Din ultimul număr:
Contemporanul » Polemice » Rondul de zi: Ce căuta statul în Bulgaria?

Rondul de zi: Ce căuta statul în Bulgaria?

A intrat într-⁠o catastrofală tradiţie culturală ca, din an în an, scriitorimea română să primească câte o lovitură zdravănă în tarele capului. În 2013, USR şi-⁠a luat addio del passsato de la Casa Monteoru care-⁠i servise drept sediu timp de câteva frumoase decenii. În vara asta, s-⁠a pus cruce albă de mesteacăn şi imobilului din bulevardul Dacia nr.12, identificat de-⁠a lungul câtorva zeci de ani cu nobila instituţie a Muzeului Literaturii Române şi cu cârciuma aferentă.

EXAMENE DE INCAPACITATE

A intrat într-⁠o catastrofală tradiţie culturală ca, din an în an, scriitorimea română să primească câte o lovitură zdravănă în tarele capului. În 2013, USR şi-⁠a luat addio del passsato de la Casa Monteoru care-⁠i servise drept sediu timp de câteva frumoase decenii. În vara asta, s-⁠a pus cruce albă de mesteacăn şi imobilului din bulevardul Dacia nr.12, identificat de-⁠a lungul câtorva zeci de ani cu nobila instituţie a Muzeului Literaturii Române şi cu cârciuma aferentă. Ambele au fost retrocedate – la fel ca sute alte imobile de pe tot cuprinsul ţării – proprietarilor lor de acum 70 de ani sau unor reali ori pretinşi urmaşi ai acestora. Stahanovismul naţionalizării inverse a mers până la situaţia gogoliană în care un sat de prin Ardeal a fost retrocedat, cu tot cu locuitori, nu ştiu cărui proprietar supărat, laolaltă cu justiţia română, pe istorie şi, of course, pe comunism.

Apropo…, vă mai aduceţi aminte? Era în perioada aceea de după decembrie ’89 când în ziare numele lui Nicolae Ceauşescu se scria cu iniţiale mici, iar intelectuali radicali, căzuţi subit pe spate de dragul capitalismului mondial şi extaziaţi de virtuţile democraţiei interbelice, propuneau să fie scoase din istoria României cele patru decenii şi mai bine de comunism. Cum? Uite-⁠aşa: afară cu ele, pur şi simplu! Oricât ar fi fost de pur, procesul nu era însă atât de simplu pe cât părea, motiv pentru care, după o vreme, totul a fost lăsat baltă cu succes. Nu înainte ca vreo câţiva anticomunişti nemiGelu-afisloşi, care se fâţâiau în iţari moldoveneşti pe coridoarele Parlamentului agitând sloganul zilei, celebrul restitutio in integrum, să nu-⁠şi fi făcut până la capăt interesele patriotice: niscaiva sute de hectare de pădure adjudecate, numeroase foste palate şi conace boiereşti, câteva fabrici şi uzine deznaţionalizate ş.a.m.d. Totul, în baza unei legislaţii a retrocedării făcute bezmetic, fără o minimă grijă pentru consecinţele posibile ale unei prevederi – restituirea în natură – care se va solda cu numeroase drame individuale şi aberaţii colective. Muzee, şcoli, spitale, sedii de instituţii culturale au fost evacuate, iar clădirile au ajuns în proprietatea particulară a cine ştie cui – cel mai adesea, a unor firme de avocatură hrăpăreţe. Clasa politică românească şi-⁠a dat cu acest prilej un convingător examen de incapacitate (vorbesc despre cazurile în care, dincolo de legislaţia păguboasă pentru ţară, nu se ascundeau interese personale dintre cele mai crase!). De ce nu s-⁠o fi împrumutat oare filosofia juridică a vecinilor noştri unguri care, în împrejurări similare, n-⁠au restituit nimic în natură, ci au stabilit doar baremuri reprezentând contravaloarea în bani a bunurilor naţionalizate. Plafonul maxim – 70.000 euro, dacă-⁠mi aduc bine aminte. S-⁠au evitat astfel şi epopeea juridică din România, şi înflorirea mafiei imobiliare, şi pseudo-⁠dreptatea făcută unor afacerişti în defavoarea unor chiriaşi de bună credinţă, şi…, şi…

Ceea ce vreau să spun eu cu această scurtă istorie este că ori de câte ori vom trece de-⁠acum înainte prin faţa imobilelor de pe Dacia 12, Victoriei 115 şi a altora, ejusdem farinae, uitându-⁠ne a pagubă, n-⁠ar fi rău dacă ne-⁠am trage câte o palmă cu piciorul peste ficsonomia obrazului pentru fiecare dintre zilele în care am fost chemaţi să votăm (n-⁠are importanţă ce), iar noi am ales să facem altceva (din nou, n-⁠are importanţă ce).

…Ştiţi care e poanta? Că vorbesc foarte serios!

DILEME DE SEZON

Una din gogoşile cele mai intens frământate în literatura noastră post-⁠decembristă şi intelectuală a fost cea a statului minimal. Printre tezele de bază vehiculate de adepţii teoriei cu pricina se numără: statul este cel mai prost administrator; non-⁠intervenţia statului este egală cu fericirea cetăţeanului; statul este trecutul, privatul este viitorul; etc., etc. Sincer să fiu, în lenea fără hotar ce mă cutreieră persistent, mie, unul, mi-⁠au trecut adesea prin cap tot felul de gânduri centrifuge vizavi de chestia asta. De pildă: cine poate fi atât de idiot încât să nu-⁠şi dorească, dimpotrivă, un stat maximal? Un stat care să se ocupe de oricare dintre ne­voile tale, să-⁠ţi asigure condiţii de trai decente, ba chiar optime, sănătate, instrucţie, acces la cultură, divertisment şi toate celelalte? Contra impozitelor şi taxelor cuvenite, evident. Uneori, mergeam cu insurgenţa atât de departe încât consideram, stângist şi antiliberal, că statul minimal este invenţia escrocilor şi ariviştilor dornici să preia în beneficiu propriu şi la preţuri substanţial sporite funcţiile instituţionale ale statului: şcoli private, spitale private, săli de spectacol, muzee, stadioane, institute de cercetare, biblioteci – toate, cât mai private cu putinţă. Şi cât mai scumpe.

În urmă cu câtva timp, povestea cu statul mi-⁠a revenit intempestiv în minte. S-⁠a întâmplat în săptămâna în care canalele noastre TV fremătau de sfântă indignare împotriva autorităţilor din România care nu interveneau, domnule, mai vârtos pentru a-⁠i scoate din bucluc pe turiştii autohtoni surprinşi de nenorocirile meteorologice din Bulgaria vecină şi concurentă pe linie de turism. Erau chemaţi în studiouri comentatori vehemenţi, se formulau întrebări dirimante pe adresa organelor implicate – ministerul Turismului, Externele, Internele, nu mai ştiu ce consulat –, se deplângea indiferenţa statului pentru soarta cetăţenilor săi care…

Cu riscul de a fi suspectat de lipsă de patriotism turistic, mărturisesc că prin capul meu circulau dileme de genul: agenţiile de la care îşi luaseră biletele de vacanţă cei mai mulţi erau ale statului? Parcă nu. Autoturismele cu care plecaseră în voiaj nu erau cumva proprietate personală? Parcă da. Ce amestec avea atunci statul în nefericita întâmplare? Ce obligaţii avea el în a-⁠i scoate din belea pe plimbăreţii români plouaţi, înnoroiţi şi bătuţi de vânturi bulgăreşti? Sau, mai exact, aveau vreunele?!

Ce ţi-⁠e şi cu statul ăsta minimal, domnule…

JOCURI DE PUTERE

Vă ofer gratis un exemplu deloc luminos, dar profund edificator despre cum devine în România pitorească inefabila chestie cu principiile. Un realizator TV, pre numele şi prenumele său (sau invers – lucrurile nu sunt foarte clare) Rareş Bogdan, s-⁠a fost pogorât în urmă cu vreo doi ani din creierul Munţilor Apuseni (declaraţie proprie), mai precis, din oraşul Cluj-⁠Napoca (constatare ulterioară) pe meleagurile bucureştene. Aici, el a îngroşat minimal rândurile susţinătorilor USL, în general, şi ai premierului Victor Ponta, în particular, manifestându-⁠şi făţiş opţiunea politico-⁠profesională. Evident, din adâncă şi pură convingere. Mă rog, dreptul lui… Şi îşi urma el aşa cărarea-⁠n codru, zi de vară până-⁠n seară, la oră de prime time, ca românul imparţial. Vreme multă nu trecea şi harnicul teleast cu o poziţie, nu-⁠i aşa, justă şi verticală, s-⁠a fost făcut remarcat de cineva din zona puterii. Drept pentru care, îndată ce prin curtea vastă a TVR a prins să bântuie încă o criză managerială, acel cineva din zona menţionată l-⁠a şi propus degrabă pe proaspătul pogorât din munţii patriei – respectiv, oraşul Cluj-⁠Napoca – drept preşedinte director general al SRTV.

Ghinion, însă: din motive doar de el cunoscute, premierul Victor Ponta n-⁠a marşat la idee şi astfel promiţătorul tânăr a ratat saltul vital în biroul de la etajul XII al instituţiei din str. Pangratti. Asta e: ghinion de neşansă, ca să citez eu un iubitor de văduve şi pleonasme. Atâta doar că bravul aspirant la scaune preşedin­ţial-⁠directoriale n-⁠a avut prin preajmă un bun sfătuitor şi – egalement – un bun cititor de Caragiale care să-⁠l calmeze şi să-⁠l consilieze cu înţelepciune: fii zelos, domnule Rareş Bogdan, asta nu-⁠i cea din urmă numire la conducerea TVR! Personajul a uitat rapid că în astfel de situaţii nu trebuie să te superi fiindcă mai rău te enervezi şi s-⁠a lăsat pradă impulsurilor revanşarde: din prieten al fostului USL, în general, şi al premierului Ponta, în particular, a devenit duşmanul lor de moarte. În prezent, lui Bogdan cel Rareş îi ies ochii din orbite şi i se urcă sângele la cap când vine vorba (şi vine des!) despre prim-⁠ministrul în funcţiune, tratat acum ca inamicul public nr.1. Dintr-⁠o convingere la fel de robustă şi de neclintit, evident. Iar pentru ca atitudinea model sfârlează cu fofează să fie şi mai convingătoare, Rareş Bogdan a pus-⁠o de-⁠o tovărăşie de idei şi sentimente anti cu un ins la fel de cremenal (de la cremene!) în poziţiile sale publice, „maestrul” Ion Cristoiu cu care combate viguros la România TV în cadrul emisiunii cu titlu predestinat: Jocuri de putere.

FELURIMI (Titlu de rubrică împrumutat de la dl I.L. Caragiale)

• Un ins, pe nume Radu Banciu, îşi permite să facă albie de porci în fiecare seară la postul B1 TV tot ce-⁠i iese-⁠n cale şi-⁠i cade sub ochii uşor exoftalmici. Iar ăştia sunt românii, luaţi individual sau ca grup etnic (ca să nu spun de-⁠a dreptul ca popor…).

Îi sugerez Banciului în cauză să se menţină cu porcăielile zilnice în sectorul individual; la capitolul popor are de înfruntat concurenţa acerbă şi prestigioasă a domnului Horia-⁠Roman Patapievici.

• În calitatea sa de adept declarat al globalizării, Mircea Mihăieş explică în România literară nr.27-⁠28, ce fel de competiţii detestabile sunt olimpiadele, campionatele mondiale sau europene şi, în general, întrecerile sportive între ţări. De ce? Păi, tocmai.ro de-⁠aia, fiindcă sunt între ţări. Adică, expresii ale naţionalismului. Ipso facto, comuniste. Prin urmare, de nevizionat şi, cel mai bine, de desfiinţat.

După echipele naţionale de fotbal urmează: literaturile naţionale, culturile naţionale, graniţele naţionale şi ţigările cu acelaşi nume. Fumătorii ştiu de ce…

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Gelu Negrea

Gelu Negrea este critic si istoric literar, romancier, jurnalist si regizor. A absolvit Facultatea de Filologie (Universitatea Bucuresti, 1969), Facultatea de Ziaristica – curs postuniversitar (1981) si Facultatea de Regie de teatru (1994). Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. Volume [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now