Din ultimul număr:
Contemporanul » (Con)texte » Byblos versus Babel

Byblos versus Babel

O cântare a cântărilor sau o carte a cărţilor a inspirat căutătorii de absolut, de la cabalişti la Mallarmė sau Borges, în aceeaşi măsură ca elixirul vieţii pe alchimişti. Ca şi dansul, şi dansatorii lui Yeats – paradigmă şi întrupare –, atât cântarea, cât şi cartea, sau timpul lui Platon, sunt oglinzi mobile ale eternităţii. Oglinda tuturor cărţilor se mai numeşte şi bibliotecă, şi acesta este subiectul noii parade de erudiţie şi talent hermeneutic a criticului universitar Mircea Braga: Biblioteca şi irealul din real (Editura Academiei Române, 2020).

Se consideră că variaţiunea fenomenologică este un proces deschis, cu final mereu amânat, dar mulţimea punctelor de vedere asupra subiectului frustrează pe cel care ar dori să mai sugereze vreunul. Mircea Braga discută statutul ontologic şi ontogenetic al cărţii în raport cu realul, istoricul ideii de bibliotecă şi al instituţiei, efectul de realitate al cărţii, tema şi reprezentările bibliotecii, relaţia dintre carte şi putere, dintre biblioteca‑spaţiu al memoriei şi istorie şi multe altele. Ne vom opri asupra unor comentarii de profunzime, cu irizări speculative neaşteptate, atât cât ne îngăduie spaţiul.

Ca şi la Borges, biblioteca este lume şi carte, deşi nu în sensul holist inspirat postmoderniştiilor de Noua Fizică, ci mai curând ca reificare a unui analog transcendental. Filosofia care oferă temei acestei construcţii ideatice este pozitivismul lui Karl Popper, care distinge nu între două ordini ontologice (fizică/ metafizică), ci trei: universul fizic, cel subiectiv şi cunoaşterea (sau spiritul, ideile) obiectivată în artefacte. Autorul va realiza astfel o urzeală din două fire împletite: pe de o parte, realitatea materială şi istorică, pe de alta, un dublet similar celui blagian, în sensul că este cosmicizat în jurul propriul centru şi nu doar un muzeu al reprezentărilor. Martorii declaraţi ai debutului exegetic al lui Mircea Braga sunt Bahtin şi teoreticienii imaginarului (Cassirer, Gilbert Durand, Bachelard, Wunenburger), deşi ni se pare că autorul este mai aproape de categoriile abisale ale lui Lucian Blaga decât de cronotopul bahtian sau spaţiul şi timpul kantian (categorii ale interfeţei fenomenal/ conceptual).

Biblioteca este universul imaginar din cărţi, dar şi construcţia care le adăposteşte; este în continuă geneză prin creaţia de cultură, precum spaţiul, nu preexistent şi pasiv, ci produs prin intervenţia subiecţilor care îl locuiesc, al lui Henri Lefebvre. Biblioteca începe cu creaţiunea în versiune platonică, adică având la origine muzica şi matematica, arta şi ştiinţa, iar ca prim lăcaş, peşterile, alegorizate de Platon, dar şi reale, care au adăpostit picturile rupestre. Despre legendara Bibliotecă din Alexandria, spune autorul, se poate fabula orice. Romanul Artă şi minciuni al lui Jeanettte Winterson, o foarte ingenioasă demonstraţie a adevărului superior al artei (mincinoase) în comparaţie cu ştiinţa, chiar începe cu o fantezistă descriere a acestei biblioteci – cea dintâi uzină a iluzionismului livresc. Mircea Braga răstoarnă de fapt tradiţia, spectralizând această bibliotecă în vreme ce evocă importanţa bibliotecii reale din ţinutul califilor acuzaţi de nimicirea ei. Biblioteca Înţelepciunii din Cairo (sec. X) este desemnată ca fiind originalul emulat de curţile europene.

Biblioteca devine aici un non‑localizat spaţiu intrinsec/ extrinsec, ca în exprimentul lui Bohm cu picătura de cerneală. Califul Harun al‑Rashid este deopotrivă ctitor al bibliotecii Bayt al‑Hikma din Bagdad şi personaj în O mie şi una de nopţi, o carte care figurează probabil în mai toate bibliotecile lumii. În Ulise de Joyce, Harun al‑Rashid îi apare artistului Stephen Dedalus într‑o viziune profetică a întâlnirii cu Bloom – viitorul său amfitrion şi totodată autor al naraţiunii despre peregrinările sale de o zi prin Dublin ce încheie romanul. Scena din imaginaţia sa preveşteşte însă o altă întâlnire cu Bloom, când acesta îl salvează din starea de ebrietate într‑o casă a pierzaniei. Ca şi Şeherezada, care se salvează prin povestea amânată, califul, alias Bloom sunt figuri ale salvatorului. Este interesantă asocierea cu Salman Rushdie, care, în Harun şi Marea de Poveşti, juxtapune fundamentalismul islamic şi condamnarea sa la moarte din raţiuni ideologice cruzimii califului, care îşi decapita soţiile a doua zi după nuntă. Scrierea acestei cărţi îl salvează pe Rushdie din starea de ataraxie, redându‑i energia necesară pentru a redeveni scriitor.

Ca într‑un roman al fluxului conştiinţei, discursul se alcătuieşte la modul asociativ şi nu cum ne‑am fi aşteptat într‑o carte de acest gen, adică din distincţii categoriale, generice sau disciplinare. Biblioteca este asemenea unei holograme cu informaţia distribuită uniform pe suprafaţa sa, un mit holist asemenea celor care au dat naştere unor opere de ficţiune şi mai puţin familiar în eseul critic, care, etimologic vorbind, procedează prin krinein, disociere. Deşi comentează câteva opere canonice, autorul a fost mai curând atras de un proiect eseistic speculativ, cu fermecătoare asocieri şi digresiuni devenite posibile graţie substanţei omogene a spiritului.

Iniţiat în toate sistemele esoterice, autorul descoperă în ele elementul de legătură – spiritul –, care, asemenea dragonului Uroboros, se hrăneşte din sine însuşi. Biblioteca este această lume, sieşi suficientă, ce se întoarce asupra sa şi pe care realul eterogen şi aleatoriu nu o cunoaşte. În construcţia sa eidetică intră identificarea cu memoria sau istoria, dar şi semnificatul prestigiului care determină pe unii să colecţioneze cărţi pe care nici nu le citesc, scopul fiind servit de chiar scenariul căutării înfrigurate, preocupării ostentative, mimând autentica pasiune bibliofilă. Privirea criticului glisează de la sublim la ridicol, de la aproximări borgesiene ale labirintului livresc la descrieri ale unor modele de biblioteci ca piese de mobilier vrednice de un anticar. Ne amintim brusc de bibliotecile copilăriei, în care, într‑adevăr, cum spune Saint Simon, citat de autor, cărţile erau „îmbrăcate în livrea”, adică erau cartonate identic de dragul esteticii rafturilor. Şi totuşi, chiar dacă acelaşi Saint Simon îl persiflează pe ducele de Noailles pentru bogata bibliotecă şi pentru că se înconjura de oameni de litere şi de savanţi pentru a‑şi mări gloria şi onoarea, nu e mai puţin adevărat că Anne de Noailles şi Georges Bibesco au făcut posibilă publicarea romanului În căutarea timpului pierdut al lui Proust, respins la concurs de Andrė Gide.

De la cartea lui Zoroastru, studiată de protagonist în Sărmanul Dionis şi pe care Mircea Braga presupune că Eminescu ar fi putut‑o citi la Viena, Berlin sau în vreo veche bibliotecă din ţară, se înfiripă o întreagă tradiţie esoterică românească, de iluminare personală, dar şi de disciplină iniţiatică, dominată de Vasile Lovinescu şi Mateiu Caragiale. Dacă prăbuşirea luciferică a lui Dionis cauzată de dorinţa de cunoaştere a tainei divinităţii e o figură de stil, practicile protestante de eliminare a însemnelor şi ecourilor verbale ale cărţilor secrete din textele religioase, considerate pe acest motiv papistaşe, au fost o realitate. „Invizibila societate cosmopolită”, cum numeau Wieland, Goethe sau Herder elita internaţională şi suprageneraţională de spirite creatoare, a însemnat, pentru a‑i cita pe Goethe şi Carlyle, secretul făcut public graţie tiparului. Se născuse ideea de bibliotecă universală, de literatură universală. Această galaxie intră însă în amurg în deceniile emergenţei societăţii consumeriste din prima jumătate a secolului trecut. Contra Babel acţionau deopotrivă Adorno şi ceilalţi filosofi ai Şcolii de la Frankfurt, F.R. Leavis, precum şi… membrii castei intelectuale şi profesionale din Castalia lui Herman Hesse (Jocul cu mărgelele de sticlă) – un fel de cavaleri arthurieni sau cruciaţi uniţi în efortul de a apăra valorile spiritului – ştiinţă şi umanităţi – în faţa invaziei culturii de masă şi consumerismului. Biblioteca este astfel antropomorfizată, din colecţie de cărţi devenind frăţie a autorilor.

Când a apărut scrierea şi implicit biblioteca la diverse popoare, cum a fost ea substituită la unele de mitologie şi folclor? O zeitate nordică, Braga, fiul lui Odin, era „zeul poeziei, elocvenţei şi al înţelepciunii”, dar formele de obiectivare a acestora în bibliotecă au apărut târziu, deoarece, ca şi în cazul sacerdoţilor geto‑daci, druizii au interzis celţilor comunicarea în scris a secretelor iniţiatice. Ne explicăm astfel pasajul din poemul Ţara pustie al lui Eliot, unde una dintre vocile polifonicei partituri povesteşte despre misterul iluminării din grădina cu zambile despre care îi este interzis să vorbească. Biblioteca şi irealul din real este un instrumentar mito‑poetic, un catalog de coduri prezente în unele dintre cele mai profunde, dar dificile creaţii ale umanităţii, a căror înţelegere este astfel facilitată.

Biblioteca nu e un container pasiv, ci un agent al convertirii cititorului, al modificării structurii lui sufleteşti. Femeie de hârtie, personajul romanului astfel intitulat al lui Rabih Alameddine, descoperă adevăratul sens al existenţei în cărţile librăriei din Beirut unde lucrează şi din care traduce: „Literatura îmi dă viaţă, iar viaţa mă ucide”. Numai că majoritatera libanezilor nu se interesează de cărţi, iar cei puţini preocupaţi cunosc limbi străine şi nu au nevoie de traduceri.

Ca şi zeii Valhallei, civilizaţia cărţii îşi stinge luminile, îşi strânge pânzele, formidabilul ei prestigiu şi puterea apunând concomitent cu instaurarea unor forme de socializare superficiale, mecaniciste, vide de sens şi lipsite de valoare, iar de construiesc vreun turn din sticlă şi beton, acela e un Babel. Iată de ce incursiunile în trecutul imperiu al bibliotecii au dobândit savoarea şi tăria vinului vechi. Cartea lui Mircea Braga invită la un festin precum cele la care cupa zeului Braga, acel Apollo al nordului, trecea din mână în mână.

■ Scriitor, eseist, profesor universitar, traducător

Maria‑Ana Tupan

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Maria-Ana Tupan

Prof. Dr. Habil. Maria-Ana Tupan (n. 1949) este autoare a unor studii de istorie, critică şi teorie literară, apărute la edituri academice din ţară şi din străinătate, precum şi a unui curs de istorie a literaturii britanice de la origini [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest