Din ultimul număr:
Contemporanul » Istorie – Documente – Politică » Cărţi cu blazon: Ex‑librisul familiei Basarab Brâncoveanu

Cărţi cu blazon: Ex‑librisul familiei Basarab Brâncoveanu

Călăreţul din acest blazon, care ţine în mâna dreaptă o sabie ridicată, în vârful căreia este înfipt un cap de turc, a fost reprodus în a doua jumătate a secolului al XIX‑lea pe sigiliul şi argintăria familiei, pe soclul statuii Domniţei Bălaşa (opera sculptorului Karl Storck) de la biserica omonimă, dar şi pe frontispiciul unei partituri tipărite la Paris în 1877…

Aristocraţia românească, asemenea celei europene, nu‑şi aplica blazonul doar pe reşedinţe, lespezi funerare, cărţi de vizită, veselă ş.a., ci şi pe cărţile din propria bibliotecă, sub forma ex‑librisurilor heraldice. Găsim acest tip de ex‑libris pe coperte sau în interiorul cărţilor ca amprentă sigilară, ştampilă sau etichetă, constituind o sursă inedită de informaţii pentru reconstituirea unor biblioteci dispărute. O astfel de carte purtătoare de blazon se găseşte în Biblioteca Muzeului Municipiului Bucureşti. Atât prin conţinut, cât şi prin ex‑libris, ea este legată de familia Brâncoveanu. Cartea a fost scrisă la comanda prinţului Grigore Basarab Brâncoveanu (1827‑1886), iar exemplarul din colecţia muzeului a fost marcat cu ex‑librisul etichetă al fiului său, Mihai Constantin Basarab Brâncoveanu (1875‑1967), şi oferit în dar în 1932. Mică operă de artă grafică (8×6,7 cm.), ex‑librisul conţine „călăreţul purtând un cap de turc tăiat” din stema lui Constantin Brâncoveanu primită în 1688 şi textul EX LIBRIS BRANCOVAN. Eticheta este aplicată pe interiorul primei coperte a cărţii Notice historique et généalogique sur les princes Bassaraba de Brancovan publicată la Geneva în 1889. Este o ediţie de lux in‑folio, imprimată pe hârtie cu filigran, într‑un tiraj de 300 de exemplare numerotate.

Cartea prezintă istoria familiei numită, în grafie franceză, „Bassaraba de Brancovan”, de la începătorul neamului (David din Brâncoveni din secolul al XVI‑lea) până la cei care purtau acest nume la sfârşitul secolului al XIX‑lea, înşiruiţi în arborele genealogic de la sfârşit. Aceştia erau prinţul Grigore Basarab Brâncoveanu, fiul lui Gheorghe Bibescu, domn al Ţării Româneşti (1843‑1848), din prima sa căsătorie cu Zoe Brâncoveanu, şi copiii prinţului: Mihai Constantin, născut în 1875, Ana Elisabeta (viitoarea contesă Anna de Noailles), născută în 1876, şi Caterina Elena (viitoare contesă de Caraman‑Chimay), născută în 1878. Lucrarea a fost redactată de Amédée conte de Foras (1830‑1899) la cererea prinţului Grigore, care i‑a pus la dispoziţie arhiva familiei. În Cuvântul introductiv, genealogistul arată că „puţine zile înainte de moarte (l5 oct. 1886, n.n.), prinţul de Brancovan mi‑a încredinţat sarcina de a cerceta adevărul asupra Casei, căreia îi perpetuează cu atâta nobleţe numele (…). E o pioasă datorie pentru mine de a îndeplini ultimele dorinţe ale unui prieten mult regretat”. Grigore Basarab‑Brâncoveanu, dezamăgit de lipsa de susţinere politică a tatălui său, candidat la Domnie în alegerile din 1859, se autoexilase în Franţa după 1860. Presimţindu‑şi sfârşitul, prinţul a comandat această lucrare pentru ca urmaşii săi să afle istoria strălucitului neam din care descindeau, iar contemporanii, justificata lor apartenenţă la marea familie a aristocraţiei europene. În carte sunt reproduse toate actele doveditoare că prinţul Grigore era unicul moştenitor al numelui şi titlurilor acordate Brâncovenilor de‑a lungul timpului, pe care le primise de la ultimul descendent pe linie bărbătească al domnitorului Constantin Brâncoveanu, marele ban Grigore Brâncoveanu (1764‑1829). Banul Grigore era tatăl adoptiv al mamei prinţului, Zoe (înfiată în 1820), bunicul şi naşul lui de botez, de care fusese adoptat în 1828. Din moştenirea primită de înfiatul Grigore făceau parte, printre altele, stema şi titlul de conte al Ungariei conferite lui Constantin Brâncoveanu la 19 mai 1688 (cu câteva luni înainte de alegerea sa ca domn) de către Leopold I, împăratul Sf. Imperiu Roman de Naţiune Germană (1658‑1705). Blazonul şi diploma de înnobilare au fost pentru prima dată publicate în genealogia întocmită de Foras, fiind plasate chiar la începutul textului (planşa 1).

Călăreţul din acest blazon, care ţine în mâna dreaptă o sabie ridicată, în vârful căreia este înfipt un cap de turc, a fost reprodus în a doua jumătate a secolului al XIX‑lea pe sigiliul şi argintăria familiei, pe soclul statuii Domniţei Bălaşa (opera sculptorului Karl Storck) de la biserica omonimă, dar şi pe frontispiciul unei partituri tipărite la Paris în 1877 (de celebra editură muzicală Lemoine & Fils). Aflată, de asemenea, în biblioteca muzeului, partitura, intitulată Célèbre Sérénade. Espagnole pour piano. Op. 60, a fost dedicată de compozitorul Henry Ketten (1848‑1883): „A son élève la Princesse Bassaraba de Brancovan”. Prinţesa este, fără îndoială, Ralu/ Raluca (1848‑1923), soţia lui Grigore Basarab Brâncoveanu, căsătoria oficiindu‑se la 28 mai 1874 la Londra. Ea era fiica grecului Constantinos Musurus, ambasadorul Imperiului Otoman la Londra, şi a moldovencei Ana Vogoride. Raluca studia pianul încă din copilărie, printre profesorii ei numărându‑se Camille Dubois (fost elev al lui Chopin), polonezul Paderewski şi ungurul Henry Ketten. Prinţesa era o muziciană talentată şi gazda unor impresionante recepţii şi serate muzicale la reşedinţele familiei de la Paris şi Amphion‑les‑Bains (pe ţărmul lacului Léman, în regiunea Savoia).

Imaginea cavalerului pe calul avântat în galop a fost reprodusă, cu mici diferenţe, şi pe ex‑libris. Calul simbolizează curajul, iar călăreţul, purtând ca trofeu, în vârful sabiei, capul duşmanului turc, lupta pentru apărarea creştinătăţii şi stăvilirea expansiunii Imperiului Otoman spre centrul Europei. În plus, ex‑librisul mai are o carte deschisă – trimitere la iubirea de învăţătură şi patronajul cultural al Brâncovenilor de‑a lungul secolelor. Prezenţa coroanelor princiare simbolizează descendenţa domnească a familiei. Compoziţia heraldică este încadrată de o ghirlandă, iar pe lambrechinul desfăşurat de o parte şi alta a cărţii este inscripţionat textul EX LIBRIS, completat cu numele BRANCOVAN în chenarul de la baza compoziţiei. Pe marginea inferioară a chenarului apar numele gravorului: „STERN Gr.” (dreapta) şi iniţialele „M.B.” (stânga).

Posesorul, poate chiar şi creatorul ex‑librisului heraldic, este principele Mihai Constantin Basarab Brâncoveanu. Ex‑librisul a fost comandat, pe la sfârşitul secolului al XIX‑lea, Societăţii Stern Graveur din Paris. Cu acest însemn de proprietate au fost marcate cărţile din biblioteca moştenită de la tatăl său, insuficient cunoscută. Ştim că aceasta cuprindea şi cărţi vechi şi rare, româneşti şi străine, pentru că unele dintre ele, identificate cu ajutorul ex‑librisului, au ajuns în colecţiile Bibliotecii Naţionale şi Institutului de Cercetări Eco‑Muzeale din Tulcea. Biblioteca probabil s‑a risipit, cărţile fiind confiscate sau vândute în momentele grele prin care avea să treacă familia după instalarea regimului comunist.

Mihai Constantin avea 11 ani când tatăl său, prinţul Grigore, a decedat. În 1887 a venit pentru prima oară în România, participând la reînhumarea rămăşiţelor acestuia la cimitirul Bellu. După bacalaureat a revenit în ţară pentru îndeplinirea stagiului militar, apoi s‑a reîntors în Franţa, unde şi‑a continuat studiile (de filosofie şi litere). Născut, crescut şi educat în Franţa, principele Mihai Constantin a trăit într‑o lume plină de eleganţă, pasionată de literatură, artă şi muzică, în compania unor mari personalităţi ale vremii, care frecventau salonul muzical al mamei sale şi salonul literar al surorii sale, Anna de Noailles. Printre acestea se număra şi Marcel Proust, cu care principele a avut, la fel ca şi contesa de Noailles, o strânsă prietenie. Spre deosebire de celebra sa soră, căreia i s‑a imputat deseori lipsa de ataşament faţă de România, principele avea nostalgia strămoşilor şi sentimentul datoriei faţă neam şi ţară. Pe la 1900, s‑a stabilit definitiv la Bucureşti (la 30 aprilie 1899 cumpăra o casă pe strada Scaunelor nr. 42 bis de la arhitectul Louis Blanc) şi s‑a implicat în politică, devenind membru al Partidului Naţional Liberal. A fost deputat de Botoşani (1900), deputat de Olt în mai multe legislaturi şi ultimul efor al Aşezămintelor Brâncoveneşti. În 1909, s‑a căsătorit cu Eugenie Antoniadis (1874‑1917), cu care a avut un fiu, iar după moartea acesteia, cu Nicolette Cesianu (1891‑1968), mariaj din care au rezultat patru copii. La instalarea regimului comunist s‑ar fi putut reîntoarce la Paris, dar era hotărât să nu‑şi părăsească ţara. În anul 1948 moşiile familiei au fost expropriate. Anul următor a fost expulzat din reşedinţa sa, petrecându‑şi restul vieţii în subsolul unui imobil de pe strada Frumoasă. A murit la 22 august 1967, la Institutul de Geriatrie Ana Aslan.

Cartea cu ex‑librisul Brancovan a ajuns în Biblioteca Muzeului Municipiului Bucureşti în 1965, prin achiziţie de la Anticariat. Conform însemnării olografe de pe fila de avant‑titlu, ea a fost dăruită: „Doamnei Ilena Teodorescu. P. Basarab Brâncoveanu. 2 octombrie 1932”. Prezenţa ex‑librisului ne indică faptul că principele Mihai Constantin Basarab Brâncoveanu a păstrat exemplarele în biblioteca familiei, pentru a fi împărţite în dar, urmând tradiţia înaintaşilor săi Brâncoveni.

Lista ilustraţiilor
Fig. 1. Ex‑librisul heraldic al prinţului Mihai Constantin Basarab Brâncoveanu
Fig. 2. Blazonul pentru titlul de conte conferit lui Constantin Brâncoveanu de împăratul Leopold I prin diploma din 19 mai 1688 (reproducere după Amédée de Foras, Notice historique et généalogique sur les princes Bassaraba de Brancovan, [Genève], 1889)
Fig. 3. Partitură dedicată prinţesei Raluca, soţia lui Mihai Constantin Basarab Brâncoveanu, cu stema familiei în frontispiciu, Paris, [1877]

Bibliografie selectivă:
Caragiale, Matei, O contribuţie heraldică la istoria Brâncovenilor, în Opere, ediţia Perpessicius, Bucureşti, 1936, p. 280‑300; Sturdza, Mihai Dim., Aristocraţi români în lumea lui Proust, Bucureşti, 2016; Tiron, Tudor‑Radu, Heraldica familiei Brâncoveanu (sec. XVII‑XX) în Familiile boiereşti din Modova şi Ţara Românească. Enciclopedie istorică, genealogică şi biografică, vol. II, Bucureşti, 2011, p 319‑322.

Daniela Lupu

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest