Contemporanul » Eseu - Publicistică » Înlocuirea absolutului

Înlocuirea absolutului

Relevând ineficienţa tezelor lui lui Marx şi Freud, George Steiner va sublinia meritul lui Claude Lévi‑Strauss de a scoate în prim‑plan faptul că miturile fundamentale, funcţionând ca religii, „nu sunt altceva decât instrumentele supravieţuirii omului ca specie gânditoare şi socială. Tocmai prin mituri îi conferă un sens lumii, prin ele experimentează el lumea într‑un mod coerent şi cu ajutorul miturilor reuşeşte el să înfrunte prezenţa iremediabil contradictorie, divizată şi străină a lumii”. Ne‑am afla, deci, în faţa unui soi de platformă existenţială, care cuprinde atât materialitatea, cât şi spiritualitatea, cu acces la esenţe, create în „ne‑timp” de puteri incontrolabile. Cu trimitere la „Absolut”, însă, orice limită va fi suspendată, fiindcă se operează în prezenţa unui cadru de comunicare cu o deschidere dificil de descris, cu structură de mecanism comunitar, un soi de prerogativ al unei norme de fiinţare care îşi conţine demonstraţia. Spiritual fiind, cadrul este, în pofida aparenţelor, neconflictual, deoarece, trăit fiind, orice act este confirmat deja ca adevăr, întrebările îşi găsesc întotdeauna un răspuns, despărţirea între real şi ireal nu funcţionează, dezvoltându‑se ca unitate, spaţiul şi timpul nu reclamă punct fix, ci plasticitate, viitorul primeşte aura previzibilului, necunoscutul nu poate leza, pentru că poate fi integrat unei exteriorităţi necunoscute, dar simţite şi acceptate. Un şir de convingeri, devenit „credinţă”, care începe cu o cunoaştere „absolută“ şi sfârşeşte cu tabla învăţăturilor lui Iisus, aşa cum este religia creştină, a lăsat răul ca formă a liberului arbitru, care nu are un unic model de consumare şi nu este incontrolabil.

Astfel determinat şi structurat, cadrul de comunicare îndepărtează incertitudinea, devenind – prin siguranţa oferită şi amplitudinea celor „cunoscute” – şi factor de protecţie, cu efect aasupra spaimei, a stresului în faţa necunoscutului. Funcţionând ca atare de câteva veacuri, sprijinită, deci, de tradiţie şi educaţie, platforma în cauză nu a putut înlătura, totuşi o serie de traume, atât venite din interiorul, cât şi din exteriorul ei. Coroborând o serie de date şi începând cu unele erori al instituţiei bisericii (deci când omul s‑a considerat pe sine element de dispunere), aducând în discuţie şi fiinţarea omului într‑un climat alimentat şi de contradicţii ale propriei condiţii (cum ar fi cele între fiinţă şi nefiinţă, bărbat şi femeie, tinereţe şi bătrâneţe, dar de şi cele apărute „când mintea procesează datele empirice pe care le primeşte procesate anterior de organele de simţ”, proces posibil „numai dacă mintea, corpul căruia îi aparţine mintea şi lucrurile pe care mintea şi corpul le percep sunt parte integrantă din una şi aceeaşi realitate”, altfel rămânând binare, în forme ca, de pildă, afirmaţia şi negaţia. Şi, în sfârşit, nu trebuie uitat nici şocul trecerii de la starea naturală la cea culturală, pentru a nu mai aminti şi de numeroasele descoperiri ale ştiinţei, sub presiunea cărora, când până şi aliniamentul textului considerat sacru a putut deveni „poveste”, iar erodarea platformei existenţiale înu mai putea fi oprită.

Golul rămas era imens, dar nu doar „nostalgia” îl însoţea: se pierduseră mişcări esenţiale, iniţiativele ştiinţei nu se aflau şi nu se află la îndemâna tuturor, biserica – prin chiar statutul şi practica sa nu inovează decât cel mult pe secvenţe minimale, omul obişnuit, simplu, cu educaţie precară a fost abandonat derutei, simţind ca prea fragile noile tendinţe, preferând vechile practici, renunţând greu la la practici şi ritualuri cunoscute şi practicate, dar descoperind şi altele (unele nocive, dacă ne gândim la droguri). Dispăruse, printre altele, certitudinea că moartea este un episod protejat, activându‑se starea de spaimă, din moment ce şi ştiinţa considerase că totul este doar o iluzie. O serie de soluţii, cu diferite destinaţii, aduce în scenă şi autorul Nostalgiei absolutului, numindu‑le, probabil rememorând textele lui Roland Barthes, „mitologii”, având totuşi grijă de a le ataşa starea de „raţionale”, în sensul de obiectiv constituit conştient (fusese aceasta şi intenţia lui Lévi‑Strauss, care folosise şi el noţiunea respectivă). Nu întârzia, de altfel, a le numi şi „surogate”, subliniind artificialitatea.

Prima dintre acestea, explodată într‑o „afacere” de milioane de dolari, a fost astrologia (căreia îi putem ataşa şi numerologia), singura şi sigura cheie de a deschide uşa dincolo de care ţi se va arăta viitorul, dar şi cauzele celor petrecute în timp. Doar că „Intensitatea credulităţii individuale variază de la obedienţa totală – adulţi care nu merg la muncă şi se urcă la loc în pat când aştrii sunt într‑o configuraţie ameninţătoare – la murmurul uşor jenat şi autoironic al sufletelor elegante care nu cred cu totul în asta…”.

Într‑un al doilea rând, „dacă urcăm încă puţin pe scara lipsei de sens, ajungem la astral sau galactic”, apoi la OZN‑uri şi la aşa‑zisele întâlniri de gradul III, care au provocat, până acum, doar o însemnată explozie editorială.

Într‑un al treilea rând, este menţionat „ocultismul”, paranormalul, diversele „fenomene psihice, psihokinetice sau telepatice[…], studiate cu maximă seriozitate”, deşi ntreg acest „edificiu de pseudoştiinţă a fost ridicat pe fundaţia câtorva anomalii – interesante, e adevărat – ale percepţiei umane şi ale regulilor statistice, care nu sunt, desigur, legi în sensul tare al unui determinism transcendent irevocabil.”

Trecând peste ceea ce s‑ar ralia, încă, orientării de mai sus, ca, de pildă, „permisivitatea speculativă fără precedent” chiar a unor discipline ştiinţifice actuale, precum şi de plaga exorcismului, a pornografiei ori a magiei şi a satanismului, într‑un al patrulea rând s‑ar afla orientalismul, „o componentă stabilă a sensibilităţii occidentale încă din perioada misterelor greceşti până la francmasonerie şi dincolo de ea.” Sunt căutate textele vechi ale Orientului, învăţăturile şi ritualurile diferitelor religii, sunt solicitate persoane care îndeplinesc funcţiile de guru, se apelează la variatele tehnici Yoga, inclusiv la procedeele iniţierii, Se face apel la „pasivitatea opusă voinţei; o teozofie a stazei sau a eternei reîntoarceri împotriva unei teodicee a progresului istoric, monotonia concentrată (şi chiar vidă) a transei meditative împotriva reflecţiei logice, analitice; ascetismul opus preaplinului personal sau al expresiei; contemplarea opusă acţiunii; un erotism polimorf, în acelaşi timp senzual şi care se neagă pe sine, împotriva sexualităţii acaparatoare – dar tot superficiale – a tradiţiei iudeo‑elene…”. Ceea ce n‑a putut fi, însă, depăşită a fost distanţa de specificitate, puternic marcată, între substratul şi emisiile conştiinţei şi ale mentalităţii orientale în raport cu cele ale Occidentului, deşi, bunăoară, până şi oculta creştină a acceptat ideea nultiplelor reîncarnări, alături de conservarea „memoriei sufletului şi karmei”, mergând până la afirmarea existenţei unor mari iniţiaţi creştini: odinioară, unul dintre aceştia, „cunoscut ca Sfântul Pavel”, fiind astăzi, alături de alţi doi, membru al „Guvernului Interior al Lumii noastre” (vz. Cyril Scott, Ocultismul modern, ediţie lărgită, traducere de Ilie N. Iliescu, Ed. Princeps, f.a.). Şi, în sfârşit, într‑un al cincilea rând, căutările, ca şi încercările de a depăşi dramatica criză sctuală a culturii occidentale, uneori chiar întoarcerea la iraţional, sunt marcate şi de o întrebare: „Care este, astăzi, statutul conceptului clasic de adevăr?” Sau, altfel formulat: „Fondarea existenţei personale pe urmărirea adevărului ştiinţific obiectiv este calea ştiinţelor filozofice şi a celor exacte. Dar are ea un viitor?” Întrebarea e devastatoare când ne aduce, practic, în faţa unei constatări cum este cea preluată din concluziile cercetărilor lui Bertrand Russell: „După cea de a doua lege a termodinamicii este indubitabil că universul se descompune şi că în cele din urmă nu va mai exista nimic care să prezinte un minimum de interes. Fireşte, avem voie să spunem că, atunci când va fi cazul, Dumnezeu va răsuci din nou arcul maşinăriei, dar afirmând aceasta ne bazăm pe credinţă, nu pe datele ştiinţei. Ştiinţa arată că universul a evoluat încetul cu încetul, urmând a trece nişte etape şi mai jalnice, pînă la autodesfiinţare.” Iar aceasta este o concluzie care, însă, face abstracţie de faptul că, nici în prezentul nostru, încă nu cunoştem toate puterile şi energiile care fac posibil acest univers, nici natura tuturor sau, măcar, dimensiunea şi caracteristicile în care se finalizează. Poate un gând similar l‑a determinat şi pe autorul Nostalgiei după absolut să mai adauge: „Dezintegrarea sistemului solar, problema dezintegrării galaxiei noastre: în care punct imaginaţia umană ar avea subit acea intuiţie terifiantă că timpul viitor se loveşte de un zid, că există o realitate căreia timpul viitor al verbului nostru «a fi» nu i se poate aplica, în care acesta nu va mai avea nici un fel de inţeles?” Ne întoarcem la Apocalipsă, adică la mitul originar. Dar, până atunci, înlocuirea absolutului precedent de către ştiinţă se concretizează începând cu ritmul extrem de pronunţat al inovaţiei tehnice, care facilitează cercetarea şi cunoaşterea realităţii la limite de mare profunzime şi cuprindere, dar şi cu principii anulând segmente masive ale fizicii tradiţionale, şi totodată iniţiind – prin fizica cuantică – resorturi de înţelegere şi practică, pentru care imposibilul este mereu depăşit. Doar la un pas distanţă de vechea platformă, ne lovim şi de aserţiunea că Dumnezeu este esenţiala energie a unificării tuturor energiilor, cea căutată de Einstein, care, de nimic împiedicată, deţine atât măsura inteligenţei, cât şi a creaţiei, întrucât nimicul nu există. Ne aflăm, oare, în faţa unei noi mitologii sau ştiinţa confirmă mitologia?

■ Critic şi istoric literar, profesor univ., editor

Mircea Braga

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest