Din ultimul număr:
Contemporanul » Eseu - Publicistică » Constantin Virgil Gheorghiu şi totalitarismul tehnic. Între ficţiune şi realitate

Constantin Virgil Gheorghiu şi totalitarismul tehnic. Între ficţiune şi realitate

Mai ţineţi minte Modern Times cu Charlie Chaplin? Filmul din 1936 avea la bază consecinţele Marii Depresii, cu tineri obligaţi să‑şi părăsească satele şi să lucreze în fabrici. Însă revoltele, şomajul, mizeria sau foametea contau doar în primul plan – cel social –, cu evidente mesaje economice. Altceva însă deturna cu adevărat drama protagonistului: în primul rând, faptul că nu are nume.

El apare şi în scenariu ca „Un muncitor din fabrică” (The „Tramp”/Vagabondul), iar lucrul la o maşinărie automată seamănă tot mai mult cu munca pentru ea. Scenele de sclavagism industrial ale personajului erau comice pentru iubitorii de divertisment occidental. Însă ele avertizau posibilitatea, nicidecum utopică, de‑a lucra pentru maşini. De a deveni o maşină umană. Scena cu muncitorul Chaplin prins între mecanismele uriaşe ale utilajului sunt antologice, ca şi transa robotică în care vrea să repare (şi) oamenii dimprejur. În limbajul lui Constantin Virgil Gheorghiu din Ora 25, onomastica e sursă de comedie neagră şi absurd. Individul poartă un nume golit de semnificaţie sau cuprinde toate numele ‑ pentru că el nu‑şi mai aparţine. Ci se află, ca oricare alt mecanism de serie, la dispoziţia sclavului tehnic (maşina), individul fiind astfel redus la o unică dimensiune ‑ a repetării mecanice, fără nicio investire umană.

Sclavul uman pus la dispoziţia sclavului tehnic înseamnă mai mult decât dezumanizarea pentru scriitorul român. Cât apocalipsa umanului dintr‑un secol al triumfului civilizaţiei. Aventura personajului din Modern Times amestecă umorul negru cu comicul, absurdul cu tragicul, melodrama cu satira. Dacă vă amintiţi, închisoarea e un fel de paradis al lumpenilor. Fireşte că teza politică din film acoperea şi mesajul marxist al criticii sociale. Pe care Gheorghiu nici nu‑l ia în seamă; el, mesajul, fiind deja integrat „fiarei mecanice” (infernul sovietic). Autorul român e mai interesat de relaţiile criticii sociale din procesul dezumanizării şi mai puţin de distopie. Pentru că prezentul stă deja sub semnul erei maşinilor, cărora omul li se supune fără şovăială. Însă Gheorghiu asociază teoria om‑maşină cu produsul rezultat din această interacţiune sistemică: cetăţeanul. Ora 25 prezintă chiar acest lanţ al cauzalităţilor, în care dubla sclavie modernă transformă individul într‑o piesă a lumii mecanice.

Interesant este că, după numai un an, în 1950, americanul Isaac Asimov imagina tocmai superioritatea maşinii faţă de uman în povestirile din I, Robot. Cert este că Gheorghiu nu‑şi permite să fantazeze pe marginea emancipării roboţilor şi a maşinilor în genere, de vreme ce omul este strivit metodic acum, de o schemă tehnică ce a impus deja forme de robie în plină eră a civilizaţiei. Ideea, la care voi reveni, este că, încă din primele decenii ale secolului trecut, intelectualii resimt acut un anacronism: ei trăiesc simultan avansul nebun al tehnologiei şi dereglarea psihologiei colective.

La doar câteva zile de la apariţia romanului în Franţa, în martie, 1949, Mircea Eliade publica un articol entuziast despre lansarea Orei 25, considerată un eveniment literar. El recunoaşte toate convulsiile ultimilor ani prinse în naraţiunea unei cărţi ce depăşea efectele lansării altui exilat, Panait Istrati. Însă cel din urmă scria în franceză, iar imaginarul lui acoperea mirajul Dunării şi pe cel al Orientului apropiat. În schimb, C. V. Gheorghiu, care scria numai în română, ataca universalitatea. De aceea, celebritatea Orei 25 aduce deodată întreaga literatură română în atenţia lumii. Eliade crede că romanul poate sta alături de „cele mai mari cărţi ale secolului nostru”. Ba, în plus, observa că ceea ce se numea teroarea istoriei contemporane era revelată de prozatorul român cum niciun alt „scriitor european sau american nu l‑a pus în lumină cu atâta claritate şi atât de pătrunzător”. Era sincer entuziasmul lui Eliade? De bună seamă. Nu doar sedus de Gabriel Marcel, ce decreta romanul drept „teribil”. Directorul Colecţiei „Feux Croises” nu se lansa în promovări gratuite. Eliade ştie asta, iar intuiţia lui, după citirea manuscrisului, îşi vedea acum confirmările într‑o ţară ce dădea, totuşi, direcţia culturii. Faptul că un român judeca societatea şi istoria contemporane cu forţa anticipării, în care se regăsea fiecare intelectual onest, îi confirmă lui Eliade impresia că scriitorul român poate avea un destin universal. Dar şi că Occidentul era alertat la modul real de transformările mascate de dincolo de Cortina de Fier. Reacţia lui Eliade din articolul apărut în „Uniunea Română” se prelungeşte în paginile de Jurnal, unde scriitorul capătă deodată alte impulsuri editoriale. Începe să creadă că, finalmente, totul e posibil, deşi traducerea lui Maitreyi nu‑i va aduce succesul scontat.

Trebuie amintit şi că ideile romanului captau problematizările epocii. Ca nicăieri până atunci, ele se configurau cu precizie sintetică la Gheorghiu. Sigur că literatura română, prin avangarda ei, dezbătuse energic alienarea de pretutindeni. La fel era şi răspărul tehnicist; Poemul invectivă al lui Geo Bogza apărea cu „amprentele digitale ale autorului”, chiar pe pagina de gardă. Deja scriitorii ştiu că sistemul condamnă, la propriu, iată, chiar poezia. Numai că autori precum Bogza sunt revoltaţi „de destinul biologic al lumii”, de nebuloasa unei lipse de echilibru şi temelie. La fel ca alţi avangardişti; Ilarie Voronca afirma că, însoţită de tehnică, arta sintetică vesteşte „secolul‑sinteză”. Şi aşa mai departe. În alte cuvinte, tehnica nu era respinsă, ci integrată reinventării artei în genere. Nemaivorbind că Marinetti îşi centra programul tocmai pe estetica om‑maşină. Manifestul tehnic al literaturii futuriste îi era, fără îndoială, cunoscut lui C. V. Gheorghiu, care şi face referire la Picasso în roman, însă de pe alte poziţii estetice. Viziunea lui era cu totul întoarsă experimentului şi deschisă autenticităţii apocaliptice.

Cu câţiva ani înainte de apariţia cărţii, Alexandru Lungu publica volumul de poeme Ora 25, scris în tonul liricii promovate de Geo Dumitrescu, Ion Caraion şi Geo Bogza. Iar Ultima oră de C. V. Gheorghiu apăruse înainte, încă din 1943. Exemplele pot continua. Ideea este că întreaga generaţie trăia cu sentimentul ultimei ore. Niciunul însă nu se desprinde altfel decât expresionist de idee. Cu excepţia lui Gheorghiu; care, de partea filosofilor, reuşeşte să vadă ansamblul. Tabloul devine hartă.

Nu‑i de mirare că atacurile critice asupra romanului Ora 25 vizează tocmai spectaculosul demonstrativ, ostentaţia dramei universale, intrigile cu răsuciri specifice literaturii comerciale. În epocă, se ştie, ideile o luaseră de multă vreme înaintea densităţii discursului. Format la şcoala reportajului, adept al stilului anticalofil, Gheorghiu scrie în ritmul furiei directeţii, fără a ignora autenticitatea prinsă în scenarii memorabile, riscând ca melodramaticul să sufoce tragicul existenţialist. Pe de altă parte, mesajul barbariei doctrinare atinge, încă de la Primul Război, limite neimaginabile.

Ce rămânea după catastrofa planetară? Posibilitatea unei fericiri într‑o eră a bunăstării teoretizată de‑o parte şi de alta a continentului într‑un soi de competiţie ideologică căreia puţini apucaseră să‑i vadă erorile.

V. Gheorghiu amenda primitivismul violent al Estului şi falsul paradis capitalist. Între cele două, protagoniştii, ca eroul lui Chaplin, nu pot alege. De aici zbaterea convulsivă între ideologii şi fără niciun fel de reazem. După ce, nu de mult timp, individul expediase nietzschean şi pe Dumnezeu, pentru a dobândi libertatea deplină.

În Ora 25, Gheorghiu arată că cele două sisteme sociale sunt distopii funcţionale maturizate mai repede decât imaginaţia practică a individului. Care, la rândul lui, trăia dezumanizarea ca o formă a tragicului, neînchipuindu‑şi că e, de fapt, un proiect, poate involuntar, al „noii lumi”. De aici atacurile ideologiilor, de orice fel, împotriva romanului. Până astăzi, C. V. Gheorghiu a rămas crucificat între condamnările doctrinare, fără nicio şansă de apărare, alta decât afirmarea rezistenţei umaniste, devenită adevărata lui ideologie pe baze creştine. Ion/Johann din Ora 25 era nu muncitorul model, cât omul universal. De aceea, Ion e adoptat de fiecare naţiune, cu sonorităţile onomastice cu tot: Ion ‑ pentru părinţi, Iani ‑ pentru Suzana, Johann ‑ pentru ceilalţi, Jacob ‑ pentru evrei, Janos ‑ pentru maghiari, Jean ‑ pentru francezi şi aşa mai departe.

Onomastica valorizează Cetăţeanul universal, învingător al umanului din individul cu acelaşi nume. Mecanismul cu roţi uriaşe în care se zbătea eroul american din Modern Times este aici Legea tehnică, Sistemul tehnic, Birocraţia. În care intră cel dintâi Ion. Fără să interogheze, precum Joseph K., determinările, nici cauzalităţile.

Ora 25 este parabola distopiilor ideologice maturizate în timp record pe fondul dezumanizării unei lumi aflată cândva pe culmile civilizaţiei. Mesajul cărţii aduce în faţa lumii nepregătite să accepte eşecul alternativelor noul mit al peşterii, alegoria în care strigătul omului eliberat de război este strivit de cetăţeanul înrobit de sistem.

Pledoarie vizionară despre ieşirea din infernul războiului şi intrarea în labirintul absurd, Ora 25 topeşte paradisul ideologiilor păcii şi reversul lor ascuns în elogiul progresului şi în cadavrul umanismului. C. V. Gheorghiu justifică întâia dată singurătatea desăvârşită într‑un timp al euforiei regăsirii colectivităţii.

■ Scriitor, critic şi istoric literar, profesor universitar

Marius Miheţ

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Marius Miheț

Marius Miheț, critic și istoric literar. Din 2016 este lector la Universitatea „Comenius” din Bratislava, Slovacia. Doctor al Universității „Babeș-Bolyai”. Cronicar literar la revistele România literară, Contemporanul, Suplimentul de Cultură și Familia. A publicat peste 600 de studii și articole [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest