Contemporanul » Teatru - Dramaturgie » Un ingenios reality show

Un ingenios reality show

Nu cu mult înainte de premiera spectacolului Sunt o babă comunistă de la Teatrul Naţional Timişoara am recitit O scurtă istorie a românilor de Neagu Djuvara. Având proaspete în minte etapele constituirii şi formării poporului român, dar şi referirile din final la epoca comunismului, în care, de altfel, m‑am născut şi trăit până la intrarea în adolescenţă, am fost curioasă să văd cum arată pe scenă personajele şi universul din romanul lui Dan Lungu. Întotdeauna literatura impune o viziune proprie asupra unei perioade istorice chiar dacă în conştiinţa oamenilor se păstrează încă datele şi evenimentele relatate. Exemplul cel mai concludent în acest sens îl consider cunoscuta carte a lui Gabriel Garcia Marquez, A trăi pentru a‑ţi povesti viaţa, în care realităţile economice, politice şi sociale ale Caraibelor, violenţele din Columbia anilor când scriitorul era student, sunt mai mult decât evidente, iar reconstituirea lor nu‑şi neagă sursa istorică şi cotidiană. Ceea ce nu înseamnă că aceasta, odată trecută de canoanele fabulosului, ale realismului magic, marcă definitorie pentru cel care a născocit „ţinutul Macondo” şi a scris Un veac de singurătate, nu‑şi modifică substanţial reperele, reconfigurându‑se în logica altei percepţii. „Viaţa nu este ce ai trăit, precizează Marquez în mottoul ales pentru A trăi pentru a‑ţi povesti viaţa, ci ceea ce îţi aminteşti că ai trăit şi cum ţi‑o aminteşti pentru a o povesti”. Delimitând comunismul de noua ordine instaurată în ţară în decembrie ’89, veche „deja de 10 ani”, în Sunt o babă comunistă Dan Lungu nu‑şi provoacă direct aducerile‑aminte, ci aduce în antiteză în prim‑plan întâmplări de natură intimă şi emoţională rememorate de personajul central al romanului. De la frământatul în copilărie a tezicului cu picioarele alături de părinţi, făcând din bălegar şi paie un fel de turte uscate la soare pentru a avea cu ce să‑şi încălzească iarna casa, şi până a ajunge să lucreze în meseria de „confecţioner metalic” într‑o fabrică destinată în totalitate exportului, emblematica Emilia Apostoae parcurge un drum într‑o armonie perfectă cu sine. Tot ceea ce „o mâna pe ea în luptă” este dorinţa de a pleca la oraş, conştientizând că în sat condiţiile de viaţă sunt mult mai precare, unde să se înscrie la o şcoală profesională, iar apoi să urmeze liceul la seral şi (de ce nu?) facultatea de subingineri la fără frecvenţă. Numai că speranţa că va termina o facultate îi este năruită de faptul că rămâne însărcinată, fiind obligată să‑şi închidă „visurile în ghiozdanul fetiţei sale Alice”. Treptat anii se scurg şi, compensându‑i frustrarea din tinereţe, fiica nu numai că devine ingineră, dar şi profită de oportunităţile oferite de societatea în care trăieşte, alegând să‑şi părăsească ţara şi să emigreze în Canada. Într‑o zi o sună de aici la telefon şi o întreabă cu cine va vota la apropiatele alegeri, atenţionând‑o totodată, ori mai exact poruncindu‑i de‑a dreptul, să renunţe la neghiobia şi sentimentalismele ei şi să nu‑i mai voteze, iarăşi, pe comunişti. Discuţia o tulbură pe mamă, determinând‑o să se supună unui amplu proces de autoanaliză pentru a căpăta un răspuns la afirmaţia „da, sunt o babă comunistă”. Raportându‑se la întâmplările trăite, la sacrificiile făcute de‑a lungul timpului, evaluându‑şi amintirile, energica femeie de odinioară realizează că a stagnat, că e prizonieră unor idei şi concepţii aparţinând altei lumi. Îi este cu neputinţă să recepteze schimbările al căror martor este, să facă faţă fluxului dinamic al prefacerilor intervenite într‑o societate debusolată. Constată cu amărăciune că e expirată, dată la o parte, necontând decât ca număr de vot, că se simte nostalgică şi bătrână. Am insistat asupra acestor detalii, desigur, nu cu intenţia de a rezuma romanul Sunt o babă comunistă, ci pentru a înţelege mesajul de la care a pornit în elaborarea scenariului Călin Ciobotari, colaborator statornic al tinerei regizoare, căci „mâna sa” e prezentă şi în celelalte spectacole pe care le‑am văzut: Gabler. Hedda Gabler la Petroşani şi Hăul sfinţilor. Despre aameni şi elfi la Giurgiu. După cum el însuşi mărturiseşte, principala lui preocupare a fost „aceea de a nu altera (…) neutralitatea morală a personajului” sau de a trage concluzii definitive pe „tema neliniştitoare a identităţii”, dând răspunsuri tranşante unor întrebări de genul „cine sunt eu? Dar noi cine suntem?” De acord. În astfel de condiţii, scenariul nu confirmă numai o „identitate”, ci o şi amplifică. „Baba comunistă”, interogând şi autointerogându‑se, nu e ocolită de metamorfoze radicale. Normele şi rigorile unei emisiuni tv, miză asumată programatic de spectacol, o pun în relaţie cu personaje (cameramani, prezentatoare, regizor de platou etc.) care lipsesc cu desăvârşire din fabula romanului. Inexistente sunt aici, de asemenea, şi referirile la goana după rating, la agresivitatea unor orgolii personale hipertrofiate etc. Deduc că scrierii lui Dan Lungu nu i se aplică o operaţie de dramatizare, cum nu e vorba de o adaptare nici în cazul celor două titluri de piese amintite, ci de implementare a concepţiei regizorale în textul iniţial şi de restructurare liberă a lui în funcţie de o convenţie (formă) de spectacol gândită dinainte.

 Inspirat, beneficiind şi de un spaţiu de joc ideal (Sala 2 a Naţionalului timişorean), Antonella Cornici optează în Sunt o babă comunistă pentru un ingenios reality show. Suntem în minutele premergătoare unei transmisiuni de televiziune în direct şi toată lumea e cu nervii încordaţi la maximum. Nemulţumit, în continuă agitaţie, „manevrat” cu un exces de autoritate de Matei Chioariu, regizorul de platou dă ultimele indicaţii actorilor, cameramanilor, ţâfnoasei prezentatoare, instruieşte publicul cum să reacţioneze şi când să aplaude. În decorul lui Inocenţiu Ieremia, dominat de canapele roşii şi crem, de ecrane care afişează titlul emisiunii „Cineva, cândva”, acţiunea demarează alert, fără artificii, cu autenticitate şi ritm. Andrei Cozlac (video) şi Sebastian Hamburger (sound design) creează fără ostentaţie atmosferă şi expresivitate vizuală. Impresia de ansamblu e că se asistă la o radiografiere lejeră a unui subiect ce furnizează dispute, opinii contradictorii, acuzaţii şi dezaprobări pătimaşe. Permanent cu ochii pe problematica textului, regizoarea Antonella Cornici vizează cu acuitate destine şi mentalităţi, coliziuni între existenţial şi social. Claudia Ieremia, interpreta „babei comuniste”, aceea care uluise nu demult în Arkadina, abordează acum un rol situat la polul opus celui din Pescăruşul. Emilia Apostoae, aflată în situaţia de a‑şi povesti şi apăra viaţa trăită în comunism, atunci când a devenit „orăşeancă” şi avea bani să meargă „la petreceri”, este în viziunea actriţei o femeie încă eclatantă, îmbrăcată într‑un costum taior cu „animal print” care o prinde de minune, cu o personalitate sigur conturată printr‑un joc firesc, cald, sincer, delicat, subtil ironic sau cu percutante devieri spre satiră. Da, e un personaj discret nostalgic, care nu se lamentează totuşi, nu încearcă să‑şi justifice viaţa, dimpotrivă, o acceptă şi analizează lucid, deşi din start poate părea compromis. Ţucu, soţul, în interpretarea lui Ion Rizea are o zăpăceală care‑i sporeşte farmecul şi adevărul. La apariţia în scenă chiar nu mi‑am dat seama cine e. Abia când a început să vorbească am realizat cu uimire că este într‑adevăr actorul atât de cunoscut şi apreciat. Cu umilinţă şi speranţă, dar mai ales cu umor şi duioasă omenie, Ion Rizea compune perfect portretul unei generaţii îngenuncheate, temătoare pentru soarta sa. În Prezentatoarea glamuroasă, care intervievează cuplul Emilia şi Ţucu, mereu taxându‑şi de lipsă de profesionalism colegii, interesată doar de ceea ce o ajută să avanseze în carieră, Roberta Popa Ionescu, luând ca model divele ce defilează astăzi prin televiziunile autohtone, parodiază şi caricaturizează opacitatea şi ridicolul de comportament, alternează cu dezinvoltură momentele de isterie cu cele de haz. În contrast cu doamna „babă comunistă” se găsesc Rozalia, interpretată de Ana Maria Cojocaru patetic, dar tensionat, evitând retorica, şi Alice, fiica soţilor Apostoae, căreia Iuliana Crăescu îi asigură o apariţie agreabilă, distinctă. Nu trebuie trecuţi cu vederea, pe de altă parte, Ionuţ Iova, Raul Lăzărescu, Răzvan Ciocoi, Marin Lupanciuc, coordonaţi de Victoria Bucun, prezenţe de efect, executanţi ai unor numere de balet împinse uneori la limita comicului‑grotesc. Doru Iosif (Călugărul Dorofte, fostul securist), Cristian Szekeres şi Alecu Reus (Cameramani), Călin Stanciu jr. (Povestitorul de bancuri) şi Romeo Ioan (Soţul canadian) definesc tipologii de culoare şi relief psihologic. Construit pe traiectoria trecut‑prezent, spectacolul Antonellei Cornici implică afectiv spectatorul, trecându‑l printr‑un proces de aerare a spiritului, a conştiinţei. Răsfoind un album de fotografii al lui Vincent Perez, Un voyage en Russie, am găsit imaginea unui bătrân, numit Ivan, un nostalgic al comunismului veritabil, care nu ascunde că singura lui dorinţă este aceea de a muri. „Je pense que notre vie etait meilleure avant” spune el fotografului francez. Ceea ce nu e departe de afirmaţia Emiliei Apostoae: „Viitorul meu e pe deal, la cimitir”.

Antonella Cornici şi Călin Ciobotari sunt pe un drum care promite mult. Nu am nicio îndoială că dacă vor continua la fel ne vor produce surprize de anvergură.

Dana Pocea

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest