Românii de pretutindeni

Un caz de asasinat literar

Testamentul din strada Nisipuri se aliniază poeziei epice scrise în secolul al XX‑lea de nobelabilii Paul Claudel, Capul de Aur, Anna Ahmatova, Requiem, Nazim Hikmet, Peisaje umane, Pablo Neruda, Cânt general, Aimé Césaire, Caietul unei reîntoarceri în patrie. Ceea ce îi uneşte pe ultimii patru este atitudinea protestatară, comună cu aceea a Testamentului scris de Şerban Codrin între anii 1982‑1987, o parodie dantescă a dictaturii comuniste. Adaug la înşiruirea de mai sus pe Ezra Pound în ale cărui Cantos, pe lângă polemica poemului cu istoria contemporană, limba stă parcă în afara şi deasupra timpului. Dacă familia Annei Ahmatova a fost arestată, dacă Neruda, Hikmet, Pound, Césaire au cunoscut exilul şi închisoarea, securitatea ceauşistă i‑a aplicat un alt tratament lui Şerban Codrin, şi anume îngroparea sub lespedea tăcerii, un asasinat literar care se perpetuează şi azi. Asasinatele literare nu sunt o noutate în literatura română, scriitorii asasinaţi literar sunt mai mulţi decât degetele unei mâini, şi poate chiar ar trebui scris un tratat pe această temă.

Tăcerea aplicată lui Şerban Codrin (navetând în comunele judeţului Ialomiţa, de unde nu a mai putut să iasă vreodată) i s‑a aplicat şi altui scriitor anticomunist, Paul Goma, încă neacceptat de canonul literar. Testamentul din strada Nisipuri nu se află mai nicăieri comentat, de parcă Revoluţia din decembrie 1989 nu a avut nici un ecou în literatura română. Tipărit în edituri mai mult sau mai puţin obscure, nu se găseşte în librării. Criticii importanţi nu s‑au exprimat încă despre carte. Am aflat de existenţa Testamentului… printr‑o pură întâmplare. În literatura română, Testamentul… se înscrie în linia tradiţiei liricii epice a Istoriei ieroglifice… de Cantemir şi Ţiganiadei lui Budai Deleanu, care şi ele au ajuns la cititori cu mare întârziere. Să fie aceasta o fatalitate? Marian Popa, care şi‑a scris Istoria literaturii în Germania, este singurul critic autor de istorie literară care i‑a menţionat opera. Eugen Negrici în Literatura română sub comunism nu îl include, ca şi pe Paul Goma, dar sunt spaţii alocate lui Dinu Săraru şi Ion Lăncrănjan.

În Testamentul din strada Nisipuri MCMLXXXVII alcătuit laolaltă cu poeme din Cartea de Muncă şi rânduit Mai‑Prejos‑de‑Infern, în Infern, Purgatoriu, Paradis şi Mult‑mai‑Presus odată cu oculta dispariţie a inscripţiilor de la o poartă la alta pe vremea grozavei călătorii, Poetul şi Omul Virgil călătoresc prin Infernul, Purgatoriul şi Paradisul comunist. Asemenea poeţilor din Divina Commedia, ei vor să ajungă în Paradisul de data aceasta al Epocii de Aur, unde trăieşte Omul Nou, ca să vadă şi să se convingă de marea realizare a orânduirii comuniste multilateral dezvoltate.

Pe drumul presărat cu bodegi înţesate cu microfoane ascunse şi capcane ideologice, urmăriţi permanent de informatori sau securişti acoperiţi ca scriitori, critici informatori, care le fură poemele scrise pe şerveţelele sau notele de plată şi care raportează tot ce fac şi vorbesc cei doi suspecţi în informări partinice adunate în final într‑un dosar de urmărire în toată regula, Poetul şi Omul Virgil (masca lui Labiş?) sunt antrenaţi într‑un dialog filosofico‑burlesc‑parodic. Temele majore ale existenţei se derulează pe tonuri de la parodie la tragedie. Testamentul… este şi un text cifrat. Aluziile la scriitorii informatori, colaboratori ai securităţii din epocă abundă şi ei pot fi recunoscuţi în cei care s‑au trecut din viaţă sau încă se bucură de gloria literară. M‑am întrebat de ce stilul epopeic l‑a atras pe Codrin şi cum se pot explica, de asemenea, miile de pagini de poezie scrise de el în toate formele fixe şi libere, pe toate registrele, în toate mijloacele lirice posibile în Baladierul, Rodierul, Pendulierul, Casandrierul, Marea tăcere, Ţiganiada etc. (o selecţie poate fi citită în antologia O sută şi una de poezii, prefaţă de Ion Papuc, Editura Academiei Române, 2020).

Am să încep cu ultima întrebare. Ce altceva ar fi putut să facă în exil (sau poate domiciliu obligatoriu?) la Slobozia – care ironic înseamnă a fi liber! – un poet de un asemenea talent, obligat să rătăcească navetist prin comunele şi şcolile judeţului Ialomiţa, împiedicat să fie alături de colegi în metropolele culturii şi literaturii. În timpul lui Ceauşescu legea împiedica nu să pleci la Paris, ci orice schimbare de domiciliu în oraşele declarate închise. Pentru cei tineri, care nu ştiu nimic despre aceste legi de lagăr concentraţionar, dau în subsol adresele unde le pot citi[1]. Deci Codrin, mai puţin norocos, a stat la Slobozia şi şi‑a scris opera poetică. Tragic pentru om, dar un beneficiu pentru literatura română.

Ca să explic ataşamentul faţă de poemul epic, voi aminti de anxietatea influenţei, despre care scria Harold Bloom în prefaţa la The Anxiety of Influence. A theory of Poetry (second ed. Oxford 1997) şi care vine dintr‑un act complex al citirii „greşite”, acea interpretare creativă pe care el o numeşte poetic misprision, ascunderea deliberată a cunoaşterii unui act de trădare sau infracţiune, de data asta literară. „Influenţa” din titlu este explicată ca o metaforă care implică o matrice de relaţii – imagistice, temporale, spirituale, psihologice. Citirea „greşită” este urmarea unui act de citire profundă, a unei iubiri fulgerătoare cu opera literară. Anxietatea scriitorului este consecinţa actului de trădare poetică, ascundere deliberată (misprision). Fără Keats, citindu‑l pe Shakespeare, Milton, Wordsworth, spune Bloom, nu ar fi existat Keats şi aşa mai departe. Fără Şerban Codrin, citind Ţiganiada nu am fi avut rescrierea sau interpretarea ei modernă şi fără ca el să fi fost îndrăgostit de Divina Commedia nu am fi avut Testamentul din strada Nisipuri, care stă alături de opera lui Paul Goma la capitolul literaturii române dizidente în literatura română. Finalurile Ţiganiadei lui Deleanu şi Codrin folosesc ambele cuvântul „slobozia” – unul în ultimul rând, altul în locul unde epopeea a fost scrisă: Final Deleanu „Du‑ne (strigând), măcar în ce parte, Ori la slobozie sau la moarte!” Final Codrin „Înalţă‑te şi fă‑ne parte ori de libertate, ori de moarte!” 1812 Lemberg, Galiţia – 1982 Slobozia, Ialomiţa”. Nu mai vorbesc de rima interesantă Galiţia/Ialomiţa. Şi Deleanu a fost exilat sau autoexilat, după cum ştim, în Galiţia.

Poemul epic începe cu prologul Mai-Prejos-de-Infern, urmat de un triptic, cu meserii umile muncitoreşti în Infern, profesiuni intelectuale în Purgatoriu, profesiuni conducătoare, ale activiştilor comunişti, în Paradis. Apocalipsa după lampa lui Ilici (Vladimir Ilici e contrapus lui Dumnezeu, într‑un război epopeic al religiilor) şi Confesiunea omului de Oţel, Stalin, formează partea a patra, Mai‑presus‑de‑Paradis, urmată de Cartea infinită şi sumarul sub forma unui Dosar de urmărire informativă.

Citind Infernul, scris cu un ton precis tăiat, cu o imaginaţie fabuloasă, am văzut izvoarele limbii ţâşnind cu o forţă magică ce s‑a aşezat parcă într‑o Himalaya a poeziei româneşti. Personal, nu credeam că se mai poate inventa imagine lirică, metaforă, poezie cu atâta forţă în limba română. Cel puţin Infernul, dacă nu tot poemul, ar trebui tradus în limbile de circulaţie. Folosirea pe alocuri a limbajului vechi şi a mijloacelor lirice în forme fixe care determină un burlesc nou pot fi citite şi ca o reacţie la limbajul fad al poeziei române obsedată de postmodernism. Bătaia de joc epică este o reacţie pe care am mai întâlnit‑o în istoria literelor, aşa cum a fost aceea împotriva pastoralismului sau petrarchismului, ca să mă refer la secolul al XVII‑lea. Rupturi de cadenţe, disonanţe, stăpânirea magistrală a limbii, parodia destabilizatoare a formelor poetice, diversitatea limbajelor şi formele de versificare în toată varietatea lor vor să creeze o alternativă epică la haosul dirijat al dictaturii. Alegorie cu cifrul greu de decodificat, Testamentul… va avea nevoie de note de subsol pentru cititorii de peste treizeci de ani, adică cititorii unei alte generaţii, ca şi Divina Commedia.

Poetul şi Virgil Omul, angrenaţi în marea călătorie, în timp ce securitatea sugerează acţiuni drastice de punere la punct a infractorilor fără cărţi de muncă mişcându‑se liber în pofida interdicţiilor, declară: „Suntem hotărâţi să luăm în braţe modestia şi blazarea, pentru că va fi o călătorie mântuitoare prin catacombele veacului de pomină, al douăzecilea”. Blestemele, parodia tuturor limbajelor, de la cel golănesc la cel mai înalt posibil, exprimând exasperare, se concretizează uneori în pamflet politic: „Prostia e‑n toate… Cuvintele ies din versuri ca sudoarea…; destinul izbeşte poeţii de irealitate…”.

■ Profesor, critic, teoretician şi istoric literar

 

Notă:
[1] Consiliul de Stat Decretul nr. 307/1971 privind stabilirea domiciliului în oraşele care, potrivit legii, sînt declarate oraşe mari https://lege5.ro/Gratuit/gyydgmjw/legea-nr-66-1971-pentru-aprobarea-decretului-nr-307-1971-privind-stabilirea-domiciliului-in-orasele-care-potrivit-legii-si https://lege5.ro/Gratuit/he2tgnby/decretul-nr-68-1976-privind-schimbarea-domiciliului-din-alte-localitati-in-orase-declarate-potrivit-legii-orase-mari?d=2023-10-08 Consiliul de Stat Decretul nr. 68/1976 privind schimbarea domiciliului din alte localităţi în oraşe declarate, potrivit legii, oraşe mari.

Mirela Roznoveanu

Total 0 Votes
0

Contemporanul

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent cu aparițiile editoriale, inclusiv ale editurii Contemporanul, care vă pune la dispoziție un portofoliu variat de cărți de calitate, atât romane și cărți de beletristică, cât și volume de filosofie, eseu, poezie și artă.
Contemporanul promovează cultura, democrația și libertatea de exprimare.

The Contemporanul, founded in 1881, is a national journal for culture, politics and science, including reports on ongoing Romanian and international cultural, social and political events, as well as on quality books brought out by the Contemporanul Publishing in the fields of literature, philosophy, essay, poetry and art.

The Contemporanul Journal promotes culture, democracy and freedom of speech.

www.contemporanul.ro

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button