Contemporanul » Polemice » Democraţia şi femeia cu barbă

Democraţia şi femeia cu barbă

Rondul de zi

Pentru cei care încă n-⁠au înţeles că politica, în general, şi politica românească, în special, rimează perfect cu antica tânguire a Eclesiastului vanitas vanitatum et omnia vanitas, am o sugestie: să fie oleacă atenţi cât de repede se sting orbitoarele stele ale vieţii noaste publice, fie că se numesc Elena Udrea ori Crin Antonescu şi cum se afundă ele iremediabil în neant.

MARŞ TRIUMFAL ÎN PASUL PITICULUI

Patria nostra est in terra Europae. In patria nostra multae silvae sunt.

Acestea erau printre primele propoziţii care se învăţau la ora de latină atunci când în liceele din România – patria nostra, cum ar veni – încă se preda limba latină. Între timp, nişte pădurari destoinici – români sau neromâni, dar pământeni, cum spunea poetul – au făcut în aşa fel încât povestea cu pădurile cele multe să ajungă un basm de adormit copiii căpitanului Grant, limba strămoşilor noştri de pe ramura romană a cam dispărut şi ea din programa şcolară, odată cu vocabula „programă”, înlocuită cu un termen mai trendy, curriculă – culmea, ironiei: tot latinesc şi el! Doar chestia cu aşezarea patriei noastre în Europa a rămas neclintită peste timp şi mode, uvedenrode. Mă rog, cam pe la marginea continentului, prin zona de care locatarii centrului vor să audă cât mai rar, iar atunci când, de voie de nevoie, aud, totuşi, se abţin cu greu să nu strâmbe din nas în două viteze şi trei mişcări diplomatice. Asta e, noi să fim sănătoşi şi eurooptimişti, precum şi suntem, de fapt, după cum arată toate sondajele, interne şi internaţionale.

Cetăţeni europeni cu aproape toate actele în regulă (inclusiv ălea care reglementează accesul în spaţiul Shenghen, dar degeaba…), românii au fost chemaţi şi ei recent să-⁠şi desemneze reprezentanţii în Parlamentul Europeni. Nu că am conta foarte mult pe-⁠acolo, prin forurile legislative ori executive de la Bruxelles sau Strassbourg. Maniera imprevizibilă (remarcaţi, vă rog, delicateţea eufemismului!) în care glisează dintr-⁠o parte în altele a spectrului politic al Uniunii Europene nu face din compatrioţii noştri nici cei mai de nădejde aliaţi, nici adversarii cei mai de temut. Cineva, era chiar oripilat odinioară de modalitatea fanariotă în care, pe meleagurile carpato-⁠danubiene, se anulează Foto-06-nr-07-2014satisfacţia oricărei victorii: după ce-⁠l învingi pe un român, el trece imediat de partea ta!

Aşteptările vizavi de scrutinul euro­parlamen­tar erau, aşadar, în ceea ce-⁠i priveşte pe concetăţenii noştri, nu foarte roze. Când colo, ce să vezi?! În Franţa, partidul Marinei Le Pen, considerat extrem-⁠naţionalist, îi devansează şi pe socialişti, şi pe conservatori devenind prima formaţie politică a ţării. Cam nasol, oricum ai privi lucrurile. Dar asta încă nu-⁠i nimic. În Italia, Mişcarea Cinci Stele a lui Beppe Grillo îşi adjudecă şi ea un frumuşel 20% din voturile electoratului peninsular. Dar acesta este doar începutul. În Anglia, Nikel Farage şi al său UKIP câştigă scrutinul britanic cu 27,5%, iar stânga foarte radicală biruie şi ea în Grecia. Procente solide înregistrează extrema dreaptă în Austria, dar nici rezultatele din Germania, Polonia, Ungaria, Olanda ş.a. nu sunt de ici de colo.

Oops! Europa este scurt-⁠circuitată, în toate capitalele occidentale se aşterne un văl de anxietate greu de digerat, nemaicunoscută de la sfârşitul războiului, de pe vremea când toţi trăiseră anticipat convingerea că nazismul îşi consumase ultima pagină din istoria continentului. Dar nu era vorba doar de faptul că neonaziştii contemporani penetraseră carapacea establishmentului politic european. Destui extremişti şi naţionalişti de varii culori, mulţi dintre ei aparţinând nucleului pur şi dur al mişcărilor ambidextre, făcuseră din harta postelectorală a UE un tablou pe cât de neaşteptat, pe atât de îngrijorător. Se mai verifică o dată că atât de mult lăudata democraţie are dedesubturi perverse şi că este primejdioasă rău dacă nimeni nu se osteneşte să-⁠i monitorizeze corespunzător funcţionarea mecanismelor. Din când în când, omenirea trebuie să-⁠şi aducă aminte, cu toată neplăcerea de rigoare, că Iisus a fost condamnat la crucificare în urma unei proceduri perfect democratice. La fel de democratică precum accederea la putere a lui Adolf Hitler în Germania interbelică.

A fost o săptămână cu frisoane în Europa, cu toate că s-⁠au găsit imediat liniştitori de profesie care au inventat şi explicaţii pentru scorurile scandaloase ale indezirabililor, şi argumente pentru privirea lucrurilor cu îngăduinţă şi calm futurist. Pentru România, săptămâna a fost însă inexplicabil de senină şi lipsită de probleme. La noi, legionarii nu există în spaţiul public decât prin fluturaşi debili răspândiţi prin Piaţa Sudului şi publicaţii de supernişă care nu contează electoral. Cât priveşte formaţiunile extremiste sau antisistem – respectiv, Partidul România Mare şi Partidul Poporului Dan Diaconescu – ambele au făcut o figură jalnică, situându-⁠se mult sub pragul de 5%, depăşit cu mult de independentul cu dedicaţie, Mircea Diaconu.

Ce va să însemne aceasta? Că alegătorii români sunt din nou defazaţi în raport cu Europa aşa cum au fost cvasipermanent de-⁠a lungul şi de-⁠a latul istoriei? Că electoratul autohton dispune de o cuminţenie nativă şi un bun simţ politic care îl împiedică să plonjeze în aventuri periculoase? De-⁠o fi una, de-⁠o fi alta… Numai să nu apară din senin, din iarbă verde vreun lider bengos şi dornic, la final de mandat, să-⁠şi arate muşchii de anvergură regională atunci când împrejurările i-⁠ar cere să exerseze pasul piticului.

DE-⁠A NAZIŞTII VESELI

Şi fiindcă tot bântuim cu aplomb printr-⁠o Europă nebună, nebună, nebună, în care niscaiva cetăţeni prezumaţi a dispune, ca dotare nativă, de minimum una bucată scaun la cap, folosesc, pare-⁠se, mai mult scaunul decât capul, se cuvine să poposim oarece şi pe scena Eurovisionului copenhaghez, unde am avut parte de o carnavalescă prefigurare a ceea ce, două săptămâni mai târziu, avea să se petreacă, viu şi natural, pe scena politică a continentului. Mutatis mutandis, se-⁠nţelege… Nu, nu mă refer la prezenţa în replay a duetului româno-⁠norvegian (sau -⁠eschimos, sau -⁠suedez) Paula Seling – Ovi şi a pianului lor circular, fost bilateral; asta ar fi fost doar o idee neinspirată, dacă nu s-⁠ar fi dovedit, pur şi simplu, proastă. Nu ştiu ce cantitate de neuroni bucureşteni trebuia investită pentru a-⁠ţi da seama că rezultatul nu putea fi decât unul falimentar. Sau, mă rog, comparabil cu acela din anul precedent, când România, tot graţie unei gândiri abisale, s-⁠a trezit reprezentată de un ins cu fizionomie macho, voce de soprană de coloratură şi nume de galinacee în plin proces de reproducere. Sigur că da, concursul angajează, în primul rând, melodii şi în al patrulea rând interpreţi, dar asta se întâmplă mai degrabă în teoria elaborată special pentru ca practica să ne omoare într-⁠o manieră cât mai spectaculoasă. De fapt, nimeni n-⁠a reţinut vreodată, în câteva zeci de ediţii bifate până în zilele şi nopţile noastre euro-⁠muzicale, numele vreunui compozitor. Drept este că nici prea mulţi interpreţi care să ni se fi lipit de memorie ca marca de scrisoare nu-⁠mi năvălesc pe buze. Da, da, ştiu: ABBA, cu Waterloo, numai că asta se întâmpla pe vremea când Margareta Pâslaru era fecioară, iar Gică Petrescu tânără speranţă la Steaua fără nume.

Dar, apropo de Eurovision, ediţia 2014, altceva vroiam eu să vă spun şi n-⁠aveam loc de mine şi de propriile digresiuni. Atribuirea locului întâi Conchitei Wurst din Austria – Femeia cu barbă, cum i-⁠au zis foarte mulţi, deşi mai corect ar fi fost Bărbatul cu sutien – mi se pare un gest care n-⁠are nici o legătură cu muzica. Decât, eventual, cu muzica Angelei Similea, Rise Like a Phoenix, melodia câştigătoare, semănând izbitor cu Să mori de dragoste rănită.

Dar transsexualul austriac ar fi putut interpreta şi o prelucrare rock a marelui hit Hai, leliţă-⁠n deal la vie că tot victorios s-⁠ar fi întors acasă în aplauzele unei Europe preocupate mai mult de afirmarea drepturilor minorităţilor gay decât de orice altceva. Mie, unul, entuziasmul cu care diferitul este aclamat în competiţia inegală cu normalul îmi stârneşte nu doar nedumeriri, ci şi uşoare puseuri de panică. Pentru că, nu ştiu de ce, povestea asta muzicală îmi pare cam cu cântec şi-⁠mi trimite gândul la indiferenţa, ba chiar la jucăuşa aprobare cu care este privită apariţia pe estrada politică a acestei Europe amnezice şi periculos de buimace a unor solişti şi formaţii specializate în requiemuri şi bocete din folclorul fiecărei naţiuni. Ne jucăm cu prea multă inconştienţă şi de-⁠a femeia cu barbă şi de-⁠a naziştii veseli pe acest continent greu încercat de istorie, geografie, biologie şi alte materii de bacalaureat, care riscă să compromită prin exces ideea de toleranţă şi să transforme drepturile omului dintr-⁠un ideal nobil, într-⁠o primejdie pentru oameni.

…Altfel, Conchita Wurst are o voce agreabilă.

Felurimi (titlu de rubrică preluat
de la dl I.L. Caragiale)

• După ce TVR i-⁠a făcut bocceluţa lui Ion Cristoiu, trimiţându-⁠l spre alte zări de farmec pline, insul a aterizat cu arme şi bagaje la Realitatea TV în chip de maestru al comentariului politic – titlu pe care i l-⁠a atribuit cu generozitate un oarecare Rareş Bogdan, băiat de Cluj-⁠Napoca, picat pe spate în faţa bâlbâielilor şi bâjbâielilor invitatului său întâmpinat de fiecare dată cu temenele împrumutate din Suleiman Magnificul.
Morala: ban la ban trage şi mediocritate la mediocritate.

• Pentru cei care încă n-⁠au înţeles că politica, în general, şi politica românească, în special, rimează perfect cu antica tânguire a Eclesiastului vanitas vanitatum et omnia vanitas, am o sugestie: să fie oleacă atenţi cât de repede se sting orbitoarele stele ale vieţii noaste publice, fie că se numesc Elena Udrea ori Crin Antonescu şi cum se afundă ele iremediabil în neant.

Dar, Dumnezeule mare, când mă gândesc că în locul lor prinde să se înalţe meteoritul sibian Klaus Johannis, tristeţea mi se preschimbă în deznădejde.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Gelu Negrea

Gelu Negrea este critic si istoric literar, romancier, jurnalist si regizor. A absolvit Facultatea de Filologie (Universitatea Bucuresti, 1969), Facultatea de Ziaristica – curs postuniversitar (1981) si Facultatea de Regie de teatru (1994). Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. Volume [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now