Contemporanul » Clubul Ideea Europeană » Despre amurgul idolilor sau Scriitori români de azi

Despre amurgul idolilor sau Scriitori români de azi

Scriitori români de azi Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Camil Petrescu? Iată ce poate să se întrebe cititorul, văzând în sumarul acestei cărţi nume pe care el le ştie legate de atmosfera altei epoci. Arghezi a debutat în 1896, Blaga în 1919, Camil Petrescu avea un sistem de gândire estetică încheiat (mărturiseşte el) încă din timpul Primului Război Mondial, Sadoveanu a intrat în literatură în 1904 şi de atunci a rămas mereu un punct de referinţă pentru critica literară. Şi atunci? De ce scriitori români de azi? Pentru motivul simplu că aceşti mari scriitori au continuat să trăiască şi să scrie şi după cel de‑al Doilea Război Mondial, determinând, într‑o oarecare măsură, orientarea literaturii actuale. Nu este vorba de o simplă prelungire biologică, firească şi nesemnificativă, ci de o prezenţă spirituală vie şi fecundă, cu o mare influenţă asupra generaţiilor noi.

Reapariţia lui Arghezi în 1955 în câmpul poeziei contemporane a fost resimţită de toţi ca o întoarcere a poeziei româneşti la marile ei teme, publicarea postumelor lui Blaga a fost o revelaţie şi o bună parte din poezia tânără de azi se revendică din lirismul magic cu o notă existenţială mai accentuată în aceste poeme scrise în amurgul vieţii. G. Călinescu este, în sensul cel mai strict, un contemporan, romanele şi cărţile lui de critică au polarizat spiritele, modul lui de a gândi literatura şi critica a fost pentru noi toţi esenţial. Fără aceşti scriitori, literatura română postbelică nu poate fi înţeleasă şi judecată la justa ei valoare. Studiindu‑i, ne‑am izbit de mai multe serii de dificultăţi. Una priveşte totalitatea operei unui scriitor. G. Călinescu a scris romane şi înainte de 1944, M. Eliade are o proză fantastică mai veche şi fără ea cea de azi nu se poate analiza satisfăcător, întrucât există o consecvenţă, o circulaţie a temelor, în fine, T. Arghezi a publicat treisprezece volume de literatură înainte de a publica, după 1945, cele douăzeci de culegeri de versuri şi tablete care constituie obiectul de analiză în această carte. Este posibil, este just a segmenta o operă care constituie, ştie toată lumea, un cosm coerent, unitar, inseparabil? Pentru a nu lungi şirul întrebărilor şi pentru a preîntâmpina o obiecţie, precizez că am analizat o parte a operei, având în faţă imaginea totalităţii ei. Temele, tehnica de acum sunt puse în raport cu temele şi tehnica din opera anterioară, ideile critice privesc creaţia unui autor în ansamblul ei, numai spaţiul analizei se limitează, cu precădere, la scrierile tipărite în epoca noastră.

Faţă de ideea care a circulat multă vreme în critică şi mai circulă şi azi prin manualele şcolare, cum că în opera lui Arghezi sau Camil Petrescu, de pildă, există o ruptură şi că la ceea ce au scris înainte de război ei au dat o replică după, idee de natură, să avem curajul a spune, profund necritică, noi am adus argumentul continuităţii şi al evoluţiei în cadrul unei structuri unitare. Aceasta nu înseamnă a ignora rolul pe care l‑a avut ambianţa ideologică a epocii asupra literaturii. Revoluţia socialistă a influenţat, într‑un chip sau altul, aceste destine literare aflate în maturitatea sau amurgul lor, şi numai o lectură fără prejudecăţi poate să arate ceea ce este cu adevărat viu şi durabil estetic într‑o operă ieşită din contactul cu ideile timpului.

Cititorul va observa că aceste pagini sunt, într‑un mod lipsit de obstinaţie, nişte revizuiri critice. Am revizuit, la o nouă lectură a operelor, opinii critice mai vechi şi ne‑am revizuit noi înşine părerile pe care ni le făcusem mai înainte. Proces firesc, deloc dramatic, deloc conjunctural. Există, indiscutabil, o vârstă a lecturii, există o mentalitate estetică a timpului. Nevăzându‑şi, după oarecare vreme de la debut, impresiile critice, E. Lovinescu nu şi‑a modificat opiniile în funcţie de factori extraestetici, cum s‑a insinuat şi cum se mai crede uneori şi azi. Lovinescu n‑a făcut decât să creadă cu sinceritate în dialectica procesului critic şi în putinţa criticului de a corija şi de a se corija ridicând, pe măsură ce înaintează în timp, ştacheta exigenţei. Am recitit, deci, unele din aceste scrieri, despre care scrisesem cu un deceniu în urmă, şi textele vechi nu m‑au mai satisfăcut. Am scris, atunci, altele, fără a schimba judecata de valoare, fără, în orice caz, a schimba direcţia ei, făcând dintr‑o carte nulă o capodoperă sau invers. Numai cuprinderea lecturii critice este alta şi modul de a justifica estetic opera s‑a modificat în funcţie de factori pe care nu‑i mai discutăm. Pentru cine consultă numai sumarul unei cărţi o precizare este necesară. Scriitori români de azi, vol. II, este o continuare a primului volum (apărut în 1974) şi intenţia autorului era să le publice împreună. Cum nu s‑a putut, apare separat acest al doilea volum în care sunt cuprinşi scriitori din două generaţii, aflaţi în amurgul vieţii lor spirituale (alţi scriitori din aceeaşi generaţie sunt cuprinşi în volumul anterior; alţii vor putea fi cuprinşi într‑un al treilea, ce va urma).

Amurgul lor a fost, în unele cazuri, fecund, pilduitor. Voiculescu ne‑a lăsat nişte Povestiri care îl redimensionează ca scriitor, Blaga – nişte poeme erotice fermecătoare, superioare versurilor vechi pe aceeaşi temă. G. Călinescu a scris, în fine, un roman (Bietul Ioanide) care este o veritabilă descoperire literară. O generaţie, aşadar, de creatori care termină în forţă. Cartea aceasta, care face parte dintr‑un proiect critic mai larg, s‑ar fi putut numi Amurgul idolilor, dar cum am oroare de titlurile poetice, am preferat să‑i spun mai simplu: Scriitori români de azi.

■ Scriitor, profesor, critic şi istoric literar, eseist, editor, membru titular al Academiei Române şi preşedinte al acestui înalt for cultural şi ştiinţific (1998‑2006)

Eugen Simion

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Eugen Simion

Eugen Simion este autorul a 30 de cărţi originale dintre care semnalăm: Proza lui Eminescu (1964); Eugen Lovinescu, scepticul mântuit (1971); Scriitori români de azi, I-IV (1974-1989), Timpul trăirii, timpul mărturisirii. Jurnal parizian (1977, ediţia a V-a – text integral [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest