Contemporanul » Eseu - Publicistică » Strategii voalate. O carte despre diversiune

Strategii voalate. O carte despre diversiune

Sergiu Pavel Dan jonglează atât cu practicile acreditate de către istorie, cât şi cu ficţionalizările lor literare, organizându‑le într‑o demonstraţie inteligentă, construită cu ajutorul unui instrumentar teoretic avizat…

„Dacă hălăduiam pe vremea şi în voievodatul bunului cronicar Grigore Ureche – scrie Sergiu Pavel Dan –, nutream, poate, nădejdea că scrierea de faţă ar avea şanse «să rămâie feciorilor şi nepoţilor de învăţătură, despre cele rele să se ferească şi să socotească, iar despre cele bune să urmeze». Cum, însă, în veleatul modern, iluziile în privinţa utilităţii imediate a poveţelor cărţilor date la lumină s‑au micşorat considerabil, va trebui să ne consolăm cu relevarea perspectivei filosofico‑moraliste.” Inserate în preambulul volumului Cărările diversiunii. Un panoptic al uneltirilor şi amăgirilor politice, apărut în 2020 la Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj‑Napoca, aceste cuvinte trădează un spirit scindat între scepticismul funciar şi iluziile omului de cultură provocat constant de marile probleme ale civilizaţiei noastre. Cartea survolează în mod antrenant diacronia tumultuoasă a diversiunii, printr‑un joc intelectual suplu şi decomplexat, în care Roma antică şi Revoluţia Franceză ocupă acelaşi palier cu răscoala lui Horea, cu mecanismele propagandistice ale celui de‑al Treilea Reich sau cu discursul encomiastic al politicii româneşti contemporane, o excelentă analiză fiind consacrată reprezentărilor literare ale fenomenului.

Pentru a începe cu ele, capitolul intitulat Versiuni literare ale diversiunii abordează toposul Înscenării demascatoare, examinând implicaţiile diversioniste ale „teatrului în teatru” din Hamlet, apoi scena serbării iniţiate de către Iulia Mihailovna în Demonii, autorul fiind fascinat de „multiplicitatea agenţilor compromiterii dezastruoase a îndelung trâmbiţatului eveniment”, de racordurile ideologice şi de implicaţiile profetice oferite de romanul dostoievskian. Decupată din Primarul din Casterbridge al lui Thomas Hardy, o altă tentativă de discreditare, de data aceasta orientată personal şi accentuat victimizantă, este supusă unei subtile hermeneutici comparative, în perimetrul căreia scenariul mascaradei îndreptate împotriva soţiei noului primar suportă o frapantă paralelă cu spectacolul violent regizat de iacobinii parizieni împotriva Lyonului la 7 noiembrie 1793.

Mai apropiate de universul afectiv al autorului, nuvelele Înmormântarea lui Urcan Bătrânul şi Priveghiul lui Pavel Dan generează un studiu amplu, dedicat temei diversiunii în literatura de inspiraţie rurală. Aici, cunoaşterea organic‑simbiotică a operei şi prerogativele inerente ale insider‑ului permit decopertarea unor frapante detalii de geneză şi de construcţie literară, frumos transpuse într‑un discurs generos, ilustrat cu fragmente preluate din cele două nuvele. Capitolul se dovedeşte a fi obsesiv la palierul explicitării articulaţiilor textuale şi foarte atent la referinţele precedente, la intersecţiile şi divergenţele înregistrate la fiecare dintre scrierile analizate în primele capitole ale volumului. De pildă, autorul notează: „Ca şi la Dostoievski, din confluenţa gafelor apropiaţilor decedatului (în frunte cu zgârcita Ludovica) şi a fitilelor instigatorului compromiterii, înmormântarea bătrânului Urcan se preface într‑un eveniment grotesc, într‑un uriaş şi memorabil scandal. În schimb, Priveghiul, prin însemnătatea acordată imitaţiei provocatoare, se alătură episodului din Hamlet comentat iniţial (însă din nou fără a se datora preluării unei influenţe nemijlocite)”.

Schimbarea de registru din secţiunea secundă a cărţii (Deturnarea politică a unei istorice ceremonii funerare) privilegiază istoria, demonstraţia reconstituind, prin apelul la surse avizate, forţele oratoric‑histrionice angajate diversiv şi manipulator în jocul de putere consecutiv asasinării lui Caius Iulius Caesar. Un pas mai departe, capitolul intitulat Exclusivismul antiregalist roman ca sursă a diversiunii explorează, în compania istoricilor latini, background‑ul ideologic şi evenimenţial care a dus la suprimarea lui Caesar, aprofundează „antiregalismul tenace, multisecular” al romanilor şi consemnează excepţiile, „părinţii fondatori”, precum Romulus, Numa Pompilius sau Servius Tullius. Abatere fatală de la acest şir de întemeietori de instituţii şi creatori de legi, Lucius Tarquinius Superbus, convertit treptat în receptacolul resentimentelor lumii romane, pecetluieşte destinul instituţiei monarhice. Consensul antiregalist succesiv se manifestă sistematic la fiecare tentativă (fondată sau speculativ atribuită) de ascensiune la tron, iar exemplele invocate (Spurius Cassius, Spurius Maelius, Marcus Manlius Capitolinus, Tiberius Sempronius Gracchus) nu fac decât să dovedească felul în care diversiunea instrumentalizează acuza ambiţiilor monarhice, indiferent de motivaţia victimelor ei. Fireşte, autorului nu putea să‑i scape faptul că, deşi „străvechea prejudecată împotriva regalităţii în ipostază terminologică” se menţine în republica romană, conduita ei politică o infirmă.

Ţap ispăşitor predilect chiar şi înainte de Revoluţia Franceză, Maria Antoaneta se converteşte în victima oprobriului public odată cu Afacerea Colierul, în ciuda faptului că ea fusese complet străină de întreaga escrocherie. Cu toate acestea – arată autorul în capitolul Diversiunea verdictului unui proces celebru – „prin acest verdict tendenţios prindea contur o mult mai semnificativă diversiune, urzită nu doar spre a înşela lucrativ încrederea câtorva persoane, ci de a alimenta, deopotrivă de interesat, rumorile unei defăimătoare şi persistente campanii de presă”. Practica se va consolida ulterior, după cum o demonstrează Intemperiile diversiunilor Revoluţiei Franceze, capitol rezervat decriptării unor evenimente precum căderea Bastiliei, a cărei discutabilă proiecţie mitică rămâne un perpetuu subiect de discuţie, sau arborarea diversionistă a sloganului „patria în pericol” în toamna anului 1792, ca scânteie necesară pentru declanşarea masacrelor din septembrie.

Capitolul proxim, Justificări diversioniste ale unor asasinate politice, istoriseşte sfârşitul lui Aurelian, victima unei plăsmuiri născute din frica stârnită de propria sa intransigenţă şi, corelativ, de instinctul de conservare al potenţialelor sale victime. Motivată similar, dar mai puţin deplânsă, moartea „incoruptibilului” Robespierre este minuţios reconstituită şi analizată. Mai mult decât atât, aprofundarea mecanismelor republicanismului intolerant îi permite autorului să izoleze, cu sprijinul mărturiilor lui Barras, reţeta diversiunilor politice axate pe acest tip de perspectivă exclusivistă: „repetaţi până la îndobitocire că republica este neapărat excelentă, iar monarhia mizerabilă, că republicanii sunt aprioric «patrioţi», iar regaliştii din născare vânduţi străinătăţii. Cum popoarele cred, iată, mai degrabă ceea ce li se spune decât ceea ce ştiu din experienţă […], sunt şanse mari ca teza exclusivistă să prindă pe scară largă rădăcini.

În trena secvenţei consacrate Revoluţiei Franceze, Sergiu Pavel Dan punctează o coincidenţă deschisă multor speculaţii: atât lui Robespierre, cât şi soţilor Ceauşescu (în procesul de la Târgovişte) li se atribuie şaizeci de mii de victime. Rămânând pe tărâm românesc, eseul Două răscoale izbucnite cu… vrerea şi porunca suveranilor decantează versiunea ficţională a îndemnului regal la răzvrătire din Răscoala lui Liviu Rebreanu, confruntând‑o cu datele furnizate de cercetările istorice mai recente, care confirmă existenţa unor acte de „instigare calificată”, dar infirmă implicarea Casei regale în asemenea acţiuni. Paralel, în realitatea ficţionalizată de acelaşi Liviu Rebreanu în romanul Crăişorul, detaliat prezentată în paginile acestui studiu, liderii răscoalei din 1784 clamează sistematic sprijinul împăratului Iosif al II‑lea, încurajaţi fiind de promisiunile acestuia.

Capitolul intitulat Rasputin – „mijlocitorul” faţă de Cel de Sus investighează (re)sursele oculte ale extraordinarei influenţe politice a călugărului rus, consemnează imixtiunile sale diversioniste şi încearcă să ordoneze informaţiile deseori contradictorii legate de la fel de legendara sa moarte din 1916. O altă cronică a strategiilor voalate e descrisă în capitolul Diversiunea depeşei instigatoare a Războiului Franco‑German din 1870, cu genialul Bismarck în prim‑plan, ea fiind urmată îndeaproape de Diversiunile totalitarismului nazist, istorie accentuat teoretizată a politicii de intimidare şi de exterminare orchestrate de către Hitler.

O faţă ocultă a totalitarismului îşi etalează articulaţiile în Diversiunile totalitarismului nepocăit – adică ale comunismului, capitolul final al acestei cărţi. Remarcând faptul că „în pofida mostrelor de diversiuni prezentate anterior, experienţele politice totalitare nu sunt întotdeauna prielnice acestui soi de manevre”, autorul schiţează profilul acestui tip de putere politică, apelând la o exegeză clasică (mai cu seamă la Originile totalitarismului de Hannah Arendt) şi încearcă să înţeleagă „de ce liderii noştri totalitari căftăniţi de Moscova nu s‑au prea trudit să însceneze nişte diversiuni ingenioase cât timp simţeau în spate protecţia sardonicului tătuc”, dar s‑au mobilizat după 1956, când diversiunea – în special cea naţional‑comunistă, mai accentuată începând cu 1964 – a devenit necesară pentru menţinerea privilegiilor.

Alert la nuanţele diversiunii şi la contextele socio‑politice în care acest fenomen complex se manifestă, Sergiu Pavel Dan jonglează atât cu practicile acreditate de către istorie, cât şi cu ficţionalizările lor literare, organizându‑le într‑o demonstraţie inteligentă, construită cu ajutorul unui instrumentar teoretic avizat. Cartea se citeşte cu folos, are o temă axială inedită, totul fiind rostuit într‑un discurs intelectual dinamic, în care esteticul beneficiază de laterale culturale şi istorice sobre, o irizare suplimentară venind din direcţia eticului adesea participativ al autorului.

Constantina Raveca Buleu

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Constantina Raveca Buleu

Constantina Raveca Buleu s-a nascut la 16 martie 1979 la Bistrita. A absolvit Facultatea de Litere a Universitatii “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, specializarea limba si literatura româna – limba si literatura germana (2002), apoi masteratul Istoria imaginilor – istoria ideilor din cadrul [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest