Din ultimul număr:
Contemporanul » (Con)texte » Spaţiul topologic al istoriei ideilor

Spaţiul topologic al istoriei ideilor

Dorin Ştefănescu este unul dintre cei mai cunoscuţi universitari şi filosofi ai culturii, care a publicat peste douăzeci de cărţi în România şi în străinătate (chiar dacă o curioasă prejudecată a criticii româneşti îşi fixează ciclopic ochiul doar pe dimensiunea naţională a unui autor: fie numai scrierile în limba română, fie numai cele apărute în România), primind pentru mai toate câte un prestigios premiu literar.

În 2014, a publicat la Editura Lambert Academic studiul Crossing Paths: Philosophy, Theology, Poetry: Studies in Phenomenological Hermeneutics, care îi defineşte metoda: interpretare de text pe un fond aperceptiv în care discipline înrudite ale spiritului se interferează, luminându‑se reciproc, cum spune Tudor Vianu, citat de autor. Prezentul volum, Texte şi contexte. Abordări hermeneutice (Editura Limes, 2020), este o confirmare a convingerii, larg împărtăşite de altfel, că exerciţiul de interpretare poate identifica o anume structură de sens (conform metodei lui Gadamer şi contrar argumentaţiei lui Derrida în jurul indeterminării limbajului) prin recurs la cercul hermenutic, adică prin contextualizare. Dorin Ştefănescu oferă imaginea unui scriitor profund implicat în comentariu, care, chiar şi atunci când scrie despre un alt autor, pare să‑şi urmărească propriile gânduri stârnite de lectură mai curând decât să se lanseze într‑un metalimbaj condescendent, ceea ce se poate deduce şi din tematica unitară decupată din mişcarea de idei a secolului al XIX‑lea romantic, ce s‑a prelungit prin metamorfoze în expresionism şi existenţialism. Misticul Hasdeu, profetul Heliade, sofianicul Blaga sunt repere pe parcurs. În această enumerare, l‑am omis pe Schelling, deoarece acesta oferă chiar temeiul întregului eşafodaj prin asocierile a trei discipline contemporane: poetica, filosofia şi religia. Până acum, spunea Schelling, poezia şi filosofia au mers pe căi separate. Să vedem acum ce vor realiza împreună. Din acest aliaj poetico‑filosofic s‑a născut romantismul înalt, mai ales în Anglia. Schelling e considerat autorul revoluţiei poetice în filosofie, dar şi al uneia filosofice în religie, modulată înspre o metafizică a eschatologiei şi a epifaniei niciodată complete, pe care autorul o redescoperă în ontoteologia lui Blaga. Mai puţin vizibil, un alt element care dă unitate comentariilor reunite în acest volum, fie că este vorba de teme sau cărţi, derivă tot din modul de gândire al romanticilor, fascinaţi de contrarii a căror co‑prezenţă este semnul înţelegerii profunde a existenţei. Fie că e vorba de „capacitatea negativă”, atribuită de John Keats lui Shakespeare, de definiţia simbolului ca simbioză concret/ abstract la Coleridge, de antinomiile transfigurate ale lui Blaga, de aporiile lui Paul de Man în abordarea deconstrucţionistă a romantismului, autorul se arată mereu fascinat de logica polivalentă care desfiinţează graniţele impuse de gândirea disociativă ce a dat naştere clasificărilor rigide din ştiinţele occidentale. Milton al lui Blake şi Manole al lui Blaga au în comun confruntarea cu propria gândire abstractă, care blochează manifestarea esteticului, epifania operei.

Acest dualism sublimat, fie al contrarilor împăcate (coincidentia oppositorum) din poetica romanticilor, fie din terţul inclus al logicii postformale, este atractorul subiectelor tratate.

Volumul se deschide cu un comentariu la Balcanismul literar românesc de Mircea Muthu, intitulat De la Mimesis la Phantasa. Dorin Ştefănescu are capacitatea de a‑şi plasticiza ideile sau de a le subsuma unor concepte confirmate ulterior de întregul comentariu. Mimesis, care serveşte la Aristotel unei poetici realiste, este polul unei binarităţi, având de cealaltă parte phantasa platoniciană, imaginile vide, pure copii ale arhetipurilor lor în mintea divină. Această polaritate conceptuală este aplicată Bizanţului, a cărui existenţă plenară, de centru al unui imperiu, a inspirat o artă realistă, substituită ulterior de nostalgia centrului pierdut, de un discurs despre absenţă. Prin dualism balcanic se va înţelege dihotomia aulic versus popular, dar şi fizic, corporal versus ideal, spiritual, iar modul în care acestea sunt depăşite este grăitor în privinţa opoziţiei Est‑Vest. Împletind propriile idei cu acelea ale lui Mircea Muthu, autorul analizează Învăţăturile lui Neagoe Basarab, modul în care, după modelul originar al lui Iisus, trupul poate fi purificat şi, graţie crucificării, devine om zeificat. Dimpotrivă, în poemele despre Bizanţ ale lui Yeats, de exemplu, această dualitate este rezolvată printr‑o sublimare – apariţia unei ordini terţe cu dublă natură, materială/ spirituală. Este vorba de artefacte, de arta ornamentală a Bizanţului, preţuită de poetul imagist pentru sublimarea contrariilor în paradigma întrupată a obiectului de artă, fără împăcarea sau comutabilitatea lor. Ataşamentul la natură şi anistoricitatea sunt însă atitudini endemice poporului român, imposibil de eradicat chiar şi în perioadele de expansiune, de sincronizare cu centrele culturale ale momentului. Sinteza aulic/ popular din Învăţături… nu este însă unica ipostază a balcanismului literar la noi. Se poate spune că Eminescu, a cărui formaţie era preponderent occidentală, face loc bizantinismului hieratic în imnurile în ritm peonic cu imaginar religios sau în ornamentul pastoral (Călin, File de poveste). Pământul transformat în mărgea la gâtul iubitei ţine tot de imaginarul bizantin al substituirii naturii prin artă. I.L. Caragiale a reprodus cu voluptate balcanitatea, mahalaua levantină, în vreme ce Mateiu Caragiale, Ion Barbu sau Mircea Eliade au asimilat balcanismul literar prin cele trei componente: Bizanţul decadent, ilumninările gnostice şi autoreflexivitatea (textul conştient că este text). În postmodernism, Cartea de la Metopolis de Ştefan Bănulescu este o altă ipostază a derealizării centrului, a figurilor vide, parodice, a unui Bizanţ pe dos, care, în plus, este o borgesiană carte care îşi neagă orice referenţialitate, autodefinindu‑se ca hartă de unu la unu, altfel spus, ca text.

În comentariile lui Dorin Ştefănescu, bizantinisml literar este un concept flexibil, aplicabil atât în plan teoretic, cât şi imagistic. La Mircea Eliade, de exemplu, sunt comentate atât dihotomia sacru/ profan din istoria religiilor, cât şi dialectica revelaţiei şi ascunderii din proza fantastică: „Se creează aşadar două planuri epice: unul care ţine de miez, de calea regală a semnificaţiilor, şi un al doilea, de camuflaj, care întreţine misterul.”

Demersul lui Dorin Ştefănescu este unul empatic, comentariul doct fiind îmblânzit de căldura unor afiliaţii spirituale. Dacă autorul ne‑a dat o temă – aceea de a recontextualiza comentariile sale inserate fiecare în propriul context, de a încadra aceste camee într‑un tablou de familie, am spune că rama exterioară coincide cu o istorie a romantismului, nu neapărat cronologică. Un Heliade aparţinând tipologic perioadei de început, aflate sub semnul Revoluţiei Franceze, care se vedea probabil pe sine în toga de revoluţionar ca o întrupare a spiritului istoriei, asemenea lui Napoleon pe cal, o altă epocă definită de Virgil Nemoianu ca Biedermeier, a romantismului îmblânzit politic şi aşezat în tipare culturale, aliat cu filosofia şi teologia, un postromantism al cultului imaginii, o extensie expresionistă şi o alta existenţialistă – progenitura târzie a lui Kierkegaard. În paginile dedicate lui Titu Maiorescu, simţim adeziunea lui Dorin Ştefănescu la poetica maioresciană a imaginii plastice, aliind concretul şi ideea poetică. Maiorescu se afla în acel moment pe traiectoria ce duce de la mentorul său, Herbart, antropolog asocianist, la silogismele prin imagini ale lui Alfred Binet şi la poetica imagistică a lui Pound şi Yeats sau la epifaniile lui Joyce şi corelativul obiectiv al lui T.S. Eliot. Glosele lui Dorin Ştefănescu configurează treptat un spaţiu topologic (care rămâne acelaşi sub deformări), sau o bandă topologică, în care fenomene similare se succed în timp/ spaţiu. Acest tip de comentariu dovedeşte caracterul dinamic al culturii, faptul că ordinea culturală are o genealogie proprie, cu componente ce revin în forme similare, sau se prezintă ca o succesiune de planuri în relaţie cu informaţia ce se conservă, nefiind o producţie aleatorie de obiecte culturale izolate.

Fără îndoială că preocuparea obsesivă faţă de imagini şi conexiunile lor în psihologismul din a doua jumătate a secolului XIX îşi vor fi pus amprenta şi pe actul de naştere al semioticii şi filosofiei limbajului, autorul comentând câteva repere din istoria semioticii şi hermeneuticii, de la Peirce la Barthes şi Paul Ricoeur. În relaţie cu nivelul literal al comunicării, figura/ mitul/ sensul simbolic îi apar lui Barthes ca metalimbaj, iar lui Paul Ricoeur ca sens suprapus, inexistent în absenţa celui dintâi. În realitate, resemantizările împrumută limbajului literal un statut funcţional, acelaşi mit putând fi comunicat printr‑o mulţime de alţi semnificanţi. Dorin Ştefănescu propune o terminologie mai adecvată, anume cele două nivele pot fi caracterizate ca literal/ semiotic şi hermeneutic. Dacă sensul literal se poate traduce nealterat în altă limbă, simbolizările sunt opera şi modul de interpretare ale fiecărei comunităţi de discurs. Fascinantă ca demers hermeneutic în zonele rarefiate ale speculaţiei filosofico‑poetice, recenta carte a lui Dorin Ştefănescu adaugă tuşe semnificative portretului unui cărturar erudit şi dedicat.

■ Scriitor, eseist, profesor universitar, traducător

Maria‑Ana Tupan

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Maria-Ana Tupan

Prof. Dr. Habil. Maria-Ana Tupan (n. 1949) este autoare a unor studii de istorie, critică şi teorie literară, apărute la edituri academice din ţară şi din străinătate, precum şi a unui curs de istorie a literaturii britanice de la origini [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest