Contemporanul » Eseu - Publicistică » Augustin Buzura, misionarul de conştiinţă şi cuvânt

Augustin Buzura, misionarul de conştiinţă şi cuvânt

Conştiinţă şi cuvânt sunt termenii titulari ai volumului pus în faţă. Tot Buzura a evidenţiat, cât şi cum îl priveşte, „greutatea cuvântului scris”…

Angela Martin publică un volum (Conştiinţă şi cuvânt. Eseuri despre romanele lui Augustin Buzura, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj‑Napoca, 2019) în care tentează să‑l actualizeze pe scriitor, nu doar în spaţiului românesc de peste timp, dar şi în acela universal. Augustin Buzura, un Ernesto Sábato al nostru: e doar una dintre propunerile sale pe care mizează şi o voi urmări într‑un alt loc al comentariului.

Conştiinţa atestată acum, chiar din primele eseuri devenite capitole ale volumului, este aceea servită cu răspundere de cuvânt: Buzura e un romancier al conştiinţei exprimată prin tăria cuvântului, iată ideea critică din titlu. Şi Angela Martin este atrasă de continuarea criticii conştiinţei, deşi o face de sub un fel de văl transparent.

Misiunea conştiinţei e dusă de Buzura, cum se dezvăluie, până la un tip de inconştienţă. Inconştienţă de‑a dreptul, în regimul de cenzură comunistă, depăşind autocenzura. O conştiinţă ea însăşi aptă să producă, vizionar la modul prezent, călăuzitor, trezirea conştiinţei personajelor, prin cuvinte grele, esenţiale.

În perspectivă religioasă, accesibilă lecturii fără cenzură, conştiinţei i se adresează îndreptarea, schimbarea omului, prin „schimbarea minţii”. Trebuie să constat că e aici (şi nu prea) condiţia creştină, dezvăluită de Hristos preotului Nicodim, „naştere din nou”. Pentru că Buzura nu se mulţumeşte (nici) cu voinţa divină (voia Lui), el suscită voinţa umană, „auto‑dictatura” conştiinţei. Emblematic este, se arată, personajul Cassian Robert din Raport asupra singurătăţii, pe care „îl ia la întrebări propria conştiinţă şi nu poate să scape deloc de ea”. În eseul despre autobiografie/ autobiografism, medicul (demisionar) voit şi ajuns scriitor cunoaşte o reducţie, de altfel, exegetic sugerată ori afirmată şi altădată: „Buzura – scriitor terapeut, dedicat vindecării conştiinţelor”. În interviul acordat la 17 noiembrie 1989 postului de radio BBC, Buzura însuşi nu uită să evidenţieze, dincolo de estetic, „rolul ei (al literaturii) modelator şi mobilizator de conştiinţe”. Ar putea fi contrazis, fie şi de o actualizare critică, hermeneutică?

Aceasta despre conştiinţă. Conştiinţă şi cuvânt sunt termenii titulari ai volumului pus în faţă. Tot Buzura a evidenţiat, cât şi cum îl priveşte, „greutatea cuvântului scris”. Eseista îl întăreşte, în capitolul despre autobiografism, cu un citat, nu din romancierul argentinian Ernesto Sábato (reperul canonic al grilei sale de lectură), dar din alt latino‑american, mexicanul Carlos Fuentes, exprimând un soi de religie a cuvântului (logosului, limbajului) viu: „Şi, fără îndoială, nu există cuvânt care să nu învingă moartea, fiindcă nu există cuvânt care să nu poarte în sine o iminentă reînnoire. Cuvântul luptă împotriva morţii, fiindcă este inseparabil de moarte, o driblează, o anunţă, o moşteneşte”. Conştiinţa vie a scriitorului e înviată în cititorul salvat…

Subtilitatea eseistei vine din direcţia şcolii critice geneveze a conştiinţei. Doar un exemplu: „La el (Augustin Buzura) văzul nu e doar simţ, ci simţire ce resoarbe singurătatea”, scrie Angela Martin, marcată aici, s‑ar spune, de Jean Rousset.

Angela Martin, care se aplică, aici, şi ca memorialistă, în ultimii ani ai vieţii scriitorului stându‑i alături, mărturiseşte, în interviul propriu cu George Motroc, interviu cuprins în carte, că l‑a văzut pe Augustin Buzura „dezamăgit, îndurerat, neliniştit, într‑un climat cultural‑general imoral‑patologic” (deşi scriitorul, total încrezător şi orgolios, îi spune, în interviul pe care ea i l‑a luat, contrariul, că privea senin spectacolul relei schimbări la faţă a unora dintre apropiaţi săi). Buzura era actant social în plină psihopatologie, dar şi bolnav trupeşte (infarct miocardic, diabet), client spitalicesc în Viena şi lui accesibilă. Memorialista e atentă şi cu detaliul: îşi aduce aminte şi cum el îşi „pigulea” editorialele până în ultima clipă ori cum lucra pe text cu diferite lupe, obligat de o progresie a orbirii fizice. Familiarizată cu subiectul său, notează cu precizie maximă chiar extincţia scriitorului: „Luni, 10 iulie, ora 17 şi 10 minute”.

Urmând religia romanului, dar mai cu seamă religia din roman, A. Martin remarcă existenţa unui „stil al vremii” (comuniste, Buzura ar spune socialiste), indirect recunoscând faptul că retorica se află mereu la mijloc, ca marcă de context. Iar contextele se adaugă, dar în interval se mai şi opun. Se schimbă receptarea, dar numai prin promotorii ei receptori, nu în sine ori de la sine, de bună seamă, ceea ce e una din bizarele credinţe, în fapt, iluzii, ale lui Buzura.

Critica, are A. Martin convingerea în interviul pe care îl oferă lui G. Motroc, privindu‑l pe Augustin Buzura prin toate cărţile sale, nu ar avea „de făcut decât să‑l menţină în actualitate pe scriitor printr‑o lectură înnoitoare”. Indicaţie, fireşte, potrivită cu însemnătatea operei. O operă încă încuiată (codificată) cu deplină siguranţă din partea autorului. Închisă cu mai multe chei, de găsit în sarcina critică, interpretativă. În Post‑scriptum citim, ceea ce, de altfel, se mai indică pe parcurs: „Eu nu am făcut aici decât să le propun cititorilor câteva chei de lectură, pe lângă toate celelalte, multe şi complementare, ale criticilor care l‑au investigat”. Mulţumire şi consens finale, după o critică a criticii măcar în parte polemică, drastică, asociată atitudinii şi altitudinii reactive a prozatorului însuşi. Lectura comparatistă utilizează cheile (religiozitatea, autobiografismul) comune, cum vom vedea, dar nu mereu potrivite, deopotrivă romanelor lui Buzura şi Sábato.

Romanele scriitorului român sunt răsucite‑n chei şi întoarse pe toate feţele tematice, problematice, ale domeniilor de existenţă: „În literatură, istoria, socialul, psihologicul, eticul, politicul, autobiograficul etc. trebuie considerate împreună”. Opera e placată pe totalitatea existentului, ireductibilă. Dar deductibilă, prin căutarea căilor de acces. Operă exemplară, ireproşabilă, s‑ar spune: critic, va să zică, intangibilă. Numai bună de explorat cu toată încrederea, dincolo de cea mai neînsemnată suspiciune. Semnată Aug. Buzura, ni se sugerează, mare scriitor („ca orice mare scriitor”, o spune exegeta în treacăt).

Şi Angela Martin indexează revizionismul (în loc de auto‑revizuire), de bună seamă, fals critic, imoral, atentat la adevăratul canon axiologic. Să‑i urmărim pe repede‑nainte şi cadrul. Schimbarea de regim politic a eliberat, adică a lărgit şi a relaxat, mentalul autohton. S‑au produs mişcări de acoperire care au furat startul mişcărilor de descoperire a tuturor făptuirilor importante. Pe acest fond s‑au produs schimbări. Cum „conştiinţa”, mai bună sau mai rea, a literaturii este critica, aceasta s‑a „trezit” în aceeaşi alertă. Mai tot omul literat s‑a comportat precum pisica, să cadă de oricât de sus în picioare, deşi omului generic gestul nu‑i stă în aceeaşi măsură în fire. S‑a crezut, s‑a şi spus ori scris, că n‑avea cine să vadă în totul şi cu întreaga limpezime. Codurile, nu mai puţin de citire şi scriere, renasc însă în timp. Angela Martin îi ataşează scriitorului o vorbă mare pentru realitatea unui regim mai dur decât alte regimuri estice totalitare: scriitor „incontrolabil”. (În fapt, orice regim democratic îşi controlează cetăţenii, şi nu doar pe un singur plan.)

Între romancierii aleşi de critică şi cititori, trecut scurt‑scurt, à la roumaine, prin „noul roman francez”, modern sau (cum expert se enumeră, în apărare, fără ilustrare, aici, în ce modalităţi) postmodern, aşadar, sincronizat la măsura contextului (v)estic, Buzura se trezeşte asaltat de o critică aşa zicând nocturnă, în noul context de ruptură (sau mai pe româneşte: rupere) istorică. E „subevaluat şi denigrat”: aici e nevoie de un dosar autentic şi obiectiv, calităţi sau vocaţii rare şi mai degrabă nefolositoare, în mediul nostru. În totală răvăşeală a scăpării de sub orice control aparent, judecata publică se scufundă. Bilanţul la nivelul actual al scriitorului, marcat critic, e prins uşor într‑un scurt enunţ: „Critica – favorabilă, nefavorabilă sau direct ostilă”.

Cărţile lui Buzura ajung sub cenzură interzise temporar sau definitiv, deşi (sau tocmai de aceea) vândute „pe sub mână”, într‑un stat care ţine totul cu mână la fier călit în foc şi dat nemilos la rece. Oare faptul acesta se poate explica şi înţelege convingător, autentic retoric? Nu e curios că după Orgolii, cotat ca romanul său cel mai antitotalitar, s‑a făcut în 1982 un film, într‑o artă, ca şi cea a teatrului, adresată unui public de sală care putea să se dedea la vreo răzmeriţă?

Pare că s‑a impus în mediul literar actual credinţa că romanele conţineau mai mult decât puteau nota criticii, de altfel, ei înşişi supravegheaţi de aparatul de cenzură. De aici şi o linie discontinuă de vinovăţie a criticii inhibate. A. Martin preia judecata de mai apoi a criticii în favoarea operei de imaginaţie şi cere, aşadar, la limita de bază, o reparaţie (recuperare era un termen manifestat şi infestat ideologic): „Fapt este că autorul a fost mereu nedreptăţit: atât prin lectura de bună credinţă, dar interpretarea prudentă, practicată în comunism, cât şi prin lectura de rea credinţă şi interpretarea vicioasă din postcomunism”. Prea radical spus, e necesară nuanţarea: cine poate exprima cu certitudine, chiar şi în cazurile particulare, unde a existat mai multă prudenţă, în ficţiunea literară sau în lectura acesteia? Iau în seamă, aici, şi cazurile „excepţionale”.

Marian Victor Buciu

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Marian Victor Buciu

Marian Victor Buciu, profesor doctor la Facultatea de Litere a Universitatii din Craiova, preda cursuri de istoria literaturii romane interbelice, din perioada comunista si postcomunista, cuprinzand analize si sinteze ale unor curente si opere de mare interes artistic. A publicat [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest