Contemporanul » Eseu - Publicistică » Departe de ceea ce ţi‑a mai rămas…

Departe de ceea ce ţi‑a mai rămas…

Jurnalul scris în zone fierbinţi, cu spaima şoptindu‑ţi în urechi, este o carte rară şi o călătorie tot mai greu de integrat în interesul cititorului contemporan, care trăieşte în zone pacificate cu decenii în urmă. Acum aproape douăzeci de ani mi‑a căzut în mâini naraţiunea dinamică şi foarte atractivă a jurnalistului Georges Nivat, publicată în volumul La pas prin noua Rusie. Era vorba despre cum trece o ţară un prag de mare intensitate istorică, de la URSS la democratizarea unui cotidian, care ar fi putut să arate altfel. Trecerea de la Boris Elţîn la Vladimir Putin într‑o Rusie care forţa supravieţuirea pe mai multe coordonate simultan: europenizare, naţionalism, panslavism, isolaţionism, nu este tocmai străină de tranziţia lentă a societăţii româneşti către democraţie.

Nivat descoperea, în anii 1990, o Rusie care continua să fie ţara unde „sosirea unei rude de la oraş stârneşte bucuria familiei” şi „imediat se pune de o petrecere şi se adună toată lumea”. Spaţiul rus se volatilizează într‑un „amestec de nepăsare şi indiferenţă cu superstiţia şi sacrul. Nu există graniţă clară între sacru şi profan, între treburile curente şi spiritual, ci tendinţa spontană, mereu reînnoită, de a le împleti”. Acestea sunt traseele specifice ale unor schimbări fără adversităţi acute în interior sau conflicte deschise, aşa cum a cunoscut Iugoslavia. Dar exista în vecinătatea noastră, aceea a Levantului şi Orientului Mijlociu, cu prelungiri până în îndepărtatul Sahel şi Sudan de vest (Senegambia), un culoar fluid al deznădejdii, al conflitelor recurente, al unei migraţii alimentate de disperare, frica de moarte şi lipsa oricărui orizont pozitiv.

Conflictele istorice dintre suniţi şi şiiţi, israelieni şi arabi, creştini şi musulmani, cu rădăcini istorice, transformate în ultimele două sute de ani în conflicte ideologice sau naţionale Irak‑Iran, Irak‑Kuveit, URSS‑Afganistan, care au fluidizat prin intenaţionalizare (războiul pentru eliberarea Kuweitului) acest spaţiu, lărgit în ultimele decenii de primăvara arabă, care a pornit din nordul Africii (Libia, Tunisia şi Egipt) şi s‑a extins în Siria şi Irak, eliberând falii conflictuale străvechi precum cea kurdă sau armeano‑azeră. Dincolo de geopolitică rămân istoriile personale şi suferinţele comunităţilor, care, de cel puţin o generaţie, s‑au obişnuit să trăiască în nesiguranţă şi sărăcie.

Mă gândesc la două perspective ale însemnărilor relatate din aceste zone ale nimănui, care tind să se extindă în lumea noastră tehnologizată. Prima mărturie scrisă este a unui martor din exterior, Cătălin Gomboş, despre zona cuprinsă între valea Indusului cu munţii Hinducus şi Levant. A doua mărturie este oferită de un martor al culturii aflate în suferinţă, memoriile unui copil‑soldat, Ishmael Beah, despre vestul acestui culoar fluid al nesiguranţei, cu veşti triste din vestul Africii.

Însemnările de război publicate de Cătălin Gomboş – Piano man în casa războiului. Însemnări din Irak şi Afganistan (Editura Corint, Bucureşti, 2021) – au ritmul alert, cu detaliul pus în buzunar, numai să‑l scoţi, dar cu mare teamă, pentru că există riscul să se schimbe la lumina zilei, să capete alte coordonate prin cuvintele ce trebuie alese şi filtrate cultural. Căci un cuvânt te poate salva într‑o limbă, dar acelaşi cuvânt te poate ucide în alta, sintagmele nu sunt traductibile în timp real, iar Gomboş a trăit asta în Irak. Deşi se referă la conflictele din Irak şi Afganistan, autorul include în cartea sa şi zonele învecinate (Siria, Pakistan, Iran sau Israel), oferind imaginea unui uriaş spaţiu, care de la prăbuşirea Imperiului Otoman, după 1919, a rămas foarte greu de pacificat în noile frontiere trasate de puterile coloniale, învingătoare în Primul Război Mondial. Cu acest prilej apar state noi precum Irak, Siria sau Liban. Eliberarea lor prin decolonizare, alături de constituirea statului Israel, se desfăşoară după anii celui de‑al Doilea Război Mondial. Noile state naţionale au preluat fondul străvechi al problemelor, conservând conflictele, din Pakistan (separarea de India hindusă după 1947) sau Yemen (când s‑au unit cele două republici după 1990) până în Sudanul de vest (Algeria şi statele din Sahel, devenite independente începând cu 1960). Şi aici, demarcaţia dintre populaţiile musulmane şi cele animiste, din sudul Sahelului, traversează o lungă linie din Senegambia pâna la graniţa Nigeriei cu republica Camerun, cu extensii recurente în Sudanul de Sud şi nord‑vestul Etiopiei (Eritreea). Şi este o linie a conflictelor de gherilă, ascunse, aprige şi greu de pacificat, mai ales în zona de unire a Nigeriei cu vecinii Ciad şi Niger.

Citind însemnările lui Ishmael Beah, intitulate Departe de casă. Memoriile unui copil-soldat (Editura Corint, 2020), am încercat să descopăr, în trecutul Europei, o lume într‑atât de haotică şi nesigură, încât un copil devine adolescent şi ajunge în pragul primei tinereţi printr‑un miracol, în condiţiile în care se moarte la tot pasul. Posibil să fi existat astfel de vremuri, de îndelungată nesiguranţă, în vremea războaielor religioase din centrul Europei, din secolul al XVII‑lea, sau când Marea Ciumă a secolului al XV‑lea a fluidizat orice formă de autoritate posibilă, dislocând mase de disperaţi către niciunde. Sau poate uitata cruciadă a inocenţilor, a copiilor, trimisă la moarte sigură în Asia Mică proaspăt islamizată în secolul al XI‑lea, cu un an înaintea primei cruciade, care va lua Ierusalimul.

Şi totuşi, ceea ce se desfăşoară în întinsul Sahel, istoricul Sudan (care nu înseamnă numai republica omonimă de azi, ci o lungă fâşie de stepă între Senegal şi Marea Roşie, trecând prin Mali, Niger, nordul Nigeriei şi Ciad), unde, de peste un mileniu, două culturi se acroşează violent: cea musulmană şi cea tradiţională, animistă şi foarte diferită, a vechilor civilizaţii africane. Ishmael Beah, autorul cărţii prezentate aici, în aceste însemnări, este supravieţuitorul contemporan al acestei fâşii de frontieră culturală şi de civilizaţie, fractură a violenţelor, care nu mai pot fi vindecate nici măcar de statele moderne apărute în ultimul secol. Durează de prea multă vreme şi a creat continue şi dureroase amintiri în interiorul prea multor generaţii. În cartea prezentată aici este numai un detaliu al celor încă tineri, aflaţi, prinşi într‑o lume pe care o doresc schimbată.

Nu demult presa ne‑a informat despre câteva sate rase, pur şi simplu, în nord‑estul Nigerului, sau nord‑vestul Nigeriei sau sud‑estul Ciadului. Pe această fractură culturală a apărut, pe harta Africii, Sudanul de Sud, care s‑a separat de Republica Sudan, cu ceva ani în urmă, după decenii de conflicte etnice. Deşi, prin tradiţie, Sahelul a fost culoarul de înţelegere şi cunoaştere, pentru foarte multe popare şi civilizaţii, de o parte şi de altă a marelui deşert, îndeosebi datorită comerţului.

Această carte mi‑a amintit oarecum de un mic volum citit în copilărie, cu poveşţi africane din această zonă, volum numit Samba cel Viteaz. Samba e un copil al altor timpuri, care explora sălbăticia pentru a o umaniza prin înţelegere şi vindecare. În lumea adulţilor de azi, înţelegerea şi vindecarea au ieşit parcă din timpul istoric.

Este lumea în care se vor maturiza copiii noştri. Iar diferenţa dintre maturizarea lor într‑un continent pacificat faţă de culoarul războiului, unde creşte o altă generaţie de copii, este uriaş. Copiii noştri de azi, pe măsură ce vor deveni adulţi, se vor deosebi de noi, în primul rând, pentru că nu vor avea memoria războiului rece, regresul vieţii cotidiene în interiorul unei tiranii sau amintirea victoriei „lumii libere” şi, drept urmare, vor avea alte sensibilităţi ideologice şi de vot politic, precum şi de raportare în relaţia cu statul. Lumea în care ei se pregătesc să intre va fi (este deja) dominată de inamici invizibili, de neimaginat pentru noi, acum 40 sau 50 de ani, fiind vorba de specificul unui cotidian „terorist, infiltrat, fanatic şi mondial” care poate „justifica din punctul lor de vedere renunţarea la anumite drepturi din naştere, cum este cel la viaţă privată. Cu alte cuvinte, generaţiile Y şi Z din ţările dezvoltate răspund exigenţelor de libertate ale părinţilor lor cu nevoia de securitate”.

Pentru adulţii de mâine ai spaţiului pacificat, războiul se va face simţit prin prezenţa rece şi nevăzută a inamicului ubicuu: terorismul internaţional. Inamic nevăzut, tăcut şi adesea infiltrat în oraşul sau comunitatea ta pentru a aduce prinosul de victime, iar oraşele europene au început deja să cunoască asta. Ceea ce ţările care unesc Atlanticul cu Oceanul Indian şi Marea Arabiei trăiesc de aproape un secol se extinde încet, nevăzut, insidios şi în societăţile europene.

■ Scriitor, istoric, publicist şi editor

Adrian Majuru

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Adrian Majuru

Adrian Majuru, istoric, eseist, scriitor și editor roman. S-a născut la București, în data de 19 decembrie 1968. Absolvent al Liceului „Zoia Komsodemianskaya” (astăzi Colegiul Național Școala Centrală, 1989) și al Facultății de Istorie a Universității București. (1997) Debut editorial [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest