Contemporanul » Polemice » Poeţi despre care nu se vorbeşte

Poeţi despre care nu se vorbeşte

Literatura română după o revoluţie

O adevărată surpriză o reprezintă sonetele, construite perfect, de o solemnitate care nu distruge emoţia. Iubitorii de poezie din România au o înaltă idee despre sonet, fiind educaţi la şcoala lui Mihai Eminescu şi Vasile Voiculescu.

Nu toţi poeţii aflaţi azi în centrul atenţiei sunt valoroşi. Nu toţi poeţii valoroşi de azi se află în centrul atenţiei.
Printre cei ignoraţi într-⁠un mod nejustificat, dintr-⁠un fel de nepăsare a societăţii româneşti faţă de propriile ei valori, se numără Anatol Covali, autorul unor volume de versuri lucrate cu artă ca Lăsaţi-⁠mă să cânt, 2010, Viscol, 2011, 365 de sonete, 2013.

O adevărată surpriză o reprezintă sonetele, construite perfect, de o solemnitate care nu distruge emoţia. Iubitorii de poezie din România au o înaltă idee despre sonet, fiind educaţi la şcoala lui Mihai Eminescu şi Vasile Voiculescu.

Aşteptările în legătură cu această formă fixă de poezie sunt mari şi cine o adoptă riscă să dezamăgească. Iată însă că anatol-covali-fotoAnatol Covali se ridică la înălţimea aşteptărilor, oferin­du-⁠ne monologuri lirice de câte 14 versuri în ritm iambic şi cu rime perfecte care reverberează multă vreme în conştiinţa cititorului. Autorul nu-⁠şi face un scop în sine din respectarea regulilor prozodice. Acestea, bine însuşite, sunt respectate fără efort, dându-⁠i poetului posibilitatea să se exprime liber. Sonetul pare să fie limba sa maternă:
„Mi-⁠e sufletul o rană sângerândă/ şi îl aud zbătându-⁠se în chin,/ dar n-⁠a ieşit dintr-⁠însul un suspin/ sau vreun blestem pentru a mea osândă.// Doar gândurile stoluri-⁠stoluri vin/ şi-⁠şi fac din nesupunere izbândă,/ când viaţa nu-⁠ncetează să mă vândă/ în groaznicul talcioc numit destin.// Îmi pun atunci pe umeri aripi mari/şi-⁠ncerc să urc spre-⁠a răzvrătirii boltă/ ca cel mai nesupus dintre icari.// Nu-⁠mi pasă că puţina mea recoltă/ este prădată-⁠n lipsă de tâlhari./ Mă-⁠nalţ în zbor şi zboru-⁠mi e-⁠o revoltă.” (Doar gândurile).

Cuvintele cad greu, ca de plumb, ca în versurile lui Al. Philippide. Anatol Covali rupe însă adeseori ritmul, dovedind inventivitate şi nesupunere faţă de propriile sale obişnuinţe. Sonetul se transformă, pe neaşteptate, într-⁠o horă de cuvinte care îl prinde în vârtejul ei pe cititor:
„Sufletul meu este un han/ în care vin drumeţii./ mănâncă, dorm, nu dau un ban/ dar îmi mânjesc pereţii.// Mulţi îşi alină tristu-⁠alean/ din nefirescul vieţii/ când le dau cupe cu elan −/ licoarea tinereţii.// În hanul meu, din zori în anatol-covali-foto-2zori,/ pe lângă glasuri sună/ ţambale, cobze şi viori.// E multă voie bună,/ dar şi se-⁠njură uneori/ când câte-⁠un plâns răsună.” (Han)

Necunoscutul poet Anatol Covali este faimosul tenor Anatoli Covali, care a debutat în 1977 pe scena Operei Române în rolul Manrico din opera Trubadurul de Verdi şi care de-⁠a lungul timpului a fost aplaudat şi ovaţionat pentru numeroase alte roluri importante, ca Radames din Aida, Don José din Carmen, Othello din Othello, Dragomir din Năpasta.

Scrie poezie încă de la 10 ani, dar a refuzat să-⁠şi înregimenteze scrisul în timpul regimului comunist şi a optat pentru cariera de cântăreţ de operă:
„Era perioada proletcultistă. Nu mă conformam cerinţelor ei. Am fost chemat de Geo Dumitrescu la o discuţie care a pus capăt scrisului meu. Nu puteam face ce mă sfătuia. Am hotărât să renunţ şi să mă consacru muzicii. Acesta a fost norocul meu. Am avut două talente şi am putut să aleg.

A fost o despărţire dureroasă, dar n-⁠am mai scris nimic până în 1990.”

Întoarcerea lui Anatol Covali la poezie este un eveniment care merită aplaudat ca şi apariţiile sale pe scena Operei.

*

N-⁠aş fi aflat că există pe lume Ignatie Grecu dacă într-⁠o bună zi, acum aproximativ doi ani, n-⁠aş fi citit o carte de versuri − Ignatie Grecu, Floare de har, Bucureşti, Ed. Semne, 2012 − care mi-⁠a atras atenţia prin puritatea emoţiei religioase. Mulţi oameni ai bisericii folosesc, în scris, o limbă de lemn a preamăririi lui Dumnezeu, prin care nu ignatie-grecu-fotocomunică nimic cititorilor. Ignatie Grecu eliberează cuvintele din formulele retorice consacrate, le redescoperă sensul originar şi se serveşte de ele pentru a exprima trăiri elevate:
„Greu/ şi cu mare zgomot/ cad/ din înălţime/ schelele acestui poem!// Le-⁠am folosit/ pentru a-⁠l scrie/ cât mai frumos/ aşa cum îţi place ţie.// Ştiind că nimic/ nu durează/ mai mult sub soare/ decât albastrul cer.”

Entuziasmat de descoperirea făcută, m-⁠am dus la Mânăstirea Cernica să-⁠l cunosc pe ieromona­hul-⁠poet (care trăieşte în recluziune şi nu iese niciodată în lume). M-⁠a întâmpinat cu bunătate şi smerenie. M-⁠a dus să vizitez camera în care a locuit acum peste o sută de ani Tudor Arghezi şi a evocat momentul şi mai îndepărtat în timp în care Eminescu însuşi, însoţit de un nepot al lui Ion Slavici, a venit cu o birjă să vadă mânăstirea. Apoi m-⁠a condus în chilia lui austeră, cu pereţii tapetaţi de cărţi. A luat de pe o mescioară o pâine rumenă, scoasă de puţină vreme din cuptorul mânăstirii, a tăiat o felie pentru mine şi una pentru el. Am mâncat amândoi, în linişte, simţind o comuniune sufletească binefăcătoare. Doi bărbaţi care se cunoşteau de puţină vreme, dar iubitori amândoi de poezie, mâncând împreună pâine… A fost cel mai emoţionant banchet la care am participat vreodată.

Dar şi mai mult m-⁠au emoţionat sutele de poeme scrise de părintele Ignatie Grecu (numele său de mirean era Iordan Grecu) de-⁠a lungul timpului. Le am acum pe toate pe masa mea de lucru.

Poezia sa este, în cea mai mare parte a ei, imnică şi extatică, ceea ce înseamnă şi monotonă. Dumnezeu este proslăvit, inevitabil, în cuvinte atent alese (cele mai multe de inspiraţie biblică) pentru ca nu cumva vreo formulare hazardată să aducă atingere autorităţii divine. Drept urmare, „personajul” dispare într-⁠un diluviu de frumuseţe morală:
„Pe fiecare ram/ aprinse făclii/ luminează/ pururi/ calea ce duce/ la rai.// iată, Domnul/ vine/ să ridice,/ să mângâie/ şi să vindece,/ pentru totdeauna,/ pe cel căzut/ între tâlhari.// O, milă, cer fără de sfârşit!…”
Dacă ar cuprinde numai astfel de versuri volumul ar inspira respect, dar nu l-⁠ar pasiona pe cititor. Din fericire, autorul, sensibil şi evlavios, are un excepţional instinct artistic care îl face să înlocuiască din când în când proslăvirea cu o reprezentare − şi ea spiritualizată − a dramatismului vieţii:
„Casele s-⁠au făcut mici/ s-⁠au dărăpănat/ durerea/ le-⁠a frânt pe toate/ de mijloc./ O frunză dacă/ ar cădea/ peste ele,/ numai o frunză,/ nu o stea,/ casele/ ar intra/ în pământ/ cu totul.”

Sau: „Pentru câţiva maci înfloriţi/ pe-⁠o coastă înverzită de deal/ cucul mai cântă.// Pentru cei câţiva maci înfloriţi/ arzând mocnit/ sus pe deal/ din zori până târziu/ şi care atât de curând/ se vor stinge.”

Glorificarea lui Dumnezeu devine, în mod paradoxal, mai convingătoare atunci când se face indirect, prin sesizarea a ceea ce este înălţător sau înduioşător în viaţa de fiecare zi:
„Asinul zâmbeşte/ clipind molcom liniştit din ochi/ căci copitele sale mici, negre,/ se adâncesc în zăpadă/ fără să o murdărească!”

Dau pagină după pagină şi mă ameţeşte mireasma mistică a acestui vin de împărtăşanie abstract care este poezia lui Ignatie Grecu:
„Pe mirosul de tei în floare/ Aşază cucul versul blând/ Cu dragoste şi cu foc cântând,/ Ca o pecete pe-⁠o scrisoare.// Precum poetul oarecând/ Rănit de dor şi de-⁠ntristare,/ Pe mirosul de tei în floare/ Aşază cucul versul blând.// Deşi e clipa trecătoare/ Şi toate se sfârşesc curând,/ Rămâne însă-⁠n veci cântând/ O pasăre nemuritoare/ Pe mirosul de tei în floare!… (Pe mirosul de tei).

Ar fi păcat ca asemenea esenţe lirice rare să rămână necunoscute.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Alex Ştefănescu

Alex Ștefănescu născut la 6 noiembrie 1947 la Lugoj (unde părinții săi, amândoi din nordul Moldovei, s-au aflat temporar). Școala primară și liceul – la Suceava, între 1954-1965. Licențiat al Facultății de Limba și Literatura Română a Universității din București, în [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now