Din ultimul număr:
Contemporanul » Eseu - Publicistică » O ameninţare milenară

O ameninţare milenară

Tema cărţii m‑a atras la primul pas. Am ridicat volumul de pe raftul librăriei să văd, la prima răsfoire, cât de aproape ne poate fi sfârşitul. Am luat‑o în cele din urmă, cel puţin să văd precedentul primului colaps înregistrat de istorie, petrecut în Epoca Bronzului. Desigur, dincolo de această încadrare tehnică a epocii metalelor, cu mii de ani în urmă, şi atunci au trăit oameni, care au locuit în oraşe întinse, care ne‑ar fi uimit şi azi, în interiorul unor societăţi, care au dezvoltat un rafinament cotidian, pe care ne dorim să‑l fi păstrat şi azi. De ce au dispărut? Din cauza unei implozii? Nicidecum.

Mai degrabă din cauza unor modificări neaşteptate de tehnologie, dezvoltată de aceia care au năvălit, împinşi de schimbări climatice dramatice în zonele de stepă. Primul cerc de civilizaţie avansată, care nu s‑a putut apăra, cu armele lor din bronz, s‑a întins din Egiptul Regatului Nou până în ţările neînvinşilor hittiţi aflaţi în Anatolia, apoi semiluna fertilă a fost şi ea devastată de invazii şi distrugeri. Desigur, nici străvechea civilizaţie insulară minoică nu a putut supravieţui. „Popoarele Mari” necunoscute şi misterioase până azi, demografii uriaşe la scară de timp, analizate de Dan Carlin (Sfârşitul e mereu aproape. Momente apocaliptice de la colpasul Epocii Bronzului până la ameninţarea nucleară, Editura Polirom, Iaşi, 2020), au coborât nivelul de civilizaţie pentru multă vreme, nivelul de civilizaţie fiind recuperat abia în a doua vârstă a fierului, prin lumea greco‑romană. Potrivit autorului, „aproape toate oraşele din estul Mediteranei au fost distruse într‑un interval de 55 de ani (…) în ansamblu, sfârşitul epocii bronzului a fost fără îndoială cel mai mare dezastru din istoria antică, mai grav decât prăbuşirea Imperiului Roman de Apus”.

A doua extincţie de civilizaţie descrisă de Dan Carlin este a antichităţii clasice, a imperiului roman târziu, creştinat în mare parte, şi a cărui forţă militară tradiţională fusese înlocuită de mercenari, care nu‑şi aveau originile în imperiu. Germanizarea armatei romane a fost punctul final şi întâmplător, ultima victorie romană, aceea din câmpiile Catalaunice împotriva hunilor lui Attila, a fost obţinută de generalul Aetius, numit „ultimul dintre romani”. El îşi avea originile în imperiu, însă armata pe care a condus‑o era un conglomerat de alianţe de triburi germanice. Presiunea ameninţărilor externe trăită de Europa începând cu secolul al IV‑lea, până târziu, în secolul al XIII‑lea, când au avut loc invaziile mongole, a determinat un recul îndelungat, numit adesea evul mediu întunecat, care a fost depăşit, timid, începând cu secolul al XV‑lea, după episodul cruciadelor, prin Renaştere.

Recursul la istorie realizat de Dan Carlin, cu aceste două interesante exemple, este pus în antiteză cu ameninţarea nucleară a ultimului secol. Totul este legat de evoluţia tehnologiei şi a strategiilor de aici, pentru anihilarea adversarului, pentru întâietate în faţa celuilalt sau a celorlalţi. Dacă până în secolul al XX‑lea războaiele erau ale liderilor politici şi ale mercenarilor sau ale unor armate profesioniste, fără implicarea locuitorilor întregului stat şi cu zone afectate mai mult către periferiile statelor beligerante, cu extindere spre capitalele acestora, după secolul al XX‑lea avem de a face cu o schimbare de paradigmă, în special după anul 1914. Este vorba despre trecerea la războiul total, care afectează naţiuni cu întregul lor teritoriu. Cele două războaie mondiale au dovedit că realitatea războiului total este teribilă şi foarte diferită de ceea ce se întâmpla până la 1914. Astăzi, când o bombă termonucleară poate să facă treaba câtorva sute sau mii de tone de bombe clasice, într‑un timp cu mult mai scurt, să spunem în 15 minute, faţă de o noapte întreagă, cât dura un raid aerian, se ridică o problemă nouă: „Problema de după război ar depăşi cu mult ca amploare problemele cu care ne confruntăm în prezent” şi, prin urmare, „o pace dezirabilă nu poate fi rezultatul unei utilizări atât de inumane a forţei”.

Dacă în trecutul recent, omenirea, deşi aflată în război, chiar şi în privinţa celor două războaie mondiale, „se putea consola cu ideea că, deşi poate nu vor ajunge să vadă obiectivele atinse în timpul vieţii lor, copiii sau nepoţii lor vor putea apuca acele vremuri. Dacă scopurile erau mai presus de puterile omeneşti, fiecare generaţie care se succeda putea măcar să se apropie puţin mai mult de ele decât generaţiile anterioare. Inventarea armelor nucleare a schimbat complet situaţia. Există acum posibilitatea reală ca întregul experiment uman să fie curmat în derulare. În acest caz, nici măcar generaţiile viitoare – fiindcă nu ar mai fi existat – nu ar fi aflat cum au evoluat lucrurile. Sub norul nuclear, semnificaţia extistenţei umane a devenit mai neclară ca niciodată”.

Principiul străvechi potrivit căruia „vremurile grele creează oameni mai duri” ne livrează principiul că suntem o specie de supravieţuitori. Concluzia lui Carlin arată în felul următor: „În cazul în care s‑ar întâmpla ce e mai rău, poate că oamenii se vor adapta la noile condiţii. Fie că este vorba despre lumea de după al Treilea Război Mondial ori de o suprapopulare apocaliptică sau o catastrofă ecologică (…) copiii vor fi crescuţi altfel, nivelurile aşteptărilor se vor schimba şi am putea vedea cu uşurinţă oameni adaptându‑se suficient pentru a trăi în noua lor lume mai puţin roz, la fel cum am văzut oameni adaptându‑se şi evoluând în lumea creată după ce a început era calculatoarelor şi telefoanelor mobile. Există şi posibilitatea ca sistemul nostru ecologic să se adapteze fără ca oamenii care se bazează pe el să poată avea vreo influenţă în această privinţă. (…) Dacă există mult prea mulţi oameni pe care ecosistemul să‑i susţină la nivelurile moderne de consum, poate că vreo epidemie modernă va rezolva lucrurile, înjumătăţind populaţia globală într‑un deceniu”.

 

Pragul unui posibil sfârşit: Epoca Singurătăţii

 

Pentru David Wallace‑Wells (Pământul nelocuibil. Viaţă după încălzirea globală, Editura Litera, Bucureşti, 2019), planeta noastră devine treptat nelocuibilă din cauza încălzirii globale şi a nesincronizărilor decizionale planetare în scopul diminuării acestei realităţi. Potrivit autorului, sunt relaţii evidente între temperatură şi violenţă: „Pentru fiecare jumătate de grad de încălzire, societăţile se vor confrunta cu o creştere între 10 şi 20% a probabilităţii unui conflict armat. (…) O planetă cu patru grade mai caldă va avea probabil de două ori mai multe războaie decât în prezent. Poate chiar mai multe”.

În acelaşi timp, „clima amorsează şi conflicte individuale: iritabilitate, conflicte interpersonale, violenţa domestică”, fiind cunoscut faptul că „valurile de caniculă aduc şi valuri de tulburări de comportament, tulburări de anxietate, demenţă”. În consecinţă, „climatul afectează atât debutul, cât şi severitatea depresiei… în date, creşterea temperaturii şi umiditatea sunt asociate cu vizitele la camerele de gardă pentru probleme de sănătate mintală”. Căldura şi creşterea ei favorizează agresivitatea.

Schimbările climatice sunt însoţite şi sunt determinate de modificările aduse de civilizaţia umană suprafeţei planetare. Drept urmare, „22% din masa de uscat a planetei a fost modificată doar între 1992‑2015. Din punctul de vedere al greutăţii, oamenii şi vitele pe care le cresc constituie 96% din mamiferele lumii, doar 4% fiind animale sălbatice. Pur şi simplu am aglomerat – sau brutalizat – fiecare altă specie să se retragă, ducând‑o până aproape de dispariţie sau mai rău. E.O. Wilson crede că era ar trebui redenumită Eremocen – Epoca Singurătăţii”. Corelate, aceste două probleme, precaritatea spaţiului locuit, nemaifiind nimic de colonizat, ci de reorganizat eventual, alături de modificările climatice accentuate care se prefigurează, vor dezvolta o prăpastie, care va deveni „atât de mare, încât ar putea înghiţi civilizaţii întregi şi chiar ameninţă să o facă”. Social, efectele deja se văd şi vin într‑o cascadă sincronizată „sub forma tribalismului acasă, a naţionalismului în străinătate şi a terorismului care se aprinde din iasca statelor eşuate, acest viitor este deja aici sau cel puţin avem parte de o avanpremieră. Acum aşteptăm furtunile”.

Precaritatea acestei graniţe volatile către „Epoca Singurătăţii” este subliniată de durata restrânsă de viaţă a unei civilizaţii la numai câteva mii de ani, „iar a unei civilizaţii industriale la numai câteva sute de ani. Într‑un univers de miliarde de ani, cu sisteme stelare separate în timp şi spaţiu, civilizaţiile pot să apară, să se dezvolte, apoi să dispară prea repede ca să se găsească unele pe altele”. Soluţiile ar putea fi în desfăşurare prin dezvoltarea unei suveranităţi planetare, care să coordoneze uniform măsurile de redresare a infrastructurii civilizaţiei moderne şi apoi noile generaţii, care sunt deja ataşate de tehnologie şi sunt pe cale să dezvolte un nou sistem de viaţă, schimbând profesii şi maniere de a trăi viaţa cotidiană pe termen lung.

Aceste două lecturi se întrepătrund şi dovedesc faptul că omenirea a fost în pericol de extincţie, în istoria sa milenară, de multe ori, ca urmare a unor factori climatici perturbatori, care au determinat migraţii severe cum au fost aceea a „Popoarelor Mării” din antichitatea timpurie sau a popoarelor din stepa eurasiatică, începând cu secolul al IV‑lea al erei creştine. Acestea din urmă s‑au sfârşit abia în secolul al XV‑lea, când imperiul turc şi Rusia moscovită închid stepele şi culoarele de atac spre Europa. Mai nou, în ultima sută de ani a apărut şi pericolul extincţiei determinate de activitatea umană.

■ Scriitor, istoric, publicist şi editor

Adrian Majuru

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Adrian Majuru

Adrian Majuru, istoric, eseist, scriitor și editor roman. S-a născut la București, în data de 19 decembrie 1968. Absolvent al Liceului „Zoia Komsodemianskaya” (astăzi Colegiul Național Școala Centrală, 1989) și al Facultății de Istorie a Universității București. (1997) Debut editorial [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest