Nu, nu este un slogan din timpul persecuţiei lui Diocleţian, nu este nici numele unui roman bun, din categoria 1984, despre un sistem represiv, antireligios, nici numele unui film din categoria Fahrenheit, în care se ard cărţile, nici numele unui „roman” ieftin, din amplul curent pseudoliterar menit să denigreze creştinismul, cărţi care au făcut tiraje-record în ultimul deceniu, cu variantele locale aferente, autorii lor considerându‑se „intelectuali”, nu este nici un slogan bolşevic sau nazist, regimuri politice totalitare prin excelenţă, care au persecutat credinţa creştină nu doar prin interzicerea circulaţiei Bibliilor, ci şi prin măsuri extreme precum exterminarea preoţilor şi demolarea bisericilor. Nu ne referim nici la politicile publice oficiale din ţări precum China, Coreea de Nord, Iran, Afganistan, Kenya, Sri Lanka, Tanzania, Arabia Saudită, Algeria etc., locuri în care Bibliei îi este foarte greu să ajungă (highly restricted sau strictly forbidden, după ratingul unor societăţi creştine misionare din Statele Unite care operează de zeci de ani şi care organizau, în perioada Războiului Rece, acţiuni prin care Biblia era introdusă ilegal în ţări ale blocului comunist), iar simpla lectură a cărţii este pedepsită cu amendă sau chiar cu închisoarea.
Nu ne referim la niciunul din aceste lucruri, ci (aparent neverosimil) la faptul că Biblia a început să fie interzisă chiar în Statele Unite ale Americii, democraţia liberală prin excelenţă, ţara misionarismului creştin modern, ţara drepturilor omului, a libertăţii de conştiinţă, ţară care a fost gardianul respectării dreptului la credinţa religioasă în secolul XX şi ţara care a sprijinit biserica creştină oriunde în lume, ţara în care majoritatea preşedinţilor, inclusiv cel care este actualmente în funcţie (cu excepţia lui John Quincy Adams şi a lui Franklin Delano Roosevelt), şi‑au început mandatul jurând cu mâna pe Biblie. A trecut complet neobservat (oare pentru că era ceva absolut previzibil?) faptul că în şcolile şi în universităţile americane din state precum Kansas, Texas, Carolina de Sud, Missouri sau Utah, Biblia este eliminată sub pretextul că „conţine vulgaritate şi violenţă” sau „sex şi violenţă” sau pentru că nu conţine „valori serioase” (o tehnică bolşevică, în regimurile comuniste târzii condamnările politice erau mascate sub condamnări de drept comun). La nivelul şcolilor implicate această interdicţie a fost posibilă pentru că statele respective adoptaseră anterior legislaţii care permiteau eliminarea unor cărţi din dotarea bibliotecilor, cu motivare aferentă (se pare că nu foarte temeinică, neapărat, dar oricum ideologică). Această măsură extremă, care loveşte în plin religia creştină, este doar una din manifestările discursului public anticreştin, militant ateist, din ce în ce mai violent în SUA. Creştinismul a ajuns să fie considerat o barieră în calea „progresului”, la fel cum îl considerau şi bolşevicii ‑ „superstiţie antimodernă”. Primul amendament la Constituţia SUA, care garantează libertatea religioasă, a început să fie contestat ca o manifestare a „supremaţiei albe” şi nu lipsesc vocile care solicită îndepărtarea lui din textul fundamental (lucru extrem de previzibil să se întâmple într‑un viitor nu neapărat îndepărtat).
Şi dacă momentul asaltului asupra Bibliei era de aşteptat, nesurprinzând, ceea ce surprinde este faptul că la aceste măsuri, care reprezintă implicit persecutarea religiei creştine, nu s‑au făcut simţite reacţii publice, nici măcar unele timide. Opinia publică americană a fost inexistentă, la fel a fost şi societatea civilă creştină, înainte extrem de activă (în timpul Războiului Rece, spre exemplu, faţă de persecutarea creştinismului în ţările comuniste). Niciuna din bisericile creştine americane sau societăţile creştine nu au reacţionat la acest act brutal de persecuţie religioasă, de neimaginat acum câţiva ani. Inerţia societăţii civile americane a fost totală, ca şi în cazurile (din anii anteriori) în care presa americană a dezvăluit grave încălcări ale drepturilor omului sub pretextul „luptei împotriva terorismului”. Această lipsă de reacţie va încuraja persecuţia religioasă în viitor, prin măsuri din care unele sunt deja previzibile, precum interzicerea construirii de biserici, interzicerea afirmării credinţei în public, interzicerea educării religioase a copiilor.
Dar, trecând peste valoarea şi semnificaţiile teologice ale Bibliei, interzicerea ei are implicit şi o valoare civilizaţională. Creştinismul, dispărând din identitatea indivizilor, dispare din identitatea societăţilor occidentale, ele ca atare, în mare măsură, apărute cu aportul consistent al creştinismului. După căderea Imperiului Roman, creştinismul a fost structura care a unificat popoarele europene, extrem de variate din punct de vedere etnic şi cultural (Corpus Christianum). În ciuda propagandei denigratoare a Iluminismului şi a multor excese ale Bisericii (mai puţine în mod evident decât cele ale statelor „seculare” şi „moderne” din secolul XX), creştinismul este pentru Europa o forţă fondatoare. Iar Umanismul şi Renaşterea nu au fost, cum au sugerat tot Iluminismul, curente necesarmente anticreştine sau noncreştine, ci mai degrabă curente născute împotriva unor excese ale scolasticii, a unei înţepeniri în interiorul creştinismului, a negării culturii greco‑romane, dovada fiind tocmai apariţia Reformei în acest context. Lucrul vital de care Occidentul este în plin proces de debarasare este, aşadar, ideologia identitară unică de două mii de ani. Valoarea mai nou interzisei Bibliei nu este numai religioasă, ci şi istorică, culturală, literară, morală, etică, lingvistică sau filosofică, lucruri trecute, evident, cu vederea.
Interzicerea Bibliei, pentru început în şcoli, este o majoră victorie a marxismului cultural în SUA. Democraţia liberală americană, un model de două sute de ani, devine, pe zi ce trece, un totalitarism soft, doar deocamdată nonviolent.
■ Romancier, eseist
Mirel Taloş
