Contemporanul » Profil » Din zona recunoscută a Scripturilor

Din zona recunoscută a Scripturilor

Enunţată de un locutor care se arată, revelator, apocaliptic ori ascuns, aşadar mistic, poezia tratată religios (integral, de la tematic la stilistic), a lui Mircea Ciobanu, se iniţiază şi se construieşte ca hipertext singular, de o captivantă expresivitate…

Din Versuri‑le lui Mircea Ciobanu se desprind două poeme ale enunţătorului. În Melissos, oficiază văzătorul‑vizionarul‑visătorul de făpturi amestecate (îngeri, fiinţele asemenea îngerilor, oamenii şi copiii) – cu toţii meşteri ziditori ai casei. „Îngeri zidari erau,/ îngeri ca îngerii după făptură,/ oameni întregi şi zidari după soiul/ casei pe care‑o tocmeau”; „Îngeri firavi am văzut,/ astfel de îngeri copii, ucenici mi se pare,/ dând cărămizi dintr‑o parte într‑alta”; „meşteri de‑a treia vestire şi meşteri în toată puterea”. Într‑o adresare apostolicească (Epistolă), locutorul îşi face spovedania de‑o viaţă, supusă, îndurătoare şi fără răsplată: „Preaiubiţilor,/ tânăr la voi am intrat,/ n‑am mâncat, n‑am băut, n‑am jucat cu mireasa,/ şi iată cum ies din odăile voastre,/ bătrân şi cu mâinile goale.”

Din Viaţa lumii, în aceeaşi perspectivă a discursului personal, subiectiv, mă opresc la alte două poeme. Există, se constată în primul, pentru întâmplare, doar sufletul, care vede cu anxietate inerţia sau golul lumii. „Suflete‑al meu, ce se‑ntâmplă pe lume?/ Suflete‑al meu, mai degrabă cu tine ceva s‑a‑ntâmplat. (…) Întrucât ţi s‑a dat să priveşti ceea ce nu se‑ntâmplă niciunde pe lume/ de‑aici înainte cum vei trăi?” (Vedenia. Foşnet, II). Evlavia şi smerenia urmate pe pământul pierdut aduc, în cel de‑al doilea poem, asigurare pentru câştigul ceresc: „tu, însă, astăzi, trăieşti pe pământ din sfială;/ tu, însă, astăzi, aştepţi să primeşti pentru pasul acesta napoi/ o răsplată în ceruri” (Piatră pe piatră. Foşnet).

Să coborâm (tot) în Viaţa lumii. Un vers (d)enunţă şi totodată anunţă propensiunea livresc‑religioasă, „scripturistică”, a poetizării. „Deschid de la început cartea facerii şi citesc” (Despre călătorie. Prolog, III). E revăzut „Domnul, la facerea omului” etc. (Vedenia. Foşnet, I). Nume iniţiază un psalm al credinţei în contemplaţie: „Doamne‑al răsfrângerii, duh al trăirii‑n oglindă!” Melchisedec de aici (Faust ascultându‑şi numele. Replica), dincolo de natura esoterică, e în parte cel din Scriptură, ca şi din romanul Cartea fiilor, prin absenţa numelui şi a originii de neam şi loc: „Eu însumi, Anonymus, fără spiţă/ de neam, iscat din flacără şi aer/ venit de nicăieri, fiu pur al verii/ şi‑al unui violet cuptor alchimic.” O „parabolă” a sacrificiului vanitos, demonic, printr‑un pictor, corespunde în Faust către Margareta cu un fragment din romanul Istorii, tot despre un pictor, dar face pandant, cu un alt căzut, de voie, în moarte – tânărul inginer constructor, Miron Roşescu, frumos ca un înger, cu totul nepotrivit lumii reale. „E scris în cartea urbei că zugravul/ era urât şi sta mereu să pice/ de la‑nălţimea schelelor – drept care,/ când l‑a făcut, din ceţuri, să răcnească‑n/ răcoarea zilei: «Unde eşti, Adame?»/ nu s‑a gândit la sine, ci la frica/ de‑a nu cădea, când apuca s‑adoarmă/ sub boltă, beat, cu pensula în mână”.

În sfârşit, să notez că se întâmplă ca să mai dea năvală spre verbul poetic câte un semn de politeism marginal şi agonic: „mânia zeului plin de cenuşă şi fum care‑şi spune şi zeul gunoaielor?” (Ziua pierdută, II).

Enunţată de un locutor care se arată, revelator, apocaliptic ori ascuns, aşadar mistic, poezia tratată religios (integral, de la tematic la stilistic), a lui Mircea Ciobanu, se iniţiază şi se construieşte ca hipertext singular, de o captivantă expresivitate, ca replică şi comunicare estetică la un hipotext sacru, din zona recunoscută a Scripturilor.

Religia e atrasă puternic în romanul Martorii spre gramatică, retorică, ontologie, etică.

Iată‑l pe Dumnezeu, o prezenţă goală, s‑ar spune că pur retorică, aidoma unui clişeu verbal, la anchetatorul aflat în dialog cu fostul profesor al scriitorului: „Ascultându‑l, am început să mă întreb dacă nu cumva şi eu am căutat între cuvintele lui Dumnezeu mai ştie ce idee disponibilă”. Anchetatorul‑însoţitor al martorilor gândeşte biologic, laic şi etic despre „străfundurile animale ale omului, acolo unde locuiesc viclenia, ura, minciuna şi toate câte au făcut obligatorie redactarea decalogului”. În Epilog, naratorul‑însoţitor este el însuşi însoţit de „cineva”, o conştiinţă, am spune, în care s‑a încrezut. Dublul configurat apare ca o făptură augmentată, fără pierdere de fiinţă ori transfigurare mentală creştină. „Nu, n‑a fost vorba de o dezlocuire a fiinţei lui lăuntrice, nici de o naştere din nou. Fiinţei lui i s‑a adăugat, prin cunoaştere, sporul de viaţă şi pricepere al cărui posesor eram.” Elena spune despre Lohan, fiul fratelui ei, scriitorul, că doar mama lor „îi lua în serios speculaţiile teologice”, ca atare, nici acesta, un fabulator simili‑sibilin, nu are credit spiritual. Despre binefacerile pentru existenţă ale sfinţilor mincinoşi scrie în ceea ce este reprodus în Martorii dr. O. Rank.

Şi cerşitul e concurenţial într‑o lume liberă. Bătrânul cerşetor din romanul Cartea fiilor devenise subiectul unui fel de zvon dres cu injurie şi calomnie din partea orbilor. Aceasta este chiar reţeta bună pentru fabricarea şi manipularea credinţei. Orbii cerşetori, „alungaţi din preajma lui din pricina concurenţei, aruncaseră vorba că bătrânului îi merg toate‑n plin doar pentru că e nebun şi se dă drept Dumnezeu”. Nebunia ar fi marea îndrăzneală, aceea a substituirii lui Dumnezeu, de aici invalidarea îndreptăţirii de a cere şi a aştepta să‑ţi fie dat. Bătrânul trece drept un iluminat pentru cei care‑şi fac pomană. Aceştia ajută în acest caz cu speranţa că dăruiesc întru mântuirea lor, ca dinaintea unui sfânt. Ei trăiesc o emoţie ca la judecata de apoi. De aceea, „în mâna lui oamenii îşi lăsau obolul cu ezitarea celor ce‑şi spun: Va primi sau nu? Şi ar fi descoperit că mulţi, după ce i se aplecau dinainte, treceau mai departe luminaţi la faţă”. Bătrânul cerşetor – unul dintre fii din Cartea fiilor – însă îl (re)cunoaşte pe Dumnezeu şi i se roagă să nu se piardă pe cale, una concretă, deloc metaforică. Iată cum: „Doamne, ai milă de mine şi nu mă duce‑n ispită, de datoria mea e să calc teafăr în oraş şi nu să pier.” Mila şi ferirea de ispită înseamnă dorinţă de iertare şi rămânere în îndreptăţire. Se adaugă morala datoriei, având un scop, să ajungă integru într‑o, biblic spus, cetate. Omul acesta străin are un urmăritor. Urmăritorul, figurare demonică, trebuie amintit, este un personaj categorial recurent la prozatorul Mircea Ciobanu, pentru care pânda ajunge un raport omenesc important. Pânditorul lui este omul călare, hărţuitor al omului care merge pe jos. Dintre oameni, acela e nebunul, şi nicicum altfel, ştie bătrânul cerşetor: „călăreţul (…) nu e decât un descreierat de care trebuie să mă feresc”. Este acum momentul în care bătrânul purtător al misiunii de a ajunge în oraş se prezintă lui însuşi cu sinceritate şi duritate. „Acum sunt mai sărac decât am ieşit din pântecele mamei. De ce să mă tem? Şi tatăl, şi bunicul, şi străbunicul urmăritorului (s. m.) meu au fost la fel – sămânţă tare şi greu de strivit, câinoşi, şi răzbunători, şi iubitori de bani.” Ce‑i opune pe ei este ca atare separarea prin „a avea”, fizic şi sufleteşte.

Apar oamenii din cetatea în care, ca întotdeauna la M. Ciobanu, nu se întâmplă nimic, în afara păcatului. Preotul Musun, din oraşul în care poposeşte bătrânul cerşetor şi tată în căutarea fiului, lipsit de autoritate în linie divină, are un rol exterior, formal, când îi dă altui localnic, Cazilu, asigurarea: „da, aţi ales creştineşte”.

Cel numit Lessing este ateul gânditor şi trăitor în risipire: „Cum Dumnezeu nu există, cui să mă rog, urmând însuşi firul imperfect al gândurilor?” Povara sa este cunoaşterea: „Lessing era în posesia multor secrete, şi numai bunul Dumnezeu vedea cât de apăsătoare! (…) Domnul Lessing ştia multe (…)”. Naratorul, menţinând o perspectivă sacră, constată că Lessing „adormi hulind”. Faţă de bătrânul ajuns în oraş, Lessing reia, înaintea unei femei, pe care o ştie inferioară, nu doar lui, dar în general, în bună parte, atitudinea cerşetorilor orbi: „Când eşti trimisul cuiva, înalt, doamnă Calina, n‑ai dreptul să te îmbraci în sac şi să te‑ncingi cu funie de tei, să umbli cu picioarele goale şi să te hrăneşti cu faguri sălbatici – ca nimeni să nu te arate cu degetul şi să spună: Nebunul! Şi calificativul să fie sugerat de simpla, chiar dacă uneori ostentativa, mizerie exterioară.” El califică însă nebunia nu drept substituire a lui Dumnezeu, dar expunere ostentativă a sărăciei.

Bătrânul cerşetor, care se arată a fi tatăl unui tânăr despre care deocamdată se ştie numai că e un recent mort, se închide în sine, interzicându‑şi vorbirea, în chip de penitenţă. Recurge la tăcere, nu înainte de a‑l onora pe fiu, apoi, evaluându‑şi situaţia, îşi găseşte vina şi lipsa de credit faţă de oameni. Moartea fiului apare onorată, dar pare a fi privită cu regret vinovat. Iar alegerea sa devine deocamdată solitară, nu solidară. Şi rămâne făcută, fapt de subliniat, în termeni pur omeneşti: „Fiul meu a murit, cinstea e numai a lui. Eu am ajuns prea târziu, şi cine‑ar putea să mă creadă? Mai bine tac şi‑mi văd de treabă.”

Lessing, aşa cum îi vorbeşte bătrânului tată, e din stirpea călăreţului pus sub semnul lui „a avea”. L‑ar fi folosit lacom ca bun cerşetor, purtător al unei poveşti ademenitoare, din specia zvonurilor. Cu această speranţă stinsă în dezamăgire, el nu hărţuieşte, dar alungă în măsura în care se însingurează: „Ah, dacă ai fi fost bogat, m‑ai fi umplut de bani: sunt unii care‑şi dau cămaşa de pe ei, şi sufletul chiar, fără să ceară nimic în schimb – du‑te şi lasă‑mă singur: sunt trist”.

Marian Victor Buciu

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Marian Victor Buciu

Marian Victor Buciu, profesor doctor la Facultatea de Litere a Universitatii din Craiova, preda cursuri de istoria literaturii romane interbelice, din perioada comunista si postcomunista, cuprinzand analize si sinteze ale unor curente si opere de mare interes artistic. A publicat [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest