Istorie – Documente – Politică

De la proiectul „pop” la disciplina complexităţii

Subdomeniu al antropologiei culturale caracterizat prin amplitudinea şi diversitatea cercetărilor, antropologia urbană s‑a constituit drept un răspuns al antropologilor la impasul declanşat de „disoluţia obiectului tradiţional”[1], cauzată de sfârşitul colonialismului. Această criză a deschis drumul către o critică a fundamentelor antropologiei, concretizată în reabilitarea grupurilor fără istorie, „stagnante în timp şi spaţiu”[2]. Scopul iniţial a fost acela de a înţelege felul în care urbanizarea, devenită treptat un fenomen global, a generat un mod specific de viaţă marcat, printre altele, de tulburări sociale şi culturale. Prin reevaluarea opţiunilor cercetării, antropologia urbană a operat o consolidare a studiului culturilor şi societăţilor umane în diversitatea lor, o reafirmare a proiectului global al antropologiei.

Metoda etnografică de cercetare a propulsat noul subdomeniu pe terenul ocupat în mod clasic de sociologi, în oraşele numeroaselor oportunităţi, libertăţii, dar şi izolării, conflictului sau birocratizării tuturor aspectelor vieţii umane. Studiile antropologilor din prima jumătate a secolului XX şi‑au îndreptat atenţia către impactul urbanizării asupra zonelor rurale, fiind tributare primelor interpretări ale conceptelor de „comunitate” şi „societate” propuse de Hegel şi de mediul academic german de la finalul secolului al XIX‑lea. La Berlin şi Göttingen activau personalităţi din domenii diverse precum Georg Simmel şi Ferdinand Tönnies (sociologi), Wilhelm Windelband (filozof), Moritz Lazarus, Heymann Steinthal şi Wilhelm Wundt (psihologi). Teoriile lor au influenţat exponenţii principali ai Şcolii de la Chicago, William Isaac Thomas, Robert Ezra Park şi Louis Wirth, care, prin activitatea lor, au pus bazele antropologiei urbane. Oraşul Chicago devenise până în anul 1930 al doilea oraş ca mărime din Statele Unite şi al cincilea la nivel mondial, cu peste trei milioane de locuitori, un spaţiu în care apar noi probleme sociale. „Segregarea, delincvenţa, criminalitatea, vagabondajul, şomajul, formarea bandelor etc. s‑au impus ca teme de cercetare cu o anumită urgenţă, cu atât mai mult cu cât o serie de cercetători din această „şcoală” fuseseră iniţial jurnalişti şi experţi municipali responsabili cu documentarea sau rezolvarea problemelor sociale urbane”[3]. Astfel, oraşul eterogen, dens este segmentat în ecosisteme supuse analizei, de la zone ale normalităţii la periferii şi ghetouri, arii care influenţează organizarea socială, precum şi atitudinile sau ideile locuitorilor lor. Harta oraşului într‑o continuă prefacere se reflectă la nivel individual în specializarea ocupaţională, secularizarea vieţii, relaţiile tranzitorii sau instrumentale.
Raportarea la lumea rurală pentru a înţelege oraşul drept loc al „apariţiei individului ca unitate de gândire şi acţiune”[4] este considerată astăzi eroarea metodologică a Şcolii de la Chicago. Însă, din contrastul modului de viaţă urban cu universul rural idealizat, s‑au sedimentat o serie de perspective modelatoare pentru istoria antropologiei urbane: „etnografia singurătăţii”[5], cartografierea imaginară a oraşului în „regiuni morale”[6] sau „arii naturale de segregare”[7] şi spaţiul urban văzut ca un întreg articulat într‑o reţea în care circulă un set de valori, idei şi standarde. În ambianţa academică occidentală a anilor ’60, antropologia urbană se situa în sfera „pop”[8], catalogare augmentată de interdisciplinaritatea care a însoţit‑o încă de la început. Studierea aşa‑numitelor „societăţi complexe” se dezvoltă pe fondul unor schimbări radicale în ştiinţele sociale, antrenate de rapida transformare a pânzei urbane, în care erau integrate la acea vreme, mai mult sau mai puţin controlat, comunităţi rurale. De ce şi în ce fel migrează populaţia către oraşe? Ce efecte au migraţia şi locuirea în mediul urban asupra familiei şi asupra sistemului tradiţional de rudenie? Care sunt resorturile adaptării individuale? Ce forme de stratificare socială sunt caracteristice oraşelor? Cum poate metodologia antropologiei (ex. observaţia participativă) să fie reconciliată cu diversitatea vieţii urbane? Aceste chestionări preliminare se sedimentează în subiecte de cercetare a alterităţii acasă („antropologia săracului”[9]): migraţia rural‑urban, structura familiei în mediul urban, adaptarea, stratificarea socială, pluralismul cultural, „cultura sărăciei”[10] (Lewis, 1959, 1966) şi dinamici ale comunităţilor urbane[11] (Hannerz, 1969). Din punct de vedere metodologic se înregistrează o restrângere a ariei de cercetare, vizate fiind segmente ale populaţiei clar delimitate în matricea oraşului.
Următoarea decadă va promova o „antropologie a complexităţii”[12], completată de critica perspectivelor fragmentate asupra realităţii urbane abordate anterior. Leeds (1972) considera că oraşul nu poate fi gândit ca o unitate izolată, ci făcând parte dintr‑un sistem extrem de complex de interacţiuni şi relaţii, numit societate.
În 1977, Richard G. Fox reflecta: „Dacă antropologia ar putea spune lucruri noi despre oraşe, dacă antropologii ar putea efectua cercetări eficiente în zonele urbane, consider că atunci disciplina […] va trăi în prezentul complex mai degrabă decât expirând alături de trecutul primitiv”[13]. Programul elaborat de Fox avea în vedere studierea „instituţiilor urbane şi mediilor lor culturale în multe societăţi şi perioade de timp diferite”[14] şi distingea între antropologia urbanismului, antropologia urbanizării şi antropologia sărăciei urbane. Prima perspectivă s‑a axat pe cercetarea caracteristicilor specifice vieţii în mediul urban. Antropologia urbanizării a abordat problema migraţiei populaţiei din mediul rural către oraşe, iar antropologia sărăciei urbane a individualizat probleme relevante pentru viaţa în oraşe. Extinderea cercetărilor a pavat drumul către sistematizarea cadrului teoretic şi promovarea unei structuri unificatoare a ideilor. „Urbanul” a fost abordat fie din perspectiva spaţiului fizic sau din cea socială, legată de atitudinile şi comportamentele asociate vieţii în oraş. Oraşul, văzut drept fundament al civilizaţiei moderne, a devenit un reper pentru înţelegerea profundă a procesului care a dat naştere unor comunităţi diferite faţă de cele tradiţionale. Caracteristicile sale, viteza, competiţia şi individualismul suscită schimbări în instituţiile micro‑sociale precum căsătoria, familia, rudenia. Conţinutul etnografiilor urbane se diversifică, abordând problematici precum minorităţile etnice, educaţia, simbolismul oraşului, „religia urbană”, migraţia şi munca, antropologia şi urbanismul. Sunt evidenţiate legăturile dintre micro‑procese şi macro‑procese. Cercetările calitative de lungă durată efectuate în comunităţi restrânse sau pe subiecţi unici nu excludeau metoda etnografică şi le permiteau antropologilor să rămână holistici în analiza lor.
La sfârşitul secolului XX, în contextul globalizării şi al asaltului postmodern împotriva cercetării de teren, asistăm la o nouă poziţionare metodologică şi teoretică. Antropologia urbană este redefinită drept cercetare antropologică în mediul urban. Cercetările sunt adesea integrate discursului altor ştiinţe sociale, o extindere a zonelor de interes spre a cuprinde aproape fiecare dimensiune a vieţii urbane, de la poveşti individuale la cartiere şi instituţii, conexiuni între locuri şi populaţii în ansamblul sistemului urban, compararea comunităţilor la nivel regional, naţional şi internaţional. În practică, metodologia cercetării a favorizat studiul grupurilor relativ omogene sau a celor bazate pe coexistentă sau apartenenţa comună la un anumit registru al vieţii în oraş. Au fost analizate laborios şi problemele culturilor şi identităţilor urbane: conceptul de etnie, subculturile marginalităţii, delincvenţei şi numeroase expresii artistice ale „teatrului urban”[15] (festivaluri, parade şi carnavaluri, procesiuni, evenimente politice, sportive sau comerciale). Nu au fost uitate perspectivele istorice, mecanismele de funcţionare a anumitor grupuri sociale de‑a lungul timpului.
Astăzi „antropologia urbană se referă la studiul sistemelor culturale ale oraşelor, dar şi conexiunilor acestora cu locuri şi populaţii mai mici, parte dintr‑un sistem urban global”[16].
„…Problemele contemporane ale antropologiei urbane includ migraţia rural‑urban, demografia, adaptarea şi ajustarea oamenilor în spaţii intens populate, efectele condiţiilor urbane asupra pluralismului cultural şi a stratificării sociale, reţelelor sociale, funcţiile relaţiilor de rudenie, munca, creşterea oraşelor, arhitectura, criminalitatea (şi alte dileme urbane), probleme practice urbane precum locuinţele, transportul, utilizarea spaţiului, infrastructura şi managementul deşeurilor.”[17] Până în 2030 aproape 5 miliarde dintre noi vom trăi în mediul urban, în oraşe responsabile pentru cea mai mare parte a poluării universale şi pentru 80% din emisiile de gaze cu efect de seră. Aceste aglomerări urbane vor fi lovite de efectele schimbării climatice şi vor fi nevoite să suporte costurile adaptării. Cum anume putem reinventa viaţa urbană pentru a putea garanta cetăţenilor idealul de securitate şi prosperitate pe care urbanizarea pare să‑l promită dintotdeauna? Antropologia îşi aduce aportul fundamental în trasarea proiectului urban al secolului XXI, sub forma oraşului „care conştientizează şi celebrează soarta noastră comună, care deschide uşi către empatie şi cooperare”[18].

Sursa foto: Favela Paraisópolis, São Paulo- https://urbanage.lsecities.net/photographs/paraisopolis-favela-sao-paulo; Proteste Hong Kong 2020, https://www.reddit.com/r/nextfuckinglevel/comments/jzqdn7/even_amid_the_chaos_that_has_been_2020_the_people/

 

Bibliografie:

  1. Michel Agier, Les savoirs urbains de l’anthropologie, https://doi.org/10.4000/enquete.683
  2. Richard Basham, David DeGroot, Current Approaches to the Anthropology of Urban and Complex Societies, American Anthropologist, 79(2): 414-440. https://anthrosource.onlinelibrary.wiley.com/doi/pdf/10.1525/aa.1977.79.2.02a00130
  3. Wolfgang Kaltenbacher, Positioning Urban Anthropology: A Road Map for a History of Ideas, 2018, https://doi.org/10.1177/0392192117740024
  4. Amrit Kumar Bhandari, Urban anthropology: an overview of the discipline and scope, Journal of Sociology & Antropology-Vol. IV, 2010, https://www.researchgate.net/publication/215457781_Urban_Anthropology_An_Overview_of_the_Discipline_and_Scope
  5. Charles Montgomery, Oraşul fericit. Transformându-ne vieţile prin design urban, Igloo Media, Bucureşti, 2020.
  6. Giuliana B. Prato, Italo Pardo, Prato & Pardo – Urban Anthropology, https://www.researchgate.net/publication/341443760_Prato_Pardo_-_Urban_Anthropology

■ Muzeograf, Casa Filipescu‑Cesianu, Secţia Antropologie, Dr. în Arte

 

Note:
[1] Kaltenbacher, 2018. https://doi.org/10.1177/0392192117740024
[2] Bhandari, 2010, 8. https://www.researchgate.net/publication/215457781_Urban_Anthropology_An_Overview_of_the_Discipline_and_Scope
[3] Agier, 1996, 4. https://journals.openedition.org/enquete/683
[4] Agier, 1996, 5. https://journals.openedition.org/enquete/683
[5] Agier, 1996, 3. https://journals.openedition.org/enquete/683
[6] Agier, 1996, 8. https://journals.openedition.org/enquete/683
[7] Agier, 1996, 7. https://journals.openedition.org/enquete/683
[8] Basham, DeGroot, 2009, 415. https://anthrosource.onlinelibrary.wiley.com/doi/pdf/10.1525/aa.1977.79.2.02a00130
[9] Prato, Pardo, 2013, 91. https://www.researchgate.net/publication/341443760_Prato_Pardo_‑_Urban_Anthropology
[10] Prato, Pardo, 2013, 85. https://www.researchgate.net/publication/341443760_Prato_Pardo_‑_Urban_Anthropology
[11] Prato, Pardo, 2013, 85. https://www.researchgate.net/publication/341443760_Prato_Pardo_‑_Urban_Anthropology
[12] Prato, Pardo, 2013, 94. https://www.researchgate.net/publication/341443760_Prato_Pardo_‑_Urban_Anthropology
[13] Wolfgang Kaltenbacher. 2018. https://doi.org/10.1177/ 0392192117740024
[14] Wolfgang Kaltenbacher. 2018. https://doi.org/10.1177/ 0392192117740024
[15] Wolfgang Kaltenbacher, 2018. https://doi.org/10.1177/ 0392192117740024.
[16] Wolfgang Kaltenbacher, 2018. https://doi.org/10.1177/ 0392192117740024.
[17] Wolfgang Kaltenbacher, 2018. https://doi.org/10.1177/ 0392192117740024.
[18] Montgomery, 2020, 39.

Alexandra Rusu

Total 1 Votes
0

Contemporanul

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent cu aparițiile editoriale, inclusiv ale editurii Contemporanul, care vă pune la dispoziție un portofoliu variat de cărți de calitate, atât romane și cărți de beletristică, cât și volume de filosofie, eseu, poezie și artă.
Contemporanul promovează cultura, democrația și libertatea de exprimare.

The Contemporanul, founded in 1881, is a national journal for culture, politics and science, including reports on ongoing Romanian and international cultural, social and political events, as well as on quality books brought out by the Contemporanul Publishing in the fields of literature, philosophy, essay, poetry and art.

The Contemporanul Journal promotes culture, democracy and freedom of speech.

www.contemporanul.ro

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button