Cronică plastică

Artistul faţă în faţă cu condiţia umană

Revenit în ţară în 2021 după 20 de ani petrecuţi în Canada, o perioadă ce i‑a marcat destinul, sculptorul ceramist George Dragomir Turia îşi continuă cu febrilitatea activitatea şi se reintegrează mediului artistic românesc. Fără să se fi îndepărtat vreodată de creaţia sa, ci, dimpotrivă, lucrând cu aceeaşi pasiune şi dincolo de Ocean, artistul s‑a întors cu o parte din lucrările realizate pe continentul american şi la început de februarie a deschis la Bucureşti cea de a treia expoziţie personală, de la reîntoarcerea acasă, după cele prezentate publicului la Slatina în 2022 şi la Râmnicu Vâlcea în 2023.

George Dragomir este originar din satul Turia, comuna Valea Mare, judeţul Olt. A absolvit Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, în 1997, secţia Ceramică‑Sticlă‑Metal a Facultăţii de Arte Decorative şi Design, la clasa renumitului profesor şi ceramist Costel Badea. S‑a făcut remarcat încă din timpul studenţiei, primind în 1995 Premiul pentru ceramică al Assos Art Foundation. La scurt timp după absolvire, în 1999, George Dragomir câştigă Bursa „Costel Badea”, instituită de Uniunea Artiştilor Plastici din România. Are succes şi în Canada, astfel că în 2010 i se decernează Premiul pentru Artă „Nicăpetre”, la Toronto. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România din 1997, iar în 2005 a devenit membru al Visual Arts Ontario şi al Ontario Society of Artists din Canada.

Înainte de plecarea sa din ţară, George Dragomir lucra deja cu multă pasiune şi seriozitate acel tip de sculptură ceramică ce începuse să devină o direcţie artistică în sine încă de prin anii ‘70 ai secolului trecut, la iniţiativa şi prin exemplul lui Patriciu Mateescu, direcţie ulterior consolidată de Costel Badea. Artistul a părăsit ţara într‑o etapă de căutări, de explorări ale formei, de clarificări ale conceptelor. Lucrările ultimului deceniu al secolului trecut şi cele din primii ani ai noului veac şi mileniu sunt marcate de tema omului creat din pământ, materia primordială cel mai lesne de modelat, omul insuflat cu Duh de viaţă şi sortit, iniţial, veşniciei. Păcatul protopărinţilor şi căderea din Rai i‑au adus însă omului eterna angoasă provocată de condiţia lui perisabilă în lumea guvernată de timp. Şi cum George Dragomir resimte în însăşi fiinţa lui drama căderii din veşnicie şi recăpătarea ei cu preţul trecerii prin moarte, era imposibil ca lucrările sale, încă din prima perioadă de creaţie, să nu reflecte, pe de o parte, această nelinişte, iar pe de alta, pacea adusă în suflet de frumuseţea şi perfecţiunea creaţiei, încununată prin om, în ziua a şasea a Genezei.

Motivul cuplului, cel mai adesea întruchipat în dublul androgin, revine constant în această etapă de început a creaţiei. Oul se împlineşte prin Adam şi Eva, prin perechea originară perpetuată fără încetare, de la începutul lumii, după izgonirea din Paradis. Compoziţiile acestei perioade se caracterizează prin verticalitate, eleganţă şi o stilizare accentuată a formelor. Artistul modelează, raportându‑se mai degrabă la ceea ce ar putea fi socotită doar o esenţă a formei palpabile, iar raporturile inteligent exploatate dintre plin şi gol sugerează dialogul permanent dintre principii şi stări fundamentale precum masculinul şi femininul, lumina şi întunericul, văzutul şi nevăzutul, palpabilul şi inefabilul.

După plecarea din România, sculptura lui George Dragomir a trecut prin mai multe etape de creaţie ce au presupus, totodată, experimentarea mai multor tipuri de materiale pretabile asocierii cu materialul ceramic. Lumea cu totul diferită de pe continentul american avea să opereze o modificare în stilul de lucru al lui George Dragomir, fără ca, însă, subiectul central al preocupărilor sale, omul, să fie înlocuit de altceva. Tot omul şi condiţia lui rămân preocupările de prim-plan ale artistului. Intervin însă alte materiale, pe care George Dragomir le mixează inteligent şi expresiv, având deja experienţa îmbinărilor de ceramică cu metal, sticlă sau chiar cu lemn, din prima perioadă de creaţie.

Din cele două decenii petrecute peste Ocean provin acele lucrări în care nu dublul, ci mai curând dedublarea omului reprezintă motivul lor central. Omul, figurat ca portret sau ca bust, din faţă sau din profil, individual sau într‑o compoziţie de grup, este însoţit fie de ceea ce ar putea fi considerată o umbră, o proiecţie a sa vizibilă, dar imaterială, fie de partea sa nevăzută, cea nepieritoare. Chipurile sunt uneori secţionate pe verticală, alteori dublate de un profil, ca un trafor, ce se detaşează din forma propriu‑zisă. Cu un interes deosebit acordat zonei ochilor, a privirii personajelor sale, artistul sugerează, prin elementele cu care obstrucţionează această zonă, orbirea, nu neapărat fizică, ci mai curând spirituală, ori puterea privirii, capacitatea de ei de a reflecta decăderea sau curăţia interioară a omului, căci „de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat, iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat” (Matei 6, 22‑23). Intuind, datorită experienţei dobândite, forţa dată fiinţei umane de a‑şi depăşi condiţia efemeră prin purificare interioară şi credinţă şi de a‑şi redobândi statutul nu doar de chip, ci şi de asemănare cu Dumnezeu, iar prin acesta veşnicia însăşi, artistul instituie un dialog de factură spirituală între efemer şi etern, vizibil – invizibil, dorinţa de perfecţiune şi posibilitatea perfectibilităţii prin voinţa liberă a omului.

Noutatea pe care o aduce această etapă a creaţiei lui George Dragomir vine nu doar din îmbinarea materialelor naturale cu unele de factură industrială, nu doar din folosirea oglinzilor sau a unor sugestii de oglindire, ci şi din intervenţia cromatică puternică şi sugestivă, uneori aproape violentă. Artistul utilizează materiale colorate în masă, reuşind să‑şi circumscrie personajele unui fel aparte de expresionism, prin care sugerează convingător drama acestei lumi ce s‑a abătut de la traiectoria ei firească, s‑a despiritualizat şi s‑a consacrat exclusiv unei vieţi materiale, cu două unice coordonate: aici şi acum. În plus, după ce descoperă posibilităţile expresive ale altor materiale, asociate ceramicii, George Dragomir creează şi lucrări bidimensionale sau reliefuri, compoziţii parietale ce le completează pe cele tridimensionale. Elementele decorative, precum glazurile sau pictura pe ceramică, nu lipsesc nici ele din etapele de creaţie din ultimele două decenii.

Cea mai recentă expoziţie personală a lui George Dragomir Turia a fost deschisă pe 7 februarie 2024 la Galeria Galateea din Bucureşti şi a fost intitulată, în spiritul tuturor căutărilor şi al împlinirilor de până în prezent ale sculptorului ceramist, „Faţă în Faţă”. Aşadar, din nou, condiţia umană şi raportarea eului angoasat al artistului contemporan revin în prim-plan şi sunt supuse reflecţiei.

Expoziţia cuprinde şaptesprezece portrete realizate în Canada, din porţelan şi din gresie, în ultimii cincisprezece ani. Ele sunt, în felul lor, o chintesenţă a frământărilor interioare transpuse în gingaşul material, ce se pretează unei fine modelări şi din care artistul poate obţine o multitudine de forme şi obiecte, de la cele strict utilitare până la o sculptură – obiect încărcată cu profunde valenţe simbolice.

Cele şaptesprezece portrete prezente în expoziţia „Faţă în Faţă”, aşezate pe socluri înalte, pornesc de la forma esenţializată a ovoidului. Chipul acestor personaje e abia sugerat sau chiar inexistent. În schimb, toate portretele, indiferent de prezenţa sau absenţa chipului propriu‑zis, au expresie. O expresie percutantă, ce nu‑l poate lăsa indiferent pe privitor, fiindcă ea transmite un mesaj. O anume imobilitate, ca cea a manechinelor, s‑a imprimat pe aceste feţe. Ochi deschişi privesc într‑un punct fix sau în gol. În alte portrete ochii sunt de‑a dreptul acoperiţi, sugerând orbirea spirituală voluntară. Capetele acestea de personaje, capabile să sugereze întregul prin detaliul anatomic cel mai specific fiinţei umane, ne pun faţă în faţă cu noi înşine. Artistul însuşi, într‑un proces de introspecţie, îşi caută şi redefineşte identitatea, raportându‑se la o lume aflată într‑un accentuat proces de disoluţie, prin pierderea reperelor spirituale. Stări, concepte, atribute ale omului (mirarea, inocenţa, visarea, memoria) capătă o formă tridimensională. La fel, unele categorii de îndeletniciri venite din negura timpului, precum vindecătorul sau povestitorul, se numără printre personajele întruchipate de George Dragomir.

Sculpturalul şi decorativul se împletesc armonios în convingător în aceste lucrări. Pe suprafeţele albe ale portretelor sale, artistul intervine cu elemente decorative obţinute prin glazurare, dar recurge şi la procedeul colorării în masă a materialului, ce conduce la un plus de expresivitate şi la o latură chiar picturală a acestor compoziţii.

■ Scriitor, istoric al artelor, publicist

Luiza Barcan

Total 1 Votes
0

Luiza Barcan

Luiza Barcan, critic și istoric de artă, doctor în arte vizuale, expert al Ministerului Culturii în domeniul: Bunuri cu semnificație culturală – artă medievală, secolele XVIII-XIX, jurnalist, expert al Casei de Licitații Vikart. Membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Vâlcea, membru fondator și director al Fundației HAR („Habitat și Artă în România”). S-a născut la București în data de 8 octombrie 1964. Absolventă a Liceului de matematică-fizică nr. 4 din București, a Facultății de Limba și Literatura Română de la Universitatea București (1987) și a Facultății de Istoria și Teoria Artei a Universității Naționale de Artă din București. Profesor de limba și literatura-română (1990-1995), redactor, realizator de emisiuni la Televiziunea Română (1995-2013), redactor la Radio România Internațional (2000-2006), colaborator la Radio Trinitas al Patriarhiei Române, din 2014 și până în prezent (realizator al documentarului radiofonic „Zidiri în chipul crucii”). Din 1996 publică cronică plastică, interviuri, reportaje, eseuri, studii de istoria artei, monografii de monumente în paginile Contemporanul, Literatorul, Azi Literar, artPanorama, Museion, Adevărul literar şi artistic, Ianus, Virtualia, Tribuna, Tabor, Povestea vorbei, Buridava, Ramuri, Observator cultural, artMargins a Universităţii „Santa Barbara” din California.

Co-organizator, împreună cu Alexandru Nancu, al programelor Fundaţiei HAR: „Habitat şi Arta in Romania” ,„Arta in drum spre muzeu” (1999 – Râmnicu Vâlcea), „Tradiţie şi Postmodernitate” (2000 – 2005, Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni, judeţul Vâlcea) „Stuf 2004” (2004, Murighiol, judeţul Tulcea), „ReSitus – Metode şi tehnici avansate de conservare şi reconstrucţie digitală pentru patrimoniul cultural-istoric imobil (2007, Câmpulung Muscel), Lut/ Adobe 2007, 2008, 2009 (Capul Doloşman/ Cetatea Argamum, judeţul Tulcea).

Din anul 2000 şi până în prezent, curator al programului „Restituiri” care a cuprins expoziţiile: „Seniori ai picturii romaneşti contemporane”, „Invitaţii lui Iosif Sava în 40 de desene ale Rodicăi Ciocârdel Teodorescu”, „Rromani art”, expoziţiile personale de la Constanţa, Tulcea, Râmnicu Vâlcea şi Bucureşti ale pictoriţei centenare Medi Wechsler Dinu, expoziţia retrospectivă Maria Constantin, expoziţiile retrospective Alexandru Nancu („Teasc pentru memorie” și „Spațiul imaginării”), Bucureşti 2013, expozițiile retrospective Lidia Nancuischi). Curator a peste 30 de expoziţii personale sau de grup, deschise în Bucureşti şi în alte oraşe mari ale ţării. Face parte din colectivul de autori ai dicţionarului on line Un secol de sculptură românească (2013, 2014) și din colectivul de autori ai cărții Centenarul femeilor din arta românească (2018).

Debut literar în revista artPanorama, cu proza Jucătorii de șah (1997). Debut editorial cu volumul Nichita Stănescu. O viziune poetică a timpului (2000, ediţie bibliofilă, coordonata de Mircia Dumitrescu).

Cărți de memorialistică: Artişti plastici la Serata lui Iosif Sava (2003), în format electronic (2005); Spre Răsărit, cu Alexandru (2017).

Cărți de specialitate (cronică plastică, istoria artei): Angoase ale privirii (2004); Monografiile bisericilor de lemn – monument istoric de la Grămeşti, Malaia, Racoviţa- Copăceni, Ciungetu, Brezoi, Mariţa (2000, 2001), împreună cu Alexandru Nancu; Albumul monografic Medi Wechsler Dinu (2010); Albumul monografic „Maria Constantin” (2013); Albumul monografic „Constantin Calafateanu” (2014); Albumul monografic „Lidia Nancuischi” (2018)

Premii și distincții: Premiul pentru critică, acordat de Consiliul Director al Uniunii Artiștilor Plastici din Roâmânia (2017); Diplomă de excelență pentru întreaga activitate, acordată de Filiala Buzău a Uniunii Artiștilor Plastici din România, cu ocazia Bienalei „Ion Andreescu” (2018); Premiul III la Festivalul de film documentar scurt „Yperia 2012”, de pe insula Amorgos – Grecia, pentru filmul „Grecii de Brăila” („Greek and Romanian”); Premiul pentru film religios la Festivalul de film documentar scurt „Yperia 2011”, de pe insula Amorgos – Grecia, pentru filmul „Skopelos, insula celor 365 de altare”; 2011 – Medalia Muzeul Brăilei – 130 de ani şi Medalia „Nicolae Iorga – 140 de ani de la naştere”, decernate de Muzeul Brăilei pentru documentarele „Biserici de la Dunăre” (2011).

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și
Close
Back to top button