Din ultimul număr:
Contemporanul » Poemul lunii » Poeme de Ion Cocora

Poeme de Ion Cocora

Adopţie eşuată

În dimineaţa aceasta nu am remuşcări
nu am regrete nu am orgolii deşarte
nu am crize de daltonism nu mă irită graiurile
orfelinatelor în transă nici miunatul continuu
al pisicilor vecinei de apartament
nu‑mi este frică de nicio expertiză gramaticală
nu‑mi doresc pentru trupul meu de bătrân ostenit
o altă identitate decât aceea care‑i aparţine
mă despart de el bucată cu bucată ca de o adopţie
eşuată
ca de o transcendenţă în care voluptăţile îşi pierd
măsura
rămân rând pe rând fără picioare fără mâini fără cap
privesc marea cu frigul din ochii tăi şi o văd
afundându‑se în abisul propriei sale naşteri
îi aud zbuciumul cu urechile tale într‑un amestec
de nevroze şi idiomuri dintr‑o ţară cu lămpile stinse
îi sărut valurile cu spaima de pe buzele‑ţi abia
întoarse în zori de la chermeza horoscopurilor
ştiu ce am de făcut îţi voi oferi la masa de prânz
viaţa mea să te înfrupţi pe săturate
tristeţe vei găsi câtă vrei singurătate câtă vrei
adultere câte poţi să înghiţi
fericire dacă îi mai suporţi gustul
e de asemenea câtă vrei
doar de moarte, fată, să nu te atingi
moartea este încă a unui bărbat viu
 

Am fost

Am fost cel care a mers în sens opus
şi nu s‑a avut decât pe el

am fost cel care a sperat
că nu i se va da o durere mai mare
decât poate să o ducă

am fost cel care nu şi‑a dorit
alt sfârşit decât moartea lui personală
pe un zar cu dinţi sănătoşi

eu am fost fericit

Umbra emirului

Poate e timpul să mă retrag pentru puţină mişcare
într‑o cocoaşă de cămilă să mă acopere pustiul
cu umbra lui uriaşă de emir decapitat
deşi nu am mângâiat niciodată cu palma o cocoaşă
de cămilă
şi nu am văzut nici din faţă şi nici din spate un
emir
sufocat de atâtea automutilări şi închipuiri bolnave
de atâtea reziduuri de trucuri şi inexistenţe repetate
nu mai vreau tablete laptopuri telefoane mobile
sticle goale de parfumuri să le miros şi să mă
iluzionez
că suntem împreună vreau un drum invers să mă
ducă
fără să ştiu unde să descresc să descresc până când
nu voi mai fi decât linia vieţii din palma unei mame
care şi‑a rătăcit printre rugăciuni norocul de a
avea un fiu

O castitate autoimpusă

În strigătele amorfe din gâtul  poemului
singurătatea continuă să mă roadă ca un vierme

îmi scuip nervii scofâlciţi printre dinţi
cu ochii ţintiţi pe femeia ce tocmai trece colţul
străzii
fără să lase în urmă speranţa că va fi mama
copilului meu

sunt părăsit până şi de pofta de mărire
un infern la fel de greu de suportat
ca şi cifra care îţi aminteşte numărul anilor

când ar fi putut să fie mărire nu a fost
acum nu mă mai cramponez de ea nici cât de
cărămida
cu care te izbeşte în cap un onorabil coleg de ospiciu

o compar cu o castitate autoimpusă în regim de
urgenţă
pentru a te manipula pe tine cititorule

Câinii cartierului

În fiecare dimineaţă câinii cartierului
îşi pun coada între picioare şi o iau la goană
împreună cu cei grăbiţi să nu întârzie la serviciu
se gudură în faţa lor se opresc odată cu ei la stopuri
înjură împreună cu ei când autobuzul e prea
aglomerat
uneori nu au răbdare să ajungă până la trecerea
de pietoni
trag cu ochiul să vadă dacă nu e vreun poliţai în
apropiere
şi se alătură celor ce se strecoară printre roţile
maşinilor
îi asigură pe toţi că nu latră că nu muşcă
că sunt gata să‑şi dovedească utilitatea publică
şi să ducă plicurile cu corespondenţă în cutiile
poştale
ca nişte buni slujitori ai comunităţii care încă nu
au aflat
că nimeni nu‑şi mai descarcă sufletul în scrisori
şi că plicurile cu facturi nu produc nicio bucurie
 

O minune

Astăzi  am aruncat telefonul mobil pe geam
nu mai pot să‑i suport tăcerea
urmărindu‑i căderea văd cum din pântecul lui
deîndată ce atinge asfaltul ies atâtea femei
care într‑o clipă umplu bulevardul
surâd chicotesc flutură batiste împart bezele
maşini în delir se opresc în dreptul lor
până când dispar rând pe rând una câte una

şi să mai ziceţi că viaţa nu e o minune
 

Poem deturnat

Stau dinaintea uşii garsonierei tale nu ştiu ce să fac
să apăs pe butonul soneriei sau să o iau la goană
pe scări
în sacoşă am o sticlă de bollinger un pachet cu
pişcoturi
câteva poeme de ultimă oră cu sângele o rană
continuă
ca şi când şi‑ar fi înfipt gheara în el
hormoni de târfe fierbinţi

mă gândesc să sun poate îmi vei deschide
deşi nu ai de unde să ştii că poemele mele zurbargii
îşi imaginează deja că le vom decupa împreună
cuvânt după cuvânt

speră să ţi le lipesc pe fiecare pe trup la întâmplare
până când vei deveni un poem deturnat
de la orice bunăcuviinţă

va fi de ajuns să avem revelaţia
că ar putea să înceapă un incest
 

Pe pervazul unei case de ţară

E trecut de miezul nopţii
stau pe pervazul unei case de ţară
încerc să‑mi aduc minte o uşă deschisă
din care a dispărut aşteptarea

tot ce‑mi închipui e o meduză gelatinoasă
ca un ţinut de suflet mlăştinos

îmi sprijin fruntea în palme
dar palmele îmi sunt atât de reci că le rog
să se întoarcă în ieslea cea săracă
să‑şi sufle boul peste ele căldura

În linişte

Ai murit fericită mamă
ultimele tale cuvinte au fost pentru dana
„scumpa mea draga mea”

atât înainte de a‑ţi retrage
respiraţia din ele

mie nu mi‑ai adresat nicio vorbă
e adevărat că puţin mai înainte
mă dojeniseşi ca în copilărie
că trântesc prea tare uşile

draga mea scumpa mea
să nu‑ţi faci griji acolo unde eşti
pe mine m‑ai lăsat pe mâini bune
sănătos care sănătate ţi‑o doresc şi ţie

roagă‑te în linişte
arată‑i recunoştinţă lui iehova
 

Mâine e o nouă zi

Mâine e o nouă zi cu anxietăţile şi catastrofele ei
la care mă gândesc fără să o poetizez
nu va fi schimbată nici în rău nici în bine de cea
de azi
aceiaşi paşi contagioşi de protestatari vor defila
pe creştetu‑i bălai
aceleaşi fraze vor sări străine de pe o gură pe alta
mâine e o nouă zi în care memoria mă va bate pe
umăr
e timpul îmi zice să te resemnezi longevitatea
divină
va experimenta în continuare ritualuri de
creşterea dinţilor
cum de nu văd că mi‑am pierdut dantura
în câte citate am devorat cu sălbăticie
mâine e o nouă zi când cu mâinile înfundate în
buzunare
instinctele fac exerciţii de dregerea vocii do re mi
sau fa sol la si do ca înainte de un concert
poate am norocul îmi zic să nu‑şi piardă simţul
realităţii
să fie ceva mai îngăduitoare cu bărbatul de
optzeci de ani
decât căpuşele din blana roşcată a căţeluşului
harley

Ion Cocora

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now