Ostrovul Învierii de Aura Christi

O, ţărm etern

O, ţărm etern al frumuseţii,
îmi dai fiori când te ating
şi-atunci mă uit în mine-adânc,
de tot să nu mă sting.

Mă uit în mine şi ceva prea viu,
brusc, mă ridică, sus mă duce
şi stau în faţa ta ca morţii
sub ruginita, ‘nvinsa cruce.

Eu te fixez de secoli, da, de
milenii mă uit pierdut la tine,
vrăjitoareo! Beau din fântâna
ta mereu; şi tot mi-e sete. Cine

se uită-n ochii tăi de foc, el
însuşi rămâne-n veci să fie,
purtat de un blestem ori
un amar noroc ce-adie

ca un vânt de primăvară, care
ezită, vine, vine printre nămeţi
de dor, patimi şi aşteptare,
în cei pierduţi şi în cei drepţi.

O, ţărm al frumuseţii, parfum
al visului de-a fi, ostrov lunatic,
pământ al zeilor şi-al solitarei osii,
murmur prea viu, sălbatic!…

Murmur

Cine se-ascunde-n mine
şi ce vrea, o, Doamne?!
Ce stă încolăcit în sufletu-mi
încins, care dansează, cântă,
de oriunde-aş veni şi în chilia
lui, din fulgi, funingine, sfială,
mă adună, mă strânge din ninsoare,
lună, din mâinile iubite şi-ndoială?

Ce murmură-n adâncuri
şi cu faţa mă întoarce, iar,
spre mine şi orice aş face,
oricine ar veni, orice eu aş visa,
pe unde-aş pribegi, pierdută-n
cele patru zări, abia respiră,
din gură nu mai tace,
ah, deloc nu tace?

Ce caută în mine să-şi găsească
astâmpăr ori liman, neliniştea-i şi
zbuciumul smintind, brusc, orizontul
gri spre amiaza-nvinsă de salcia
redusă la tăcere şi de mesteacănul
cu inima-i nebună, vie, trează,
ca inimile rozelor strânse una în alta,
la revărsatul zorilor, în vază?

Fragment din romanul în versuri
Ostrovul Învierii
(25 august 2016 – 16 aprilie 2017,
Învierea Domnului, Mogoşoaia)