat, pe de o parte, de multitudinea reînhumărilor, dar mai ales de faptul că cele mai noi morminte le‑au deranjat pe cele mai vechi. Acest lucru sugerează că marcajele de la suprafaţă (crucile) erau de mult dispărute, astfel că nu se mai cunoştea poziţia exactă a vechilor morminte. Analiza planului mormintelor descoperite până acum indică faptul că, în ceea ce pare să fie o primă etapă de funcţionare a cimitirului, mormintele erau organizate pe rânduri. Pentru a putea certifica această ipoteză va trebui să aşteptăm analizarea materialului numismatic ce se află în proces de restaurare.

Ceea ce trebuie subliniat este că acest cimitir este suprapus de biserica de zid ridicată la 1787 de starostele brutarilor Manea, ceea ce ne indică o dată precisă de încetare a funcţionării acestuia. Multe dintre mormintele descoperite au fost tăiate de fundaţiile de cărămidă ale bisericii.

În cursul cercetărilor ne‑au atras atenţia două situaţii interesante. Din cele puţin peste 50 de morminte, 18 sunt de copii, majoritatea concentrându‑se în absida nordică a naosului. Sunt situaţii în care în aceeaşi groapă au fost depuse două sicrie, unul peste altul, indicând o posibilă relaţie de rudenie între cei doi. Acest lucru vine să întărească menţiunile de la finalul secolului al XVIII privind rata mare de mortalitate în rândul copiilor. Este posibil ca bună parte dintre aceşti copii să fi fost îngrijiţi în orfelinatul care funcţiona pe lângă biserică.

O altă situaţie interesantă este descoperirea unui mormânt de femeie ce purta pe cap un accesoriu preţios. Pe un suport circular de catifea din bumbac erau înşiruite sute de mici mărgeluţe de sticlă transparentă. Podoaba caracteristică pentru secolul al XVIII‑lea este specifică zonei balcanice, având influenţe orientale. Era un accesoriu scump, ceea ce indică faptul că femeia îngropată în cimitirul din mahalaua popii Radu era o jupâniţă din rândul boierimii fanariote locale.

Putem conchide că mormintele cercetate azi în interiorul Bisericii Manea Brutaru au făcut parte din cimitirul vechii mahalale a Popii Radu, grupat probabil în jurul bisericii de lemn. De actuala biserică aparţin doar cele două cripte din stânga şi din dreapta intrării în naos. Inscripţia de pe piatra tombală, deşi parţial indescifrabilă, se poate data între 1787 şi 1858.

Cine a fost depus în criptă, cine sunt enoriaşii înhumaţi în cimitirul de sub biserică şi ce alte taine mai ascunde Biserica Sfântul Nicolae „Manea Brutaru”? La acest moment nu ştim. Cercetările sunt în plină desfăşurare, iar analiza antropologică a scheletelor, a materialului numismatic şi a bijuteriilor ne va oferi cu siguranţă o imagine mai clară asupra oamenilor care odată veneau să se închine în bisericile lui Popa Radu, respectiv în cea a lui Manea Brutaru.

■ Cercetător, istoric, Biroul Istorie Veche şi Arheologie
Muzeul Municipiului Bucureşti

Theodor Ignat

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest