Lecturi - Despre Cărți

O poetă care ignoră moda poetică

Literatura română după o revoluţie

Poemele, discursive şi spectaculoase, atrag atenţia prin curaj artistic, printr-⁠o imaginaţie inepuizabilă, prin bucuria de a exista şi a putea contempla lumea.

Cora Botezatu a debutat în 1976 ca poetă în revista Luceafărul; pe atunci credea despre sine că va trăi numai pentru literatură. Dar în scurtă vreme biografia ei a luat alt curs. Tânăra talentată şi entuziastă s-⁠a Alex-Cora-Botezatu-in-viziunea-marelui-artist-Petru---Botezatustabilit cu soţul ei (un pictor care avea să facă o carieră strălucită) în SUA şi a abandonat poezia (deşi n-⁠a uitat niciodată de ea). Acum se relansează ca poetă, în România, uimindu-⁠i pe cititori cu un mod de a scrie plin de farmec, care lipsea parcă din peisajul literaturii române de azi. Este erupţia de frumuseţe a unui vulcan multă vreme inactiv.

Poemele, discursive şi spectaculoase, atrag atenţia prin curaj artistic, printr-⁠o imaginaţie inepuizabilă, prin bucuria de a exista şi a putea contempla lumea.  Un bun exemplu în acest sens este poemul Colecţionarul de sunete. Ni se înfăţişează ca o dizertaţie fantezist-⁠meticuloasă, pe tema sunetelor din care este compus concertul grandios al existenţei. În stilul prietenos-comunicativ al lui Marin Sorescu, este inventat un personaj pitoresc, „un peregrin din alte veacuri”, care colecţionează sunetele ca pe nişte obiecte într-⁠o tolbă şi, din când în când, poposind în câte o localitate, le prezintă publicului în cadrul unor spectacole de circ metafizico-⁠acustic. Pentru a le descrie, autoarea dezvoltă o artă a enumerării pe care la noi a mai ilustrat-⁠o cu atâta vervă artistică doar Leonid Dimov:
„Se spunea c-⁠ar fi adunat toate sunetele din lume,/ clipocitul de ape, bâzâitul de-⁠albine,/ sunetul rar al păsării colibri,/ boncănitul de cerbi, cântatul cocoşilor în zorii zilei, muzica improbabilă a sferelor,/ tăcerea enigmatică din primele clipe ale universului,/ trecerea imponderabilă a duhurilor prin aer/ şi şuieratul fulgerător al stelelor căzătoare.”

După cum se observă, nu este vorba numai de sunete propriu-⁠zise, ci şi de sunete ipotetice, esoterice sau mitice, a căror însumare emoţionează profund, ca himerica muzică a sferelor:
„Toate sunetele erau închise în sipete minuscule,/ captate doar la miezul nopţii, pe lună plină,/ la ora la care începe vânzoleala liliecilor,/ spânzurându-⁠se în aer,  întretăind strident întunericul/ cu membrele lor unite într-⁠o membrană.// Deţinea toate mostrele sonore,/ şi-⁠ar fi putut  reproduce orice zgomot/ trecerea lăcustelor printr-⁠un câmp de graminee,/ ecoul mărilor, mişcări tectonice, sunete discordante,  dar şi dezarmonii virtuale.// Cunoştea sunetul strident al puterii,/ şi fervoarea undelor sonore cerebrale;/ era uneori romantic, peregrinul nostru,/ putea capta de la distanţă orice spectacol  acustic/ dar şi freamătul frunzelor, vuietul mării,/ şi gândurile, care se încolonau/ după lungimi de undă,  premeditate.// Ştia să evoce sonorul perfid al neştirii/ glasul pierit al fricii, răcnetele încordate ale facerii/ Alex-Cora-Botezatu-si-celebrul-ei-sotscâncetul copilului şi suspinul sfâşietor din clipa morţii./ Îi plăcea să pună la cale vânturi aprige, vuiete, vaiete/ zgomote albe, zgomote roz disgraţiate, zgomote surde,/ unde sonore dezorientate, scăpate neglijent din laboratoare.”

Poemul este antologic. Recitat pe o scenă, ar cuceri publicul, l-⁠ar face să viseze şi la sfârşit să aplaude frenetic. Dacă ar fi scris doar acest poem, Cora Botezatu ar merita înaltul titlu de poetă.

Dar multe dintre poemele sale (deşi nu seamănă între ele) sunt la fel de valoroase. Unui actor i-⁠ar fi greu să aleagă un singur text pentru repertoriul său, dintre atâtea câte îi oferă autoarea.

În ceea ce mă priveşte, mi-⁠aş face un întreg repertoriu Cora Botezatu, din care n-⁠ar putea să lipsească Viaţa secretă a plantelor, poem de o senzualitate incandescentă (inocent-⁠perversă) inspirat de suava, diafana carnaţie a florilor. Să compui un poem interzis minorilor inspirat exclusiv de lumea vegetală, iată o performanţă greu de atins!

Mi-⁠ar fi imposibil, de asemenea, să ignor poemul Eram provinciali, de o nostalgie sfâşietoare, în care poeta evocă nopţile copilăriei petrecute la Bacău (pe strada George Bacovia):
„Era ora la care, cele mai virtuoase neveste, îşi înşelau bărbaţii,/ zbierând  ca nişte pisici călcate pe coadă./ iar paianjenii îşi începeau lucrătura/ întinzând poduri de funigei suspendate/ peste fantasmele pline de mistere din străfundul grădinii.//
În serile acelea, noi  toţi ne gândeam la iubire,/ eram romanţiosi, provinciali, şi chiar melodramatici/ şi  pluteam patetici într-⁠o reverie noc­-
turnă,/ levitând, iluzoriu, la câţiva centimetri deasupra pământului.”
După cum se vede, în formula chimică a sentimentalismului propriu Corei Botezatu există şi o doză de umor, care nu spulberă, ci intensifică misterul, aşa cum cercul de lumină al unui lampadar dintr-⁠o grădină măreşte întunericul din jurul lui.
Remarcabil este, apoi, straniul poem Marină, care i-⁠ar fi plăcut fără îndoială prin fantasticul său livresc-⁠terifiant lui E. A. Poe:
„Mareea devenise aproape muzicală,/ în ciuda mugetelor scoase de valuri
şi cum înaintam către cheiuri,/ se-⁠nteţeau strigătele ieşind din mare,/ ca o bâiguială, devenind cuvinte ciudate…/ silabe amestecate,  poate numai părelnice.//
an-⁠ton, bernar….d, jam-⁠   es, hel-⁠ en,  steven,  ge-⁠ o-⁠ rge,/ ed-⁠wa-⁠rd, serg-⁠hei, alexa …ndru, ma -⁠ rguerit-⁠te, th-⁠om-⁠as/ er-⁠ ik, m….aria, em-⁠eline, con -⁠sta-⁠ntin, vic…tor, esm-⁠eral…da,// sunau precum numele celor înghiţiţi de ape,/ încercând să iasă la suprafaţă/ întorcându-⁠se din adâncuri, ca o rememorare ,/ printre crestele albe de valuri şi năluci din spumă de mare/ strălucind neclar, în loc de candele  aprinse… apropiindu-⁠se de mine ca nişte mesaje sigilate în sticle/ aruncate în mare, de pe cine ştie ce ţărmuri.”

Nu ştiu să se fi scris ceva mai tulburător despre amintirea lacunară, incertă a înecaţilor din adâncul mării.
Până la urmă, despărţindu-⁠mă cu greu de fiecare poem în parte, le-⁠aş alege aproape pe toate, nu din amabilitate faţă de autoare (nu agreez acest gen de amabilitate), ci din generozitate faţă de iubitorii de poezie, care în România sunt încă numeroşi şi merită un asemenea dar.

Cora Botezatu ignoră moda poetică (deşi a învăţat câte ceva din toate formulele poetice la modă azi). Este mereu ea însăşi, are curajul artistic, de exemplu, să-⁠şi conceapă poemele sub forma unor discursuri, când cei mai mulţi poeţi scriu eliptic, şi să dezvolte idei poetice, când contemporanii ei preferă seriile de enunţuri fără legătură între ele, care pot fi amestecate asemenea unor cărţi de joc.

Şi apoi, indiferent de „metoda” adoptată, contează rezultatul. Nu ştiu (deşi ştiu) cum combină Cora Botezatu cuvintele limbii române, dar face ce face şi ne emoţionează, ne răvăşeşte sufletele, ne transportă undeva de unde nu am vrea să ne mai întoarcem.

Total 1 Votes
0

Alex Ştefănescu

Alex Ștefănescu născut la 6 noiembrie 1947 la Lugoj (unde părinții săi, amândoi din nordul Moldovei, s-au aflat temporar). Școala primară și liceul – la Suceava, între 1954-1965. Licențiat al Facultății de Limba și Literatura Română a Universității din București, în 1970. Între 1971-1989 lucrează succesiv în redacțiile publicațiilor: Tomis, SLAST, România liberă, Magazin. Din 1990 – redactor la România literară. Între 1995–2010 – redactor-șef al acestei reviste. Membru al Uniunii Scriitorilor din 1977. La sfârșitul lui 1994 înființează o editură particulară, Mașina de scris, condusă de soția sa, Domnița Ștefănescu. Membru al Consiliului de Administrație al TVR în perioada 1998-2002.

Autor a peste 5.000 de articole de critică literară, publicate în presă. Autor al piesei de teatru Melania și ceilalți jucată la Teatrul „Fantasio” din Constanța în 1992 (cu titlul Love story în lift) în regia lui Constantin Dinischiotu și la Teatrul de Stat din Arad în 1994, în regia lui Sabin Popescu. Autor al scenariului pentru serialul de teatru TV în 12 episoade Căsătorie imposibilă (în regia lui Silviu Jicman, difuzat în 2000). Realizează pentru Realitatea TV, săptămânal, timp de doi ani, 2004-2005, emisiunea Un metru cub de cultură (Premiul APTR pentru talk-show-uri pe 2004). Realizează pentru TVR Cultural, saptamânal, în perioada 2007–2009, emisiunea Istoria literaturii române contemporane povestită de Alex. Ștefănescu (Premiul APTR pentru emisiuni culturale pe 2008). Realizează pentru TVR Cultural, săptămânal, începând din 2009, emisiunea Tichia de mărgăritar. Apoi, din 2011, tot pentru TVR Cultural, emisiunea Iluminatul public.

Opera: Preludiu, Ed. Cartea Românească, 1977 (critică literară); Jurnal de critic, Ed. Cartea Românească, 1980; Tudor Arghezi interpretat de…, Ed. Eminescu, 1981 (antologie); Între da și nu, Ed. Cartea Românească, 1982 (critică literară); Dialog în bibliotecă, Ed. Eminescu, 1984 (teorie literară); Introducere în opera lui Nichita Stănescu, Ed.Minerva, 1986; Prim-plan (35 de profiluri de scriitori români contemporani), Ed. Eminescu, 1987; Gheața din calorifere și gheața din whisky (jurnal politic, 1990-1995), Institutul European Iași, 1996 (Premiul Uniunii Scriitorilor); Întâmplări, Institutul European Iași, 2000 (proză); Ceva care seamănă cu literatura, Chișinău, Ed. Știința, 2003 (critică literară; Premiul Asociației Scriitorilor din București); Melania și ceilalți, comedie romantică în șapte părți, București, Ed. Publicațiilor pentru străinătate, 2004; Jurnal secret, ilustrații de Ion Barbu, București, Ed. Corint, 2005; Istoria literaturii române contemporane (1941-2000), concepția grafică: Mihaela Șchiopu, fotografii de Ion Cucu, București, Ed. Mașina de scris, 2005. Premiul Uniunii Scriitorilor; Premiul Academiei Române; Jurnal secret. Noi dezvăluiri, ilustrații de Florin Ștefănescu (Linu), București, Ed. Corint, 2007; Cum te poți rata ca scriitor. Câteva metode sigure și 250 de cărți proaste, București, Ed. Humanitas, 2009; Jurnal secret. Dezvăluiri complete. 2003–2009 (ediție de autor, ne varietur). Desene de Florin Ștefănescu. București, Ed. Corint, 2009 (ediția a II-a – 2010); Bărbat adormit în fotoliu. Întâmplări. Viniete de Florin Ștefănescu. București, Ed. Curtea Veche, 2010 (ediția a II-a – 2011); Cum se fabrică o emoție, București, Ed. Ideea Europeană, 2010 (teorie literară); Cum este să fii femeie?, dialog cu Lia Faur, București, Ed. Mașina de scris, 2012.

Lucrări: Preludiu, Editura Cartea Românească, 1977 (critică literară); Jurnal de critic, Editura Cartea Românească, 1980; Tudor Arghezi interpretat de…, Editura Eminescu, 1981 (antologie); Între da și nu, Editura Cartea Românească, 1982 (critică literară); Dialog în bibliotecă, Editura Eminescu, 1984 (teorie literară); Introducere în opera lui Nichita Stănescu, Editura Minerva, 1986; Prim-plan (35 de profiluri de scriitori români contemporani), Editura Eminescu, 1987; Gheața din calorifere și gheața din whisky (jurnal politic, 1990-1995), Institutul European Iași, 1996 – Premiul Uniunii Scriitorilor; Întâmplări, Institutul European Iași, 2000 (proză); Ceva care seamănă cu literatura, Editura Știința, Chișinău, 2003 (critică literară)- Premiul Asociației Scriitorilor din București; Melania și ceilalți, comedie romantică în șapte părți, Editura Publicațiilor pentru străinătate, București, 2004; Jurnal secret, Editura Corint, București, 2005; Istoria literaturii române contemporane (1941-2000), concepția grafică: Mihaela Șchiopu, fotografii de Ion Cucu, Editura Mașina de scris, București, 2005 – Premiul Uniunii Scriitorilor; Jurnal secret, noi dezvăluiri (ilustrații de LINU, Ed. Corint, București, 2007); „Bărbat adormit în fotoliu. Întâmplări”, 2010, Editura Curtea Veche; „Cum se fabrică o emoție”, București, Ed. Ideea Europeană, 2011 (teorie literară); „Cum e să fii femeie”, dialog cu Lia Faur, București, Ed. Mașina de scris, 2012

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și
Close
Back to top button