(Con)texte

Cerul cu stele…

Un vis geometric pare figura de ascet – nu se ştie al cărei religii – care se profilează vag pe cerul înstelat din fundal şi din ai cărui ochi pleacă lumina precum două Căi Lactee. Un singur ochi este luminat el însuşi, celălalt arătând precum un izvor secat. Cartea publicată cu puţin timp în urmă de Mircea Braga se intitulează Absolutul, iar subtitlul – De la destrămare la deconstrucţie (Editura Limes, 2023) pare o legendă a neliniştitorului portret.

Nu este cartea unei iluminări târzii, cum s‑ar crede după titlu, ci doar o expresie mai limpede şi concentrată a călătoriei autorului în lumea spiritului, în sensul cel mai larg cu putinţă. De la filosofia limabjului (raportul dintre semn şi sens) la studiile imaginarului, la filosofia culturii (într‑o hegeliană împletire a istoriei artei şi religiei), trasee parcurse deopotriva ca autor individual, director al unui  cerc de cercetători sau profesor, Mircea Braga a dorit mereu să vadă dincolo de fenomene, iscodind matricea lor de energie semantică şi mai ales punerea lor  într‑o nouă relaţionare şi o nouă lumină. Tradiţia cade sub incidenţa unui nou act hermeneutic, textele junimiştilor îşi dezvăluie resursele nonliterare în conferinţele unei societăţi interdisciplinare. Metodologia modernă, ultimele şcoli teoretice sunt abordate genealogic, înţelese prin coborârea la izvoarele lor. Filosoful pe care s‑a întemeiat postmodernismul – Friedrich Nietzsche, este obiectul câtorva studii şi volume. De fapt, titlul acestei cărţi exprimă esenţa unor încercări permanente de reîncărcare a gândirii deconstrucţioniste a postmodernismului cu structuri de sens care să recartografieze un deşert postapocaliptic. Aceste sensuri sunt contextuale, textele şi autorii dobândind relief în relaţie cu spaţii culturale (de exemplu, V. Voiculescu în orizontul tradiţionalismului, Constantin Noica şi Sibiul…). Autorul comentează cel mai adesea prin intermediul altui autor, comentariul său devenind astfel un tip de discurs dialogic.

Pentru a vorbi depre construcţie şi deconstrucţie a absolutului ca mit totalitar, transcendenţă, autorul pleacă de la conferinţele lui George Steiner la BBC în 1974 (apărute în româneşte la Editura Humanitas cu titlul Nostalgia după absolut, 2021),  în care acesta deplânge prăbuşirea edificiului spiritual care ordonase şi investise cu sens viaţa umanităţii. „Deci constructul înlăturat avusese arhitectura unei «mitologii», înţelegând prin aceasta o doctrină esenţială, o anume viziune asupra lumii şi existenţei, un întreg vizând acoperirea normativelor ce asigură dreptatea socială, sensul istoriei umane, relaţia dintre minte şi trup, rolul cunoaşterii şi esenţa moralei, fiind o imagine completă a omului în lume, având o stabilă pretenţie la totalitate.”

Înlocuirea absolutului, reversul catastrofei teocratice, începe cu un inventar al preocupărilor oculte, spiritualiste, care par să repete sau să parodieze, în epoca numită New Age,  încercarea umaniştilor italieni din cercul lui Cosimo de Medici de a resuscita prisca philosophia – esoterismul antic – pentru a însoţi omul vitruvian al lui Da Vinci, care luase locul lui Dumnezeu în centrul universului. Mircea Braga nu se rezumă la aceste fenomene de suprafaţă („noi mitologii”), care mai curând atomizează decât integrează sfera culturii, ci, printr‑un exerciţiu de epistemologie  a culturii, analizează procesul invers, de mitologizare a ştiinţei, al cărei peisaj moralizat exclude materia făcând din  nou loc divinităţii ca unificare a tuturor energiilor. Dacă Heisenberg afirmase că se inspirase, în teoriile sale cuantice, din mitologia hindusă, în aceeaşi linie a comparaţiilor cu hinduşii sau iudeo‑creştinii se înscrie Michael A. Singer, de la Centrul de cercetări noetice din California, care susţine existenţa unui centru al conştiinţei activat prin meditaţie sau a ceea ce tradiţional se numeşte suflet. Medicina şi biologia susţin şi ele conflictualul, superpoziţia de stări ale vieţii şi morţii, ceea ce până acum fusese atribuit doar mitului coincidenţei contrariilor.

În Partea a doua, Mircea Blaga părăseşte domeniul ştiinţei, deşi nu total, întrucât fizica cuantică a „provocat şi restructurarea altor teritorii”, pentru a se cantona în cel al culturii umaniste. Imaginariile – literare, lingvistice, istorice, religioase, după cum sunt structurate volumele apărute sub titlul Enciclopedia imaginariilor din România (2020, Polirom), reifică spiritul naţional într‑o ordine a artefactelor. Sunt decelate astfel striurile unei „zone a ficţionalului” care conţine lumi psibile, lumi heideggeriene ale situării omului în univers, lumi rilkeene, „ale noastre”, ale umanităţii, în contrast cu impasibila res extensa a universului fizic.

Spiritul umple interstiţiile dintre entităţi concrete, individualizate. Folosind ca martor volumul lui Eugen Negrici, Expresivitatea involuntară, Mircea Braga reformulează subiectul şi  destinatarul creaţiei artistice, autorul şi beneficiarul. Numai prin lectură sau alt mod de consum estetic dobândeşte existenţă opera, care va cunoaşte astfel adaptări şi modifcări în timp, o viaţă independentă, un „adaos de adâncime”.

Autorul însuşi îşi ia drept umbră virgiliană, când un autor de discurs critic, când pe creatorul unui univers ficţional, oscilând între teoretician şi filosof al culturii şi autor al unui fascinant demers eseistic. Meditaţia asupra unui episod biblic, de exemplu, Închinarea Magilor, din care extrage sensuri noi în ciuda celebrităţii pasajului, se extinde apoi într‑un abis hermeneutic, în romanul istoric al lui Adrian Popescu având acelaşi subiect. Cortegiul Magilor.

Traseul desenat de autor prin glosele sale încetează să mai fie doar o nostalgie a mitului ca împăcare a contrariilor. Acesta devine un cerc, a revărsare a vieţii în moarte şi invers, a scrierii şi lecturii, a artei şi vieţii, cercul, prin mişcarea infinită a unui punct de‑a lungul lui, fiind simbol matematic al infinitului. Comentariul la romanul Cercul sălbatic, de Aura Christi, în care şi Irina Ciobotaru a descoperit „făpturi aflate între lumi, între vârste, între maluri”, insistă asupra punerii în abis a temei prin ekphrasis – descrieri ale unor opere de artă cu acelaşi subiect (de exemplu, Sfânta Treime, din tabloul lui Rubliov). Alcătuită ca un cerc închis, cu sugestia întregului, doar astfel împlinit, întrucât conţine ceva… nelumesc şi profund uman în acelaşi timp.

Alteori, ochiul critic este atras de transferuri generice, cum este trecerea lui Marin Sorescu de la parabolă la simbol în piesa Iona. Dialogul dintre lume şi text articulează lumi diferite ale epocii comuniste. În vreme ce cenzorii politici îi cereau lui Marin Sorescu să le explice „cine e balena întâia, balena a doua şi balena a treia” – cei care au trăit atunci înţeleg unde le băteau temerile – şi sfârşesc prin a o interzice (pe motiv că „se supără Uniunea Sovietică…”), piesa fiind repusă în scenă după 1989. Dimpotrivă, scena cu Iona prizonier printre putrefacte în pântecul chitului, bâjbâind după o ieşire, vorbind cu sine pentru a nu‑şi pierde minţile aducea lacrimi în ochii spectatorilor – foşti deţinuţi politici. Existenţa umană definită istoric într‑un anume timp şi spaţiu explodează, asemenea singularităţii iniţiale, în infinite lumi posibile. Acestea nu sunt discrete însă, ci în relaţie, cu schimbări complementare de genul celei care i‑a adus în corespondenţă pe poetul‑monah Ioan Alexandru şi pe monahul‑poet Calinic.

Figura emblematică din finalul volumului este, desigur, Lucian Blaga, deoarece este exemplul cel mai convingător de raţionalitate transversală şi logică polivalentă. Cel care, judecând după cărţile pe care le avea în biblioteca de la Lancrăm, îi citea şi pe pragmatiştii Wilhelm Wundt şi William James, dar şi pe Edward John Hamilton care‑i critica pe aceştia de pe poziţii idealiste (Erkennen und Schlieszen, 2018) invocând problema confuziei materiale şi a progresului tehnic american.

Sir Thomas Browne, un prozator calofil al secolului al XVII‑lea britanic, scrie undeva că Dumnezeu este milostiv luându‑l pe om cât încă este în rostul său. Cartea despre care am scris acum am primit‑o cu autograf în 28 aprilie 2023, cu mai puţin de o lună înaintea zilei în care ne‑a părăsit Mircea Braga. Până în ultima clipă a scris cu rafinamentul şi înţelegerea unui erudit, cu o gândire speculativă şi o frazare în care pulsează ideile cu neaşteptate dezvoltări şi digresiuni. A trimis exemplare din ultima carte cunoscuţilor, a expediat în avans cronica pentru Contemporanul, a rămas fidel modelului pe care l‑a creat de filosof al culturii, profesor, arhitect de proiecte de cercetare de anvergură naţională. Noi, discipolii care l‑am urmat din umbră, îl vom citi de‑acum în lumina cuvântului.

■ Scriitor, eseist, profesor universitar, traducător

Maria‑Ana Tupan

Total 2 Votes
0

Maria-Ana Tupan

Maria-Ana Tupan (n. 19 aprilie 1949, Sărulești, România) este critic literar,  profesor universitar (din 2002) la Universitatea București şi conducător de doctorat (din 2015) la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, membru (din 1990) al Uniunii Scriitorilor, Secția de Critică și Istorie Literară. Publicist comentator la revista Viața romînească (1990-1995). A publicat douăzeci de cărți și numeroase studii în domeniul epistemologiei literaturii, literatură comparată, istorie literară (de limbă română și engleză) în limbile română și engleză, la edituri și reviste din  România și din străinătate. Semnatara unei rubrici la revista Contemporanul. Ideea europeană din 2008. Membră în echipe de cercetare internațională. A participat la peste treizeci de conferințe internaționale găzduite de universități de prestigiu. Membră în comitete redacționale ale mai multor reviste internaționale. ORCID ID: https://orcid.org/0000-0002-3607-1420

Cărți (selectiv): Limbaje şi scenarii poetice (1989); Marin Sorescu şi deconstructivismul (1995); Scriitori români în paradigme universale; A Discourse Analyst’s Charles Dickens (1999); Discursul modernist (2000); Discursul postmodern (2002); British Literature. An Overview (2005); The New Literary History (2006); Genre and Postmodernism (2008); Modernismul si psihologia. Încercare de epistemologie literara. Modernism and Psychology. An Inquiry into the Epistemology of Literary Modernism (2009); Literary Discourses of the New Physics. With an Introduction by Marin Cilea (2010); Realismul magic. Încercare genealogică (2013); Eseuri contemporane, E.book. București (2020) ș.a.

La Editura Contemporanul a fost publicat volumul Teoria si practica literaturii la inceput de mileniu (2011).

De asemeni, au văzut lumina tiparului: Relativism/ Relativity: The History of a Modern Concept, Newcastle upoon Tyne, Cambridge Scholars Publishing (2013); The Kantian Legacy. Essays in Epistemology and Aesthetics. Cambridge Scholars Publishing (2016); The Key to Change. Interdisciplinary Essays in Cultural History (Saarbrücken: Lambert Academic Publishing, 2017); The Shakespearean Search for Archetypes. The Mirror and the Signet, Newcastle upoon Tyne: Cambridge Scholars Publishing (2020); Phenomenology and Cultural Difference in High Modernism, Newcastle upoon Tyne: Cambridge Scholars Publishing (2023).

Titluri, diplome, medalii: Bursieră Senior Fulbright (1994-1995); Profesor abilitat, conducător de doctorat (2014); Premiul pentru anglistică al revistei Convorbiri literare (2000); Premiul revistei Viaţa românească pentru critică literară (2006); Premiul revistei Contemporanul. Ideea europeană pentru excelență în teorie, istorie (2019)

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și
Close
Back to top button