Educație

„Miracolul vocii umane”

Academia Română a organizat o întâlnire cu soprana Ioana Bentoiu, profesoară la Institutul Ribaupierre din Lausanne, care a conferenţiat despre valenţele şi expresivitatea vocii umane, studiată şi valorificată în diverse contexte de viaţă. Întâlnirea a avut loc în Aula Academiei Române din Calea Victoriei 125 şi face parte din seria de conferinţe cu public „Ora de ştiinţă”, iniţiate şi moderate de academicianul Marius Andruh, vicepreşedinte al Academiei Române.

​În conferinţa sa, intitulată „Miracolul vocii umane”, profesoara Ioana Bentoiu a demonstrat că vocea se construieşte, se rafinează continuu şi ajunge să influenţeze într‑un anumit fel destinul fiecăruia. Astfel, glasul ar trebui cercetat de largi categorii: cântăreţi, muzicieni, actori, persoane care în cariera lor practică arta oratoriei – de la profesori şi avocaţi la preoţi sau oameni politici. „Vocea nu este numai un dar incredibil care ne‑a fost acordat, ci şi un instrument ce trebuie studiat şi cunoscut în mod sistematic, printr‑o metodă clară, bazată pe observaţie şi experimentare”, declară Ioana Bentoiu. În virtutea largii sale experienţe pedagogice şi de cercetare, profesoara consideră că vocea umană are capacitatea să reunească domeniile artistice şi ştiinţifice, să le facă să coopereze armonios.

Soprana Ioana Bentoiu este licenţiată, ca şefă de promoţie pe ţară, a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la secţia canto, în clasa Artei Florescu. În anul 1981 Ioana Bentoiu s‑a stabilit în Elveţia, unde a urmat o a doua serie de cursuri, la Lausanne, pentru care a primit premiul de virtuozitate. Este doctor al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti cu o cercetare dedicată vocii umane, elaborată în limba franceză. Cariera de soprană lirică cuprinde proiecte artistice în domeniul liedului, muzicii vocal‑simfonice şi operei în oraşe din România, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Statele Unite ale Americii, Cehia, Croaţia, Marea Britanie. Repertoriul său cuprinde un larg evantai stilistic, interpretat în 15 limbi. A realizat, în primă audiţie mondială, lucrări de Arthur Honneger, Dinu Lipatti, Jean Perrin, Pascal Bentoiu, Herbert Fries şi Lucian Meţianu.

De‑a lungul unei cariere pedagogice de peste patru decenii, a susţinut cursuri de măiestrie în Elveţia, Statele Unite, Franţa şi România. De 25 de ani conduce o clasă de operă, realizând spectacole cu elevii săi, la care asigură şi regia. În prezent este profesoară la Institutul de Ribaupierre din Lausanne şi autoare a mai multor studii dedicate artei lirice şi vocii umane.

Ioana Bentoiu este fiica compozitorului Pascal Bentoiu şi a scriitoarei Annie Bentoiu.

Biroul de comunicare al Academiei Române

Soprana Ioana Bentoiu

Total 0 Votes
0

Contemporanul

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent cu aparițiile editoriale, inclusiv ale editurii Contemporanul, care vă pune la dispoziție un portofoliu variat de cărți de calitate, atât romane și cărți de beletristică, cât și volume de filosofie, eseu, poezie și artă.
Contemporanul promovează cultura, democrația și libertatea de exprimare.

The Contemporanul, founded in 1881, is a national journal for culture, politics and science, including reports on ongoing Romanian and international cultural, social and political events, as well as on quality books brought out by the Contemporanul Publishing in the fields of literature, philosophy, essay, poetry and art.

The Contemporanul Journal promotes culture, democracy and freedom of speech.

www.contemporanul.ro

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button