Din ultimul număr:
Contemporanul » Lecturi - Despre Cărți » Reeditarea în Israel a Istoriei Evreilor din ţerile noastre de Nicolae Iorga

Reeditarea în Israel a Istoriei Evreilor din ţerile noastre de Nicolae Iorga

Înregistrăm o apariţie editorială insolită la Tel Aviv: Istoria Evreilor din ţerile noastre de Nicolae Iorga. Insolită din mai multe motive, între care invocarea că lucrarea conţine multe accente antievreieşti, desigur, e de natură să alarmeze. Istoria acestei lucrări e cunoscută. Cu 108 ani în urmă, la 13 septembrie 1913, Nicolae Iorga a susţinut în faţa membrilor Secţiei de Istorie a Academiei Române o comunicare intitulată Istoria Evreilor din ţerile noastre. În acelaşi an, comunicarea se afla în vitrinele librăriilor sub formă de carte.

Eveniment mult comentat în acea vreme, conotaţiile politice depăşind pe cele strict istorice. Dincolo de aceste conotaţii, rămâne însă ceea ce interesează pe cercetătorii din domeniu şi pe cititorii interesaţi de iudaism şi istorie evreiască, şi anume că Istoria Evreilor din ţerile noastre reprezintă prima sinteză din istoriografia românească despre evreii din România, opera unui istoric genial, de o celebritate mondială. Am republicat‑o, cu adnotaţii critice necesare, adăugându‑i o prefaţă convins de faptul că e vorba de o lucrare extrem de folositoare cunoaşterii şi cercetării trecutului evreiesc.

În 1913, extrem de puţine documente despre evreii români erau cunoscute, şi mi se pare absolut năucitoare voinţa şi strădania savantului de a descoperi şi interpreta mărturii scrise din trecutul acestei minorităţi. Aş spune simplu, însuşi zelul cu care savantul român s‑a adâncit în cercetarea şi aducerea la lumină a acestor documente este de admirat. Nicolae Iorga a descoperit documente preţioase pentru istoria evreimii române, o arie tematică largă, care se deschide cu prezenţa evreiască pe pământurile daco‑romane, continuând cu imigraţia evreilor din împrejurimi şi din depărtări, şi împământenirea lor în Principatele Române, inclusiv convulsiile politice care au marcat acordarea de drepturi civice evreilor români. O lungă şi zbuciumată istorie, marcată nu de puţine evenimente tragice.

Desigur, astăzi, am putea vedea lucrarea Istoria Evreilor în ţerile noastre şi ca pe un demers politic al istoricului devenit politician. Un demers poate reuşit, dar, atunci, şi mai târziu, evreii, şi nu numai ei, şi‑au manifestat dezamăgirea. Într‑un moment în care societatea românească era convulsionată de agitaţiile împotriva emancipării evreilor, marele istoric, intrat nu demult în politică, dorea să‑şi întărească poziţia de lider politic. Până atunci, o mărturiseşte sincer, „evitase să trateze ca istoric viaţa evreilor”. Acum însă, Iorga a avut prilejul, jucând asul pe care numai el, Nicolae Iorga, îl deţinea, de cel mai renumit specialist în istoria ţării, să demonteze pretenţiile evreieşti la drepturile civile.

Despre evreii trăitori pe pământurile româneşti aflăm şi din corpurile documentare întocmite de Nicolae Iorga şi Eudoxiu Hurmuzachi, din cele trei volume Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România (Lya Benjamin, Victor Eskenasy şi Mihai Spielman), din Descrierea Moldovei a lui Dimitrie Cantemir şi studiile lui B.P. Hasdeu, V.A. Urechia, A.D. Xenopol, C.C. Giurescu, G. Zane, Dinu C. Giurescu, Dan Berindei, Ioan‑Aurel Pop, Răzvan Theodorescu, N. Djuvara, Moses Gaster, Iacob Psantir, Elias, Moses şi Wilhelm Schwarzfeld, Lazăr Şăineanu, Iuliu Barasch, Iosef Kaufmann, Carol Blum, Samuel Pineles, rabinii I. Niemirower, dr. Avram Meir Halevy, Alexandru Şafran şi Moses Rosen, Wilhelm Filderman, Carol Iancu, Mihail E. Ionescu, Radu Ioanid, Paul Cernovodeanu, Constantin Razachievici, Lucian Boia, Moshe Idel, Zvi Yavetz, I. Kara, V. Neumann, Ladislau Gyemant, Shlomo Leibovici‑Laiş, Rafael Vago, Israel Bar‑Avi, Lucian Zeev‑Herşcovici ş. a., precum şi din relatările unor călători străini prin ţările noastre, dar Istoria Evreilor din ţerile noastre de Nicolae Iorga a impresionat întotdeauna datorită staturii intelectuale colosale a autorului.

Iorga a început să fie preocupat intens de „problema evreiască” abia după ce a intrat în politică. Era de mult profesor universitar, membru al Academiei Române şi al altor Academii europene, autorul unor zeci de cărţi şi de mii de articole, admirat şi adulat în ţară şi peste hotare, când a devenit, în 1905, deputat foarte activ în politica vremii. În 1910, istoricul s‑a asociat cu „campionul antisemitismului românesc”, profesorul ieşean A.C. Cuza, pentru a înfiinţa Partidul Naţional Democrat, o formaţie politică orientată spre ultra‑naţionalism, primul partid antisemit din România. Partenariat care durează 12 ani, cu o despărţire neprietenească. După care antisemitismul lui A.C. Cuza se radicalizează, devenind şi mai violent, pe când discursul lui Iorga se moderează. Totuşi, derapajele antisemite ale istoricului nu dispar. În zilele de 27‑29 iunie 1937, la Iaşi, Iorga devine vedeta Congresului anual al Ligii Culturale a lui A.C. Cuza, unde în aplauzele delirante ale participanţilor cere „reromânizarea României”. Mulţi ani mai târziu, Iorga reia polemica cu evreii în serialele Iudaica, 11 episoade publicate în ziarul Neamul Românesc (13 august – 23 august 1937), publicate ulterior într‑o broşură, şi Xenodulii. Primul serial e, de fapt, o lungă polemică cu dr. Wilhelm Filderman, preşedintele Federaţiei Uniunilor Comunităţilor Evreieşti din România (FUCE), care publicase câteva note despre istoria evreimii române în presa evreiască. Vedem în aceste articole cum Iorga repetă unele din clişeele antisemite întâlnite în Istoria Evreilor din ţerile noastre şi e la fel de sarcastic la adresa „naţiei evreieşti năvălitoare”. Şi asta într‑un moment în care Iorga însuşi intrase în vizorul revolverelor „Gărzii de Fier” legionare.

Revenind la Comunicarea academică, Istoria Evreilor în ţerile noastre de Nicolae Iorga, trebuie să subliniem anul apariţiei ediţiei princeps: 1913. E important acest lucru pentru că scrierea şi publicarea ei, am dori să credem, a fost determinată de anumite interese politice şi de imagine urmărite de marele istoric român. Era anul în care elita intelectuală românească primea cu greu presiunile internaţionale întru acordarea de drepturi civice populaţiei evreieşti din România, o împotrivire bine întreţinută de aproape toţi liderii politici importanţi ai vremii. Care se întreceau între ei în retorică antievreiască. „Evreii au ca scop nu mai puţin decât să distrugă existenţa noastră naţională”, spunea, de pildă, de la tribuna guvernamentală, Ion C. Brătianu, iar cunoscutul scriitor Ioan Slavici îşi exprima ura împotriva evreilor, lansând un îndemn înspăimântător la pogrom: „Nu rămâne decât ca, la un semn, să închidem graniţele, să‑i sugrumăm, să‑i aruncăm în Dunăre, până la cel din urmă ca să nu mai rămână nici sămânţă din ei”.

Indiscutabil, comunicarea şi lucrarea lui Nicolae Iorga Istoria Evreilor din ţerile noastre (din 1913) aveau scopul de a contesta vechimea evreimii române, fiind dictate de motive politice. (Lya Benjamin, Evreii din România în texte istoriografice, antologie, Hasefer, 2004). În anii următori, pot fi detectate accente antievreieşti în activitatea politicianului, deputatului, ministrului şi prim‑ministrului Nicolae Iorga, de neînţeles pentru virtuţiile omului de geniu, Homo Universalis, care‑l caracterizau. Au fost, desigur, şi momente de potolire a polemicii sale antievreieşti. Îndeosebi după vizita sa în Statele Unite, unde a fost extrem de bine primit de comunitatea evreiască. Vedem că retorica şi publicistica lui Iorga pot exprima respect faţă de valorile biblice eterne şi ale civilizaţiei evreieşti. „Nu pot să am în calitate de istoric, de cunoscător al culturii universale şi de creştin decât respect pentru partea pe care vechiul popor evreiesc a dat‑o civilizaţiei lumii şi religiei cele mai răspândite astăzi, celei mai vrednice de a fi păstrată pentru binele moralităţii umane, scrie Nicolae Iorga… Astăzi evreii reprezintă o parte din intelectualitatea epocii noastre şi nu pot, pentru nicio consideraţie, să fie excluşi din viaţa societăţilor omeneşti. Şi mai ales acum, când de o parte avem o intelectualitate care a produs acest monument superb care se cheamă cultura modernă, iar pe de altă parte o enormă masă de… incapabili să preţuiască această muncă milenară, această binefacere divină. Dacă avem astăzi o prăpastie, o adâncă prăpastie între aceste două concepţii despre viaţă, apoi numai în izolarea unora şi nepriceperea altora trebuie căutată cauza. Adevăraţii cărturari trebuie să cheltuiască de acum cele mai mari eforturi pentru apărarea culturii, care este un patrimoniu uman… Toate forţele sunt necesare pentru aceasta… Şi e bine să se întrebe «fasciştii de la Iaşi»: ce au făcut ei pozitiv pentru naţie ca să aibă dreptul ca să militeze negativ contra altora, angajând naţia sub acţiunea lor…”

„Fascismul legionar” îl oripila pe Iorga, nu‑l suporta pe „căpitanul” legionarilor, Corneliu Zelea Codreanu, şi nu se temea ca antipatia sa faţă de Germania nazistă să fie vizibilă.

La 26 martie 1938, Corneliu Zelea Codreanu a publicat scrisoarea în care îl acuza pe Iorga: „Eşti un incorect. Eşti un necinstit sufleteşte…”. Iorga s‑a înfuriat şi l‑a chemat pe Codreanu în judecată pentru „ultragiu faţă de un ministru în exerciţiul legal al funcţiunii sale”. La acea dată, Nicolae Iorga era profesor universitar, academician şi… consilier al Regelui Carol al II‑lea. Codreanu a fost judecat şi condamnat la 6 luni închisoare. Condamnarea a deschis şirul şicanelor şi condamnărilor împotriva lui Corneliu Zelea Codreanu, care, în final, a dus la asasinarea sa de către agenţii regelui. Legionarii nu l‑au iertat niciodată pe Iorga pentru acest lucru şi au jurat „răzbunarea legionară”. Imediat după ce au ajuns la putere, parteneri ai lui Ion Antonescu în guvernul Naţional‑Legionar, legionarii îl vor înscrie pe Nicolae Iorga printre primii pe lista lichidărilor. Ucigându‑l pe Nicolae Iorga, legionarii urmăreau înfricoşarea oponenţilor lor.

Cinic, Horia Sima, care se cocoţase în fruntea Mişcării Legionare şi devenise vice prim‑ministru în guvernul generalului Ion Antonescu, declara după uciderea marelui savant: „Trebuie precizat că în noaptea de 27/ 28 noiembrie 1940, n‑a fost ucis marele N. Iorga, ci execrabila figură a omului politic N. Iorga”. Dincolo de tragedia umană, vedem asasinarea marelui istoric român ca pe o ironie a sorţii, atunci când discerni paradoxul asasinării sale de cele mai fanatice produse ale antisemitismului şi naţionalismului extremist românesc. Reeditarea la Tel Aviv a acestei lucrări, cu notele critice respective, va contribui la cunoaşterea mai profundă a istoricului şi politicianului Nicolae Iorga.

■ Scriitor, publicist, editor

Teşu Solomovici

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest