Contemporanul » (Con)texte » Literatura între chetă şi comisionat

Literatura între chetă şi comisionat

Comedie, paradox, inepuizabilă inventivitate din categoria Witz, limbaj umoristic în exces sunt calităţile indiscutabile ale acestor povestiri, în care sunt îngroşate până la grotesc stereotipuri misogine, clişee ale amalgamului New Age şi pseudoştiinţific, imposturii academice…

Nu mică mi‑a fost surprinderea când am citit pe coperta interioară a unei cărţi de Octavian Soviany mulţumiri celor care contribuiseră la cheta organizată de editori pentru strângerea sumei necesare publicării. Numărul mare de respondenţi, care au asigurat o sumă peste necesităţi, a fost probabil un semn mai edificator în ceea ce priveşte recunoaşterea şi audienţa autorului decât toate cronicile care s‑au scris despre cărţile sale la un loc. Dimpotrivă, există autori curtaţi de edituri, publicaţi cu generozitate sau chiar invitaţi să colaboreze. Suna nefamiliar, în 1938, când scria Heidegger studiul „Epoca lumii în imagini” („Die Zeit des Weltbildes”), ideea că a apus vremea eruditului înzestrat cu bibliotecă, înlocuit de un cercetător cu un proiect pe o temă impusă de organizatorii unei conferinţe sau de editor. Instituţionalizarea cercetării s‑a produs în perioada care a urmat exact la modul descris de profetul Heidegger. Mai greu ne este să acceptăm colectivizarea actului scriitoricesc, pe care, dacă nu‑l mai atribuim unui posedat de muze, nici unui romantic mistuit de focus imaginarius, nici unui observator obiectiv şi omniscient al realităţii, l‑am dori parcă în continuare un mesaj al unei minţi libere către semeni mai curând decât compoziţie pe o temă dată, de parcă autorul ar fi în continuare în bancă la ora de literatură. Adept al instituţionalizării artei, însă, Radu Paraschivescu adună în volumul Omul care mută norii (Editura Humanitas, 2019) câteva povestiri pe o temă impusă de editură sau antologatori. E adevărat că multe capodopere au fost fructul comenzilor unor potentaţi, care aveau însă încredere în geniul artistului, plătindu‑l fără să‑i ofere preţioase indicaţii.

Oare ce teme gândesc a fi potrivite editurile generoase cu unii şi parcimonioase cu alţii? Din „Lămurirea” la volum, scrisă de Radu Paraschivescu, înţelegem că una dintre temele „la ofertă” ale Editurii Arthur a fost „preaplinul, paroxismul sau apogeul”. La care autorul a răspuns cu povestea unei prietene răpusă prematur, aplicând probabil principiul lui Poe conform căruia compoziţia cea mai mişcătoare este, cumulativ, una despre moarte, moartea e a unei femei tinere, iar femeia este pe deasupra (adică „apogeul”) şi frumoasă. A doua „temă de lucru” a fost urzeala unei poveşti în jurul unei perechi de cuvinte. De îndată ce alege „pelerinaj” şi „tatuaj”, autorului îi vine ideea intrigii, alimentată şi de un motiv din filmul Ocean’s Twelve regizat de Steven Soderbergh. În fine, a treia dintre „muncile” scriitorului comisionat a fost o povestire al cărei narator urma să fie ce‑o vrea el, dar nu om: „un pitic de grădină, o orhidee, un iepure de câmp, o umbrelă, un ciorap găurit, un dolar găurit (a fost şi film), o casetă video, o păpuşă de cârpă, un tac de biliard, o cratiţă veche, un bulz ciobănesc sau doar un ciobănesc.”

Nu ne aşteptăm, desigur, de la niciuna dintre aceste instanţe naratoare, fie ea ciorap găurit sau bulz ciobănesc, să ofere ceea ce pretinde Ivan Stacy naratorilor epocilor de restrişte: În „Complicitate în distopie: rateuri ale mărturisirii” (2015), acesta blamează doi autori pentru refuzul naratorilor de a depune mărturie despre atrocităţile comise pe coordonatele de spaţiu‑timp reale corespunzătoare celor în care e plasată acţiunea. Scenariile întunecate ale prozei lui Soviany sunt deseori camere de rezonanţă ale dramaticei istorii recente a României, care temă, se vede, nu figurează printre cele „salvate” de edituri la „Favourites”.

Nu ne aşteptăm, desigur, de la niciuna dintre aceste instanţe naratoare, fie ea ciorap găurit sau bulz ciobănesc, să ofere ceea ce pretinde Stacy de la naratorii epocilor de restrişte: „să construiască naraţiunile care să ateste aceste atrocităţi, în loc să perpetueze zvonuri reconfortante şi forme de cunoştinţe nesigure”, alimentând o hermenutică a suspiciunii care favorizează o istorie alternativă, edulcorată, a anecdoticului şi a inofensivului umor popular care nu strică inima omului.

Comedie, paradox, inepuizabilă inventivitate din categoria Witz, limbaj umoristic în exces sunt calităţile indiscutabile ale acestor povestiri, în care sunt îngroşate până la grotesc stereotipuri misogine, clişee ale amalgamului New Age şi pseudoştiinţific, imposturii academice, degradării fibrei intelectuale a publicului păcălit de farse şi escrocherii generalizate. Este scriitura unui autor foarte bine educat şi probabil dintr‑o familie atentă la lecturile sale, lista de personaje cu titlul nobiliar de conte dintr‑o scenă, de exemplu, demonstrând parcurgerea întregii biblioteci adolescentine ce conţine la vremea aceea, nu monştrii Transformers, realizaţi de copii din potriviri mecanice, ci romanele muşchetarilor, Contelui de Monte Cristo, dar şi Război şi pace sau Anna Karenina. Un autor care frecventa cinemateca şi care priveşte ecranizările pentru subdezvoltaţi mental ale momentului cu ochii celui care a urmărit, în prima tinereţe, filmele lui Ingmar Bergman, Federico Fellini sau William Wyler.

Naratorul este acum, ca şi Ionuţ Caragea, un locuitor al Planetei Google. Arhiva You Tube sau Facebook a luat pâinea serviciilor secrete şi a deţinătorilor cărţilor de imobil de până nu demult, când au dispărut din cauza politicii UE de confidenţialitate în privinţa datelor personale. Dacă doreşte să ştie cine e persoana întâlnită, naratorul revine acasă, deschide laptopul şi navighează prin vieţile şi identităţile tuturor. Nu că acestea ar oferi o versiune autentică a lor, naratorul insistând asupra condiţiei sale de cetăţean al epocii post‑adevăr, dar e singura lume pe care o mai cunoaştem. Paraschivescu este un Cristian Popescu al prozei, speculând cu mare artă valenţele limbajului mediatic. Anunţuri, reclame, conversaţii pe forum, horoscop, broşuri de reclame sună ca un distil al corespondentelor lor vehiculate în spaţiul social. Modul caricatural de tratare a personajelor şi situaţiilor de viaţă atinge neverosimilul, acolo unde între autor şi cititor intervine un pact al recunoaşterii caracterului pur ficţional al naraţiunii, dar aplicabilitatea la realităţi sociale este, de asemenea, valabilă, realismul acestei comedii fabulatorii având în ea ceva caragialesc.

Naratorul parafrazează în câteva rânduri începutul romanului Moby Dick (Spune‑mi Ishmael), dar satira morală a lui Melville la care trimit cu adevărat povestirile lui Paraschivescu este Omul de încredere (The Confidence Man). Acesta este un impostor care speculează superstiţiile oamenilor creându‑şi reputaţie de guru într‑o Americă predispusă prin tradiţiile puritanismului religios la radicalizări religioase. Ultima povestire din volum, Marmură de Pavonazzo, creează un asemenea personaj care profită de naivitatea turiştilor introducând o taxă la una dintre atracţiile Romei. Se porneşte o cascadă a imposturii. Fântâna devenise loc de pelerinaj, nu datorită vreunei istorii reale, ci datorită unui film. Era, deci, un simulacru, avându‑şi originea într‑un artefact. Reputaţia marmurei învechite de oracol al adevărului, care oferea certificate de cinste sau necinste, era şi ea, fireşte, frauduloasă. Din obiect mitificat, fântâna se transformă, prin tehnologie de ultimă oră, într‑o maşină de escrocat vizitatorii basilicii în apropierea căreia se afla. Empatia vocii narative este fin dozată de un talentat bricoleur al limbajului, naraţiunea de persoana I fiind colorată de expresii idiomatice asociate în mod obişnuit pietrei sau monumentelor. Finalul, cu totul surprinzător – răsucirile surprinzătoare ale acţiunii fiind frecvente –, este demn de judecata superficialului şi amoralului protagonist din Pană de automobil de Dürrenmatt. Una dintre plăcile pe care jucase şotronul farselor se dovedeşte goală pe dinăuntru, iar escrocul se prăbuşeşte în moarte, lăsând în urmă un imens semn de mirare/ întrebare cu privire la cele întâmplate. Povestirea reiterează astfel tema pe care autorul şi‑a permis să o construiască singur în aceste povestiri create ca urmare a unui pariu, nu mult diferit, de altfel, de cel din care s‑a născut un roman revoluţionar, Frankenstein. Calomnierea tinerei virtuoase şi înveninarea relaţiei unui cuplu, unul dintre motivele basmelor – jocul cu convenţiile generice incluzând această povestire tragicomică printre cele destinate copiilor – are ca decor lăcaşul în care odihneşte Sfântul Valentin, închizând astfel un circuit tematic, acela al demitizării, al sărăcirii de sens, deschis în prima povestire de figura bathetică a asocierii simbolismului cifrei şapte din tradiţia mito‑poetică unei potriveli accidentale a literelor din numele celei de a şaptea amante problematice a vecinului povestitorului… Acesată temă deschide în tunelul comediei sociale o poartă spre masca ei tragică, de care vorbeam la început: ce conţinut mai are condiţia umană în acest bâlci extins la dimensiunile întregii societăţi? Ilustraţia de pe prima copertă este „Pentru ce am fost creat?” de pictorul american William Holbrook Beard, reprezentând o maimuţă îmbrăcată ca un arlechin, a cărei labă de la picior, în formă de mână, trage de coadă o pisică. Omul pare să mai imite doar uneori atitudinile şi acţiunile sale anterioare devenirii animal. Să se parodieze pe sine însuşi. Proza lui Paraschivescu – în registrul light al povestirilor ingenioase şi artizanale care câştigă premiile revistelor – se întâlneşte astfel cu verdictul aruncat semenilor de Alexandru Ecovoiu în Ambitus, scris în registru grav.

Maria‑Ana Tupan

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Maria-Ana Tupan

Prof. Dr. Habil. Maria-Ana Tupan (n. 1949) este autoare a unor studii de istorie, critică şi teorie literară, apărute la edituri academice din ţară şi din străinătate, precum şi a unui curs de istorie a literaturii britanice de la origini [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest