Din ultimul număr:
Contemporanul » Antologiile Conte » Trakl și culorile

Trakl și culorile

Albul ocupă un loc special în paleta simbolismului culorilor lui Trakl. S‑ar putea crede că această culoare acţionează ca un contra‑pol la negru şi este un semn al purităţii şi nevinovăţiei. Dar, în mod vădit, nu este cazul, aşa că această culoare simbolizează ceva sinistru. Albul apare la Trakl ca fiind ireal, aproape magic. Această culoare ar putea avea înţelesul unei „false apariţii a perfecţiunii”. De exemplu, în Psalm, în mormântul său, magicianul alb se joacă cu şerpii. Albul pare în general extrem de neclar, dar în poemele lui Trakl, culoarea este adesea asociat cu pericolul şi moartea. Astfel albul se referă adesea la ceva gol, lipsit de viaţă, o idee care este exprimată şi de adjectivul „văxuit”.

Legat de alb este argintiul, care duce mai mult spre un aspect senzual. Ambele culori sunt reci, argintiul fiind o culoare metalică. Interesant este şi ultimul vers din Cântecul lui Kaspar Hauser, unde argintiul e scufundat în capul nenăscutului. În acest pasaj argintiul poate fi definit ca o culoare rece, dar preţioasă. De asemenea, argintul este un metal foarte dur, în acest caz trebuie să ne gândim în mod inevitabil la o specie de mască mortuară. Totuşi, culoarea argintie se interpretează greu, deoarece este inepuizabilă în simbolistică. În ambele ei valenţe (cea rece şi cea preţioasă), culoarea acestui metal preţios simbolizează perfecţiunea şi satisfacţia. Totuşi, o anumită linişte se degajă din acest atribut al culorii.

În timp ce argintul are la Trakl o conotaţie mai degrabă negativă, auriul poate fi caracterizat cu o conotaţie pozitivă, dacă ne gândim, inevitabil la „toamna aurie”. Ca şi culoarea maro, auriul poate fi un semn al păcii în natură. O altă semnificaţie a aurului este „strălucirea adevărului” în percepţia lui Heidegger.

Ca o sinteză, culorile metalelor lui Trakl, de cele mai multe ori, par să transmită sentimente şi senzaţii: „Un miros auriu de cimbru” (Plimbare). Aurul are şi valenţe în comun cu albastrul, ambele culori fiind legate de zonele contextului care sugerează un sentiment religios: „Ochii aurii ai lui Dumnezeu” (Psalm). Se poate presupune că aurul este folosit pozitiv, ca un semn de căldură şi calm, şi nu în contextul „râsului grotesc de aur”. Un alt adjectiv folosit frecvent în versurile lui Trakl este cristalinul. Numai prelucrat, cu diferitele lui faţete, cristalul simbolizează puritatea şi inocenţa. Dar mai ales la Trakl ar fi o mare greşeală să se vorbească doar despre o anumită semnificaţie a cristalelor.

Cristalului mai simbolizează fragilitatea: „Când veni noaptea, cristalinului i se frânse inima”. Deoarece acesta este un adjectiv, cu greu se poate interpreta faptul în sine de „frângere a inimii”. Şi, totuşi, poate fi chiar inima, care, aidoma unui cristal, se sfărâmă în mii de bucăţi.

O altă culoare foarte interesantă (dacă putem vorbi în acest caz propriu‑zis de o culoare) este zambila. Trakl o foloseşte în întreaga sa operă doar de câteva ori (de 4 ori), de exemplu, în
Peisaj: „Buclele de zambile ale servitoarei”; sau în Pasiune: „… dormind în părul ei de zambile”. Dacă ne gândim la floarea alb‑violetă cu frunzele sale ceroase (de ceară), semnificaţia zambilelor ar putea fi preţioasă, inaccesibilă sau frumoasă, dar… artificială. Dacă facem referire la frunzele albe şi ceroase ale florii, este posibil să ajungem la concluzia că acest atribut de culoare trebuie să aibă şi o oarecare legătură cu moartea. În Pasiune, ne gândim inevitabil la prietenul lui Trakl, care a murit timpuriu.

Remarcabil, când scrie despre zambile, este faptul că poetul combină culoarea cu alte impresii senzoriale, de exemplu, cu simţul tactil şi cel olfactiv. Această conexiune de percepţii senzoriale de natură diferită care dau impresia că sunt una cu simbolul celeilalte se numeşte sinestezie. Uneori se vorbeşte de o „poezie a simţurilor inversate”.

Baudelaire (a cărui operă Trakl o cunoştea bine) a folosit deseori această sinestezie în poemele sale (Corespondenţe). Un alt exemplu de astfel de „amestecare” este poezia Monden, din care citez versul: „Mereu sună mondena voce a surorii” (Amurg spiritual). Culoarea şi sunetul se amestecă în mod clar într‑un element unitar, pe care Schneider, care s‑a ocupat în mod intens de opera lui Trakl, le consideră „mai presus de toate, pentru a reflecta starea de spirit a poetului care acoperă procesul perceptiv într‑o manieră mai pură, mai clară şi mai insistentă”. Obiectivul principal al lui Trakl este, aşadar, să‑şi exprime sentimentele personale printr‑o asemenea sinestezie. Culorile, sunetele, mirosurile şi senzaţiile tactile nu depăşesc stadiul valorii simţurilor. În universul lui Trakl, nu par să existe orientări fixe între simţurile individuale şi, prin urmare, apar metafore sintetice unice.

În ceea ce priveşte culorile ca metaforă, Trakl pare a se fi inspirat din limbajul coloristic al lui Rimbaud8. Culorile din poeziile lui Rimbaud, în cea mai mare parte, nu par să se nască din emoţii, ci servesc drept ajutoare pentru a crea o anumită atmosferă. Totuşi, chiar şi în opera poetului francez, de asemenea poate fi găsită ambiguitatea culorilor.

Ca şi pentru Georg Heym, contează mai mult, pe de o parte, capacitatea contrastantă, pe de altă parte, luminozitatea sau valoarea cromatică a culorilor şi compoziţiilor coloristice. Pentru a încheia această scurtă analiză a cercului coloristic la Georg Trakl, s‑ar putea ajunge la concluzia că culorile din opera poetului acţionează ca un „rezervor de sensuri”. Culorile sunt încifrate şi au o multitudine de semnificaţii. Această ambivalenţă indică cifrul specific al lui Trakl.

Un fapt iritant este acela că diferite culori sunt atribuite aceluiaşi obiect sau sentiment. Numai moartea este reprezentată de mai multe culori (alb, roşu şi verde). Va trebui să recunoaştem că această interpretare este posibilă numai pentru că Trakl însuşi nu a dat culorilor un sens clar, ci le‑a folosit în scopul de a crea senzaţii şi de a sugera o stare sufletească.

Cu metaforele şi culorile folosite, Georg Trakl a cucerit noi ţinuturi în explorarea şi cucerirea expresivităţii artei. Din toate culorile laolaltă, ia naştere lumina, temeiul poeziei lu Trakl!

Georg Trakl
Noaptea

Albastrul ochilor mei s‑a stins în noaptea asta,
Aurul roşu al inimii mele. O! cât de liniştită ardea
lumina.
Mantaua ta albastră îmbrăţişă pe cel ce
se scufunda;
Gura ta roşie pecetlui înnebunirea prietenului.

Poezia Noaptea apare într‑o formă scurtă, pregnantă, asemenea unui program în care întunericul este luat drept pretext pentru a scoate la iveală o lume colorată. Albastru şi roşu apar de două ori, aurul o dată şi acestea toate doar în patru versuri. Trakl însuşi i‑a scris pe data de 7 mai 1913 lui Ludwig von Ficker că această poezie îi este „mai presus de toate dragă” lui. Cititorul poate sta în faţa acestui text total dezarmat. Un „păcat originar” pare a fi creat prin căderea de la albastru spre roşu. Albastrul ochilor, o lume a spiritului, s‑a stins şi o gură roşie pecetluieşte această stingere. Asta ar putea fi o primă parafrazare, dar Albastrul ochilor mei este indisolubil legat de Aurul roşu al inimii mele. Gura roşie este la rândul ei supusă mantiei albastre, asemenea mantiei Fecioarei Maria. Ambele „zone”, cea a eului şi cea a celeilalte persoane, au în roşu şi albastru aceeaşi valenţă. Totuşi, pare o apoziţie „Albastrul ochilor mei” şi „Aurul roşu al inimii mele” care „s‑a stins în noaptea asta”.

Tocmai în poezia asta putem reflecta împreună cu Goethe că Noaptea face clar faptul că ar trebui să fim atenţi să atribuim lucrării lui Trakl o anumită culoare ca fiind în mod special caracteristică lui. Mai ales în această poezie putem lua interpretarea lui Goethe despre „Teoria culorilor”, şi anume: „Tocmai din reflecţia culorilor primim viaţa” (Faust I). Este o întreagă cosmologie întinsă ca o pânză peste acest triunghi: roşu, albastru şi aur(iu) – ceea ce ne întâmpină în creaţia lui Trakl. Aici, în acest context, aurul este explicit numit „Aurul roşu” ceea ce ne dă senzaţia unei culori complementare: galben‑roşu‑auriu şi albastru…

Deci, putem vedea deja din acest scurt text că lumea culorilor lui Trakl nu poate fi simplificată sau adusă în mod direct la un numitor comun. Teoria culorilor lui Goethe poate fi folosită pentru interpretare!

■ Poet, eseist, publicist, traducător şi editor

Christian W. Schenk

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest