Contemporanul » Editorial » Nicolae Breban: O aventură a intelectului uman

Nicolae Breban: O aventură a intelectului uman

Ca orice mare, epocală descoperire a minţii umane, această isterie sau, dacă vreţi, entuziasm ideologic, a prins nu puţine minţi ale tinerilor sau mai puţin tinerilor, indivizi nu rareori în aparenţă bine pregătiţi teoretic pentru o asemenea aventură a intelectului uman, în ţările citate mai sus, Italia, Germania şi apoi Rusia lui Lenin şi Troţki

Între anii ’65 şi ’71-⁠’72, când mi-⁠am autodinamitat cariera socială, rangul în societatea comunistă, dar am pus şi într-⁠un real pericol opera mea de până atunci, am trăit şi funcţionat ca un tânăr de real talent, dar care, din pricina unei fulgurante cariere social-⁠politice, începea să poarte şi o vagă şi tot mai pronunţată aură arivistă. Acest nimb nedorit a început să mă sâcâie şi abia mai târziu, peste nu mulţi ani când le apăream tuturor ca un înfrânt, loser, mi-⁠am dat seama că în societatea în care trăiam, coruptă de tirania comunistă, dar şi cu puternice, rezistente sechele balcano-orientale, e mult mai puţin dezonorant să apari ca un profitor, ca un oportunist în graţiile puterii decât să nu mai însemni nimic! Deoarece, într-⁠adevăr, tipul de autocraţie comunistă românească era una absolută – spre fină şi clară diferenţă faţă de acelaşi tip de sistem prosovietic instalat în ţările din Estul Europei! – echipa, clica lui Gh. Dej care a instalat puterea roşie a luat, a acaparat tot, a naţionalizat şi confiscat nu numai marile averi, mijloacele fixe importante, marile uzine şi fabrici, dar a început să strângă tot ce se putea, case particulare cu duiumul, într-⁠un fel de jaf, aproape în totalitate pământul, vitele şi uneltele ţăranilor în aşa-⁠zisa colectivizare în timp ce vecinii noştri din Nord, Polonezii mai ales, dar şi ceilalţi, au lăsat în seama ţăranilor gospodari şi a micilor întreprinzători pământ, animale, case şi capacităţi de producţie; în felul acesta statul, în primii ani după „revoluţie”, până la o reală reformă a industriei şi eliminarea sau crearea de noi cadre specializate, putea să respire, piaţa nu era sufocată de mari goluri în producţie, alimentaţie şi servicii.

Această lăcomie şi furie contra celor care posedau a primei echipe staliniste – cea mai ticăloasă, cu adevărat criminală! – a arătat celor care voiau să vadă că în fapt nu era vorba de o luare cât de cât legitimă în posesie a bunurilor şi oficiilor statului şi ale societăţii, bunuri, cum se declara, ce erau rodul muncii şi al exploatării crâncene de veacuri ale burghezo-⁠moşierimii, ci, în fapt, ne aflam în faţa unei răzbunări joase, barbare, ce a trădat cum nu se poate mai clar originea şi substanţa umană ale celor pe care Stalin i-⁠a pus la cârma României; nu, nu era vorba de reprezentanţi ai clasei muncitoare, meseriaşi cu autoritate în branşa lor, apţi de a instaura o justiţie seculară, etc., etc., ci de o clică de lumpeni, inşi cu meserii vagi, fără prestigiu în lumea lor, falşi electricieni, vopsitori de vagoane, calfe de cizmari, chelneri, poliţişti de rang inferior, ce s-⁠au trezit în mâini cu o putere fără margini, profitând de tancurile sovietice ce moţăiau în preajma marilor oraşe şi dând frâu liber acelei uri de Tschandala, a acelei pături de paraziţi şi profitori din satele şi oraşele ţării, inşi fără o meserie bine stabilită, care ocolesc veşnic o muncă regulată şi calificată, rezervor bogat uman de oportunişti şi delincvenţi voluntari şi penali pentru marii aventurieri politici ai secolului pe care abia l-⁠am părăsit. Mult cântata revoluţie, în esenţa ei, în România comunistă mai ales, unde Partidul Comunist nu avea nici o mie de membri şi care de decenii se afla într-⁠o poziţia clar afirmată aşa-⁠zisă antiimperialistă, adică contra Marii Uniri de la 1918, a fost, deci, un uriaş jaf, vag organizat, o formă a celei mai brutale răzbunări a etern paraziţilor şi ordurilor sociale, un enorm rapt ce urma să destabilizeze iute, prin orice mijloace, rezistenţa naţională. Deşi era clamată prin toate megafoanele lupta contra liftelor burghezo-mo­şiereşti, adevăratul, redutabilul ina­mic al noii ordini şi al lui Stalin era ţărănimea românească, proprietară de pământ şi de mijloace de producţie, cu o uriaşă legitimitate şi mândrie istorică, legată de trecut şi de realele sale valori prin fire indestructibile.

Prima mea tinereţe, eu, ca şi generaţia mea biologică studioasă, am petrecut-⁠o în acest climat, în această lume. Dispăruse orice fel de autoritate, părinţii, educatorii, preoţii şi bătrânii, erau mai mult decât copleşiţi, binişor terorizaţi de cele ce se întâmplau; abia ieşiţi dintr-⁠un război de două ori devastator, pacea i-⁠a surprins prin această brutală, infamantă invazie roşie, dar şi prin părăsirea, trădarea Occidentului. Sunt cunoscute aşa-⁠zisele negocieri de la Yalta, cedarea întregului Est-European lui Stalin, Apusul mândru al continentului lupta cu ajutorul Planului Marshal să-⁠şi refacă industriile şi încrederea în viitor, având nu puţine griji cu mişcările de stânga şi de extremă stânga, din economie, dar şi din şcoli şi cultură, care înălţau ode de slavă Rusiei bolşevice şi Tătucului de la Kremlin.

Tatăl meu a trăit, deci, un război, eu şi generaţia mea biologică, un altul! România, cu o întârziere de câteva decenii, după Italia fascistă şi Germania nazistă intra într-⁠un război ideologic ce urma să fie amprenta decisivă a secolului trecut. Poate nu atât cele două războaie zise mondiale, devastatoare în extrem datorită enormei evoluţii a ştiinţei şi tehnicii, ci, cred eu, mai ales această uriaşă descoperire a politicii planetare: apariţia, instalarea ideologiei opresive, a unei noi credinţe, susţinerea absolută şi justificarea prin argumente felurite, rasiale, economice sau umane – justificări ce luau iute un aer pompos, asurzitor, devastator prin acea tiranie a entuziasmului pentru o idee! Ca şi teribila noutate a minţii şi a psihicului uman, scursă parcă dintr-⁠un roman rusesc semnat de F.M. Dostoievski, apărut prin 1860, în care, într-⁠un articolaş apărut în presă, un student cam dezordonat, arătând o inteligenţă ieşită din comun, vrea să statueze dreptul unor fiinţe de excepţie de a transgresa milenarele legi morale pentru a-⁠şi împlini destinul. Crima în numele unei idei!

Ca orice mare, epocală descoperire a minţii umane, această isterie sau, dacă vreţi, entuziasm ideologic, a prins nu puţine minţi ale tinerilor sau mai puţin tinerilor, indivizi nu rareori în aparenţă bine pregătiţi teoretic pentru o asemenea aventură a intelectului uman, în ţările citate mai sus, Italia, Germania şi apoi Rusia lui Lenin şi Troţki. Era, într-⁠adevăr, o noutate în manipularea marilor grupuri umane şi nu cred că cineva ar putea să ne explice resorturile, cauzele sociale sau justificările logice, peremptorii care au stat la baza şi au pregătit aceste enorme, profund criminale mişcări de state şi popoare. Ispititoare sunt citările din filosofia acelui mare rebel al Universităţii Germane care a fost Fr. Nietzsche cu al său Dincolo de bine şi de rău sau romanul citat mai sus, al lui Dostoievski, Crimă şi pedeapsă, dar eu nu le cred suficiente mai ales pentru acele minţi de azi, tot de prin universităţi, care judecă mai ales prin prizma unor logici de tipul neodarwinist, neomarxist, invocând mediul social, istoric, economia şi avatarurile ei, lupta imperiilor sau apariţia pe scena istoriei a unor noi pături sau clase aşa-⁠zis conducătoare.

Iată, deci, noi, tinerii de-⁠altădată, a trebuit nu numai să traversăm bariere aspre, uneori distrugătoare de tipul social şi poliţienesc – noua poliţie politică! Dar în secolul scurs am fost împinşi pe un teren de o noutate şi originalitate aş putea să-⁠i zic pur şi simplu înfiorătoare, unii au numit-⁠o absurdă, dar adjectivul nu rezistă, deoarece, e drept, există în istoria medievalităţii târzii europene destule semne care să le anunţe – nu, bineînţeles nu cele două conflagraţii uriaşe ce au prins pentru prima oară în istorie întreaga planetă, ci celelalte războaie, numit ideologice, care purtau în ele sămânţa oarecum diavolească a acelei ispite sau forţe de neînvins pentru mulţi, pe care o numesc şi o anunţă drept noul! Acest atribut a devenit unul absolut dominant în ultimul secol şi în primele decenii ale celui în care trăim; s-⁠a ajuns până acolo, încât s-⁠a trecut la asaltul contra a ceea ce este considerat învechit, începând cu tradiţia popoarelor şi artelor şi sfârşind cu valorile umanităţii. Noi au fost, predominant şi covârşitor noi, şi ideile fasciste, naziste şi comuniste şi, pentru mulţi, teribil de atrăgătoare pentru că se împotriveau, cel puţin în aparenţă, nedreptăţii sociale, rutinei, sclerozei, ba chiar şi istoriei! Iar dacă azi, un tânăr citeşte unele fraze din Nietzsche va tresări, deoarece acest dominant spirit vorbeşte despre „das Patos der Distanz” şi prin acest „patos al distanţei” autorul lui Zarathustra nu face altceva decât faptul că elogiază tranşant, fără drept de apel, forţa şi stabilitatea milenară a marelui imperiu roman pe care filosoful le explică şi le înţelege tocmai prin fixitatea, nemişcarea, orgoliul chiar al unor pături, clase şi caste romane de a-⁠şi păstra neschimbate, de a servi şi de a răspunde neabătut responsabilităţilor tradiţionale şi de fier datorate rangului şi statutului lor social, în fapt – capacitatea întregului sistem al imperiului ce a dominat largul bazin al Mării Meditareane, lumea cunoscută de atunci, de a-⁠şi asuma aceleaşi şi mereu aceleaşi reguli de comportament şi responsabilităţi istorice, aspre, dure, dar nobile; şi astfel s-⁠a instalat şi instaurat nemişcarea, fixitatea, stabilitatea grupurilor, straturilor şi funcţiilor în societate şi în stat. Nu exista ideea de progres, printre altele, nu se putea trece dintr-⁠un strat sau clasă sau rang social sau drept la privilegii decât strict la modul individual şi nu în grupuri. Sau nu şi în nici un caz în mari grupuri, prin revoluţii, cum ne-⁠a arătat-⁠o peste secole marea Revoluţie Franceză!

Interesant era că pentru noi, cei cinci din grupul nostru literar – la sfârşitul anilor cincizeci când i-⁠am cunoscut pe Matei, pe Nichita, pe Grigore şi pe Cezar –, miza era una aş zice absolută, poate chiar fatală cumva, deşi nu-⁠mi place să folosesc acest atribut – trebuia ori să reuşim, să ne afirmăm pe scara cea mai înaltă în literatură sau nu aveam să fim în nici un fel, ratarea cea mai sigură ne aştepta. În ’58, când i-⁠am cunoscut pe viitorii mei prieteni şi complici de idee, niciunul dintre noi nu avea vreo slujbă – nici în Statul roşu, arogant şi absolut discreţionar şi nici în cultură. Ba nu, Nichita era redactor 2, mai degrabă corector la organul suprem al literaturii comuniste, la Gazeta literară. Trebuie însă adăugat imediat că el se bucura din poziţia sa umilă şi cu un foarte modest salariu, de atenţia şefului, criticul literar şi fostul propagandist al Comitetului Central, Paul Georgescu, tartorul foii care nu numai că făcea şi desfăcea destine literare, dar te putea împinge, uşurel sau cu bruscheţea cunoscută, în infernul puşcăriilor staliniste; sufocate de „duşmani”, foşti mari demnitari, în frunte cu Iuliu Maniu şi cardinalul Iuliu Hossu, miniştrii, consilieri de stat, mari bancheri, preoţi greco-catolici, foşti legionari, ofiţeri de rang înalt din armata regelui şi mulţi aşa-⁠zişi chiaburi, în fapt, ţărani gospodari, influenţi în satul şi comunitatea lor, care se împotriveau direct aşa-⁠zisei colectivizări, furtului pământului, a vitelor şi uneltelor care le aparţineau, împotrivindu-⁠se decimării clasei lor, stâlp şi fundament al istoriei neamului nostru, păstrători ai limbii noastre latine, ai credinţei, ai cutumelor şi ai demnităţii celor ce au trăit milenii aici, pe acest Loc, la nord de Dunăre, pe ambele laturi ale Carpaţilor.

■ Fragment din vol. Viaţa mea,
Editura Polirom, 2017

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Nicolae Breban

Nicolae Breban, romancier, eseist, poet, dramaturg, publicist (n. 1 februarie 1934, Baia Mare), unul dintre cei mai importanţi romancieri români. Familia Breban se refugiază la Lugoj, unde tatăl scriitorului va funcţiona în cadrul Episcopiei Unite (1940-1941). Nicolae Breban îşi începe, [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now