Contemporanul » Poemul lunii » Diti Ronen

Diti Ronen

Diti Ronen este poet şi editor de cărţi de poezie. Este profesor de artă, teatru şi politici culturale. Predă pentru doctoranzi la Universitatea Hebraica din Ierusalim. A publicat şase cărţi de poezii şi numeroase articole şi eseuri. Patru dintre cărţile ei au fost editate în Israel (Cu căptuşala în afară, poezii, 1999, Editura Gvanim; Caietul lunii, poezii, 2002, Editura Hakibutz Hameuhad; Păsăruica, poem, 2009, Editura Bar-Ilan; Întoarcerea casei şi rătăcirile sale, poezii, 2016, Editura Hakibutz Hameuhad), şi două în Franţa (O casă cu crăpături de poezii, 2014, Editura Gros Textes; Când casa revine, 2014, Editura Levant).

Poemele Ditei au fost traduse în multe limbi şi publicate în magazine, reviste literare şi antologii, în toată lumea. A primit Premiul „Kuggshel” (2016) şi trei premii internaţionale, printre care „Terra Poetica” (2011, 2014). Diti Ronen s-a născut în Israel, e mamă a 5 copii şi locuieşte în Neve Monoson, lângă Tel-Aviv.

 

***

Începe de sus
Încet,
Albastru deschis, deschis
Şi larg, şi mare, şi alb
Începe, la nesfârşit,
Începe de la cer,
De la pasăre.
Ia, priveşte, uită-te cum îşi ia zborul
O pasăre mică. Ia, priveşte,
Uită-te, ea zboară.
Mare-i şi deschis
Tot cerul în faţa ei.

Începe de la mărime, da, în mare,
De sus, în mare,
Începe de la punctul de vedere din care se observă tot
De la punctul de vedere inocent
De la punctul de vedere al Domnului
Care nu observă detaliile.
Au fost acolo şi alte păsări?
A fost ciripit?
Au fost, sigur că au fost.
Uită-te, încă o pasăre îşi ia zborul.

Începe de la orizont.
Se văd în el urmele de fum?
Nu, încă nu e apusul,
Încă nu se vede nimic.
Şi orizontul e departe şi marea e aproape
Şi soarele în mijlocul cerului.
Acum vârful copacilor aruncă o privire
Apare.
Începe cu vârful copacilor.
Ei se deschid ca evantaiul verde adânc
Degetele lor tânjesc spre înălţime
Spre sublim,
Spre zeul care îi priveşte,
Spre pasăre.
Oare soarele a răsărit?
Şi ce formă avea norul?
Zeul, care se uita, oare a observat pasărea?

Începe de la pom. De la ramură,
Priveşte cum îmbrăţişează trunchiul,
Se reazemă şi e aşa de sigur în sine
Şi el e tăcut. Se clatină uşor în vânt.
Se leagănă cu moliciune
Şoptesc vocile naşterii sale.
Ai observat cuibul?
Ai văzut puişorul?
Începe de la pom.
De la pomul de lângă el.
Îţi aminteşti pasărea?
Ea coboară să stea aici, pe ramură.
Începe cu ea.
Nu. Începe cu pomul ei.
Nu. Începe cu pomul de lângă pomul ei.
Începe şi cu alţi pomi.
Mulţi pomi.
Foarte mulţi.
Acum priveşte. De sus.
Vezi oare tu calviţia pădurii?
Priveşte.
Acolo se află barăci.

Începe cu baraca.
Nu contează care baracă,
Toate se aseamănă.
Începe cu a zecea baracă.
Uită-te, o femeie frumoasă iese din ea.
Mersul ei e mândru.

Ai desenat-o?
Deseneaz-o frumoasă, te rog,
Frumoasă, tunsă şi mândră.
Ai observat?
Faţa ei e rotundă şi a devenit subţire,
Accentuează ochii albaştri, mari.
Ea priveşte în sus.
Vede cerul albastru
Ce se înghesuie între vârfurile de pomi
Pe care i-ai desenat, şi marginea unui nor
În formă de dor.
Ea observă detaliile.
Ţine minte mirosul şi gustul,
Culoarea şi sunetul de altădată.
Se închipuie primăvară.
Vede pasărea
Ce trece prin faţa ei,
Zboară, aripile sunt deschise.

Începe cu ofiţerul.
Desenează-l înalt.
Accentuează, te rog, faţa lui.
E pătrată. Desenează-i
Falca puternică, bărbia
Dreaptă.
Acum, părul. Aranjat exact.
Cozorocul de ofiţer, aruncat pe o parte, elegant
I-ai văzut uniforma?
Semnele de pe mâneci?

Începe cu puşca.
Ofiţerul ţine puşca în mâini.
El stă lângă baracă. Puşca e în mâinile lui.
Acum ridică arma,
O îndreaptă spre cer.
Lipeşte obrazul de patul armei
Închide ochiul nefolosit
Şi caută.
Desenează-l înalt. Şi drept.
El se uită prin ţinte
Spre înălţimi, el caută,
În ce o să tragă?
Pasărea stă acum pe ramură.

Desenează-l privind, desenează privirea lui.
El se mişcă. Se-ntoarce spre femeie.
Uită-te. El
Lasă ţinta. Îşi relaxează muşchii.
Desenează puşca, coborând, alunecând pe braţele lui.

Desenează poziţia tragerii dispărând.
El priveşte spre femeie.
Mersul ei e aşa de mândru
În rochia-sac şi cureaua simplă.
El priveşte spre femeie.
Ea nu îl vede
Merge înainte, spre latrină
Ochii ei sunt concentraţi la pasăre.

Traducere şi prezentare de Menachem M. Falek

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest