Contemporanul » Lecturi - Despre Cărți » Exilul – temă recurentă în poezia lui Ştefan Baciu

Exilul – temă recurentă în poezia lui Ştefan Baciu

Ca şi pentru Vintilă Horia ori alţi exilaţi, şi pentru Ştefan Baciu, Ţara pierdută continuă să existe în gând prin zeci şi zeci de trăiri, de întâmplări, de persoane concrete, de locuri. Toate sunt încă vii în amintire…

Ştefan Baciu şi‑a purtat exilul aşa cum îşi poartă soldaţii rănile căpătate pe câmpul de luptă: străduindu‑se să nu le facă vizibile,
dezvăluindu‑le tocmai prin excesivul efort de decenţă.”
Constantin Eretescu

Un nume important printre personalităţile exilului românesc – poet, eseist, memorialist, ziarist, critic de artă, traducător, diplomat, profesor universitar –, cu o bogată activitate internaţională, este Ştefan Baciu.

Născut în 1918, la Braşov, a debutat chiar din liceu în revista Răboj (1933), iar în 1935 a publicat primul volum – Poemele poetului tânăr. Într‑o scrisoare trimisă lui Eliade în 15.1.1934, tânărul poet îi cerea părerea scriitorului consacrat, acesta încurajându‑l şi îndemnându‑l să trimită manuscrisul la concursul Fundaţiilor Regale. Şi, într‑adevăr, volumul a fost premiat, studentul intrând în forţă în viaţa literară.

 

Exilul. Începuturi
 

Numit în 1946 ataşat de presă la Legaţia României de la Berna, ca şi alţi diplomaţi pe care instaurarea comunismului în România îi va afla la post în străinătate, el şi soţia sa, Mira Simian, vor alege calea exilului. Astfel, în 1949, cei doi vor pleca la Rio de Janeiro – Brazilia, unde vor trece prin greutăţile inerente unei noi vieţi pe pământ străin, bucurându‑se însă de libertate. (Într‑o scrisoare către Eliade – din 30 iulie 1951 – i se va destăinui, cu o ironie amară, spunându‑i, printre altele: „Ducem o grea viaţă de oameni liberi – o viaţă de oameni care nu au vrut să fie lacheii nimănui. Avem toate libertăţile, inclusiv aceea de a muri de foame sau de a nu avea ce face…”) În Brazilia reuşeşte să înveţe portugheza, să scrie pentru importante ziare, făcându‑se cunoscut în mediul cultural latino‑american. Astfel, între 1953‑1962 va fi redactor la un important ziar, Tribuna de Imprensa. Despre această perioadă din viaţa sa va scrie în 1982 – în portugheză – o carte (Lavradio 98), un adevărat „bestseller”. Tot atunci (şi toată viaţa după aceea) se va bucura de prietenia celor mai importanţi oameni politici ai locului, dar mai ales a jurnaliştilor şi scriitorilor, printre care la loc de cinste se situează Manuel Bandeira, nume important pentru mişcarea modernistă din Brazilia.

Destinul îl va strămuta apoi în Statele Unite, mai întâi în Seattle, iar apoi, definitiv, în Hawaii.
 

Poezia lui Ştefan Baciu – o simfonie tragică a exilului

 

Poetul Tânăr, trubadurul Cetăţii lui Bucur, odată cu schimbarea traiectoriei vieţii, îşi va schimba în mare măsură şi poezia. Dar nu atât stilul modern, în pandant cu avangarda, de o simplitate aparentă, cu metafore şi rime surprinzătoare, stil care‑i adusese notorietatea de la o vârstă foarte tânără, cât mai ales temele şi motivele poetice. Astfel, cea mai mare parte a poemelor scrise departe de Ţară reflectă noua experienţă de viaţă, drama omului „desţărat”, care ştia că nu se mai poate niciodată întoarce, purtând însă toate amintirile cu sine.

Ca un melc cu casa în spinare, Ştefan Baciu, călătorul pe alte meridian şi paralele, în locuri care de care mai îndepărtate şi mai exotice, şi‑a purtat, în gând şi în inimă, casa părintească, oraşul în care s‑a născut, cel în care a trăit apoi, toate locurile care aveau (sau nu tocmai) legătură cu existenţa sa, precum şi oamenii cunoscuţi, cărţile citite, întâmplările trăite.

 

Teme recurente ale poeziei lui Ştefan Baciu

 

Dacă ar fi să reducem la esenţă cea mai mare parte din poezia lui Ştefan Baciu scrisă după plecarea din ţară, am spune că două sunt cuvintele – ca două borne – în care aceasta poate fi cuprinsă: exil şi dor. Par puţine şi simple, dar ele pot acoperi un întreg univers poetic şi, mai ales, un întreg destin tragic. „Exil e când spui exil şi este exil”, căci simpla rostire aduce cu ea imediat realitatea existenţei.

Titlurile unor volume sau poeme cuprind explicit cei doi termeni – Radiografia cuvântului dor, Dor de Ţară, „Exil” – sau doar îi sugerează: „Patria”, „Caterincă pe Calea Victoriei colţ cu Sărindar”, „Elegie transilvană”, „Cetatea lui Bucur”, „Depărtişor”, „Adolescenţii de la Braşov” ş.a.

În loc de a invoca „zăpezile de altădată”, poetul se întreabă (şi se lamentează) unde sunt/ unde au dispărut toate câte făceau farmecul vremurilor tinereţii, în ţară, de negăsit în noile spaţii şi în noua etapă a vieţii: găzarii, gunoierii, simigiii, birja cu trocar, vizitiul, fumul de grătar etc., etc., „Ce‑a rămas din Gaudeamus? Ce‑a rămas din tinereţe?/ Pagină din Nostradamus/ şi un gust de grea tristeţe” („Ce‑a rămas?”, în ciclul Dor de ţară).

„Elegiile” diverse ascund în titlu şi dezvăluie în vers aceeaşi realitate – exilul – şi acelaşi permanent/ sfâşietor sentiment – dorul: „Palmierii din Rio de Janeiro/…/ îmi aduc aminte/…/ de salcâmul din Găieşti”, „În Pacific stau, pribeag/ şi‑nmoi peniţa în Ardeal”, „Depărtatul apropiat prieten Arşavir” („Elegie pentru Arşavir”), „Elegie sub Tropic la moartea Primarului cultural” ş.a.

Un titlu de poem – „16.XI. 1984” (în Dor de Ţară) – marchează direct timpul în care în România, în contrast cu albul pur al zăpezii, „corbi scriu cu aripi de doliu pe câmp poezia”, Crăciunul e „fără nume în calendar”, iar colindele, săniile, bradul mai există doar „în amintire”. Iar tot ce trăieşte doar în memoria poetului s‑a petrecut într‑un „timp trecut, mirific”, fiecare nume de prieten şi fiecare stradă sunt „ca apariţii prin perdele” şi se perindă, pe rând, în amintire (v., de ex., „Café de la Paix”).

Din cele două cuvinte amintite mai sus – exil şi dor – se desprind încă altele. Sunt ramuri, mai mari sau mai mici, care, împreună, alcătuiesc copacul poeziei/ simfoniei scrise de Ştefan Baciu departe de locurile natale.

Una dintre aceste „ramuri”, o subtemă lirică, este, fără îndoială, singurătatea.

Câteva titluri ale unor cicluri cuprind chiar explicit termenul – Poemele poetului singur, Poemele poetului pribeag, Singur în Singapur.

Călătorul ce a străbătut graniţe, continente şi lumi exotice, acel „Villon modern”, cum îl numise George Ciorănescu, „poetul pribeag, descoperitor de lumi şi culturi”, în termenii Crisulei Ştefănescu, deşi a cunoscut nu numai oraşe şi ţări variate, dar şi oameni diverşi, mulţi devenindu‑i prieteni, descrie adesea – în originale formule poetice – sentimentul de singurătate pe care îl resimte orice exilat. Versul lui, îşi spune, este „un cântec de unul singur” ( „Tiraj”). „Sunt singur, şi sunt gol şi obosit”, scrisese altădată (în „Întâlnire”), căci destinul l‑a făcut să stea stingher („Destin”). Poezia, ca tovarăş, i se pare uneori că se îndepărtează chiar şi ea. „Singur” se intitulează un poem. Cuvântul însuşi – singurătate – e „ameţitor”, aşa cum sunt „ultimul etaj al unui zgârie‑nori”, „o foaie de hârtie nescrisă”, „o şosea dreaptă, necunoscută,/ care poate duce, la fel, înspre cer/ sau în fundul unei prăpastii căscate” etc., etc. Comparaţia cu diverse şi neaşteptate imagini, sugestive prin concreteţea lor, se închide, de asemenea, neaşteptat, termenul „evadat din dicţionar” „se îndreaptă” înspre poet, precum „revolverul nevăzut, îndreptat înspre inimă” (v. „Definiţie”, în vol. Poemele poetului pribeag).

Termeni poetici şi sintagme sugestive, care întregesc sentimentul de singurătate, apar adeseori în poezia sa – „vântul străin”, „latitudinea necunoscută”, „norii întorşi”, „semn singur”, „geam aburit”, „cântec de saltar” (sertar, n.n.) etc., etc.

O variantă semantică a singurătăţii este sentimentul de clandestinitate, de desţărare, de rupere a rădăcinilor. „Şi eu sunt veşnic clandestin” scrie „călătorul (aflat acum) în tren de marfă”, pe când atunci (adică înainte de exil) avea „un loc în clasa‑ntâi”. Mai mult chiar, acum se simte ca un „arbore fără rădăcini”, udat de o ploaie care ea însăşi are un „sunet necunoscut”.

Pentru cel străin şi singur pe pământ străin, „clandestin” se traduce prin cel care simte şi ştie că „dincolo de tot, nimic nu‑ţi aparţine”.

Şi totuşi, călătorul, cu „viaţa făcută din porturi şi insule”, pare sofisticat, dar numai în mod aparent; el e un „cosmopolit” care se contemplă înconjurat de o „lampă din Honolulu”, „un plic din Mexico”, un tablou din Haiti”, „un zid de frunze tropicale”; foloseşte obiecte de provenienţă străină – scrie cu un „creion din USA/ pe o hârtie din Japonia”, e îmbrăcat cu haine din întreaga lume („cămaşă tocită din Milano/ cravata adusă din Buenos Aires/ Costumul/…/ fir englezesc cusut în Brazilia/ pantofii din piele de porc/ lucraţi în Uruguay”, trece sau locuieşte prin cele mai ciudate locuri, se „balansează între Brazilia şi Braşov” (dar Braşovul din gând!), raportând totul la ceea ce îi era familiar acasă („o gravură din Braşov”, străzi, locuri şi mulţi prieteni) pentru că România este o prezenţă permanentă, în orice împrejurare, în orice anotimp. Are prilejul să trăiască în cele mai îndepărtate şi exotice spaţii, dar în memorie sunt mult mai vii Tâmpa, Dealul Melcilor, Şcheiul, strada Morii, Bucegii. Orice loc, orice fenomen, orice întâmplare îi aminteşte de ţară – prin asemănare sau prin contrast.

Ca şi pentru Vintilă Horia ori alţi exilaţi, şi pentru Ştefan Baciu, Ţara pierdută continuă să existe în gând prin zeci şi zeci de trăiri, de întâmplări, de persoane concrete, de locuri. Toate sunt încă vii în amintire, iar depărtarea – în timp şi spaţiu – şi mai ales conştientizarea imposibilităţii revederii ori retrăirii provoacă sentimente fireşti de dor, de tristeţe, de durere.

Toate la un loc, însă, sub pana scriitorului, nasc Poezie.

Mihaela Albu

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest