Contemporanul » Polemice » Faţă cu Paul Goma

Faţă cu Paul Goma

O lectură se poate conduce pe, teoretic, infinite linii. Nu toate intens brăzdate. Iniţiez aici câteva. Ele sunt întâi puncte de întâlnire, personal prelungite, între cititor şi text. Menţin (pre)judecata proustiană că mai ales pe noi ne citim, prin altul, cu speranţa de a-⁠l citi într-⁠adevăr pe el.

Recitesc după un deceniu şi jumătate, pentru o mai detaşată, obiectivă, „bazată” înţelegere – sper – a lui Paul Goma, Alte jurnale, Dacia, Cpaul-goma-fotoluj-⁠Napoca, 1998. Ceea ce ar trebui să fac, în mai multe luni, dar nu cred că mi le pot permite, măcar cu restul jurnalelor, al publicisticii integrale. Ar mai fi, în speciile diaristică şi memorialistică: Adameva, 1995, Scrisori întredeschise. Singur împotriva lor, 1995, Jurnal, 3 vol, 1997, Unde am greşit?, addenda, 1997, Jurnalul unui jurnal, 1997, Jurnal apocrif, 1999, iar în aceea publicistică: Amnezia la români, 1992, Scrisuri (1972-⁠1998), 1999, Basarabia, 2002, Săptămâna roşie: 28 iunie – 3 iulie sau Basarabia şi Evreii, 2003. Productivitate editorială în declin, în acest ultim deceniu.

Iau volumul Alte jurnale la întâmplare, ca mostră a scrisului său celui mai nonfictiv, a unui scriitor de o intens autocenzurată, pe cât e omeneşte posibil, imaginaţie. Nu cred că volumul are funcţie metonimică în retorica deplină a operei lui Goma. Dar nici că acest volum n-⁠ar avea potenţial reprezentativ nu cred. La limită, orice cuvânt ne dă de gol, se spune, dar de ce nu ne-⁠ar da fiece cuvânt şi de (de)plin?

O lectură se poate conduce pe, teoretic, infinite linii. Nu toate intens brăzdate. Iniţiez aici câteva. Ele sunt întâi puncte de întâlnire, personal prelungite, între cititor şi text. Menţin (pre)judecata proustiană că mai ales pe noi ne citim, prin altul, cu speranţa de a-⁠l citi într-⁠adevăr pe el. Cum (se) califică Goma, cum îi caracterizează pe alţii, psihologic, etic, politic, artistic (literar), îndeosebi, cam aceste scopuri mi le propun. Iar în căutarea lor îmi expun totodată şi mijloacele.

Să precizez numaidecât timpul cărţii, un jurnal alcătuit din mai multe jurnale, cu titluri autonome, în afara celui generic, marcat de evidenţă: sunt 3 ani, între 1994-⁠1996, în aproape 300 de pagini, plus vreo 40 de pagini din 1987, regăsite după editarea trilogiei diaristice care a turnat cel mai mult gaz pe foc în critica literară a momentului. Un gol de 7 ani permite constatarea unor (ne)schimbări. Titlurile interioare identifică locul (cel din 1987 este american), percepţia zilei (scurtată), evenimentul central (aşteptarea, expulzarea din casă, mutarea într-⁠o altă casă cu chirie). Mai degrabă sedentar, se vede bine că Goma se află cam cu totul pe drumuri. Aşa cum în România, mică, mare, el nu este prezent cu trupul, refuză deplasarea, dar ajunge cu mintea, cu expresia, scrisă ori vorbită.

Volumul notează contacte, discuţii telefonice, scrisori, alte forme de relaţie cu persoane, potenţial sau real personaje. Dar el este nu atât cu, cât despre, persoane purtătoare de anume semnificaţii.

Un Goma prin el însuşi este cât se poate de prezent, în modul cel mai firesc, într-⁠un jurnal. Tentativa de autocunoaştere interesează ca o construcţie de sine, nu ca adevăr trans-⁠personal. Surprinde ce spun? Cu adevărul intrăm în idealitate. Goma, pentru care idealitatea este realitate şi invers, are cum ştim obsesia adevărului, credinţa, siguranţa lui, mai cu seamă prin comparaţia cu ce susţin alţii despre ce cunoaşte el. Dar Goma nu este un socratic, nu este un (auto)distanţat.

Omul moral, generic vorbind, concret în toate variantele sale, iată ce-⁠l preocupă şi prea ocupă. În scurtul periplu american ţine să se prezinte eminamente autoacuzator: „când înregistrez o nereuşită, mi-⁠o imput mie”. Incomod, nedrept, într-⁠o lume văzută comodă şi nedreaptă, se arată el însuşi. „Numai necazuri pricinuiesc în jur.” E om supus, fără mândrie, greşelii: „am comis nenumărate greşeli de apreciere (în rău…)”, notează prin 1987, chiar în debutul jurnalului şi periplului american. Altă evaluare de sine exprimă la spartul târgului capitalisto-⁠comunist, prin victoria celui dintâi. Răul îl lasă şi se mută în ceilalţi, care îşi apără partea de paradis dintr-⁠o istorie de infern. „Ce rău le-⁠am făcut eu prin apariţia mea! (…) scriu, public pe unde pot şi eu – dar public! – atacuri directe (ca şi cum n-⁠ar fi ei destul de atacaţi de Dumnezeu)…”. Se miră de mărturisirea telefonată a „iubirii” din partea Cristinei Hăulică, faţă de al cărei soţ e „rău”. Numai ricanând se numeşte „bun” doar „de azvârlit la gunoi”, cu o expresie a mamei. Şi de ce este „perceput” ca fiind rău? Pentru că „nu respect Codul social”, nu numai românesc, dar universal: să iei totul în relativ şi să ascunzi adevăruri orbitoare. Orbit de rostirea a ce-⁠i apare înaintea ochilor sau îi vine în minte, constată într-⁠o inocentă „trezire”: „am intrat în al cincilea an şi eu abia acum pricep cât rău le-⁠am făcut colegilor de la Bucureşti, confraţilor, cobreslaşilor români din România!”

Intimitatea jurnalului devine tot morală. Rareori şi sentimentală. Te miri să citeşti că îşi aminteşte de o iubită de la 15 ani, ai lui, ea având atunci 25, fiind şi măritată, pe nume (tendinţa sa este să scrie toate numele) Irina Kozak. Te freci la ochi când se vede „întotdeauna legat trupeşte (…) chiar dacă n-⁠am atins-⁠o… nici cu o floare”, de Rolselyne Chenu, secretara lui Pierre Emmanuel. Viaţa familiei?: „suntem traumatizaţi de «întâmplări»”. Nicio tensiune familială. Dar o mare tensiune familiară! Lectura mea îi lasă familia – aşa cum apare, nu tocmai rar, în jurnal – în pace. Înregistrez doar că are un fiu calificat frumos şi o soţie ireproşabilă care, mai ales, nu-⁠i reproşează lui niciun eşec.

Nu este, în latura religioasă, uşă de biserică, dar nici nu evită uşa, ba chiar incinta, bisericii, unde se împărtăşeşte şi se vede, în chip veterotestamentar, lângă Ecleziast, un credincios plecat în mâhnită reflecţie.

Psihologic, apoi moral, Goma trăieşte fundamental, iarăşi surprinzător, în ruşine: „Sunt, totuşi, un pudic”, ne anunţă chiar la începutul jurnalului zis american. De reţinut, pentru a înţelege compensarea prin trivializarea, nu chiar accidentală, a expresiei. E un extravertit, cel puţin verbal: „un vorbăreţ ca mine…”. Transformarea pudicului merge până la sudalma evident compensativă: „sunt şi înjurăturnic”, recunoaşte el, copilăreşte, evidenţa, mai ales ca fixare caracterială în apă tare decât ca stereotipuri imprecative populare. Limbajul lui Goma, adesea (des)calificat injurios, trivial, poate fi admisibil tot în sensul expresiei integrale a persoanei, care refuză să se ascundă, nu-⁠i este ruşine să se exhibe ori nu-⁠şi trasează ipocrit limite. Da, autorul Goma, om şi el, este, o recunoaşte, un „înjurăturnic”, în viaţă, în scris, pe ici, pe colo, şi prin părţile esenţiale, dar cu un fel de măsură, dictată de originea şi adresa comunicării.

Forma ajunge trivială, voit trivială, substanţa vrea să treacă drept motivată. Şi-⁠n nonficţiune, Goma nu se cosmetizează verbal. Prin orice expresie, el se justifică. Se asumă. Riscă. Există o sare şi un piper al înjurăturii formale care vrea să comunice precis. Justificarea morală, aici, o ia înaintea celei artistice, dacă n-⁠o chiar include. Oricât de clişeizată, înjurătura se vrea meritată şi doar atât. Cel înjurat o poate sau nu recunoaşte. Nu mai există graniţe de statut într-⁠ale scrisului. Viaţa devine un fel de roman. Jenaţi sau amuzaţi, neimplicaţi biografic, dar cultural, citim mai multe, dar nu foarte multe, totuşi, înjurături, în termeni cunoscuţi, prea cunoscuţi, cenzurabili sau nu, la alegere. Iată, cu adresă colectivă: „Pe ăi’ de la Comitetul Central – fie de la Bucureşti, fie de la Washington – îi bag în pizdele mamelor lor!” De altă parte: „ce să-⁠i fut la cap pe americanii ăştia care nu pricep…”. Iată ceva şi cu adresă individuală: „javra de Andreas Razumovsky, amicul lui Ivasiuc (…) înţelege pe pizda mă-⁠sii” limba franceză. Sau: „Îl bag în pizda mă-⁠sii pe Ulieru şi-⁠l trimit la Săptămâna lui Barbu!” Cineva numit Herr Doktor Lapedatu îi dezvăluie o „moacă tipică de pârâcios al clasei, de labagiu”. Înjurătura are funcţie portretistică. Despre clujeanul Creţiu, printr-⁠o alăturare neaşteptată (în orice caz, în scris) de termeni: „căcăciosul de universitar trimis la Bloomington se află în slujba Secului!” Caius Dragomir, ambasador la Paris, este, într-⁠un fel mai elaborat, „Excelenţa sa Cacaius”. Cuvântul crud şi simplu rămâne de ajuns: „mi-⁠a venit, aşa – tot privind eu cururile femeilor – să scriu o carte…”. Asistă, ca o lume întreagă, la televizor (când are, că uneori nu are), la căderea unei celebre patinatoare franceze cu „curul” pe gheaţă. Vocabula reapare şi autoscopic: „am rămas din nou în curu’ gol”. Nu-⁠şi face uitate sieşi nici „băşinile”, oricâtă oroare poate că ştie că ar putea produce. Notează chiar: „M-⁠am pişat”. Iată şi gratuitatea analogică prin injurie: panglica de la maşina de scris este o „curvă slăbănoagă”. Pe lângă asta, devine neglijabil cât de „a dracului” de grea este o maşină de scris. Autobagatelizarea este şi ea de notat: „Mi se fâlfâie, bine că am terminat…”, cu referire la Roman intim. Ar trebui să spun că i se poate fâlfâi şi celui care transcrie pentru a comenta sau doar citeşte? E şi haz, e şi necaz, din toate părţile, autor-⁠personaje-⁠cititor, în toate aceste cazuri.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Marian Victor Buciu

Marian Victor Buciu, profesor doctor la Facultatea de Litere a Universitatii din Craiova, preda cursuri de istoria literaturii romane interbelice, din perioada comunista si postcomunista, cuprinzand analize si sinteze ale unor curente si opere de mare interes artistic. A publicat [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now