Antologiile Conte

Hellmut Seiler

Poet, prozator, critic literar, traducător, antologator şi editor, Hellmut Seiler s‑a născut în anul 1953 la Rupea (România). Studii de germanistică şi anglistică la Sibiu; membru, printre altele, al PEN International, din 2019 – membru al Uniunii Scriitorilor din România. Din anul 2014 este secretar general al PEN Clubului scriitorilor în exilul ţărilor germanofone. Debut literar în 1972 în revista Neue Literatur (Bucureşti). Debut editorial cu volumul de poezie die einsamkeit der stühle/ singurătatea scaunelor, Editura Dacia, Cluj (1982). A publicat 10 volume de poezie şi aforisme, printre care Pădurea de interdicţii, Editura Limes, Cluj (2007), în traducerea lui Andrei Zanca, precum şi două volume de proză scurtă. Este traducător în germană al unor volume de poezie română contemporană, precum şi al reprezentativei antologii de poezie Schwebebrücken aus Papier/ Punţi suspendate de hârtie (2021). A tradus din cărţile unor scriitori români ca, bunăoară, Ion Pop, Rodica Draghincescu, Emil Hurezeanu, Nora Iuga, Mircea Ciobanu, Emilian Galaicu‑Păun, Ioan Flora, Robert Şerban, Matei Vişniec ş.a. Este distins cu numeroase premii literare, printre care „Würth‑Literaturpreis” (2000) şi „Irseer Pegasus” (2003).

 

Încurajare (1976)
 

Se pare stimate colega
că sunteti iarăşi
într‑o fază neproductivă
văd că
scrieţi poezii

Traducere de Andrei Zanca
 

Pentru că în locul

 

Pentru că este iarăşi cu putinţă
să mă opresc fără oprelişti fără constrângeri
în locul unde fusesem fericit cândva sunt

din nou aici şi mi se pare că m‑aş fi
pierdut dacă nu aş fi acum aici şi
revăzând iarăşi nucul vechile

pietre fie şi chipurile din piaţa trandafirilor
mi se par cunoscute ele chiar îmi răspund
la zâmbetul meu. Deodată observ că

văd ceva în ele ce nu‑i acolo nu sunt ele
pe care îmi închipui ca un nebun că le văd
singur mă caut dar acum nu mai sunt

aici sunt altcineva
mă caut sub nuc şi în piaţa trandafirilor
şi nu pot

să mă regăsesc

 

Privelişti senine
O poezie cu umbre
 

Pulsul neliniştii mi se tot clatină
Mai grabnic îmi fuge liniştea
Umbrele trecutului
Se prelungesc.

În locul marilor evenimente
Numai cele istorice au loc;
Cărora însă umbrele
Li s‑au pierdut.

Nicio umbră nu atârnă
Peste viitor.
Şi tot mai devreme
Se face târziu.

 

Veşnicul meu însoţitor

 

În trecut îmi era frică de poliţia,
Care îi înspăimânta pe toţi. Acum mă tem
De locurile în care nu se află poliţie.
Pentru că îi este frică.

 

În parcul sub arini
Norei Iuga

 

În parcul sub arini, locul în care fusesem fericit
odinioară,
mă văd transpus noaptea la două şi jumătate şi mă
tăvălesc
în el ca şi atunci şi nu pot să ies din el, vreau

să păstrez ce mi‑a scăpat atunci printre degete, dar
nu pot
să‑mi iau înapoi mugurii cei mult mişcători şi nici perlele
clar desfăcute ale arinilor, nedestăinuind

ce s‑a petrecut sub ei, în timp ce mă zbat pe
jumătate adormit
de‑a lungul unei jumătăţi de noapte într‑o băltoacă
în „lacul, cel nemişcat” *
din veşnic tânăra pădure a uitării aproape pioase.

* Nikolaus Lenau, „Cântec din trestie”

 

Vechii greci
23 februarie 2021  

 

Trântind uşa terasei observi
că ai strivit astfel o insectă – în India
pe alocuri un delict;
acolo se ocoleşte o colonie de furnici
ca să o cruţi pe ea, nu pe tine. Dar paşii
se apropie.

Azi am aflat că Lawrence Ferlinghetti
a păcălit moartea o sută şi un an.
În vis îi povesteşti prietenului tău
visul în care a apărut. La trezire
urmăreşti, frecându‑ţi ochii, pe fereastră
cum îl scot pe cârcotaşul vecin
pentru totdeauna. Dar paşii nu au fost auziţi.

Vechii greci  au fost şi ei cândva tineri, cu câtă plăcere
ai străbătut în curmeziş Peloponezul,
de la un oraş dezgropat la altul; şi
altundeva: peste tot îi priveşte pe cei neînsemnaţi
şi cei mai notabili: aproape imperceptibil se apropie
de ei paşii…

 

Dublă aterizare lină

 

Pe când am aterizat lin pe pistă,
am privit la cerul
gurii ei râzânde.

 

Bunicul meu şi eu

 

După ce bunicul de aproape 68
izbuti să scape din închisoarea de tortură Jilava,
trecu pe lângă casa lui, devenită între timp
a acestuia, oarecum peste drum de cetatea‑biserică,
drept spre veterinarul care se înstăpânise comod
chiar aici
după dezproprietărirea în numele dreptăţii;
cu o mână întinsă, s‑a spus, aproape că
l‑ar fi îmbrăţişat.
După de două ori câte douăzeci de ani mai târziu
am dat această casă, cea mai impozantă din comună,
după reîmproprietărirea prin al doilea stat de nedrept
pe preţul unei latrine
tocmai fiicei aceluia şi am pecetluit prea curata afacere,
blânda transformare a unei valori materiale
într‑o lipsă de valoare,
printr‑o strângere de mână.

„Viaţa nu poate fi înţeleasă
decât citită invers; dar de trăit
trebuie trăită înainte”.

 

Ceasul de buzunar al lui Baudelaire

 

Pe capac stă gravat: „Il este plus tard
que tu crois”; de neignorat chiar înainte
ca privirea să cadă pe cadranul cu cifre.

Nu putu scăpa de acest avertisment.
Şi , acompaniat de intima lui însoţitoare,
melancolia, astfel ajunse prea de timpuriu

din deasa „pădure de simboluri”
în luminosul Cimetière de Montparnasse.

 

În munţii înzăpeziţi

 

Spre a rămâne cu adevărat tânăr
Ar fi trebuit să fi fost bătrân.

Acel bătrân nu mai sunt
Adică, de fapt: acel tânăr.

 

Nu am devenit bătrân

 

Mai degrabă tot mai mult eu însumi.

De aceea sunt acum cel bătrân
Adică: cel rămas tânăr.

Dacă aş fi rămas un bătrân atât de tânăr
Aşa cum nu am fost niciodată ca tânăr

Aş fi fost scutit
Să fiu tânăr la bătrâneţe.

 

Altundeva

 

Pe când Nora fusese aici cu o bursă
la castelul Solitude, şi cu o privire degajată
spre oraşul umplut de lumini la picioare
şi spre vilele din deal până la Killesberg,

îsi stăpânea emoţia şi zise: „Acestea de‑aici
sunt locuri paradiziace: nu trebuie să fac
absolut nimic decât să scriu şi nici despre asta
nu trebuie să dau socoteală!”

Cândva pe coasta Mării Negre, ca oaspete
al Uniunii Scriitorilor la Neptun,
nu departe de vila strict păzită
a celui mai de încredere dictator

al continentului, mi‑am recitat poeziile
în faţa unor ascultători îngândurat de atenţi,
din care una m‑a făcut să visez, am spus: „Aici
este un paradis: pot să fac doar ce vreau!”

Paradisul este întotdeauna în locul căruia,
de fapt, nu‑i aparţii.
 

Curaj!
 

mă îmbărbătează scaunul
pe când eu dar
sunt pierdut
între două

Traducere din limba germană şi prezentare de Bogdan Dascălu
Poet, prozator, critic literar, traducător şi editor

Total 1 Votes
0

Contemporanul

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent cu aparițiile editoriale, inclusiv ale editurii Contemporanul, care vă pune la dispoziție un portofoliu variat de cărți de calitate, atât romane și cărți de beletristică, cât și volume de filosofie, eseu, poezie și artă.
Contemporanul promovează cultura, democrația și libertatea de exprimare.

The Contemporanul, founded in 1881, is a national journal for culture, politics and science, including reports on ongoing Romanian and international cultural, social and political events, as well as on quality books brought out by the Contemporanul Publishing in the fields of literature, philosophy, essay, poetry and art.

The Contemporanul Journal promotes culture, democracy and freedom of speech.

www.contemporanul.ro

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și
Close
Back to top button