„Oricâte greşeli va fi comis Regina Maria, înainte şi după război, războiul rămâne pagina ei, pagină cu care se poate făli, pagină care se va aşeza în istorie la loc de cinste. O găsim în tranşee printre combatanţi în rândurile înaintate, o găsim în spitale şi în toate posturile sanitare printre răniţi şi bolnavi. O găsim de faţă la toate adunările care încercau să facă puţin bine. Nu a cunoscut frica de gloanţe şi de bombe, cum nu a cunoscut teama şi scârba de molimă sau nerăbdarea faţă de eforturile aşa de des inutile, provocate de dorinţa ei de mai bine. Regina Maria şi‑a îndeplinit datoria pe toate fronturile activităţilor sale, dar mai presus de toate pe acela al încurajării şi ridicării moralului acelora care o înconjurau şi care au trebuit să decidă, în cele mai tragice momente, soarta ţării şi a poporului său. Se poate afirma că, în răstimpul pribegiei noastre în Moldova, Regina Maria a întrupat aspiraţiile cele mai înalte ale conştiinţei româneşti. Prin modul cum a influenţat în 1916 intrarea României în război şi din nou în 1918, când, aproape numai datorită ei, Regele Ferdinand nu a ratificat dezastruoasa pace de la Bucureşti, regina s‑a aşezat ca ctitoriţă a României întregite şi ca una din cele mai mari figuri ale istoriei noastre naţionale.”
Constantin Argetoianu
„Regina Maria, mai mult decât oricine altcineva, s‑a bătut pentru a asigura reîntoarcerea Transilvaniei, Basarabiei şi Bucovinei la România, la sfârşitul Primului Război Mondial. A dormit pe câmpurile de luptă ale celui de‑al Doilea Război Balcanic şi ale Primului Război Mondial, alături de soldaţii săi. Prin forţa de nezdruncinat a voinţei sale, această prinţesă britanică s‑a redefinit pe sine însăşi ca româncă, oferindu‑le supuşilor săi o mai bună înţelegere a ceea ce urma să fie România.”
Robert D. Kaplan
„Primul Război Mondial o transformă în erou naţional. Participă activ pe front, încurajează răniţii şi soldaţii din cele mai fierbinţi puncte de luptă, nu se teme de gloanţe, nici de epidemii, de tifosul exantematic sau gripa spaniolă, de răni sau de sărăcie. Maria sfârşeşte prin a fi supranumită «Mama Regina», «Mama răniţilor» şi «Regina‑soldat» (ea a şi fost comandant onorific al Regimentului 4 Roşiori, care i‑a purtat numele şi a cărui uniformă a îmbrăcat‑o, fiind şi o iscusită călăreaţă). A înfiinţat organizaţia «Regina Maria», care a dezvoltat o reţea de spitale în Moldova şi serviciul de ambulanţă. Nu numai că nu s‑a temut, dar a privit apropierea de poporul său ca pe un privilegiu pe care alte capete încoronate nu îl aveau.
Talentul Reginei Maria în politica externă nu a însemnat însă numai reprezentarea ţării, ci şi încercarea consolidării statutului de putere regională a României. Farmecul şi distincţia înnăscute au
transformat‑o pe regină într‑o stea mondială. Prin celebritatea ei, Regina Maria a făcut cunoscută România în întreaga lume.
După moartea lui Ferdinand I, în 1927, Maria a României îşi consacră toată energia bunului mers al ţării, sub domnia nepotului său, Regele‑copil Mihai. Alături de Principesa‑mamă Elena, ea îl însoţeşte pe noul rege în toate împrejurările, ocrotind copilăria celui chemat prea devreme să ia locul bunicului.
Regina Maria s‑a îmbolnăvit în 1936. A plecat la tratament în străinătate, dar era prea târziu. A murit la Sinaia, la 18 iulie 1938, în vârstă de şaizeci şi doi de ani, după o suferinţă teribilă.”
Majestatea Sa Margareta,
Custodele Coroanei Române
„S‑a spus despre ea că a format o întreagă generaţie – toţi bărbaţii au fost îndrăgostiţi de ea, toţi artiştii, inspiraţi de ea, toate femeile au dorit să‑i semene.”
Lesley Blanch
„Nici o figură publică din România nu a fost mai patriotă decât această Regină de neam străin.”
The New York Times
„Ovaţiile adresate noii Regine în Parlament erau sincere. Publicul era conştient că loialitatea fermă a Mariei faţă de cauza Aliaţilor a fost cea care îl sprijinise şi va continua să‑l sprijine pe soţul ei de origine germană. Ca Principesă Moştenitoare, fusese populară; ca Regină era şi mai iubită.”
Prinţesa Callimachi
„Este o realitate că prezenţa unui personaj romantic pe scena istoriei răstoarnă adesea echilibrul întregii acţiuni.”
Antonia Fraser
„Se spunea – şi nu erau departe de adevăr – că ea Regina Maria era adevăratul bărbat al familiei regale române. În cercurile oficiale se ştia foarte bine că în momentul în care armatele germane victorioase, dar puţin numeroase (1917), încercau să impună pacea României, doar ea a declarat că onoarea şi interesul obligau să se lupte până la capăt, că făcuse eforturi supraomeneşti pentru a împiedica tratativele, dar că fusese totuşi nevoită să cedeze în faţa politicienilor români. În Franţa au fost întotdeauna apreciaţi oamenii îndrăzneţi, de orice sex ar fi, ceea ce explică popularitatea Reginei Maria încă de la sosirea în ţara noastră.”
Generalul Mordacq, şeful Cabinetului Militar al prim-ministrului Franţei în 1919
„Sfârşitul său a avut un ecou dureros în întreaga ţară. Dintre toţi membrii familiei regale, ea era de departe cea mai iubită. Când apărea în public era întâmpinată cu interminabile ovaţii, de o sinceritate emoţionantă. Era pentru toţi obiectul unei profunde veneraţii. La aflarea veştii morţii sale numeroşi români au avut sentimentul că apusese mare parte din forţa spirituală a ţării lor.”
Henri Prost
„Apoi, într‑o bună zi, pe neaşteptate, regele m‑a întrebat dacă aş fi de acord să plec în străinătate pentru a pleda acolo cauza noastră. M‑am întrebat dacă voi avea destul curaj ca să iau asupra mea această răspundere. Brătianu era cel care venise cu ideea. Ardoarea entuziasmului meu era bine cunoscută alor mei, şi apoi nimic nu este mai elocvent decât o femeie răscolită. Aş fi de acord? «Eu? Să merg la Paris şi la Londra? Eu să susţin cauza noastră?» Neoficial, bineînţeles, dar, totodată, considerată de ai mei ca fiind cea mai potrivită de a face acest lucru pentru România. Un fior de mândrie mi‑a străbatut toată fiinţa. «Eu?» Desigur; eu eram cea chemată – da, cred că mă simţeam capabilă să‑mi susţin pledoaria chiar şi în faţa celor trei mari! Da, voi merge, am spus – o să fac tot ce pot. Era o misiune pe care o puteam îndeplini, mă simţeam capabilă s‑o fac, nu eram nici nervoasă şi nici speriată. Îmi făcea chiar plăcere.”
Regina Maria despre demersul plecării la Paris în contextul Conferinţei de Pace din 1919
