Expoziţia „Viaţa” a Eugeniei Hagiu Andrei. Gingaşă asemenea unei flori rare, cu mesaje şi sclipiri ce vin dintr‑o altă dimenisune, arta Eugeniei Hagiu Andrei se înscrie într‑o direcţie contemporană cu atât mai neaşteptată şi mai interesantă cu cât lumea în care trăim accelerează pe o pantă foarte abruptă spre desacralizarea totală.
Între noi, mai mult tăinuiţi decât la vedere, trăiesc artişti răpiţi de vederea realităţii aflate dincolo de ceea ce percep simţurile noastre. De aceea, căutarea lor s‑a înscris pe drumul îngust şi plin de spini, dar care conduce fără ezitare spre Adevăr. Sunt acei artişti care, indiferent de tehnica abordată, indiferent dacă se exprimă bidimensional sau tridimensional, sondează transcendentul. Expresia a ceea ce mintea nu poate cuprinde, a perfecţiunii divine sau intuiţia ei, măcar, se relevă în lucrările acestor artişti prin forme simple, recognoscibile, uneori chiar prin obiecte comune, umile, plasate în contexte vizuale capabile să le smulgă din dimensiunea lor imanentă şi să le facă mesagere ale lumii nevăzute.
Între aceşti artişti contemporani se află şi Eugenia Hagiu Andrei, graficiană şi pictoriţă al cărei rafinament compoziţional şi cromatic este pe măsura delicateţii şi a smereniei propriei sale fiinţe. Un acord deplin între om şi opera sa se desluşeşte de îndată. Pe măsură ce o cunoşti şi poţi pătrunde, fie şi timid, în taina fiinţei ei, te apropii şi de lumea întruchipată pe pânză sau pe hârtie, devii şi tu, privitorul, cetăţean al unei lumi interioare în care se reflectă, ca într‑o oglindă, lumea transcendentă.
Recenta expoziţie personală, de la Sala „Constantin Brâncuşi” a Palatului Parlamentului, deschisă pe 7 octombrie 2023, poartă un titlu scurt, simplu şi sugestiv pentru cine o cunoaşte pe artistă şi pentru cine‑i cunoaşte felul de a se exprima. Expoziţia se numeşte „Viaţa”. Desigur, la o vedere superficială, gândul te poate duce la viaţa de aici, la cea pe care o ştim, dar care este limitată şi imperfectă. Însă, mai mult ca sigur, Gina Hagiu intuieşte în lucrările‑i recente dimensiunea adevăratei Vieţi, a celei pe care ne‑o vestesc Evangheliile, prin Hristos, care este „Calea, Adevărul şi Viaţa”.
Expoziţia este alcătuită din mai multe serii de compoziţii, mai vechi sau mai recente, realizate fie în tehnica acrilic pe pânză, în cazul picturilor, fie în tehnică mixtă, în cazul lucrărilor de grafică. Un colţ al amplei săli de la Palatul Parlamentului este astfel amenajat încât cheia de lectură a lucrărilor Eugeniei Hagiu să fie la îndemâna oricărui vizitator. Ca într‑o veche casă ţărănească, icoana lui Hristos veghează asupra unei mese joase, rotunde, din lemn, cu trei picioare, pe care, aşezată pe un ştergar, se află o pâine artizanală, dintre cele pe care le coceau, cu ritual, femeile, în cuptoare de pământ, pe când lumea mai păstra o aşezare a ei, tradiţională, ce presupunea o permanentă conexiune a cerului cu pământul. În jurul măsuţei de lemn sunt trei scaune croite identic, din acelaşi material. Simbolistica cifrei trei este cât se poate de transparentă.
„Semnul vieţii”, titlul uneia dintre lucrări, este însăşi Crucea, reprezentată simplu, monocrom, într‑o nuanţă luminoasă de galben. Crucea apare şi ca detaliu dintr‑un cimitir, profilată pe albastrul limpede al cerului. Mormântul, ca loc de repaus, într‑un spaţiu sfinţit care, din limba greacă („κοιμητήριον”), se traduce ca „loc de dormit”, e sugerat printr‑o siluetă diafană de femeie care veghează la căpătâiul ocrotit de cruce al celui plecat spre viaţa veşnică. Crucea apare şi într‑o altă lucrare, cu mai multe simboluri creştine, intitulată „Pâinea noastră cea de toate zilele”. Crucea e înscrisă într‑un cerc, simbol al cerului, care ocupă centrul compoziţiei şi pe a cărui parte superioară se profilează, discret, o mică biserică.
O altă serie de lucrări, de factură mai curând abstractă, dar care trimit către sugestii de peisaj sau către elemente naturale primordiale, precum apa mărilor („Oceanul”, „Între ape”), completează discursul vizual al Eugeniei Hagiu Andrei de la Sala „Constantin Brâncuşi”. Viaţa este sugerată în aceste lucrări inclusiv printr‑o compoziţie abstractă minimalistă, o pată mare de roşu-intens, în a cărei textură sunt inserate mici pete de culoare albastru‑bleumarin.
În seria lucrărilor de grafică şi pictură a căror temă este Viaţa se află şi cea care reprezintă un arbore biblic, cu o bogată simbolistică: smochinul. Artista îl figurează simplu, mai curând sugerându‑l, ca pe o pată modulată de verde-crud pe care se află roadele, asemenea globurilor într‑un brad de Crăciun.
O altă serie de lucrări este dedicată mărturisitorilor creştini din închisorile comuniste, precum şi unor preoţi şi monahi emblematici pentru viaţa creştină din România şi pentru rezistenţa prin credinţă a poporului român. Portretele lor sunt diafane, luminoase, aproape dematerializate, înconjurate de acea aură de sfinţenie dobândită prin viaţa lor jertfelnică.
Eugenia Hagiu Andrei pictează şi desenează într‑un stil al său, aparte, creat prin opţiunea pentru formele cât mai simple, cât mai dezrobite de volumetrie, adică spiritualizate în mare măsură, tocmai pentru ca, inclusiv prin tehnică, să poată fi sugerată desprinderea de teluric şi aspiraţia către cele înalte. Suprafeţele, texturile lucrărilor sunt realizate prin suprapuneri de nuanţe deschise de culoare caldă sau rece şi prin transparenţe. Acestea din urmă au ele însele o forţă deosebită de a sugera că omul poate doar întrevedea frumuseţea lumii veşnice, a Vieţii fără de moarte, şi nicidecum nu o poate vedea pe deplin atât timp cât se află în trupul lui pieritor.
E multă lumină şi multă speranţă în expoziţia Eugeniei Hagiu Andrei, o artistă creştină laică ale cărei căutări şi sondări în partea nevăzută a lumii au rodit de‑a lungul timpului într‑o bogăţie de expresii artistice pline de sevă şi purtătoare de mesaj. Lucrările ei, şi cele prezente, şi cele păstrate în atelier, sunt mesageri ai unor colţuri de Rai, ai cerurilor înalte, unde sălăşluieşte Dumnezeu Atotţiitorul, Cel pe care nu‑L putem vedea, dar pe care sufletele dezrobite de patimi Îl pot simţi şi intui. În felul acesta, fără a fi iconar, artistul contemporan devine şi el un mărturisitor al Adevărului. Şi un prieten al lui Hristos Mântuitorul.
■ Scriitor, istoric al artelor, publicist
Luiza Barcan
