Contemporanul » Românii de pretutindeni » Încotro lumea post‑pandemică?

Încotro lumea post‑pandemică?

În anii ’70 ai secolului trecut, când România a fost afectată de mari inundaţii şi cutremure, China a trimis cantităţi însemnate de ajutoare în România, iar România la rândul ei, în multe alte momente grele, în timpul ravagiilor provocate de SARS, în 2003, şi în timpul cutremurului de la Wenchuan din 2008, a dat un sprijin preţios Chinei. Manifestări de solidaritate, încurajare, acţiuni concrete şi ajutoare materiale n‑au lipsit, nici de data aceasta, în combaterea Covid‑19, ceea ce va înscrie încă o pagină în cronica relaţiilor chino‑române…

De câteva luni bune, Covid‑19 loveşte necruţător lumea întreagă, cu unde propagate în peste 210 ţări şi regiuni, producând pagube uluitoare societăţii umane. Virulenţa microbilor, rapiditatea şi aria extinderii, dificultatea prevenirii şi a controlului, gravitatea consecinţelor, sunt toate fără precedent în cele trei sferturi de veac de după război. Conform statisticilor OMS, până la 4 iunie 2020, ora 10.00, ora locală din centrul Europei, numărul cazurilor de infectare cu Covid‑19 a ajuns la 6.332.225, iar cel al morţilor e de 378.222 (ambele cifre nu includ China). Aceste cifre dramatice cresc de la o zi la alta. OMS‑ul avertizează că pandemia ar putea face oricând un brusc ascendent, că nu e de presupus încă o coborâre continuă şi e posibilă apariţia celui de‑al doilea val. Coronavirusul de tip nou a schimbat nu numai viaţa oamenilor, a avut un impact uriaş asupra economiei din toate ţările lumii, a generat, în mod spectaculos, desfaceri în configuraţia politică mondială. Globalizarea este blocată datorită unor politici şi manipulări de anti‑globalizare şi de protecţionism în comerţul internaţional, făcând ca nivelul de deschidere şi cooperare între unele state să scadă vertiginos dacă nu chiar să se stopeze. Confruntările militare se intensifică în mai multe zone ale lumii. Diferendele, contradicţiile şi conflictele ce existau în unele ţări au fost acum catalizate, cu urmări grave ca xenofobia şi rasismul, apărute din nou, la scară teribilă, ceea ce a dus la manifestaţii, conflicte interetnice şi tulburări sociale de amploare. Care va fi destinul omenirii? Cum se va reconcilia lumea în faţa acestor provocări şi crize care stau în calea guvernării globale spre reaşezarea economiei şi ordinii mondiale? Acestea sunt probleme majore puse în epoca post‑pandemică oamenilor politici, gânditorilor, economiştilor, intelectualilor de pretutindeni, devenite, în acelaşi timp, îngrijorări sociale, strâns legate de viaţa celor mai mulţi oameni.

Ce s‑a întâmplat, de fapt, în China, focalizată mereu de toată lumea în pandemia cu Covid‑19? N‑ar fi rău să aruncăm o privire în urmă asupra câtorva momente semnificative. În decembrie 2019, la Wuhan, reşedinţa provinciei Hubei, au fost înregistrate primele cazuri de pneumonie inexplicabilă în urma monitorizării Centrului de Prevenire şi Control ale Bolilor din municipalitate, iar Comitetul Sănătăţii a dat, în aceeaşi lună, o circulară de urgenţă către spitalele şi instituţiile medicale din circumscripţie pentru tratamentul bolnavilor de această boală acută. Începând cu data de 3 ianuarie 2020, autorităţile chineze informează în mod activ şi regulat OMS, statele implicate, alte organizaţii regionale, zonele Hong Kong, Macao şi Taiwan ale Chinei, despre evoluţia epidemiei şi măsurile de combatere luate. Asemenea demersuri reprezintă, fără îndoială, o atitudine proactivă, prundentă şi de mare responsabilitate, mai ales în situaţia în care lipseşte o cunoaştere suficientă asupra unui virus nou. La 5 ianuarie a fost dat publicităţii primul comunicat de către OMS privind cazurile de pneumonie de origine necunoscută de la Wuhan. La 9 ianuarie, comisia specialiştilor de evaluare din partea Comitetului Naţional al Sănătăţii a dat publicului informaţii patogenice despre pneumonia apărută, agentul patogen fiind, după primele cercetări, un coronavirus de tip nou. În acelaşi timp, au fost împărtăşite cu OMS informaţiile, ca şi primele rezultate obţinute în urma lucrărilor de laborator. De la 23 ianuarie, ora 10.00, s‑au închis toate aeroporturile, gările şi drumurile de acces de la Wuhan, acestea aveau să se redeschidă, după măsurile de autoizolare, abia la 8 aprilie. Prin 76 de zile de carantină, cu imense sacrificii locale, China a reuşit să blocheze efectiv răspândirea epidemiei în ţară, astfel încât numărul celor infectaţi s‑a redus cu sutele de mii, fapt prin care s‑a câştigat un timp de nepreţuit pentru combaterea Covid‑19 în China şi în întreaga lume, s‑au acumulat experienţe vitale pentru prevenirea şi controlul pandemiei. Până la 20 martie China a declarat şi trimiterea unor ajutoare la 82 de state, OMS şi Uniunea Africană.

Măsurile luate în China, complexe, riguroase şi consecvente în cel mai înalt grad, au dat dovadă de o eficacitate evidentă şi sunt apreciate din ce în ce mai mult pe plan internaţional. Dar odată cu izbucnirea pandemiei în mai multe puncte şi răspândirea rapidă în lume, unele forţe politice occidentale şi conjuncturale, concertate în presă, au lansat numeroase acuzaţii, denigrări, atacuri la adresa Chinei, fie din prejudecăţi ideologice, fie din cauza presiunilor iscate din situaţia internă cvasi‑pierdută de sub control din unele ţări sau din cauza vechilor metehne de sorgine populistă, discriminare rasială…, fără să aibă în vedere realitatea din China. Putem constata, totuşi, mai multă obiectivitate şi spirit rezonabil în opiniile unor politicieni sau savanţi de reputaţie internaţională. De exemplu, Francis Fukuyama, istoric american de origine japoneză, făcând analiză în The Thing That Determines a Country’s Resistence to the Coronavirus, arată că „The major dividing line in effective crisis response will not place autocraciase on one side and democracies on the other” (linia de mare divizare în răspunsul efectiv faţă de criză nu va pune autoritatea pe o parte şi democraţia pe cealaltă, în The Atlantic, March 30, 2020). Alfons Labisch, academician, cunoscut specialist în istoria medicinii din Germania, arată, într‑un interviu cu prof. Li Xuetao, că actele prin care se urmăresc anumite scopuri politice sub numele de antipandemie, indiferent în ce societate s‑ar întâmpla, trebuie demascate. Sunt şi acestea epidemii, iar apariţia lor în contemporaneitate nu e de mirare, întrucât o epidemie poate fi adesea politizată. Dar oricum, trebuie să credem că, prin eforturile comune ale întregii omeniri, o asemenea epidemie politică ce ameninţă omenirea va fi controlată într‑un viitor previzibil (Guangming Ribao, 21 mai).

Istoria omenirii este un proces de cunoaştere şi ameliorare continuă. Această cunoaştere a Naturii este extinsă şi aprofundată mereu, vizează descifrarea misterelor necunoscute din univers şi implică, în acelaşi timp, eforturi susţinute pentru identificarea unor modele de guvernare socială, corespunzătoare dezvoltării economiei şi nivelului forţelor de producţie. Opţiunea unui stat pentru sistemul şi calea lui de urmat depinde esenţialmente de voinţa poporului, iar viabilitatea lor este condiţionată de măsura în care aceste pârghii sociale reprezintă interesele celor mai largi mase populare. După izbucnirea epidemiei cu Covid‑19 la Wuhan, pentru viaţa, sănătatea şi siguranţa oamenilor, puse pe primul loc, au fost luate, de la Guvernul central până la nivel teritorial, o serie de măsuri preventive şi de control, fiind găsit tratamentul potrivit. Din sistemul naţional medical au fost mobilizaţi peste 42.000 de medici şi surori medicale în sprijinul minicipiului Wuhan şi al altor zone afectate din provincia Hubei. Luptând pe linia întâi, ei s‑au confruntat cu cele mai dificile momente în tratarea bolnavilor, trecând, în nenumărate rânduri, dincolo de unele limite din medicină. Până la 12 aprilie 2020, numai în provincia Hubei au fost vindecaţi peste 3.600 de bolnavi de Covid‑19 cu vârsta de peste 80 de ani. După ce epidemia a fost luată sub control, în China s‑a acordat o mai mare importanţă consolidării domeniului de asigurare şi îmbunătăţire a vieţii poporului, cu măsuri concrete de ajutor şi sprijin, date celor aflaţi la nevoie, cu o prioritate strategică pentru crearea locurilor de muncă, s‑a impus întărirea punctelor slabe spre accelerarea dezvoltării sistemului de sănătate publică, mai ales prin legiferare şi reajustarea unor mecanisme manageriale. Bazat pe conceptul de dezvoltare, având ca centru poporul său, sistemul social şi cel legislativ din China se potrivesc cel mai bine situaţiei, demonstrând un mare avantaj şi o puternică viabilitate.

„Nu renunţăm la nici o viaţă”, iată credinţa şi practica cu cea mai mare forţă şi omenie, manifestată în lupta anti‑epidemică din China. Această idee de Viaţă, mai presus de orice, este şi una dintre valorile universale ale omenirii. Asta m‑a făcut să‑mi aduc aminte câteva filme care au rulat cândva în România, China şi alte ţări, zguduitoare pentru marele public: Explozia de Mircea Drăgan (1970), The Cassandra Crossing de George Pan Cosmatos (1976) şi Saving Private Ryan de Steven Allan Spielberg (1998), şi alte opere literare şi de artă, desigur, toate, puternice argumente în abordarea sensului vieţii. Această tradiţie valorică poate fi urmărită în Europa până în epoca aristotecă, fiind, apoi, o componentă esenţială în creştinism şi umanism. În antichitatea chineză, încă de prin secolul al X‑lea î.Hr., a fost formulat conceptul „obştea e baza unui stat, iar odată consolidată, statul e în pace” (Shangshu – Cartea documentelor). După filosoful taoist Liezi (circa 450‑375 î.Hr.), „între toate fiinţele date de natură doar omul este cel mai de preţ”. Deviza noastră de azi „poporul şi viaţa sunt mai presus de orice” este tocmai continuarea acestei idei tradiţionale centrate pe importanţa poporului. Am putea spune că prin aceasta se testează atitudinea elementară a unui stat, luată în guvernarea societăţii, şi, mai cu seamă, în faţa unor calamităţi, se probează concepţia de guvernământ şi capacitatea de gestionare a crizei, premisă fundamentală pentru continuitatea existenţei umane în viitor.

Din trecutul iustinian până prezent au fost înregistrate: ciuma, variola, pojarul, holera, malaria, SIDA, Ebola, SARS, gripe de tot felul…, lăsând în memoria colectivă a omenirii umbre înspăimântoare. Situaţii catastrofale, create la scară largă, de boli şi pandemii, vor fi şi în viitor, căci tocmai aici se văd caracteristicile virusului, care atacă fără limite, mecanismul de transmitere şi contaminare fiind de mare complexitate. Vivere militare est, cum spune Seneca, va fi o stare ce ne însoţeşte permanent viaţa.

Pandemia cu Covid‑19 n‑a trecut încă, cifrele negre saltă zilnic îngrozitor, valurile de revoltă împotriva discriminării rasiale se întrec în intensitate în multe oraşe de pe mapamond. Într‑o epocă post‑pandemică, concurenţele strategice şi confruntările între marile puteri se intensifică tot mai mult, comunitatea internaţională îşi duce existenţa sub semnul unor mari prefaceri. Virusul din natură ameninţă sănătatea şi viaţa omului, iar cel politic provoacă noi neînţelegeri între naţiuni şi popoare, sfâşiind umanitatea. Lumea de azi are mai mult ca oricând nevoie de înţelegere şi respect reciproc, de solidaritate şi unitate, ca să gestioneze şi să rezolve diferendele, cu eforturile concertate în acţiunile comune pentru acelaşi destin.

La deschiderea virtuală a celei de‑a 73‑a Adunări Mondiale a Sănătăţii ce a avut loc la 18 mai a.c., Xi Jinping, preşedintele Chinei, a făcut propuneri cuprinzând şase aspecte: 1) să se facă totul pentru controlul pandemiei şi tratament; 2) să se valorifice rolul OMS‑ului în combaterea globală a pandemiei; 3) să se furnizeze mai multe ajutoare ţărilor din Africa; 4) să se întărească guvernarea globală în domeniul sănătăţii publice; 5) să se reia dezvoltarea economico‑socială; 6) să se intensifice cooperarea internaţională. De asemenea, preşedintele Xi a declarat cele cinci măsuri concrete care vor fi luate de China, acestea constând în: a) furnizarea de ajutoare internaţionale în valoare de 2 miliarde de dolari americani într‑o perioadă de doi ani, destinate combaterii pandemiei în ţările afectate, mai ales cele în curs de dezvoltare spre refacerea economico‑socială; b) cooperarea cu ONU pentru înfiinţarea în China a unui depozit‑nod umanitar global de urgenţă în vederea asigurării lanţului de aprovizionare cu materiale anti‑pandemice; c) crearea unui mecanism de cooperare cu 30 de parteneriate spitaliceşti sino‑africane şi accelerarea construirii sediului central al Centrului de Control al Bolilor din Africa; d) utilizarea vaccinului anti‑coronavirus ca produs public global odată cu obţinerea şi darea lui în folosinţă, aducând contribuţiile Chinei la accesibilitatea şi suportabilitatea vaccinului în ţările în curs de dezvoltare; e) implementarea alături de membrii Grupului 20 a „Iniţiativei privind amânarea temporară a achitării datoriilor ţărilor cu cea mai mare sărăcie” etc. Aceste acţiuni au pus în evidenţă angajarea şi rolul Chinei ca mare putere responsabilă în campania de combatere a pandemiei, precum şi în guvernarea şi dezvoltarea globală.

De‑a lungul mai multor decenii, între China şi România s‑au statornicit tradiţii de respect şi sprijin reciproc, de prietenie şi cooperare. Există, în acest sens, foarte multe exemple inspiratoare şi pentru momentul de faţă. În anii ’70 ai secolului trecut, când România a fost afectată de mari inundaţii şi cutremure, China a trimis cantităţi însemnate de ajutoare în România, iar România la rândul ei, în multe alte momente grele, în timpul ravagiilor provocate de SARS, în 2003, şi în timpul cutremurului de la Wenchuan din 2008, a dat un sprijin preţios Chinei. Manifestări de solidaritate, încurajare, acţiuni concrete şi ajutoare materiale n‑au lipsit, nici de data aceasta, în combaterea Covid‑19, ceea ce va înscrie încă o pagină în cronica relaţiilor chino‑române.

Unde se va îndrepta lumea în perioada post‑pandemică? Pentru rezolvarea acestei probleme complexe şi serioase, puse în faţa tuturora şi cu multiple incertitudini, se impune deschiderea pentru dialog şi cooperare în spiritul respectului reciproc şi al construirii unei comunităţi umane cu destin comun, contra prejudecăţilor politice şi radicalismului de orice fel. În guvernarea globală sunt atât de necesare lumina în raţiune, puterea ştiinţei şi a tehnologiei, dar şi căldura dată de cultură şi artă. Un leac pentru lumea de azi, un far pentru cea de mâine, poate le găsim şi la Platon: Iustitia est virtus animae et societatis.

5 iunie 2020
■ Ding Chao este profesor la Universitatea de Studii Străine din Beijing

Ding Chao

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest