Contemporanul » Eseu - Publicistică » Femei în catalogul literaturii

Femei în catalogul literaturii

Alfabetul doamnelor e prima carte de critică literară a Ioanei Pârvulescu. A apărut în 1999, după un debut poetic (Lenevind într‑un ochi, 1990) socotit de autoare pasabil, de vreme ce n‑a perseverat. Debutul critic reapare după douăzeci de ani într‑o ediţie revăzută şi adăugită, la Editura Humanitas (2021), şi cu subtitlul De la doamna B. la doamna T. Cartea este revăzută, ni se spune, „puţin” şi adăugită cu „trei capitole noi, plus un indice de personaje feminine”. De ce alfabet (selectiv) şi nu catalog, dacă începe la B şi se termină la T, sărind litere şi pe parcurs? Un catalog înregistrează nume, nu litere, într‑o ordine, e adevărat, alfabetică, cu accent pe primul termen: ordine. B şi T sunt deopotrivă iniţiale şi finale. Pe urmă, calitatea de doamnă e atribuită personajelor de autorii lor. Doamnă defineşte sexul feminin doar în situaţia căsătoriei, ca soţie de domnitor şi de boier, uneori femeia care predă la şcoală. Autoarea ia B‑ul lui Negruzzi drept nume şi‑i justifică titlul de doamnă ca impus de la sine. „Un asemenea nume obligă la apelativul doamnă, purtat ca un titlu de nobleţe.” Nimic de refuzat când e vorba de damă, chera, donna, madam, cucoana ori cocoană, variantele doamnei. Nu şi duducă, duduie (deşi dudu din turcă însemna cocoană). Unele personaje nu au condiţia nici de căsătorită, nici de necăsătorită. Şi un catalog al doamnelor şi domnişoarelor ar comporta abuzuri. Cândva căsătorite, încă numite doamne, sunt diferite văduve, trecute şi ele în Alfabet. În epilog, citind eseul lui G. Călinescu, Domina bona, centrat pe antagonismul abuziv („Femeia e fizică, bărbatul metafizic”) se înţelege şi reformulează că femeia e minus, doar bărbatul e plus. Plusul, discriminator şi inacceptabil, nu i‑a ieşit autoarei într‑o carte ce cuprinde „alfabetul domnilor”, pe acelaşi criteriu al dicţionarului fatalmente lacunar.

Pentru personaj, ca şi pentru om, misterul e originar şi mereu prezent. Neştiute rămân filierele în literatură ori viaţă. „Atât literatura, cât şi societatea au tainele lor genealogice.” Un motto din Octavio Paz din Epilog. Cine eşti? spune că nu se poate şti. Dacă identitatea rămâne necunoscută, cum devine posibilă tipologia? În opoziţie simplă există mama sau curtezana, „Eva sau Lilith”. De recunoscut aici o taxonomie mai curând fenomenologică decât tipologică, de situaţii mai degrabă decât de tipuri. Realismul, (de)mistificarea, miticul, (de)mitizarea sunt linii evidenţiate în creaţia de personaj. „Doamnele” însoţite critic provin nu doar din proza de orice structură şi întindere, dar şi din poezie. Fapt surprinzător, nu şi din teatru, genul privilegiat al personajului.

Evident, nu doar „identitatea personajului feminin începe cu un nume”, uneori, cum vedem, doar sugerat. E exprimată convingerea că „numele nerostite sunt singurele perfecte”. Identitatea fără nume ar fi ideală? Ştim că e tendenţioasă omologia nume‑personaj, încât nu e greu de observat că „scriitorii români lasă uneori numele să vorbească în locul lor”, dar orice vorbire exterioară personajelor ajunge abuzivă când naratorul nu e şi personaj.

Doamna B., a lui Negruzzi, prin simpla iniţială anonimizatoare, ar fi, deci, nume, unul misterios, ba chiar „cel mai frumos” nume de femeie din literatura secolului al XIX‑lea. „Numele nu poate fi distrus nici prin descifrare, nici prin diminuare vulgarizatoare.” În fapt, sunt posibile nenumărate personaje ratate notate B. Autoarea insistă asupra opiniei: „Diariştii reduc numele la o simplă literă, din discreţie sau teamă, sărăcindu‑l. Abia Radu Petrescu va medita, în jurnalul său, Ocheanul întors, asupra numelor dintr‑o singură literă”. De la perfecţiune la sărăcire, dictată de responsabilitatea morală, nu e nicio gândire. Suntem lăsaţi curioşi privitor la reflecţiile, pe care îmi vine greu să le numesc onomastice, ale lui Radu Petrescu, presupun că nu despre numele‑literă americane.

Vedem enumerate mai multe „nume care azi par ofilite, pretenţioase, ciudate sau măcar banale”, dincolo de contextul şi istoric, şi literar. Se trece peste realitatea diversităţii onomastice, dar cu întoarcere la omologia dintre nume şi semnificaţie, şi aceasta pe larg exemplificată.

Într‑un caz, la M. Kogălniceanu, „Numele fetei «era Niceta sau cam pe aproape»”, aşadar incert. Despre Florica din Zburătorul (Sburătorul, n. m.), de I.H. Rădulescu: „În cazul ei numai numele e floral”, aşadar contradictoriu, ca şi Brânduşa din Ţiganiada de Ioan Budai‑Deleanu: „Brânduşa e o floare delicată, dar cu suc otrăvitor”. În Luceafărul de M. Eminescu, Cătălina derivă de la Cătălin: „Nu întâmplător proiecţia masculină a numelui ei dobândit după pierderea Luceafărului”. Vitoria Lipan din Baltagul lui M. Sadoveanu nu şi la onomastică se gândeşte spunând că „toate cele de pe lumea asta au nume, glas şi semn”. Pâlnia lui Urmuz (Pâlnia şi Stamate), deşi „mult mai femeie decât…” altele, „nu are nici nume propriu (pâlnie e scris fără majuscule)”. Câte majuscule ar fi trebuit unui cuvânt?

Doamna B. (C. Negruzzi) e deja livrescă, cititoare de literatură, foarte stăpână pe limbă, ireductibilă la o trăsătură dominantă sau dominatoare. Niceta (M. Kogălniceanu, Iluzii pierdute) e nimfetă, iar Cătălina (Eminescu, Luceafărul) somnoroasă. Adela lui G. Ibrăileanu: fidelă, deşi diferită de la o vârstă la alta. Ela Gheorghidiu a lui Camil Petrescu: infidelă, independentă, liberă, nefericită. Infidele sunt şi Chera Duduca (N. Filimon), Duduca (D. Bolintineanu, Manuil), Emilia Răchitaru (Camil Petrescu). Duduca Mamuca (B. P. Hasdeu) a generat un scandal naturalist‑amoros. La H. Papadat‑Bengescu, tratată ca misogină, dar şi obiectivă, naturalist‑glacială, potrivit noii feminităţi, personajele displac prin boală, lipsă de mister ori poezie. Chiriţele lui V. Alecsandri se cuprind în snobism şi adaptabilitate. La I.H. Rădulescu, Chiriţa e „muieroiul”, masculinizat, diferenţiat de femeie. Otilia lui G. Călinescu, femeia singură între doi pseudo‑parteneri, e dincolo de mamă şi curtezană (Weininger), generoasa „vrăjitoare” (H. Böll), ca Ioana lui Anton Holban. Fermecătoarele şi vrăjitoarele, în egală măsură, cu variante, lasă în literatura română câteva exemplare. Pâlnia lui Urmuz (Pâlnia şi Stamate, cu subtitlul sfidător „roman în patru părţi”), „femeia absurdă”, suplineşte lipsa feminităţii doamnei Papadat‑Bengescu, tipul comportă variante în chip realist, naturalist, psihologic. Eva lui Rebreanu face „un pas înainte”, fiind „o singură femeie capabilă să umple tipare diferite”. Dar se vede că n‑o ajunge pe totala femeie, nimfeta Niceta. Pare a‑i reuşi acest lucru lui M. Eliade, în ceea ce s‑ar numi femeia deplină. Gib Mihăescu, în Rusoaica, face marele său pas în 1933, „ca un scriitor postmodern”, dezgolind femeia în jocul oniric şi imaginaţia politică mai mult decât erotică. Doamna T. a lui Camil Petrescu, sentimental reductibilă, fiind numită „femeia tristă”, e într‑o stranie continuă transformare.

Dincolo de unitatea generală (femeia!), există diversitatea feminină. Şi mai mult: amestecul de feminitate şi masculinitate. Seriile se denumesc sexual, feminine, şi ele sunt aici: naiva, ştiutoarea, orfana, ideala, ireala, fantastica, vrăjitoarea ademenitoare ori repulsivă, independenta. Condiţia reductibilităţii e, ca atare, morală, educaţional‑instructivă, familială, existenţială, livrescă. O idee a analistei este aceea a feminităţii natural livrescă, întrucât cititorul de roman e mai ales femeie. Există şi variantele combinatorii ale reducţiilor tipologice. Recurenţa tipului de femeie strică ordinea clasificării. Lungimea lecturilor şi interpretărilor ajunge uneori în discordanţă cu cea a textului literar.

Unele constatări date drept certe pot produce ceartă prin radicalism. Într‑un fragment din M. Kogălniceanu, Iluzii pierdute, s‑ar afla prefigurate „toate figurile feminine” din literatura română. Nevasta (adică propriu‑zis doamna!) e mereu diabolizată. Cum scriitorii sunt de ambele sexe, subiectivismul rupe la jumătate imaginea tipului feminin. Scriitoarele scriu despre fidele, scriitorii despre infidele. Dacă ar fi chiar aşa, ar fi un dezastru al verosimilităţii şi autenticităţii, un tezism ori maniheism creator de mediocritate. Impresia de ansamblu reţine rezonabil dinamica contextuală. „Raportul identitate‑alteritate feminină se modifică încontinuu între 1840‑1933.”

E dată asigurarea: „Criteriul estetic primează şi pentru mine”, dar ştim că la E. Lovinescu esteticul nu primează, el este ireductibil. Acum, femeia‑personaj literar e (sub)clasată dintr‑o perspectivă extinsă: moral, psihologic şi psihanalitic. E dezvăluit şi criteriul limbajului corporal aflat în schimbare diacronică. Istoric, cartea „nu trece de interbelic”, deşi apar referinţe apropiate de prezent: M. Preda, Al. Ivasiuc, Şt. Agopian, L. Dimov, M. Cărtărescu.

Eseista citeşte din prezentul postmodern spre începuturile literaturii. De exemplu: Zburătorul este un mit viu şi‑n postmodernitate. Iar pentru Rusoaica, femeia reimaginată după alţi bărbaţi, Gib Mihăescu scrie „ca un scriitor postmodern”. Metodic, se poate constata o mare ebuliţie asociativă. Comparatismul literar, identitar, e deopotrivă intern şi extern. Nu lipsesc referinţele străine, şi nu doar cele literare, cartea mergând pe urmele româncei înscrisă în universalitatea literelor. Sunt urmărite şi unele asemănări ale femeilor din literatura zisă în mod obişnuit interbelică. Printre personaje încape şi (r)evoluţia limbajului erotic (Cuvinte în Grădina Desfătărilor).

■ Scriitor, profesor universitar, istoric şi critic literar

Marian Victor Buciu

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Marian Victor Buciu

Marian Victor Buciu, profesor doctor la Facultatea de Litere a Universitatii din Craiova, preda cursuri de istoria literaturii romane interbelice, din perioada comunista si postcomunista, cuprinzand analize si sinteze ale unor curente si opere de mare interes artistic. A publicat [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest