Wilhelm Dancă
Ce este sacrul?
In memoriam Mircea Eliade
Expunerea profesorului Wilhelm Dancă analizează conceptul de sacru, având ca punct de pornire preocuparea lui Mircea Eliade asupra dialecticii sacru‑profan. Manifestarea sacrului ca obiect al religiei, camuflarea sa în profan, conceperea religiei ca revelaţie a realităţii pornesc de la constatarea lui Mircea Eliade că sacrul are caracter istoric, fiind o parte constitutivă a fiinţei umane. În analiza fenomenelor religioase prezenţa sacrului este o constantă atât într‑un timp primordial, cât şi în succesiunea ritmurilor cosmice. Studiul lui Mircea Eliade relevă modul ontologic de construire a Lumii, cum sacrul devine legătura cu Fiinţa Creatoare, cu idealul pierdut, cu o condiţie iniţială, paradiziacă. Analizând definiţiile lui Mircea Eliade asupra sacrului, profesorul Dancă identifică influenţele filosofiei indiene şi ale principiilor din istoria religiilor, aşa cum au fost ele formulate de filosofii europeni la începutul secolului XX.
Conferinţa profesorului Wilhelm Dancă explică în ce măsură experienţa sacrului este parte constitutivă a modului de a fi în lume şi cum ne raportăm la religie ca trăire a realităţii ultime.
Wilhelm Dancă este membru corespondent al Academiei Române, profesor de teologie şi filosofie, specialist în istoria filosofiei medievale, a filosofiei religiei şi a filosofiei culturii. A obţinut titlul de doctor la Universitatea Pontificală Gregoriana din Roma, Italia (1996), cu o teză despre sacru la Mircea Eliade. A publicat peste douăzeci de cărţi şi numeroase studii de specialitate. Profesor cu două abilitări, pr. Wilhelm Dancă îndrumă doctoranzi în domeniul filosofiei şi în domeniul teologiei la Universitatea din Bucureşti. În perioada 2001‑2011 a fost rector al Institutului Teologic Romano‑Catolic din Iaşi, iar între anii 2012‑2018 a fost rector al Institutului Teologic Romano‑Catolic din Bucureşti. Începând cu anul 2012 prof. Dancă este decan la Facultatea de Teologie Romano‑Catolică a Universităţii din Bucureşti. Din anul 2008 este membru al Union Mondiale des Sociétés Catholiques de Philosophie (Canada) şi al Council for Research in Values and Philosophy din Washington; membru fondator şi preşedinte al Societăţii Internaţionale „Toma de Aquino”, secţia română (2011), şi membru titular al Academiei Europene pentru Ştiinţe şi Arte din Salzburg, Austria (2017). În anul 2020 Sanctitatea Sa Papa Francisc i‑a conferit Crucea Pro Ecclesia et Pontefice.
Mircea Flonta
Despre merit şi succes
Conferinţa profesorului Mircea Flonta aduce în atenţie definiţia actuală a conceptelor de merit şi succes, în raport cu reperele societăţii. Pornind de la constatarea că starea morală a unei comunităţi este dată de măsura distincţiei dintre succes şi merit, prelegerea pune în discuţie modul în care atingerea obiectivelor acţiunilor noastre îmbunătăţeşte şi viaţa comunităţii în care activăm. Propriile direcţii de acţiune pot fi influenţate exclusiv de ideea succesului şi, implicit, de starea de prosperitate promisă sau de conştiinţa datoriei ce determină individul să ţină cont şi de binele com
un, acţionând dezinteresat, uneori chiar cu preţul unor renunţări personale. Cât de actuale mai sunt exemplele oferite de iniţiativele lui Louis Pasteur, ale lui Albert Schweitzer ori ale altor personalităţi ale secolului al XIX‑lea, creatori ai unor opere esenţiale, de care beneficiază mai multe generaţii? Societatea de astăzi tinde să adopte ca reper doar notorietatea, născută, de multe ori, dintr‑un succes rapid, lipsit de merit? În lipsa unei lumi ideale, în care toate acţiunile merituoase au succes, susţinerea unor cauze puse în slujba comunităţii, cu riscul sacrificiului personal, este o alegere conştientă şi pe deplin meritorie, deşi rareori va fi apreciată la justa sa valoare.
La momentul înregistrării conferinţei Despre merit şi succes, în luna mai 2021, profesorul Mircea Flonta era membru corespondent al Academiei Române. În data de 15 septembrie 2021 Adunarea Generală a Academiei a votat alegerea sa ca membru titular. Academicianul Mircea Flonta este profesor emerit al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti. Doctor în filosofie în anul 1970 cu o teză despre epistemologie genetică. Bursier al Fundaţiei „Alexander von Humboldt” în anii 1972‑1973, 1985, 1991. Domenii de cercetare: filosofia cunoaşterii, filosofia ştiinţei, metafilosofie şi istoria ideilor, studii asupra filosofiei lui Immanuel Kant şi Ludwig Wittgenstein. A realizat traduceri din opere ale unor clasici ai gândirii filosofice ca Immanuel Kant, David Hume, Ludwig Wittgenstein, Karl R. Popper. Autobiografia profesională şi intelectuală a profesorului Flonta a constituit volumul Drumul meu spre filosofie (2017). A fost distins cu numeroase premii: Premiul „Simion Bărnuţiu” al Academiei Române (1982), premiul Revistei Cuvântul (2005), premiul Societăţii „Lucian Blaga” (2006), premiul „Cărţii 2012” al Asociaţiei Editorilor din România. În anul 2015 a fost desemnat Profesor Bologna.
Ionel Cândea
Brăila, un oraş cosmopolit
Dimensiunea cosmopolită a unui oraş nu constă doar în diversitatea comunităţilor care îl locuiesc, cât mai ales în paleta largă a activităţilor sale, ce imprimă vieţii urbane o anume efervescenţă. Iar Brăila este unul dintre cele mai elocvente exemple din istoria ţărilor române. Evoluţia aşezării de la prima atestare documentară, din secolul al XIV‑lea, şi până la dezvoltarea economică remarcabilă a unuia dintre cele mai însemnate porturi din România, de la începutul secolului al XX‑lea, a fost plasată într‑o geografie politică distinctă, ce a facilitat apariţia mozaicului etnic existent până în prezent.
La jumătatea veacului al XIX‑lea, după eliberarea de sub ocupaţia otomană, oraşul a fost sistematizat într‑o manieră urbană occidentală, fără a‑şi pierde culoarea locală, conferită de melanjul de cutume culturale şi de convingeri religioase.
Profesorul Ionel Cândea este membru corespondent al Academiei Române şi cadru didactic al Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi (1993‑2017). Între 2003‑2007 a coordonat activităţile Facultăţii de Istorie şi Filosofie din cadrul universităţii în calitate de prodecan. Specialist în istoria aşezărilor fortificate din zona Mării Negre şi în civilizaţia Evului Mediu din nord‑estul Munteniei şi din zona Dunării de Jos, profesorul Cândea a iniţiat proiecte de cercetare arheologică, ce au vizat domeniile sale de specializare – cercetări arheologice la Cetatea Albă, Ucraina (1997‑1998), Cetatea Brăilei (1986‑2021), Cetatea Turnu, judeţul Teleorman (2006‑2009), şi istoria oraşului Brăila. Evoluţia comunităţii greceşti din zona brăileană şi istoria Bisericii Ortodoxe Române la Dunărea de Jos constituie alte subiecte de cercetare (monografii: Mănăstirea Măxineni, Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Brăila). În perioada 1989‑2021 prof. Ionel Cândea a fost director al Muzeului Brăilei „Carol I”, coordonând activităţile de modernizare, refacere şi extindere a clădirilor muzeului, cât şi de reconfigurare a expoziţiei de bază. A fost membru al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO (2008); membru al Adunării Naţionale Bisericeşti (1990‑2010); preşedinte (2005‑2009) al Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor din România; preşedinte al Comisiei Naţionale de Arheologie (2020‑2022). Laureat al premiului „Dimitrie Onciul” al Academiei Române în anul 1997.
Manuela Nevaci
Conştiinţa romanităţii şi a românităţii la românii sud‑dunăreni
Dialectele limbii române se mai păstrează în multe comunităţi de la sudul Dunării. Conferinţa „Conştiinţa romanităţii şi a românităţii la românii sud‑dunăreni” pune în discuţie modul în care au fost conservate caracteristicile acestor dialecte, care evidenţiază sorgintea lor latină. Investigaţiile de pe teren, realizate în ultimii 10 ani de cercetătoarea Manuela Nevaci, au arătat că limba română a fost şi este marcă identitară pentru aromâni, meglenoromâni şi istroromâni. Chestionarul utilizat în cadrul cercetărilor şi expus în conferinţă a relevat gradul de cultivare a graiurilor, continuitatea lingvistică conferită de anumite caracteristici gramaticale, păstrate în dialect, şi conservarea obiceiurilor.
Studiul limbii române poate fi vizibil îmbunătăţit dacă se cunosc particularităţile dialectelor, aşa cum reies ele din exprimarea vorbitorilor activi. Diagnoza evoluţiei dialectale actuale se realizează
având ca punct de reper studiile de referinţă ale unor lingvişti de prestigiu ca Eugeniu Coşeriu şi Theodor Capidan.
Manuela Nevaci, dr. abilitat, cercetător principal I la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române, este specialist în dialectologie română nord‑ şi sud‑dunăreană, geografie lingvistică (romanică şi europeană), balcanologie, istoria limbii române şi multilingvism. Din 2016 este conducător de doctorat în filologie la Universitatea din Bucureşti. Este secretar general al Atlasului Limbilor Europei (ALE) din anul 2007. Activitatea în cadrul acestui proiect, patronat de UNESCO, s‑a materializat prin publicarea, în perioada 2008‑2014, a două volume ALE. Este membră în comitetele internaţionale ale Atlasului lingvistic romanic şi Atlasului lingvistic mediteraneean. În perioada 2012‑2016 a fost vicepreşedinte al Societăţii Internaţionale de Dialectologie şi Geolingvistică (Bamberg). Studiile publicate de Manuela Nevaci se întemeiază îndeosebi pe materiale inedite, culese din cercetări directe de teren, la românii din sudul Dunării (aromâni, meglenoromâni). Activitatea didactică şi ştiinţifică a dr. Manuela Nevaci a fost recompensată cu premii şi distincţii precum Honorary Citizen of Louisville, Kentucky, SUA, diplomă de merit acordată de Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (2009), premiul Academiei Române „Bogdan Petriceicu Hasdeu” (2012).
Biroul de Comunicare al Academiei Române
