Contemporanul » Teatru - Dramaturgie » Tineri regizori pe scena Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu

Tineri regizori pe scena Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu

De cealaltă parte a lumii

 

Regizoare, autoare de piese de teatru (una dintre ele, Pulverizare, obţine în Franţa, în 2013, Marele premiu pentru literatură dramatică), dar şi a două romane, Zone d’amour prioritaire şi Tu marches au bout du monde, scrise şi acestea în limba franceză, Alexandra Badea, urmând exemplul unor iluştri înaintaşi (Cioran, Eliade, Ionescu, Banu), e de acum o personalitate îndreptăţită să aspire la integrare în două culturi. Într‑o emisiune la France Culture, evocând o petrecere studenţească la care a fost invitată de un grup de tineri români aflaţi, ca şi ea, la studii în Paris, mărturiseşte că, la un moment dat, în timp ce se cânta o cunoscută melodie populară românească, cei din jur au vibrat cu toţii la unison, ba chiar s‑au încins la „joc”. Surprinzător e faptul că ea nu a fost prinsă de atmosferă, ci s‑a simţit străină de grup, având sentimentul că nu e nici franţuzoaică şi nici româncă („Je ne me sentais ni Française ni Roumaine”). Confesiune ce îmi aduce în minte o interogaţie întâlnită în romanul lui Salman Rushdie, Pământul de sub tălpile ei, „Ce‑i cu oamenii care nu aparţin?” Răspunsul îl dă tot romancierul britanic: „Singurii oameni care percep întregul tablou sunt cei care ies din cadru”. Or, Alexandra Badea, uşor de remarcat, tocmai de ieşirea din cadru e împinsă constant către o căutare obsesivă a ceea ce este „diferit”. Travaliul său artistic, spectacologic sau scriitoricesc, porneşte totdeauna de la evenimente care însumează experienţe umane şi sociale cu consecinţe dramatice. Ficţionalizarea retroactivă a realităţii, cu scopul declarat de a trezi conştiinţa civică a spectatorilor, avertizând totodată liderii politici, înseamnă, teoretic vorbind, o conectare tematică şi estetică, vădit cu valoare program, la probleme stringente, definitorii pentru contextul european actual: criza identitară, pierderea încrederii, corupţia, imigraţia, feminismul, încălzirea globală etc.,.

În De cealaltă parte a lumii Alexandra Badea este implicată atât în calitate de dramaturg, cât şi de regizor. Cum era de aşteptat, nu ocoleşte nici aici să exploreze subiecte sensibile şi diverse registre de exprimare. Piesa îşi are punctul de plecare în tragedia de la Colectiv. Iris, personajul principal, după decesul iubitului într‑un spital din Viena, consideră, întreprizând introspecţii lucide în cum şi ceea ce a trăit, că e momentul oportun să‑şi schimbe viaţa, decizie stimulată şi de raportarea la conversaţiile avute cu persoane cu care i s‑au intersectat paşii. Acestea o ajută să‑i înţeleagă pe cei din jur şi să se autoînţeleagă. De la agonie la conştientizarea propriei identităţi într‑o lume instabilă, dar şi imprevizibilă, gata să strivească, Iris surmontează etape alchimice de transformare descoperind un nou sens al vieţii . „Mă voi întoarce acasă”. Fie că sunt activişti ecologişti în conflict cu poliţia austriacă, fie refugiaţi politici, emigranţi sau inşi care preferă să călătorească prin Europa, conducând o maşină cu rulotă sau o motocicletă, făcând fotografii sau prestând joburi ocazionale pentru a supravieţui, personajele din De cealaltă parte a lumii sunt oameni „care ies din cadru”, cu o existenţă ce se consumă pe fondul globalizării universale. Consecventă limbajelor postmoderne, multimedia, adecvate tipului de scriitură practicat, aşa cum procedează mulţi dintre colegii ei de generaţie, Alexandra Badea construieşte pe textul său un spectacol cu o arhitectură cinematografică, acoperind spaţii şi timpi diferiţi, al cărui traseu narativ străbate Austria, Franţa, Irlanda, mijlocindu‑ne contactul cu istorii şi destine fracturate puternic de societate. Printr‑o scenografie redusă la puţine elemente, o staţie de autobuz, o cadă, câţiva arbuşti etc., Cosmin Florea propune o arie de joc itinerantă, care dobândeşte în succesiunea secvenţelor pondere ludico‑dramatică. Muzica (Claudiu Urse), sunetul (Costin Todirenchi), lumina (Dorin Părău şi Ioan Macrea) şi video‑ul (Claudiu Mihăilescu) sunt, de asemenea, componente care susţin creativ reprezentaţia. Atuuri importante, desigur, pentru interpreţi (Oana Brânzaru, Gabriela Pîrliţeanu, Ioana Cosma, Marius Turdeanu, Ali Deac, Horia Fedorca, Alexandru Malaicu, Fabiola Petri, Cristina Ragos, Arina Ioana Trif, Cendana Trifan, Ştefan Tunsoiu şi Iustinian Turcu) în portretizarea nuanţată, cu diferenţieri de substanţă, a unei suite ample de personaje.

Pledoarie pentru abandonarea conformismului, emoţionant şi profund iniţiatic, alternând scenele de furie cu cele de tandră iubire, spectacolul Alexandrei Badea provoacă la sondarea şi depăşirea limitelor personale şi deschidere spre necesităţile celorlalţi.

 

Conferinţa iraniană

 

Ivan Vîrîpaev este un scriitor de viziune, original, cu o tematică şi scriitură bine definite. Piesele sale, Iluzii, Dansul Delhi, Oxigen, Ufo, Conferinţa iraniană etc., foarte solicitate de regizori, sunt un amestec de realităţi cotidiene şi imaginar, de sarcasm şi lirism, uneori chiar de absurd şi oniric. Cu toate acestea, dramele şi ideile abordate nu‑şi disimulează apartenenţa la o poetică axată pe imperative specifice individului secolului XXI, dimpotrivă, conduc cititorul, respectiv spectatorul, la reflecţii asupra conştiinţei, cu deosebire din perspectivă civică. Chiar dacă personajele întruchipează portretul robot al unor anumite categorii de cetăţeni, elaborat fiind după „reţete” ce ignoră „calapoadele” clasice, ele afişează psihologii distincte, nu sunt statice, ci au o dinamică interioară care le depăşeşte biograficul. Actorii şi spectatorii devin parteneri, actanţi pe axa unor norme, principii şi ipoteze, cu aderenţă la un cod existenţial şi moral comun. Discursul dramaturgic la Vîrîpaev e în general demistificator, conţine coliziuni şi tensiuni capabile să demonstreze că mult vehiculata sintagmă teatru‑dezbatere nu e o chestiune de rutină, ci un concept creator pentru diversificarea limbajelor teatrale şi experimentarea unor forme înnoitoare de spectacol. Fără a generaliza, aş zice că nu ne confruntăm, totuşi, cu o estetică exclusivistă, lipsită de substrat transcendental, deşi se optează clar pentru dezechilibrele sociale dintr‑o lume preocupată de sensul existenţei, de deteriorarea confortului în condiţii de radicalizare a ideologicului, totul în datele unui militantism de o intenţionalitate asumată fără rezerve. În Conferinţa iraniană, un nou spectacol al lui Bobi Pricop, după Iluzii la Craiova şi Ufo la TNB, cu un text al dramaturgului rus, sunt aşezate face‑en‑face două civilizaţii, cea europeană şi cea islamică, dar nu pe poziţii conflictuale, ci ca pretext de comentarii şi analize. „Conferinţa‑spectacol” are loc în aula Universităţii din Copenhaga. Aici invitaţi din domenii diferite (teologie, media, televiziune, artă etc.) expun puncte de vedere contradictorii, soldate cu stări de o intensitate dramatică uneori explozivă, în măsură să coloreze şi chiar dinamizeze acţiunea şi atmosfera. Drepturile şi libertatea omului, religia occidentală şi islamică, noţiunea de fericire sunt câteva teme propuse pentru a fi dezbătute. Cineva rosteşte, de pildă, în intervenţia sa: „Rusia are cea mai mare rată de violenţă domestică, alcoolism, corupţie. Îndoiala de sine este un virus est‑european”. O frază care numai replică de teatru nu pare a fi. Nu însă şi pentru Bobi Pricop, care deţine ştiinţa necesară, evitând în felul acesta riscul oricăror stereotipii, de a descoperi teatralitatea dincolo de cuvânt, de a capta energii de acolo unde nici nu există, reformulând prin dilatare convenţia teatrală, dacă nu cumva o şi anulează pentru a impune una personală. Regizorul îşi gândeşte şi structurează spectacolul operând pe trei segmente. Primul e acela al personajelor plasate frontal în avanscenă, în semicerc lejer, neapărat cu microfon în dotare, care stau pe scaune sau în picioare, aparent fără nicio relaţie între ele, aşteptând fiecare să intervină la provocările lansate de moderatorul „show‑ului”. Rolurile actorilor sunt, astfel, echivalentul unor lungi monologuri confesive, al unor disertaţii ce aduc în perimetrul scenic traume şi opinii care prin acumulare de tensiuni ating câteodată paroxismul. Rând pe rând, interpreţii participanţilor la conferinţă, Adrian Matioc, Ofelia Popii, Adrin Neacşu, Diana Văcaru Lazăr, Marius Turdeanu, Pali Vecsei, Ciprian Scurtea, Victor Rebengiuc (o apariţie filmată, situată între legendă şi mit) şi Raluca Iani (într‑o „beneficiară” directă a opresiunilor islamului, condamnare la moarte, comutare a pedepsei etc.) creează momente de teatru adevărat, compoziţii remarcabil individualizate, de o admirabilă coerenţă stilistică. Alt segment, ingenios vizualizat de Oana Micu, e spaţiul scenografic fantezist, dominat de un fundal de pereţi vegetali, „confecţionaţi” din muşchi şi plante agăţătoare, în mijloc cu o plasmă pe care sunt proiectate imagini ieşite din logica realului, percepute de ochi mai degrabă ca o suită de idiograme pulsatile. În fine, ultimul segment, cel de al treilea, include spectatorii, îi transformă în personaje‑suport, obligându‑i la catharsis „postdramatic” de trezire şi evaluare a conştiinţei. Într‑o formulă de teatru minimalist, epurat de metafore şi semne complementare, lui Bobi Pricop îi reuşeşte de minune să convertească mesajul lui Vîrîpaev în unul optimist. Omul se poate salva prin creaţie. Oare nu şi prin credinţă? O întrebare căreia îi găsesc iarăşi răspunsul într‑un citat. De astă dată din romanul Acasă pe câmpia Armaghedonului de Marta Petreu: „Omul este o fiinţă atât de dezrădăcinată şi de fără soluţie, încât ar merita să existe Dumnezeu ca recompensă pentru cât suferă”.

■ Actriţă, critic de teatru, publicist

Dana Pocea

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Dana Pocea

Dana Pocea (actriță, editor, critic de teatru, autoare de eseuri și comentarii literare) s-a născut într-o familie de aromâni  în comuna dobrogeană Cogealac. A abosolvit Liceul nr. 8 din Constanța, iar în 1998 Facultatea de Teatru a Universității Hyperion din [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest