Contemporanul » Românii de pretutindeni » Cine e ucigaşul?

Cine e ucigaşul?

Există teorii – inclusiv un studiu al Universităţii din Southampton – conform cărora dacă intervenţiile din China ar fi fost efectuate cu trei săptămâni mai devreme, transmiterea COVID‑19 ar fi putut fi redusă cu 95%. Timp de 40 de zile, regimul de la Beijing nu a considerat că este urgent să se transmită informaţii despre răspândirea COVID‑19. Prezentarea tardivă a informaţiilor, tăcerea şi pedepsirea disidenţilor care au îndrăznit să spună adevărul au dus la un dezastru pe care îl puteam întâmpina mai bine pregătiţi.

La sfârşitul lui decembrie 2019, dr. Ai Fen, directorul departamentului de urgenţă de la Spitalul Central din Wuhan, a difuzat informaţii despre COVID‑19 către mai mulţi medici. Opt medici au înţeles gravitatea situaţiei şi au început să vorbească, să transmită omenirii pericolul care ne pândeşte. Cu toţii sunt dispăruţi astăzi.

La 1 ianuarie 2020, Dr. Li Wenliang – considerat astăzi „eroul care a anunţat coronavirusul” – a avut un curaj nebun şi a transmis public Occidentului că există un virus care poate duce la o pandemie mondială. Abia la data de 23 ianuarie 2020, autorităţile chineze au anunţat primii paşi pentru a instaura carantina în Wuhan. Dar era prea târziu. Milioane de oameni vizitaseră deja Wuhan pentru sărbătorirea Anului Nou Chinezesc, după care au plecat mulţi dintre ei în străinătate, ca transportatori asimptomatici.

Lumea ar fi fost mai pregătită şi mai capabilă să combată COVID‑19 dacă s‑ar fi dat alarma din timp, iar regimul preşedintelui Xi nu ar fi întârziat informările medicale. Patruzeci de zile de tăcere au costat Italia – epicentrul pandemiei COVID‑19 din Europa – un număr de decese dublu faţă de cele din China, urmată de Spania, cu o rată de fatalitate aproape la fel de mare. Astăzi, Statele Unite au devenit noul epicentru mondial al pandemiei şi există o îngrijorare crescută pentru ceea ce s‑ar putea întâmpla în ţările în curs de dezvoltare, precum cele din Africa de Sud sau chiar India.

*

În Israel s‑au relaxat condiţiile de izolare începând cu data de 20 aprilie, dar, la nivel mondial, teama faţă de răspândirea coronavirusului creşte. Totodată, sporesc şi grijile privind alunecarea într‑o criză economică şi socială de amploare. Oamenii resimt măsurile de izolare la intensităţi din ce în ce mai mari. Singurătatea, neputinţa de a ieşi din casă, combinate cu teama pentru propria viaţă, instaurează o nemulţumire generală şi o stare de incertitudine în sufletul fiecăruia dintre noi.

Majoritatea oamenilor e convinsă că pericolul este real. Oamenii respectă măsurile guvernamentale, susţin politica de combatere a coronavirusului şi sunt dispuşi să‑şi sacrifice din drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. Dar până când se poate suporta o astfel de situaţie?

Propria casă a devenit o închisoare. Oamenii îşi doresc să evadeze, să iasă dintre pereţii „celulelor impuse” pentru a se bucura de libertate. Cel mai mult suferă vârstnicii; ei sunt mai vulnerabili pentru că au şi alte afecţiuni. Natural, este nevoie de o anumită disciplină, de ordine şi de restricţii severe, dar discriminarea bătrânilor (chiar cu intenţii bune) devine înjositoare, ruşinoasă. Bătrâneţea nu este o boală sau un handicap. Am stat de vorbă cu câţiva oameni în vârstă şi niciunul nu a fost bucuros că este obligat să stea în casă. Bătrânii ştiu prea bine ce este suferinţa fizică, ce este singurătatea, ce este dorul de copii şi de nepoţi. Nu mai insistaţi să‑i izolaţi pe termen lung, pentru că mulţi sunt izolaţi oricum; cei din căminele de bătrâni sunt în pragul disperării că nu mai pot ieşi din instituţia în care până mai ieri trăiau ca un om liber.

Criza actuală ne afectează pe toţi, este nevoie de mai multă empatie şi afecţiune faţă de semenii noştri, mai ales că acum suntem ameninţaţi şi de consecinţe considerabile asupra economiei. Multe persoane şi‑au pierdut locul de muncă, iar majoritatea lucrează cu program redus.

Asistăm astăzi la un fenomen de „nevroză în masă”. Coronavirusul există, dar rata mortalităţii nu a crescut chiar atât de înspăimântător. Au murit mai puţini oameni decât în timpul unor valuri de gripă din trecutul apropiat. De fapt, putem spune că boala nu zace atât în corpurile noastre, cât în minţile noastre.

Coronavirusul nu este primul fenomen de „frică în masă” apărut în sânul omenirii. Să ne aducem aminte de panici anterioare, cum au fost teama de prăbuşirea sistemului informatic la intrarea în noul mileniu, gripa aviară sau SARS, gaura din stratul de ozon, care toate parcă au dispărut peste noapte.

Ieşirea din filmul de groază pe care îl trăim în prezent va avea un final fericit; în cazul nostru, un vaccin. Marea problemă este, însă, că în momentul în care vom avea la dispoziţie vaccinul, catastrofa emoţională a omului post‑coronavirus şi dezastrul economic ar putea fi atât de grave, încât să ne trezim în toiul unei tragedii a umanităţii.

Dragoş Nelersa

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest