Contemporanul » Istorie – Documente – Politică » Garabet Ibrăileanu: luciditatea conştiinţei naţionale

Garabet Ibrăileanu: luciditatea conştiinţei naţionale

Majoritatea elevilor de liceu au bunici în viaţă. Au, adică, o legătură vie, activă, cu oamenii din care se trag şi cu care, din multe puncte de vedere, seamănă. Bunicii elevilor de liceu sunt născuţi cam cu şaptezeci de ani în urmă. Bunicii au avut şi ei bunici pe genunchii cărora au stat, care le‑au spus poveşti, care le‑au dat poveţe şi căldură sufletească. Bunicii elevilor de liceu de acum seamănă şi ei cu bunicii lor, din anumite puncte de vedere. Iată, dar, că, de la bunicii bunicilor până la actualii nepoţi elevi de liceu, acoperim aproape o sută cincizeci de ani. Adică exact atât cât a trecut de la naşterea lui Garabet Ibrăileanu, un străbunic al culturii române actuale născut pe vremea străbunicilor elevilor de acum (1871) şi stins pe vremea bunicilor elevilor de acum (1936). Pe genunchii lui Garabet Ibrăileanu a stat cultura română modernă. Adică, mă rog, nu a stat chiar pe genunchii lui, pentru că Garabet Ibrăileanu avea fobia microbilor, purta mănuşi şi se dezinfecta constant. Era, iată, contemporan cu noi! Nu avea mască, dar avea o barbă în dosul căreia se ascundea. Dar aceste amănunte, care ni‑l traduc pe Ibrăileanu în termenii noştri de astăzi, care îl actualizează şi poate ni‑l fac simpatic, nu ne spun, de fapt, prea multe despre cine a fost cu adevărat Ibrăileanu, care a fost miza activităţii lui, care a fost sensul operei lui. De ce este el important astăzi?

Simplu spus: pentru că din el, şi din el, ne tragem, din punct de vedere cultural. Departe de a fi o povară – „încă un nume”, cu nişte date, cu nişte comentarii sau citate –, Ibrăileanu ne‑a ajutat încă de atunci, de pe vremea lui, să ducem orice povară. Ştiu că e la modă astăzi în România ecranelor noastre de toate zilele să considerăm că tot ce e „vechi” e depăşit. Dar nu e aşa, pentru că multe din lucrurile sau ideile sau personalităţile „de demult” ne‑au dat naştere, de fapt. Adică trăiesc încă în noi. Adică nu sunt o povară, ci ne‑au ajutat încă de atunci, hăt, de pe vremuri, din basme, să ducem poverile de azi. Doar că noi nu ştim, şi ne încăpăţânăm să ducem de unii singuri poveri şi să înfruntăm de unii singuri provocări pe care ne‑ar fi mult mai uşor să le rezolvăm împreună cu ce e mai bun în noi, adică în istoria culturii române. „Lucrul în echipă” nu e numai între contemporani – unii dintre aceşti contemporani, fie vorba între noi, dovedindu‑se atât de slabi de minte sau de caracter, încât sunt mai inactuali decât orice geniu pierdut în noaptea timpurilor –, ci şi între noi şi marile minţi ale trecutului. Pe care nu trebuie să le discriminăm din pricina unui accident biografic. Şi ce dacă au trăit acum un secol? Oare chiar nu ne pot ajuta cu nimic astăzi? La urma urmelor, au fost de faţă atunci când lumea noastră s‑a născut. Au moşit‑o. Ştiu ce s‑a pus în ea, care au fost ingredientele şi reţeta. Ibrăileanu s‑a născut înainte de Războiul de Independenţă şi a murit când Adolf Hitler venise deja la putere în Germania. A trecut prin prăbuşirea Imperiului Otoman, răscoalele din 1907, Primul Război Mondial, Revoluţia Bolşevică, ascensiunea fascismului, a nazismului şi marea criză economică (1929‑1939). E ceva ce exista atunci şi nu există şi astăzi? Poate că au dispărut unele forme istorice, dar forţele şi conceptele care răvăşesc lumea contemporană sunt aceleaşi.

Ce a făcut Ibrăileanu în acest context? De ce a fost el important? A fost el un fatalist care să spună: „Nu se poate face nimic, aşa sunt românii/ aşa suntem noi: proşti, leneşi, corupţi”? A fost el un activist bezmetic care a cerut să se arunce tot trecutul, toată istoria, la coş, pretinzând că lumea începe cu el şi cu iluzii de slogan publicitar?

Nimic din toate acestea. Ca orice om inteligent, Ibrăileanu era un realist. Ca orice om realist, Ibrăileanu era mai degrabă pesimist. Ca orice pesimist, Ibrăileanu nu avea încredere în formule şi sloganuri şi de aceea era un spirit activ, trecând el la lucru, punând „osul la treabă”. Ibrăileanu a pus pe roate în 1906 şi a condus până în 1930 Viaţa Romînească, cea mai importantă revistă literară a României monarhice după Convorbiri literare (fondată în 1867 şi în viaţă şi astăzi). Ambele au fost fondate şi au apărut în perioadele lor de glorie la Iaşi. Ceea ce înseamnă că Ibrăileanu a strâns în jurul lui şi a promovat un nucleu de oameni talentaţi şi inteligenţi (C. Stere, Nicu Gane, M. Sadoveanu, G. Topîrceanu, Calistrat Hogaş, Octavian Goga, Gala Galaction, Ion Agârbiceanu şi alţii) care au contribuit hotărâtor la dezvoltarea culturii române moderne. Cu Viaţa Romînească Ibrăileanu a asigurat linia de continuitate a culturii ieşene, moldoveneşti şi naţionale, prelungind direcţia inaugurată de Convorbiri literare şi combinând scriitori de la Convorbiri… (precum N. Gane sau I. Al. Brătescu‑Voineşti) cu noile talente.

Ibrăileanu a scris Spiritul critic în cultura românească (1908), în care susţine în mod strălucit nevoia de luciditate în viaţa culturală a unei ţări şi face un elogiu marilor scriitori şi oameni politici moldoveni care au ştiut să ilustreze şi să pună în practică modernizarea organică, fără extremisme, demagogie şi imitaţii ieftine sau pripite, şi liniile de continuitate ale culturii române. Intelectualul de origine armeană Ibrăileanu, moldovean sadea, susţine valoarea direcţiei naţionale în cultura română, necesitatea specificului national, adică a valorificării originalităţii noastre, a modului nostru, românesc, de a privi, înţelege şi valorifica artistic şi cultural lumea.

Ibrăileanu nu a făcut aceste lucruri de pe poziţiile unui boier, ale unui om care îşi putea finanţa singur activitatea. De altfel, Ibrăileanu a fost unul dintre marii noştri intelectuali care nu au studiat în străinătate. Ibrăileanu a studiat în şcoli şi universităţi româneşti. A fost un produs al culturii româneşti. A fost o strălucită întruchipare a valorii şcolii româneşti clasice, care pregătea, din copii săraci, academicieni.

Ce ne spune, deci, Ibrăileanu astăzi? Ne arată valoarea solidarităţii lucide în jurul construcţiei naţionale. Ne arată că se poate lupta şi ne demonstrează, prin cărţile şi activitatea lui generoasă ca director de revistă care şi‑a pus munca în slujba tinerilor pe care‑i publica şi încuraja, cum se poate structura o ţară, cum se poate lupta pentru cultura română. Adică pentru noi şi ai noştri.

■ Istoric, scriitor, critic şi istoric literar

Mircea Platon

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Mircea Platon

Mircea Platon (n. 23 iunie 1974, Iaşi) Redactor-șef la Convorbiri literare (Iași). Doctor în Istorie (2012), The Ohio State University at Columbus, Ohio, SUA. A publicat peste 200 de eseuri, comentarii politice și recenzii în toate marile ziare și reviste [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest