Din ultimul număr:
Contemporanul » Istorie – Documente – Politică » „Peninsula misterioasă”

„Peninsula misterioasă”

În articolul precedent, o încercare de evocare a istoricului de artă Doina Păuleanu, dispărută fulgerător dintre noi la sfârşitul lui decembrie 2020, promiteam o cronică a ultimei sale cărţi: Peninsula misterioasă – incursiune în istoriile Constanţei, publicată în condiţii grafice de excepţie la Editura Monitorul Oficial, în 2019. Nu ar fi trebuit să fie ultima sa lucrare pentru că, din câte am aflat, aşa neobosită şi plină de energie cum era, mai avea încă o carte în lucru. Însă, uneori, planurile omului nu coincid cu cele ale Domnului…

Impresionantul volum, însumând nu mai puţin de 500 de pagini dense, îi este dedicat întru totul străvechiului Tomis, cetatea de exil a lui Ovidiu şi spaţiul care, în plutirea lui permanentă între legendă şi realitate istorică, a adoptat‑o pe Doina Păuleanu, la fel cum şi ea, la rândul ei, fascinată şi de misterele încă nedezlegate, şi de ceea ce secole de istorie au consemnat despre Constanţa, s‑a dedicat deplin acestui loc. Nu e primul caz cunoscut când un căturar născut în altă parte ajunge, prin studiu, perseverenţă şi dăruire să cunoască un spaţiu mult mai bine decât cei originari de acolo. Doina Păuleanu era braşoveancă de origine, iar resorturile care au determinat ataşamentul ei total faţă de oraşul de la Marea Neagră au, cu siguranţă, şi o explicaţie culturală, dar şi una pur personală pe care, din nefericire, autoarea nu ne‑o mai poate dezvălui.

Pentru alcătuirea cărţii Peninsula misterioasă – incursiune în istoriile Constanţei, de fapt un adevărat tom, a fost nevoie de o muncă uriaşă pentru că lucrarea, cu o impresionantă bibliografie, se susţine pe documente şi imagini de arhivă, pe mărturii, pe lucrările dedicate oraşului, mai înainte scrise, pe dovezi arheologice, într‑un cuvânt pe toate sursele de documentare la care apelează un cărturar dedicat, aşa cum a fost Doina Păuleanu.

Parcurgând ultimul ei volum am putut încă o dată constata că n‑am pierdut doar un istoric de artă deosebit de valoros, am pierdut, în egală măsură, un istoric al culturii despre care s‑a ştiut şi s‑a vorbit prea puţin. Sunt impresionante, în egală măsură, erudiţia autoarei, spiritul ei iscoditor ce nu lasă să‑i scape nici un detaliu semnificativ, talentul literar şi darul de a comunica în mod real cu cititorul pe care îl antrenează efectiv în aceste incursiuni prin „istoriile” şi nu neapărat „istoria” Constanţei. Acest plural nu face altceva decât să se distanţeze de o abordare academistă a unui subiect atât de vast, propunând o cunoaştere a trecutului acestui oraş filtrată prin felurite subiectivităţi, începând cu cea a neconsolatului exilat Ovidiu şi terminând cu cele ale unor celebri colecţionari de artă sau artişti care au trăit la Constanţa, precum Krikor Zambaccian sau pictorul Marius Bunescu.

Amplul volum e structurat în cinci capitole mari: Lumea veche – Legende, mituri, eroi şi exilaţi; Palimpsest de culturi şi civilizaţii; Comunităţi şi lăcaşuri de cult; Funcţiuni, construcţii, amenajări, utilităţi în spaţiul public şi privat al urbei marine şi Lumea modernă – Case, vile, palate, proprietari şi chiriaşi. Chiar şi o sumară trecere în revistă a celor cinci capitole ale cărţii, împărţite la rândul lor în subcapitole cu titluri sugestive, ne sugerează amploarea cercetării întreprinse de Doina Păuleanu, dar şi pluridisciplinaritatea demersului. Pentru că autoarea nu interoghează doar sursele livreşti, ci, în egală măsură, încearcă să cunoască şi să transmită istoria locului aşa cum se reflectă ea în monumentele civile şi de cult, în arhitectura caselor particulare de toate felurile (conace, palate, vile), în imaginea de ansamblu a unei cetăţi multimilenare în continuă prefacere, de la fondarea ei, cel mai probabil în secolul al VI‑lea î.H., şi până în zilele noastre.

Prima pagină a cărţii sugerează cititorului, pe de o parte, dificultatea şi complexitatea demersului, iar pe de alta, fascinaţia autoarei pentru subiectul abordat: „Corăbierii greci care au dorit să se instaleze acum 2500 de ani în zona mediană a Pontului Stâng, nici nu aveau altă alegere, de‑a lungul celor 100 km de ţărm monoton, decât pintenul de pământ înaintat în mare, care înscrie în concavitatea sa (braţ molatic ca gândirea unui împărat poet) micul golf; peninsula este responsabilă pentru întemeierea oraşului Tomis – Constanţa şi implicit pentru intrarea sa în istorie. A‑i dedica o carte înseamnă a gândi la cele peste 85 de generaţii care su trăit intra muros – în incinta zidurilor, cândva reale, acum imaginare – a găsi şi a extrage din acest palimpsest semnele durabile, secrete, omise sau doar uitate ale trecerii, dar şi ale absenţei lor (pentru că au fost şi etape de distrugere sau întuneric), a înţelege şi a face vizibil genius loci într‑un spaţiu elecvent nu doar în întinderea, ci şi în profunzimea sa”.

Cum era firesc, primele subcapitole ale părţii I sunt dedicate istoriei întemeierii Tomisului şi mitului său fondator. Deşi prima atestare a cetăţii, aparţinând lui Memnon din Heracleea Pontică, este în secolul III î.Hr., dovezile arheologice certifică fondarea oraşului de către milesieni, cu trei secole mai devreme. Cu toate acestea, explicabil, cartea începe cu evocarea poetului latin Ovidiu, pentru ca, pe parcursul mai multor pagini, el să rămână o sursă asupra căreia autoarea revine constant. Versurile din exil ale lui Ovidiu sunt o mărturie vie, chiar dacă extrem de subiectivă, a vechimii oraşului şi o primă referinţă, care vine din sursă directă, despre specificul locului.

În mod surprinzător, mitul fondator al Tomisului se leagă de expediţia argonauţilor. În subcapitolul intitulat „Numele locului este mai vechi decât cetatea însăşi” Doina Păuleanu afirmă: „Iniţial numele aşezării a fost Tomis (…); substantivele greceşti (tomos) – «tăietură, bucată» şi (tomeis) – «cuţit, lamă» leagă numele oraşului de celebra legendă a argonauţilor (parte a eposului mediteranean), prin fratricidul comis de Medeea asupra fratelui ei Absyrtos, cu scopul de a întârzia corăbiile regelui Aietes (tatăl lor), care se opresc pentru a recupera trupul tânărului şi a‑l înmormânta; adaptând‑o resentimentar marginii de lume în care a fost relegat, Publius Ovidius Naso afirmă fără echivoc: Iată de ce Tomis i s‑a spus acestui loc / pentru că aici o soră şi‑a tăiat fratele în bucăţi”.

Pe nesimţite, pagină cu pagină, cititorul parcurge secolele de existenţă ale oraşului‑port de la Marea Neagră, fără a‑şi da de la început seama că autoarea, cu eleganţa care o caracteriza, susţine o adevărată lecţie de istorie, savantă şi totodată nonconformistă, deloc aridă, bazată pe mărturiile vii, pe memoria oamenilor şi a clădirilor dispărute ori păstrate, pe subiectivităţile artiştilor, fotografilor, scriitorilor, muzicienilor.

Multe lucruri neştiute ies la lumină din acest volum. Aflăm, de pildă, că un anume Petre Grigorescu, sibianul descoperit în arhivele justiţiei dobrogene ca primul cumpărător de pământ din această parte de ţară, la 1880, face şi primul început de romanizare a Dobrogei, înfiinţând ziarul „Constanţa” în care, până în 1905, militează pentru acordarea de drepturi politice dobrogenilor şi pentru propăşirea culturală a zonei. Este evocată apoi, cu nostalgie, prezenţa Reginei Elisabeta la ţărmul mării, precum şi a Regelui Carol I, dar şi evenimentul primirii la Constanţa de către familia regală a ţarului Nicolae al II‑lea, spre a aminti doar câteva dintre figurile marcante şi câteva dintre momentele care rămân înscrise în istoria locului. De asemenea, cititorul află istoria celor mai importante edificii ale Tomisului: Cazinoul, Casa cu lei, Palatul Grigore Sturdza, Casa Sutzu, Casa Hrisicos etc.

Atmosfera de epocă este întreţinută între paginile cărţii prin evocarea a ceea ce a avut Constanţa mai pitoresc: portul, plajele, cafenelele, bodegile, hotelurile, pieţele, farul genovez. Iată doar un citat evocator la care recurge Doina Păuleanu pentru a sublinia farmecul unic al locului. Ea îl aminteşte pe Tudor Şoimaru, autorul unei monografii romanţate a Constanţei, care definea astfel locul: „Constanţa s‑a născut din drojdie de cafea, Afrodită orientală. Şi totuşi, cei care au pus‑o sub semnul cafelei au fost nişte înţelepţi (…) Cu un şerbet de trandafir şi o gingirlie ai o filozofie unică. Fără dramă, fără ecuaţii sufleteşti. Ai nostalgia peisajului şi lenea desţelenirii; mori cu fiecare plecare de vapor şi renaşti cu toate sosirile”.

În încheiere trebuie subliniat că istoriile Constanţei aşa cum ni le dezvăluie cu pricepere, farmec şi nostalgie Doina Păuleanu sunt însoţite de o bogată ilustraţie cu fotografii de epocă, mărturiile a ceea ce a fost odinioară străvechiul Tomis.

Printr‑o viaţă dedicată culturii şi prin neobosita ei activitate de critic şi istoric de artă, prin dragostea dovedită faţă de oraşul de adopţie, Doina Păuleanu, autoarea acestei remarcabile restituiri, îşi leagă pentru totdeauna numele de Constanţa şi devine astfel o parte din istoria ei.

■ Scriitor, istoric al artelor, publicist

Luiza Barcan

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Luiza Barcan

Luiza Barcan, critic și istoric de artă, doctor în arte vizuale, expert al Ministerului Culturii în domeniul: Bunuri cu semnificație culturală – artă medievală, secolele XVIII-XIX, jurnalist, expert al Casei de Licitații Vikart. Membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest