Cronică plastică

Artistul, un mărturisitor al adevărului

Expoziţia „Viaţa” a Eugeniei Hagiu Andrei. Gingaşă asemenea unei flori rare, cu mesaje şi sclipiri ce vin dintr‑o altă dimenisune, arta Eugeniei Hagiu Andrei se înscrie într‑o direcţie contemporană cu atât mai neaşteptată şi mai interesantă cu cât lumea în care trăim accelerează pe o pantă foarte abruptă spre desacralizarea totală.

Între noi, mai mult tăinuiţi decât la vedere, trăiesc artişti răpiţi de vederea realităţii aflate dincolo de ceea ce percep simţurile noastre. De aceea, căutarea lor s‑a înscris pe drumul îngust şi plin de spini, dar care conduce fără ezitare spre Adevăr. Sunt acei artişti care, indiferent de tehnica abordată, indiferent dacă se exprimă bidimensional sau tridimensional, sondează transcendentul. Expresia a ceea ce mintea nu poate cuprinde, a perfecţiunii divine sau intuiţia ei, măcar, se relevă în lucrările acestor artişti prin forme simple, recognoscibile, uneori chiar prin obiecte comune, umile, plasate în contexte vizuale capabile să le smulgă din dimensiunea lor imanentă şi să le facă mesagere ale lumii nevăzute.

Între aceşti artişti contemporani se află şi Eugenia Hagiu Andrei, graficiană şi pictoriţă al cărei rafinament compoziţional şi cromatic este pe măsura delicateţii şi a smereniei propriei sale fiinţe. Un acord deplin între om şi opera sa se desluşeşte de îndată. Pe măsură ce o cunoşti şi poţi pătrunde, fie şi timid, în taina fiinţei ei, te apropii şi de lumea întruchipată pe pânză sau pe hârtie, devii şi tu, privitorul, cetăţean al unei lumi interioare în care se reflectă, ca într‑o oglindă, lumea transcendentă.

Recenta expoziţie personală, de la Sala „Constantin Brâncuşi” a Palatului Parlamentului, deschisă pe 7 octombrie 2023, poartă un titlu scurt, simplu şi sugestiv pentru cine o cunoaşte pe artistă şi pentru cine‑i cunoaşte felul de a se exprima. Expoziţia se numeşte „Viaţa”. Desigur, la o vedere superficială, gândul te poate duce la viaţa de aici, la cea pe care o ştim, dar care este limitată şi imperfectă. Însă, mai mult ca sigur, Gina Hagiu intuieşte în lucrările‑i recente dimensiunea adevăratei Vieţi, a celei pe care ne‑o vestesc Evangheliile, prin Hristos, care este „Calea, Adevărul şi Viaţa”.

Expoziţia este alcătuită din mai multe serii de compoziţii, mai vechi sau mai recente, realizate fie în tehnica acrilic pe pânză, în cazul picturilor, fie în tehnică mixtă, în cazul lucrărilor de grafică. Un colţ al amplei săli de la Palatul Parlamentului este astfel amenajat încât cheia de lectură a lucrărilor Eugeniei Hagiu să fie la îndemâna oricărui vizitator. Ca într‑o veche casă ţărănească, icoana lui Hristos veghează asupra unei mese joase, rotunde, din lemn, cu trei picioare, pe care, aşezată pe un ştergar, se află o pâine artizanală, dintre cele pe care le coceau, cu ritual, femeile, în cuptoare de pământ, pe când lumea mai păstra o aşezare a ei, tradiţională, ce presupunea o permanentă conexiune a cerului cu pământul. În jurul măsuţei de lemn sunt trei scaune croite identic, din acelaşi material. Simbolistica cifrei trei este cât se poate de transparentă.

„Semnul vieţii”, titlul uneia dintre lucrări, este însăşi Crucea, reprezentată simplu, monocrom, într‑o nuanţă luminoasă de galben. Crucea apare şi ca detaliu dintr‑un cimitir, profilată pe albastrul limpede al cerului. Mormântul, ca loc de repaus, într‑un spaţiu sfinţit care, din limba greacă („κοιμητήριον”), se traduce ca „loc de dormit”, e sugerat printr‑o siluetă diafană de femeie care veghează la căpătâiul ocrotit de cruce al celui plecat spre viaţa veşnică. Crucea apare şi într‑o altă lucrare, cu mai multe simboluri creştine, intitulată „Pâinea noastră cea de toate zilele”. Crucea e înscrisă într‑un cerc, simbol al cerului, care ocupă centrul compoziţiei şi pe a cărui parte superioară se profilează, discret, o mică biserică.

O altă serie de lucrări, de factură mai curând abstractă, dar care trimit către sugestii de peisaj sau către elemente naturale primordiale, precum apa mărilor („Oceanul”, „Între ape”), completează discursul vizual al Eugeniei Hagiu Andrei de la Sala „Constantin Brâncuşi”. Viaţa este sugerată în aceste lucrări inclusiv printr‑o compoziţie abstractă minimalistă, o pată mare de roşu-intens, în a cărei textură sunt inserate mici pete de culoare albastru‑bleumarin.

În seria lucrărilor de grafică şi pictură a căror temă este Viaţa se află şi cea care reprezintă un arbore biblic, cu o bogată simbolistică: smochinul. Artista îl figurează simplu, mai curând sugerându‑l, ca pe o pată modulată de verde-crud pe care se află roadele, asemenea globurilor într‑un brad de Crăciun.

O altă serie de lucrări este dedicată mărturisitorilor creştini din închisorile comuniste, precum şi unor preoţi şi monahi emblematici pentru viaţa creştină din România şi pentru rezistenţa prin credinţă a poporului român. Portretele lor sunt diafane, luminoase, aproape dematerializate, înconjurate de acea aură de sfinţenie dobândită prin viaţa lor jertfelnică.

Eugenia Hagiu Andrei pictează şi desenează într‑un stil al său, aparte, creat prin opţiunea pentru formele cât mai simple, cât mai dezrobite de volumetrie, adică spiritualizate în mare măsură, tocmai pentru ca, inclusiv prin tehnică, să poată fi sugerată desprinderea de teluric şi aspiraţia către cele înalte. Suprafeţele, texturile lucrărilor sunt realizate prin suprapuneri de nuanţe deschise de culoare caldă sau rece şi prin transparenţe. Acestea din urmă au ele însele o forţă deosebită de a sugera că omul poate doar întrevedea frumuseţea lumii veşnice, a Vieţii fără de moarte, şi nicidecum nu o poate vedea pe deplin atât timp cât se află în trupul lui pieritor.

E multă lumină şi multă speranţă în expoziţia Eugeniei Hagiu Andrei, o artistă creştină laică ale cărei căutări şi sondări în partea nevăzută a lumii au rodit de‑a lungul timpului într‑o bogăţie de expresii artistice pline de sevă şi purtătoare de mesaj. Lucrările ei, şi cele prezente, şi cele păstrate în atelier, sunt mesageri ai unor colţuri de Rai, ai cerurilor înalte, unde sălăşluieşte Dumnezeu Atotţiitorul, Cel pe care nu‑L putem vedea, dar pe care sufletele dezrobite de patimi Îl pot simţi şi intui. În felul acesta, fără a fi iconar, artistul contemporan devine şi el un mărturisitor al Adevărului. Şi un prieten al lui Hristos Mântuitorul.

■ Scriitor, istoric al artelor, publicist

Luiza Barcan

Total 1 Votes
0

Luiza Barcan

Luiza Barcan, critic și istoric de artă, doctor în arte vizuale, expert al Ministerului Culturii în domeniul: Bunuri cu semnificație culturală – artă medievală, secolele XVIII-XIX, jurnalist, expert al Casei de Licitații Vikart. Membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Vâlcea, membru fondator și director al Fundației HAR („Habitat și Artă în România”). S-a născut la București în data de 8 octombrie 1964. Absolventă a Liceului de matematică-fizică nr. 4 din București, a Facultății de Limba și Literatura Română de la Universitatea București (1987) și a Facultății de Istoria și Teoria Artei a Universității Naționale de Artă din București. Profesor de limba și literatura-română (1990-1995), redactor, realizator de emisiuni la Televiziunea Română (1995-2013), redactor la Radio România Internațional (2000-2006), colaborator la Radio Trinitas al Patriarhiei Române, din 2014 și până în prezent (realizator al documentarului radiofonic „Zidiri în chipul crucii”). Din 1996 publică cronică plastică, interviuri, reportaje, eseuri, studii de istoria artei, monografii de monumente în paginile Contemporanul, Literatorul, Azi Literar, artPanorama, Museion, Adevărul literar şi artistic, Ianus, Virtualia, Tribuna, Tabor, Povestea vorbei, Buridava, Ramuri, Observator cultural, artMargins a Universităţii „Santa Barbara” din California.

Co-organizator, împreună cu Alexandru Nancu, al programelor Fundaţiei HAR: „Habitat şi Arta in Romania” ,„Arta in drum spre muzeu” (1999 – Râmnicu Vâlcea), „Tradiţie şi Postmodernitate” (2000 – 2005, Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni, judeţul Vâlcea) „Stuf 2004” (2004, Murighiol, judeţul Tulcea), „ReSitus – Metode şi tehnici avansate de conservare şi reconstrucţie digitală pentru patrimoniul cultural-istoric imobil (2007, Câmpulung Muscel), Lut/ Adobe 2007, 2008, 2009 (Capul Doloşman/ Cetatea Argamum, judeţul Tulcea).

Din anul 2000 şi până în prezent, curator al programului „Restituiri” care a cuprins expoziţiile: „Seniori ai picturii romaneşti contemporane”, „Invitaţii lui Iosif Sava în 40 de desene ale Rodicăi Ciocârdel Teodorescu”, „Rromani art”, expoziţiile personale de la Constanţa, Tulcea, Râmnicu Vâlcea şi Bucureşti ale pictoriţei centenare Medi Wechsler Dinu, expoziţia retrospectivă Maria Constantin, expoziţiile retrospective Alexandru Nancu („Teasc pentru memorie” și „Spațiul imaginării”), Bucureşti 2013, expozițiile retrospective Lidia Nancuischi). Curator a peste 30 de expoziţii personale sau de grup, deschise în Bucureşti şi în alte oraşe mari ale ţării. Face parte din colectivul de autori ai dicţionarului on line Un secol de sculptură românească (2013, 2014) și din colectivul de autori ai cărții Centenarul femeilor din arta românească (2018).

Debut literar în revista artPanorama, cu proza Jucătorii de șah (1997). Debut editorial cu volumul Nichita Stănescu. O viziune poetică a timpului (2000, ediţie bibliofilă, coordonata de Mircia Dumitrescu).

Cărți de memorialistică: Artişti plastici la Serata lui Iosif Sava (2003), în format electronic (2005); Spre Răsărit, cu Alexandru (2017).

Cărți de specialitate (cronică plastică, istoria artei): Angoase ale privirii (2004); Monografiile bisericilor de lemn – monument istoric de la Grămeşti, Malaia, Racoviţa- Copăceni, Ciungetu, Brezoi, Mariţa (2000, 2001), împreună cu Alexandru Nancu; Albumul monografic Medi Wechsler Dinu (2010); Albumul monografic „Maria Constantin” (2013); Albumul monografic „Constantin Calafateanu” (2014); Albumul monografic „Lidia Nancuischi” (2018)

Premii și distincții: Premiul pentru critică, acordat de Consiliul Director al Uniunii Artiștilor Plastici din Roâmânia (2017); Diplomă de excelență pentru întreaga activitate, acordată de Filiala Buzău a Uniunii Artiștilor Plastici din România, cu ocazia Bienalei „Ion Andreescu” (2018); Premiul III la Festivalul de film documentar scurt „Yperia 2012”, de pe insula Amorgos – Grecia, pentru filmul „Grecii de Brăila” („Greek and Romanian”); Premiul pentru film religios la Festivalul de film documentar scurt „Yperia 2011”, de pe insula Amorgos – Grecia, pentru filmul „Skopelos, insula celor 365 de altare”; 2011 – Medalia Muzeul Brăilei – 130 de ani şi Medalia „Nicolae Iorga – 140 de ani de la naştere”, decernate de Muzeul Brăilei pentru documentarele „Biserici de la Dunăre” (2011).

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și
Close
Back to top button